Imagine VFX cu un Pachyrhinosaurus adult și puiul său. Foto: BBC Earth
AI-ul generează dinozauri greșiți: de ce e o problemă pentru știință22 min read
Jay Balamurugan, paleoartistă și expertă în efecte vizuale, îți spune cum se construiește un dinozaur care trece proba ecranului. Nicio gheară nu e pusă la întâmplare.
// Site oficial: kakapojay.com // este specializată în designul creaturilor preistorice și în reconstrucția vizuală a dinozaurilor. Avea doar cinci ani când a descoperit, din întâmplare, o copie piratată a documentarului original Walking with Dinosaurs/Pe urmele dinozaurilor – lansat în 1999 –, în timpul unei ieșiri la piață cu părinții, într-una dintre suburbiile din Kuala Lumpur. Coperta era neclară, CD-ul conținea doar un episod și un making-of, dar a fost suficient cât să o fascineze pe viață.
Ceea ce părea o simplă curiozitate de copil a devenit rapid o obsesie susținută cu greu de părinți, într-o țară unde accesul la conținut original era limitat. Dar Jay nu s-a descurajat. A căutat fiecare documentar, fotografie sau fragment care putea s-o aducă mai aproape lumea dinozaurilor, iar aproape 25 de ani mai târziu a ajuns chiar ea să recreeze această lume – de data asta, din interiorul echipei care a readus la viață noua serie.
În // O poți urmări aici: bbcearth.com // disponibil pe BBC Earth din 4 septembrie și în România, Jay a coordonat tot ce înseamnă fidelitate vizuală: a lucrat cu peste 30 de consultanți științifici, a creat planșe de referință, modele 3D și briefuri tehnice pentru mai mult de 20 de specii de dinozauri și a supervizat filmările pentru secvențele cu efecte vizuale.
Peisajele – păduri, râuri, câmpii – au fost recreate pentru a reflecta mediile reale în care aceste specii au trăit. Seria combină filmări reale, reconstruiri digitale și o narațiune care te ține cu sufletul la gură, în timp ce urmărești supraviețuirea acestor animale: pui orfani, turme aflate în migrație, prădători care vânează în haită.
Am stat de vorbă cu Jay despre cum se lucrează, în 2025, la intersecția dintre CGI și paleontologie și am aflat, printre altele, de ce Triceratopsul din această serie e cel mai corect reprezentat de până acum și ce impact are AI-ul asupra comunicării științifice.
Cum reconstruiești un dinozaur fără să greșești: colaborarea cu paleontologii
„Facem tot posibilul ca animalele să fie cât mai autentice. Trebuie să lucrăm foarte strâns cu paleontologii noștri. Am avut trei consultanți științifici principali pentru serie, care ne-au oferit o perspectivă generală și au revizuit totul. Apoi, pentru fiecare animal, am avut paleontologi specializați pe teren. De exemplu, Nizar Ibrahim, unul dintre specialiști, lucrează direct cu Spinosaurus, așa că de fiecare dată când aveam o întrebare legată de acel animal, mergeam direct la el. Cam așa a fost și cu celelalte specii. Iar pentru detalii specifice, cum ar fi textura pielii sau sunetul mișcărilor, am avut alți experți specializați pe aceste aspecte.
A fost un proces complex, dar la fiecare etapă ne-am asigurat că primim feedback de la oamenii de știință. Când am construit primele modele de animale, le-am arătat imediat cercetătorilor. Când au început să „meargă”, ne-am asigurat că toți erau de acord cu felul în care se mișcau. Chiar și în privința culorilor, am cerut părerea specialiștilor ori de câte ori a fost posibil. A fost un proces cu adevărat colaborativ cu paleontologii, care au fost foarte generoși cu timpul și expertiza lor pentru această serie.”
