Foto: Chuck Zlotnick / Marvel

Agatha All Along: Vrăjeală8 min read

De Mihai Tița 27.09.2024

Serialele Marvel devin o adevărată probă de anduranță. Aș propune ca cine le-a văzut pe toate să primească abonament gratuit pentru un an.

O nouă toamnă, un nou serial din Marvel Cinematic Universe, pentru cine încă mai ține șirul. De data asta, e vorba despre un spin-off la WandaVision, în care vrăjitoarea Agatha Harkness (Kathryn Hahn) a rămas captivă, vreme de încă trei ani, hipnozei provocate de Wanda Maximoff, și are impresia că e detectivă într-un film polițist neo-Scandi-noir, intitulat Agnes of Westview, o pastișă la The Killing, True Detective (vezi genericul Southern goth) sau Mare of Easttown (vezi berile, hehe) cam dezumflată și insuficient de amuzantă ori deșteaptă. 

De altfel, interpretarea lui Hahn e mai aproape de caricatură, decât de parodie, așa că abia așteptam să „se trezească”, ajutată de un puști misterios, The Teen (Joe Locke, la abia al doilea rol din carieră), de asemenea vrăjitor, și să înceapă „adevăratul” film.

După ce scapă de povara rezolvării așa-zisei crime și iluzia că e o detectivă antipatică și morocănoasă, Agatha își dă seama că și-a pierdut puterile, iar Westview e un orășel de suburbie aproape idilic, după ce Maximoff a scos din priză generatorul de control psihotic. Problemele nu întârzie să apară: Rio Vidal (Aubrey Plaza, mai palidă decât de obicei), o vrăjitoare cu care Agatha are supărări mai vechi, încearcă să o omoare, însă Agatha o convinge să o cruțe, până când își recapătă puterile.

Picat la țanc, The Teen, un personaj-accesoriu, un soi de asistent personal pentru Agatha, aproape inutil, îi dezvăluie că a eliberat-o din psihoza true crime, pentru că dorește să călătorească împreună pe „Drumul Vrăjitoarelor”. Cârligul e că cine reușește să-l ducă la capăt, e răsplătit cu ceea ce-și dorește cel mai mult – în cazul Agathei, restabilirea puterilor sale magice. Având nevoie de un sabat al vrăjitoarelor, pentru a deschide portalul către acest drum, cei doi le recrutează pe Lilia Calderu, Mrs. Hart, Jennifer Kale și Alice Wu-Gulliver, care au, la rândul lor, diverse motive pentru a porni într-o călătorie Wizard of Oz meets Beetlejuice meets Hocus Pocus (într-o variantă Netflix) meets Escape Room (în al treilea episod) și așa mai departe.

Tocmai asta e și marea problemă cu Agatha All Along: creatoarea Jac Schaeffer, care a concentrat atât de bine WandaVision într-o parodie melodramatică la sitcomurile decadelor ’50 și ’60, a încercat, de data asta, prea multe genuri și referințe. Serialul nu e nici suficient de horror, nici suficient de comedie. Nici prea dramă (flashback-urile halucinante ale personajelor ar fi trebuit să le ofere niscaiva profunzime, dar sunt doar plictisitoare), nici prea fantasy (suprarealismul à la Michel Gondry e accesibil).

Chiar și încercările de umor politic par încropite în grabă. „Bun, deci «vrăjitoare» e doar un fel de a spune «fată rea», nu-i așa?”, zice Mrs. Hart, la un pahar cu vin otrăvit. „Asta e extrem de simplist. Nu suntem un monolit. De vină e Halloween-ul. Vedeți aici pălării țuguiate? Piele verde? Mături? Nici vorbă”, îi răspunde Lilia Calderu. Punchline-ul căznit? „Bine, nu spun că aș intra în club sau așa ceva, dar aș bea sânge de virgină, dacă ar mai netezi ridurile astea”, încheie Mrs. Hart. Nu că aș fi vreun comediant, dar cred că un punchline mai bun ar fi fost: „Păcat că în Evul Mediu nu puteam să dăm vina pe Halloween.”

Din epoca Phase Four a serialelor Marvel, începută în 2021, e greu să alegi altceva, cât de cât relevant, în afară de WandaVision sau Loki, iar această „prospătură” pare încă o notă de subsol, pe care o vei uita repede, la un univers tot mai balonat și, de ce nu?, desuet. Încep să mă întreb dacă Kevin Fiege & Co. mai au, totuși, vreun interes sau doar merg la job, tot mai comozi și blazați, să meargă banu’ și nu cumva să scadă prea dramatic numărul de abonați la Disney+, care a devenit – și nu e singura platformă despre care pot spune asta – o copie a rețelelor sociale. N-ai content de calitate? Nu-i problemă, algoritmul îți mai aruncă câte un meme, să nu cumva să te dezabonezi sau să dezinstalezi (ori chiar blestemi!, să fiu în ton cu Agatha) aplicația de pe telefon. Pentru că contentul ăsta, fie el streaming sau social media, s-a cam transformat într-o vrăjeală, care nu prea mai ține. 

Disponibil pe Disney+ | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 4/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF despre dictatură, totalitarism și alte neplăceri

De
Te uiți la alegerile prezidențiale și nu mai înțelegi nimic? Ia o pauză...
CULTURĂ|POPCRAFT

Dune: Prophecy. Urzeala măicuțelor

De
Dacă universul Dune nu avea nevoie de ceva, era de transformarea sa în telenovelă. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Megalopolis: Și cu ce mă ajută Roma Antică pe mine, domnule Coppola?

De
Kitsch, fără să fie camp, experimental, fără să fie surprinzător, un eșec deloc înduioșător.
CULTURĂ|GAMING

3 jocuri video care te învață matematică de nota 10

De
Jocurile abstracte, ca șahul sau Go, solicită memoria și gândirea logico-matematică, în timp ce jocurile video duc arta ludică la nivelul următor. Dar pe lângă provocări și recompense diverse, pot oferi chiar lecții serioase de matematică.