5 filme SF despre încălzire globală și alte apocalipse ecologice11 min read

This could be us, but… Stai un pic, chiar am putea fi noi, la fel ca în filmele astea.

An după an și lună după lună, în ultima vreme, se doboară recorduri de căldură istorice. Pentru temperaturile astea apăsătoare am câteva recomandări de filme SF bune, foarte bune, dar și bunicele, cu scenarii postapocaliptice fierbinți, cauzate fie de încălzirea climatică, fie de folosirea iresponsabilă a armelor nucleare. De fapt, cauzate tocmai de noi. Scenarii care, de altfel, nu mai par atât de imposibile și care îți vor da fiori reci.

Young Ones

Într-un viitor poate nu foarte îndepărtat, seceta și încălzirea globală fac ravagii în Statele Unite, iar oamenii sunt nevoiți să-și părăsească pământurile odată fertile, transformate, între timp, în câmpuri de praf. Mai puțin Ernest (Michael Shannon), împreună cu fiul (Kodi Smit-McPhee, din Slow West) și fiica sa (Elle Fanning), care speră că un proiect de irigație va ajunge și în zona unde locuiește. Soția lui e paralizată, în urma unui accident, și e internată într-o clinică din apropiere, dar e ajutată, totuși, să se plimbe prin curtea acesteia datorită unui dispozitiv care îi stimulează nervii coloanei vertebrale (sau ceva de genul). 

Astea nu sunt singurele probleme ale lui Ernest: fiica se îndrăgostește de un bad boy, Flem (Nicholas Hoult, care pare într-un casting pentru Mad Max). Un cyber western care mixează evoluția tehnologică, anxietățile și inegalitățile încălzirii globale cu o melodramă clasică (crimă și răzbunare), care a trecut mai degrabă neobservat la vremea lui, dar care funcționează foarte bine pentru o vizionare lejeră.

Detalii pe iMDB | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 6/10

The Day the Earth Caught Fire

Britanicii Val Guest, la regie, și Wolf Mankowitz, la scenariu, și-au pus o întrebare pertinentă, cel puțin pentru anii ’50: ce se poate întâmpla când testele bombelor atomice ale Statelor Unite și Uniunii Sovietice au loc în același timp? Răspunsul lor, mai în glumă, mai în serios, e o intrigă excelentă pentru un disaster movie: Planeta își modifică mișcarea de rotație, dar și orbita, și se îndreaptă, în spirală, spre Soare. Treaba asta afectează brusc zonele climatice și schimbă polurile și linia ecuatorului, iar fenomene tot mai ciudate încep să aibă loc: Londra e acoperită cu o ceață densă, o eclipsă de soare are loc cu câteva zile mai devreme și multe altele. În centrul atenției sunt jurnalistul Peter Stenning (Edward Judd) și dactilografa Jeannie (Janet Munro), care împreună încearcă să afle cât mai multe detalii despre ce și, mai ales, de ce se întâmplă și care mai sunt șansele ca Pământul să fie salvat.

Detalii pe iMDB | Per total: 9/10 | Știință & Tehnologie: 6/10

The Core

O echipă din câțiva oameni de știință și doi piloți NASA trebuie să călătorească spre centrul Pământului și să detoneze o bombă de o mie de megatone, după ce materia din nucleul exterior topit s-a oprit din mișcare. Întâmplarea nefericită, dar provocată tot de noi, creează multe probleme în câmpul electromagnetic al planetei noastre, iar geofizicianul Josh Keyes (Aaron Eckhart, din The Dark Knight) estimează că într-un an vom pieri cu toții. Pe scurt: toată aparatura electronică se va prăji, descărcările electrostatice din atmosferă vor crea superfurtuni, iar câmpul electromagnetic nu ne va mai proteja de radiația Soarelui. 

Un „Armageddon mai mic” – singura mare diferență e că echipajele călătoresc diametral opus –, filmul regizat de Jon Amiel (vezi Copycat sau Entrapment) are câteva atuuri importante: intriga inedită, actori de primă mână și un ritm bunicel, care te face curios să-l vezi până la capăt. Ar merita, totuși, un remake, pentru că efectele speciale și imaginile din interiorul planetei par dintr-un videoclip NSync.

Detalii pe iMDB | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 7/10

Soylent Green

Unul dintre cele mai bune SF-uri ale anilor ’70 are un vibe percutant de noir și nostalgie, un soi de Blade Runner sau chiar Escape From New York înainte de vreme, cu ceva mai mult detectivism futurist. Chiar și introducerea e o scurtă retrospectivă a evoluției noastre sociale și industriale, una dulce-amară, pentru că gazele cu efect de seră pe care le producem vor distruge toate sursele noastre de hrană. Astfel, în 2022 (hehe), Thorn (Charlton Heston) e un detectiv investighează asasinarea unui fost lider al companiei Soylent, care deține monopolul asupra producției de mâncare: mă rog, adică niște tablete proteice. 

Oamenii, mereu transpirați ca noi, zilele astea, trăiesc de pe o zi pe alta, așteaptă rația de apă și dorm pe unde apucă. Tot New York-ul a devenit, practic, un ghetou, în vreme ce o mână de bogătani trăiesc regește, în apartamente cu aer condiționat, apă curentă și așa mai departe. De altfel, Thorn e mai interesat de ce poate prădui din apartamentul victimei: un whisky, o tabletă de săpun și, Dumnezeule mare!, o pulpă de vită! Acest cinism e, de altfel, printre altele, unul dintre atuurile unui film musai de văzut.

Detalii pe iMDB | Per total: 9/10 | Știință & Tehnologie: 9/10

The Book of Eli

L-am revăzut recent și cred că critica de film l-a trântit cam tare de pământ, la vremea respectivă. Dincolo de unele asemănări evidente cu Mad Max, filmul regizat de frații Albert și Allen Hughes (vezi Menace II Society sau Dead Presidents) a mai avut un ghinion, apropo de percepție: a picat la doar câțiva ani după alte două SF-uri „on the road” postapocaliptice, I Am Legend, cu Will Smith, și The Road, cu Viggo Mortensen. Unele dintre reproșurile importante au fost că filmul e prea didactic (deși ăsta e orice rol al lui Denzel Washington) și fără umor (aș zice că e suficient dialogul dintre Denzel și Tom Waits, iar acest capitol e aproape rezolvat). De asemenea, s-a simțit, în unele dintre recenzii, un oareșce sarcasm și elitism față de aspectele religioase ale filmului – până la urmă, toată povestea e despre salvarea ultimei Biblii. 

Firește, poate că după ce-am distrus planeta, numai de religie nu avem nevoie, să o reconstruim. Dar e doar o perspectivă de ficțiune, n-am simțit niciun moment că scenariul lui Gary Whitta are vreo agendă ascunsă. Dimpotrivă, chiar, finalul are multe înțelesuri și poate fi chiar autoironic. The Book of Eli mi se pare mai interesant acum, decât la prima vedere, atunci.

Detalii pe iMDB | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 8/10