30 de ani de la 12 Monkeys: Trecutul sună bine9 min read

Unul dintre cele mai bune SF-uri putea fi făcut și ieri, că ar fi fost la fel de relevant.

1995 a fost un an în care hackerul Kevin Mitnick era arestat// „Feb. 15, 1995: Mitnick Arrested”, wired.com // după ce a furat mai multe coduri sursă ale unor companii importante, în care opt astronauți americani și cinci ruși stabileau recordul pentru cei mai mulți oameni aflați în spațiu în același timp (chiar dacă în misiuni diferite) și în care avea loc cel mai grav atentat terorist din istoria SUA, până la acel moment, când o bombă a explodat lângă clădirea federală Alfred P. Murrah din Oklahoma City.

Bănuiesc că atunci, ideea unui 2035 postapocaliptic, în care specia umană a fost aproape exterminată de un virus și cei care au rămas trăiesc în subteran, nu era tocmai verosimilă. Mai degrabă, cu doar cinci ani până la cumpăna dintre milenii, Gen X și părinții lor boomeri erau mai speriați de profețiile sectelor religioase sau de faptul că toate computerele de pe Planetă își vor da autoshutdown la miezul nopții dintre 1999 și 2000.

Între timp, am trecut cu toții printr-o pandemie, iar conspiraționismul și fake news sunt fenomene tot mai răspândite pe rețelele sociale, atât de răspândite că e aproape imposibil să treacă ziua fără să dai peste câteva știri sau videouri pe care să nu le verifici pe cont propriu. Dacă nu ne vom refugia în catacombe din cauza unui virus, e o posibilitate să renunțăm aproape complet la tehnologie. 

12 Monkeys a fost inspirat de La Jetée, scurtmetrajul din „Noul Val” francez, apărut în 1962 și regizat Chris Marker: într-un Paris post-apocaliptic, în urma unui război nuclear devastator, supraviețuitorii trăiesc în subteran, iar oamenii de știință experimentează călătoria în timp, pentru a găsi o soluție la criza umanității. Personajul principal e un prizonier care devine subiectul acestor încercări. 

Ceva asemănător au gândit și cuplul de scenariști David și Janet Peoples (David a mai fost scenaristul unor filme ca Blade Runner sau Unforgiven), doar că apocalipsa e adusă, de data asta, de un grup radicalizat politic, Army of the 12 Monkeys, unde capul răutăților e Jeffrey Goines, într-o interpretare memorabilă a lui Brad Pitt, fiu al unui renumit virusolog (Christopher Plummer).

Goines se împrietenește cu James Cole (Bruce Willis), prizonierul trimis înapoi în timp, pentru a obține cât mai mult informații despre virus, într-un spital de psihiatrie, unde Cole ajunge după ce e trimis, din greșeală, în 1990, în loc de 1996, iar autoritățile nu știu ce să facă altceva cu el, decât să-l pună pe pastile, la recomandarea doctorei Kathryn Railly (Madeleine Stowe). 

Paradoxul e că tocmai Cole îi dă ideea virusului. Railly, în schimb, are un sentiment de déjà vu vizavi de Cole, iar mai târziu va ajunge să-și reconsidere meseria, pentru că una dintre dilemele filmului e dacă nu cumva instituțiile psihiatrice funcționează mai degrabă ca mijloace de suprimare și conformare socială, decât ca mecanisme de ajutor – personajul lui Goines ilustrează aceste nuanțe prin discursul său anarhist despre manipularea maselor („Nu există nimic bun, nimic rău. Doar opinia publică”).

Același personaj mai reprezintă, printre altele, și o reflexie față de instituțiile autoritare și controlul acestora asupra adevărului și a acțiunilor noastre, similară cu temele din literatura distopică (vezi romanele lui George Orwell sau teoria lui Michel Foucault despre „societatea supravegherii”), o reflexie care, astăzi, pare mai relevantă decât oricând: „Când am fost în spital, mi-au studiat creierul în numele sănătății mintale, am fost interogat, mi s-au făcut raze. Am fost examinat pe toate părțile. Au adunat tot ce au aflat despre mine, au băgat totul într-un calculator și au creat un model al minții mele. Și folosind acest model, au generat toate gândurile pe care le-aș fi putut avea în următorii, să zicem, zece ani și apoi le-au filtrat, folosind un fel de matrice a probabilităților și au aflat tot ceea ce aveam de gând să fac în perioada respectivă.” Sună a ceea ce fac Meta, Google, Amazon și alți giganți tech, nu-i așa?

De altfel, regizorul Terry Gilliam revizitează subiecte pe care le-a explorat în Brazil sau The Fisher King, precum terorismul, călătoria în timp, izolarea fizică, profețiile antice, tirania științei și granița fină dintre sănătate mintală și nebunie, iar asta face ca 12 Monkeys să rămână o revizionare consistentă ideologic și sociopolitic, dar și una încântătoare cinematografic, prin felul în care combină neo-noir, cyberpunk și goth. Mai multe nu mai zic, te las să-l (re)descoperi, după 30 de ani în care trecutul pare tot mai viitor.

12 Monkeys s-a clasat pe locul 23 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie