DALL-E 3

Candidații și platformele politice generate de inteligența artificială: viitorul sau doar un publicity stunt?19 min read

De Costinel Anuța 09.09.2024

Inteligența artificială este utilizată în diverse moduri în campaniile politice, chiar de către candidați (de la apeluri automate la asistenți virtuali). Dincolo de asta, însă, apar candidații care susțin că doar platformele care au la bază AI pot restaura încrederea populației în sistemele de guvernare. Și chiar candidații virtuali.

Unul dintre primii candidați politici virtuali a fost  SAM (Semantic Analysis Machine), dezvoltat în Noua Zeelandă în 2017, ca urmare a unui proiect// „Meet the world’s first virtual politician”, wgtn.ac.nz // derulat de Universitatea Victoria din Wellington și compania Touchtech. SAM susținea că, spre deosebire de politicienii umani, va lua în considerare toate sugestiile primite de la cetățenii neozeelandezi, fără părtinire, când va decide în numele acestora. Conform creatorilor, SAM a apărut ca reacție la dezangajarea politică a cetățenilor, a generat un oarecare interes, dar nu a candidat, în realitate, la alegerile din Noua Zeelandă. 

2018 a mai avut alți doi potențiali candidați AI. În Rusia se vorbea de chatbotul Alice de la Yandex, care ar fi urmat să candideze împotriva lui Putin, iar în Japonia a apărut un candidat robot la primăria orașului Tama – de fapt, avatarul unui politician real, Michihito Matsuda.// „Mayoral candidate vows to replace politicians with artificial intelligence that will gather data on voters to create policies in Tokyo”, dailymail.co.uk //

Alice (sau Alisa, cum apare în unele surse media)// „Artificial Intelligence Robot ‘Alisa’ Nominated for Russian President”, themoscowtimes.com // a strâns aproximativ 25.000 de semnături în favoarea unei candidaturi, în 24 de ore de la deschidere site-ului web care permitea comunicarea cu ea. Desigur, alegerile au fost câștigate de Vladimir Putin, în pofida promisiunilor oferite de Alice cum că ar avea numeroase avantaje față de candidații umani: modelul AI nu este dominat de emoții, este disponibil 24/7, nu îmbătrânește ș.a.m.d.

Un detaliu interesant adus în discuție la momentul respectiv era că legea electorală rusă cerea ca un candidat să aibă cel puțin 35 de ani, iar Alice, „născută” în 2017, nu s-ar fi putut oricum califica. De asemenea, având în vedere datele pe care a fost antrenat, modelul Alice s-ar fi pronunțat în favoarea închisorilor secrete sovietice și pentru eliminarea „inamicilor poporului”. 

În Japonia, Michihito Matsuda promitea// „AI-Politicians: A Revolution in Politics”, medium.com // utilizarea AI pentru a asigura „oportunități egale pentru toți”, prin analiza statistică a implicațiilor pozitive și negative ale petițiilor cetățenilor și dialogul cu aceștia pentru obținerea unui compromis acceptabil pentru toți. Matsuda ar fi avut în plan inclusiv înlocuirea anumitor angajați ai primăriei cu inteligența artificială, dar a pierdut alegerile la scor: a ieșit pe locul al treilea, cu doar 4.000 de voturi.

Câțiva candidați AI recenți

Anul 2022 a venit cu un candidat AI „colectiv”: Computer Lars (anagramă pentru Marcel Proust), care conduce un întreg Partid Sintetic.Partidul Sintetic a fost creat de mai mulți artiști danezi,// „Interview with Asker Bryild Staunaes of the Danish Synthetic Party”, osicoplatform.com // cu obiectivul de a participa la alegerile legislative din 2023. Nu apare nicio mențiune cu privire la participarea formațiunii la respectivele alegeri, deci probabil nu a strâns numărul minim de semnături. 

Dar Partidul Sintetic, sau mai bine zis Computer Lars, liderul AI al partidului, a venit cu niște politici interesante, printre care stabilirea unui venit minim garantat pentru danezi sau „kloterion” (loteria parlamentară) – înlocuirea lunară a parlamentarilor cu cetățeni selectați cu ajutorul unei loterii conduse de AI.// „Can an AI-led Danish party usher in an age of algorithmic politics?”, trtworld.com //

Pe fondul progresului înregistrat în lumea chatboților, odată cu lansarea ChatGPT, „peisajul” candidaților AI a avansat și mai mult. Trei astfel de candidați au atras atenția presei internaționale în ultima perioadă: AI Steve, VIC (Virtual Integrated Citizen) și Yas Gaspadar. 

https://mindcraftstories.ro/images/2024/07/Mindcraftstories_AI-expo-europe-AI-Steve-NVIDIA-Google-Microsoft-IntellAI-JPMorgan-Chase.jpg

