A House of Dynamite: O zi proastă la Casa Albă8 min read

Când sfârșitul lumii vine prin videoconferință.

Una dintre replicile memorabile din Dr. Strangelove, filmul din 1964 al lui Stanley Kubrick, e aia care rezumă perfect absurdul Războiului Rece: „Domnilor, nu vă puteți certa aici! Suntem în camera de război”. Într-adevăr, în cazul unei urgențe nucleare, numai asta ar mai lipsi din partea președintelui, secretarilor de stat sau consilierilor de securitate: să se contrazică în privința măsurilor care trebuie luate. 

În același an, coincidența face să fi apărut alt film cult care tratează problematicul aspect al înarmării nucleare, Fail Safe, regizat de Sidney Lumet. Dacă primul era o satiră savuroasă, al doilea era o dramă sobră. Ambele, însă, aveau aceeași intrigă: declanșarea unui atac nuclear american asupra Rusiei, dintr-o greșeală de sistem.

Cele două filme, deși aparent complementare, propun viziuni opuse asupra aceleiași frici colective: la Lumet, panica e controlată de bărbați sobri, raționali, care încearcă să repare ceea ce tehnologia și lanțul de comandă au stricat; la Kubrick, aceeași situație devine un carnaval grotesc, o farsă neagră în care uniforma militară devine sinonimă cu nebunia.

Kathryn Bigelow, în A House of Dynamite, se poziționează undeva la mijloc. Fără să adopte nici solemnitatea lui Lumet, nici sarcasmul lui Kubrick, combină luciditatea procedurală cu panica existențială. Rezultatul e un thriller care funcționează mai degrabă ca o criză instituțională prelungită – o demonstrație de cum ar arăta sfârșitul lumii, dacă s-ar întâmpla la birou, între briefinguri, alarme și apeluri video.

Scenariul, semnat de Noah Oppenheim, e tulburător tocmai pentru că pare posibil. O rachetă balistică intercontinentală e lansată de undeva din Pacific și se îndreaptă spre teritoriul american fără niciun avertisment. Ținta: Chicago. Cronometrul: 20 de minute. Pentru restul personajelor, urmează, așadar, cea mai proastă zi de muncă din viața lor.

Într-o dimineață aparent banală la Washington, Olivia Walker (Rebecca Ferguson din Silo, excelentă în reținerea ei), ofițerul de supraveghere din White House Situation Room, își începe ziua cu o listă de noutăți îngrijorătoare: un exercițiu militar major al armatei chineze, niște conversații dubioase între Iran și aliații săi din umbră și o liniște completă, bruscă, venită dinspre Coreea de Nord, după ultimul test cu rachetă.

Apoi vine vestea care schimbă totul: radarul de avertizare timpurie SBX-1 detectează o rachetă balistică intercontinentală necunoscută. Ciudat e că n-a fost prinsă în momentul lansării, ci abia când era deja în aer, deasupra Pacificului de nord-vest. La început, toată lumea crede că e doar un nou test nord-coreean, deci nimic ieșit din comun. Doar că, în câteva minute, lucrurile devin serioase: racheta intră pe o traiectorie joasă, clară, iar calculele indică o țintă imposibil de ignorat: Chicago. Timpul estimat până la impact: douăzeci de minute.

Începe o videoconferință între Camera de criză, Pentagon și diverși oameni responsabili ale forțelor armate. Președintele se alătură ultimul, iar starea de alertă e ridicată, în cele din urmă, la DEFCON 1, după ce interceptoarele terestre (aka GBI) eșuează. GBI sunt, practic, singura apărare a Statelor Unite în cazul unui atac nuclear și sunt menite să intercepteze rachetele „în spațiu”, în faza lor de zbor intermediară („midcourse”), adică după ce ies din atmosferă, dar înainte să reintre și să lovească ținta. Problema e alta: au o rată de succes de 55-60%. Sau, cum zice un general de armată în film: practic, dăm cu banul.

Bigelow folosește acest detaliu tehnic ca simbol: tehnologia supremă a apărării americane, care costă miliarde, se dovedește la fel de nesigură ca un pariu făcut la ruletă. Panica se propagă ca un virus între sălile de comandă, telefoanele roșii și fețele transpirate ale funcționarilor, iar tensiunea e amplificată de coloana sonoră a lui Volker Bertelmann, un zumzet metalic cispant.

Cel mai probabil, însă, ai fi vrut ca povestea să aibă și un epilog: ce se întâmplă după ce racheta lovește Chicago? Dar nu îl vei primi. Urmează alte segmente, din perspectivele altor personaje, cu cele aproximativ 20 de minute dinaintea unui eveniment care, cel mai probabil, va da peste cap toată planeta. 

Cel mai slab dintre ele, însă, e cel cu președintele american, oarecum insuficient de tensionat, cu o interpretare mai degrabă „absentă” a lui Idris Elba. Dar ăsta e farmecul filmului: evită „explozia” și îndeamnă la reflexie. Întrebarea centrală a filmului îți va rămâne în cap: de ce naiba ne-am umplut „casa” cu atâtea bombe?

Disponibil pe Netflix | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 9/10