Warner Bros.
A Minecraft Movie: Aventură la pătrat9 min read
Un film care e aproape un dezastru cinematografic, dar poate fi o satiră cu „cubul pe umeri”.
Undeva spre sfârșitul anilor 2000, Jared Hess, împreună cu soția sa, au scris câteva comedii cult, dintre care amintesc Napoleon Dynamite, Nacho Libre sau Gentlemen Broncos. Bizare, satirice, pastișe la anumite stereotipuri din societate, cu umor greu accesibil sau, dimpotrivă, sec sau intenționat jenant, filmele regizate de Jared Hess erau printre favoritele așa-zișilor hipsteri ai vremurilor. Îți aduci aminte, probabil, și de primele producții ale lui Taika Waititi, precum comedia romantică Eagle vs. Shark, care are la descrierea genului, pe iMDB, cuvântul quirky, aka excentric.
Cercul creativ al acestori excentricități era complet datorită unui trio imbatabil: Hess, Waititi și, bineînțeles, Jemaine Clement, actorul iconic al acestui quirky genre, care a jucat în câteva dintre filmele amândurora. Cum joacă, de altfel, și în noul film al lui Jess, o adaptare, cum altfel?, stângace și antimainstream, un blockbuster ironic (atât cât poate fi de ironică o producție Warner Bros., cu buget de 150 de milioane de dolari), un film bezmetic, pe care aproape nimeni nu-l înghite, nici critica, nici spectatorii, dar „rupe” la bilete.
Pe 7 aprilie, A Minecraft Movie avea încasări de 172,7 milioane de dolari în Statele Unite și Canada și de 150,7 milioane de dolari în alte teritorii, adică un total internațional de 323,4 milioane de dolari. Mă rog, o parte dintre spectatori nu-l înghite, cealaltă, // „A Minecraft Movie Sparks Chaos in Theaters, ‘CHICKEN JOCKEY!’ Screams, and Even Reports of Cops Being Called”, ign.com // în unele dintre cinematografele din Statele Unite, după ce au făcut gălăgie în timpul unor replici cu trimitere directă la popularul joc video sau chiar au aruncat cu popcorn sau sucuri spre ecrane.
Minecraft e un joc video de tipul sandbox, scris în Java, și a fost dezvoltat inițial de suedezul Markus Alexej Persson și, ulterior, de către compania sa, Mojang. Jocul îți permite să construiești tot felul de chestii cam „pătrate”, folosind o multitudine de cuburi, într-o lume tridimensională, iar printre celelalte activități se numără explorarea, adunarea resurselor, meșteșugul și construirea uneltelor, dar și lupta.
Mai interesant e că Minecraft e adesea interpretat ca o alegorie a individualismului neoliberal, pentru că jocul promovează autosuficiența (extragi resurse, construiești, produci), un fel de mit al antreprenorului digital, în care succesul depinde doar de tine (user), fără interferență statală sau comunitară, iar valoarea muncii e transformată în estetică (mineritul, agricultura, meșteșugul – toate sunt recompensate).
Minecraft e, pe undeva, o glorificare a eticii muncii protestante și a valorii create prin muncă individuală (Max Weber ar fi mândru). În fine, jocul implică și alte problematici și dileme sociopolitice, precum colonialismul, având în vedere că, pe unele servere, jucătorii experimentează forme de anarhie, cooperativism sau dictaturi digitale.
Una peste alta, Minecraft e un joc foarte popular, de la apariția sa ca joc independent, la începutul anilor 2010 și, mai apoi, achiziționat de Microsoft. Filmul lui Hess, ca orice hipster cu vechime, încearcă să-l ironizeze, de fapt. Sau, dacă nu atât de abrupt, măcar să-l chestioneze. Și o face destul de bine, pentru că A Minecraft Movie refuză o adaptare idilică sau bombastică și merge, încă o dată în filmografia sa, pe mâna pastișei.
Și nu doar că e campy, dar e și anticapitalist: toată intriga se învârte, de fapt, împotriva exploatării forței de muncă și a resurselor naturale (în cazul de față, cuburi – bineînțeles! – de aur). În plus, spre deosebire de experiența originală a jocului, unde supraviețuirea și construcția sunt centrate pe individul autonom, filmul propune o poveste cu un grup de inadaptați care trebuie să colaboreze pentru a salva lumea (aia reală!).
Hess parodiază tocmai logica absurdă a jocului – construiești o casă în două minute, te lupți cu zombie, folosești resurse complet nelogic etc. – și, implicit, logica „gândirii utilitariste”, cum că lumea există doar pentru a fi exploatată eficient. În schimb, filmul accentuează absurditatea și umanitatea în mijlocul unui sistem rigid de reguli. N-ai fi zis că un joc cu grafică ca „din topor” și un film cu Jason Momoa ar fi chiar atât de complicate, este?
Bașca, e și amuzant și m-a prins, pentru că e asumat cap-coadă să fie cringe (narativ, vizual și așa mai departe) și autoironic (spre deosebire de recentele Captain America: Brave New World sau The Electric State), iar Momoa chiar iese în evidență și, aș plusa, duce în cârcă singur această construcție bazată pe cub peste cub de bășcălie cinematografică – Jack Black e, oricum, același Jack Black din ultimii 10+ ani, vag plafonat, „cubic”, la rândul său, un fel de Zach Galifianakis mai modest. E cel puțin decent, ca o notă medie când te scoate la tablă la geometrie în spațiu. Și nu arunci cu popcorn prin clasă, firește.
În cinematografe | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 7/10