Foto: PR

AI Steve este avatarul omului de afaceri, Steve Endacott,// Site oficial: ai-steve.co.uk // care a candidat la alegerile legislative din Marea Britanie, VIC// „Mayor AI? OpenAI shuts down tools for two AI political candidates”, edition.cnn.com // este creația lui Victor Miller, care va candida în noiembrie 2024 la alegerile pentru primăria orașului Cheyenne, iar Yas Gaspadar// „Belarusian opposition endorses AI candidate in parliamentary elections”, semafor.com // a reprezentat modalitatea în care Svetlana Tihanovskaia a ales să „provoace” regimul din Belarus (pentru că un candidat AI nu poate fi arestat) la alegerile legislative din primăvara anului 2024.

E interesant că toți cei trei candidați au avut la bază chatbotul de la OpenAI (ChatGPT), ceea ce a generat o reacție a companiei americane, cel puțin în cazurile AI Steve și VIC. Astfel, OpenAI a blocat accesul celor două persoane aflate în spatele candidaturilor AI, Steve Endacott și Victor Miller, la instrumentele companiei, și a motivat// („Mayor AI? OpenAI shuts down tools for two AI political candidates”, cnn.com // că utilizarea chatboților pentru influențarea alegătorilor nu este în acord cu politicile companiei. 

AI Steve, creat de Neural Voice, o companie a lui Steve Endacott, a încercat să dialogheze cu alegătorii online// Pe site-ul ai-steve.co.uk // pentru a identifica politicile pe care aceștia și le-ar dori implementate. Steve Endacott s-a angajat în fața alegătorilor să implementeze politicile selectate de AI Steve, chiar dacă acestea nu rezonează cu opiniile personale cu privire la un anumit subiect, dar candidatura s-a soldat cu un eșec. El a obținut doar 179 de voturi la alegerile de la începutul lunii iulie.// „UK’s first AI bot to run for elections, AI Steve, got 179 votes, came last in its constituency”, firstpost.com // 

Pentru VIC ar mai fi timp (alegerile în Wyoming sunt în noiembrie), dar legea electorală în respectivul stat nu permite decât ființelor umane să candideze, astfel că, în realitate, candidatul va fi Victor Miller, creatorul lui VIC. Dacă va fi ales, Miller a precizat că va vota în funcție de alegerile lui VIC, adică va fi un avatar în carne și oase al modelului AI.// „Wyoming man seeks to make artificial intelligence the mayor of Cheyenne”, wyomingpublicmedia.org //

Yas Gaspadar, prezentat ca un tânăr – virtual – în vârstă de 35 de ani, din Minsk, are o poveste și mai interesantă. El a fost lansat de Svetlana Tihanovskaia și alți susținători pro-democrație în Belarus, întrucât nu exista un candidat independent la alegerile legislative. Yas Gaspadar nu a apărut pe buletinele de vot, dar a constituit un mijloc pentru mișcarea pro-democrație de a interacționa cu electoratul. Campania acestuia a avut, printre teme, eliberarea prizonierilor politici, adoptarea unei constituții noi sau interzicerea găzduirii de armament nuclear.// „The Belarusian leader with Irish ties using AI against a dictator”, rte.ie //

Cele trei cazuri recente arată că există o serie de provocări pentru candidații și platformele AI care țin de atitudinea oamenilor față de astfel de candidați (vezi cazul lui AI Steve), limitări ale legislației electorale (pot candida doar ființe umane, cu limită de vârstă), respectiv de probleme tehnice (cum ar fi blocarea accesului la AI Steve și VIC). 

În plus, deși candidații AI pot prelucra cantități imense de date și pot veni cu propuneri de politici care ar fi dificil de identificat de către oameni, chatboții actuali au și alte probleme care trebuie rezolvate înainte de a „intra în politică” – erorile de programare, halucinațiile sau răspândirea dezinformării.// „AI candidates are running for office”, popsci.com //

Pot restaura candidații AI încrederea populației în politicieni?

Pe lângă limitele prezentate, întrebarea esențială cu privire la candidații AI ține de încrederea populației în politicieni și politică. Craig Smith a făcut un studiu de caz// „Britain’s first AI politician claims he will bring trust back to politics – so I put him to the test”, theconversation.com // pe Steve AI, pornind de la cele cinci elemente ale încrederii în guvernanți, definite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE): integritate, capacitate de reacție, fiabilitate, deschidere și echitate.

În privința integrității, Smith apreciază că există riscul ca deciziile luate de AI Steve să nu surprindă suficient de bine nuanțele valorilor și eticii, așa cum sunt percepute de oameni. Pentru că AI Steve este disponibil non-stop, acest lucru creează așteptări nerealiste cu privire la ceilalți candidați și, aș adăuga, induce un element de inegalitate între candidați. În materie de fiabilitate, deși AI Steve poate fi considerat imparțial, pentru că încearcă să identifice o soluție de echilibru, poate genera polarizare și conflict. 

Spre deosebire de contracandidații umani, AI Steve nu-și poate – cel puțin, la momentul de față – explica deciziile în moduri ușor de înțeles pentru alegători. În final, în ceea ce privește echitatea, intervine riscul erorilor și nevoia stabilirii răspunderii în cazul unei decizii greșite luate de un model AI.  

Concluzia ar fi că există încă destul de multe aspecte de clarificat pentru viabilitatea candidaților AI, astfel că, deocamdată, acești candidați rămân doar la nivelul de publicity stunt. În schimb, apar din ce în ce mai mulți candidați umani ale căror abilități sunt îmbunătățite de AI (AI-powered). 

Dar pentru ce pot utiliza candidații instrumente AI în campaniile electorale? De exemplu,// „The AI Factor In Political Campaigns: Revolutionizing Modern Politics”, forbes.com // pentru gestionarea campaniilor online (identificarea momentelor de angajament maxim), interacțiunea cu donatorii și electoratul (via asistenți AI virtuali de campanie), analiza opțiunilor de vot și analiza predictivă, dezvoltarea de politici în baza analizei unor seturi mari de date, marcarea dezinformării sau asigurarea securității cibernetice a campaniilor electorale.

Un astfel de politician AI-powered este Andrew Gray, care a participat la alegerile locale din Marea Britanie din mai 2024. Campania acestuia a avut la bază utilizarea unei platforme AI open-source, Polis,// Disponibilă pe pol.is // pentru obținerea unor sugestii de consens pe un subiect anume. De exemplu, Taiwanul a utilizat Polis pentru a scrie legislația scuterelor electrice. În baza utilizării Polis, Gray a configurat// „Meet Britain’s first AI-powered candidate”, politico.eu // chiar și un program-manifest, care a inclus subiecte precum naționalizarea Băncii Angliei sau alinierea la politicile UE și diminuarea relațiilor cu SUA. Deși a pierdut alegerile, Andrew Gray rămâne un caz interesant de politician AI-powered.

Între timp, au apărut și acuzații false că unii politicieni ar folosi AI-ul în campania electorală. Trump susține, eronat,// „Trump falsely claims Harris campaign used AI to fake crowd in Detroit”, cbsnews.com // că mulțimea care ar fi participat la un miting al Kamalei Harris ar fi fost generată cu AI.

Cert este că, momentan, candidații AI sunt într-un stadiu incipient, de testare, și nu reprezintă o soluție fezabilă pentru a rezolva probleme precum creșterea neîncrederii electoratului în politicieni sau a sentimentului de nereprezentare de către candidații actuali. Proliferarea candidaților AI-powered este însă o tendință ce se va consolida în perioada imediat următoare și care are un oarecare potențial de schimbare a „peisajului” electoral, dar și de a induce în eroare sau manipula alegătorii.



Text de

Costinel Anuța

A studiat informatică, management și relații publice si este interesat de noile tehnologii (AI, calculatoare cuantice, biotech)

ȘTIINȚĂ|OVERVIEW

Este inteligența artificială gata să demonstreze teoreme?

De
Noul Chat-GPT o1 de la OpenAI e un model AI conceput special pentru raționamente. Demonstrarea teoremelor matematice rămâne însă o problemă deschisă, deși progresul este semnificativ.
AI&ROBOȚI|SLOW FORWARD

Sam Altman controlează acum OpenAI, dar se chinuie să mențină interesul asupra AI

De
Pe măsură ce lumea realizează că inteligența artificială are nevoie și de altceva decât mai mulți bani, mai multă energie, mai multe computere, CEO-ul OpenAI se străduiește să păstreze vie flacăra speranței în „superinteligență acum”.
SPAȚIU|OVERVIEW

Sondele spațiale Hera și Europa Clipper sunt gata de lansare. Iată de ce să urmărești aceste misiuni

De
În octombrie, pornesc la drum două misiuni spațiale foarte interesante: una, parte a primului experiment de apărare planetară, cea de-a doua, parte a efortului oamenilor de știință de a afla dacă există viață extraterestră.
SPAȚIU|OVERVIEW

E posibil ca, acum jumătate de miliard de ani, Pământul să fi fost o planetă cu inel

De
O echipă de cercetători a găsit dovezi care vin în sprijinul ipotezei că Pământul ar fi avut în trecut un inel asemănător celor pe care le găsim în jurul planetelor gigante din Sistemul Solar.