Imagine VFX cu trei Albertosaurus, cu femela principală în centru. Sunt reprezentați într-o zonă împădurită din actuala provincie Alberta, Canada. Foto: BBC Earth
Cât de „real” poate fi un dinozaur? Despre știință, ficțiune și imaginea corectă a Triceratopsului
„Pentru mine, partea esențială, când faci un astfel de proiect, e să te asiguri că dinozaurii sunt cât mai aproape de realitate, cât mai corecți din punct de vedere științific. Nu e o provocare ușoară, pentru că toți avem o imagine deja formată despre dinozauri. Am crescut cu Jurassic Park, cu documentare vechi, dar imaginea dinozaurilor se schimbă constant. Am vrut ca cei din serie să fie cei mai actuali posibil. Asta a însemnat să studiem sute de lucrări științifice, să vorbim cu o mulțime de cercetători, să ne asigurăm că includem cele mai recente descoperiri. Unele dintre aceste informații sunt chiar de ultimă oră. Unul dintre animalele noastre a fost descris oficial abia anul trecut.
Așadar, unele dintre animalele pe care le avem în serie sunt modele complet noi. Dar și unele trăsături ale dinozaurilor sunt extrem de avansate, lucruri care nu au mai fost niciodată prezentate pe ecran. Unul dintre aspectele pe care le-am analizat a fost dacă putem obține dovezi ale impresiunilor de piele la anumite specii, ca să le redăm cât mai fidel. Un exemplu este Triceratopsul. A apărut de sute de ori pe ecran, e unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri. Dar cred că versiunea pe care o arătăm în Walking with Dinosaurs este cea mai apropiată de realitate, pentru că am inclus informații din foarte multe surse, inclusiv date despre piele. Avem dovezi că Triceratopsul avea niște solzi uriași.
Am integrat aceste date împreună cu informații actualizate despre musculatură, despre mișcare – toate aceste elemente s-au combinat pentru a crea o reprezentare cu adevărat precisă științific a acestor animale. Cred că, până în prezent, este cea mai actualizată versiune a multora dintre aceste creaturi pe care o poți vedea la televizor.”
E dificil este să redai comportamentul exact al dinozaurilor
„Până la un punct, aspectul fizic, deși e dificil de reconstituit, vine cu destul de multe dovezi care ne pot arăta, în linii mari, cum arătau și ce făceau dinozaurii. Dar când vine vorba de comportament, lucrurile devin mult mai complicate. Comportamentul nu se „fosilizează” întotdeauna. Se întâmplă doar dacă avem noroc extraordinar.
Unele fosile, cum ar fi urmele de pași, ne pot arăta că dinozaurii mergeau împreună, poate ca un grup social care se deplasa în aceeași direcție. Avem și urme în rocă lăsate de dinozauri care își frecau picioarele de sol, poate în mijlocul unui dans de curtare. Uneori, dacă suntem extrem de norocoși, găsim doi dinozauri conservați în timpul unei interacțiuni. Cel mai faimos exemplu este o fosilă din Mongolia, unde un Velociraptor și un Protoceratops – un dinozaur cu coarne, asemănător unui Triceratops mic, dar fără coarne – au fost surprinși în plin conflict.
Erau blocați într-o luptă, fie pentru că Velociraptorul încerca să vâneze Protoceratopsul, fie pentru că Protoceratopsul își apăra un cuib sau ceva asemănător. Nu știm sigur. Dar au fost conservați exact în mijlocul luptei, probabil îngropați brusc de o dună de nisip prăbușită sau o alunecare de noroi. Asta e cea mai rară situație, când avem dovezi directe despre comportament.
Mai există un exemplu celebru, descoperit recent în SUA, unde a fost găsit un Tiranozaur – poate un pui de T-rex – care ataca un Triceratops, iar și aceștia au fost probabil îngropați de o alunecare de teren chiar în momentul luptei. E un noroc imens să putem surprinde astfel de scene.
Dar chiar și când nu avem astfel de fosile spectaculoase, tot putem deduce unele aspecte legate de comportament. Ne uităm, de exemplu, la anatomia care ne oferă indicii clare. Spinosaurus are un cap perfect adaptat pentru prinderea peștilor – are dinți subțiri, conici, foarte asemănători cu cei ai crocodililor de azi, ideali pentru prinderea prăzii alunecoase. Are și o formă a capului și a gâtului care îl ajută să smulgă rapid pești din apă. Așa că putem presupune destul de sigur că era un vânător de pești.”
Stomac pentru descoperiri științifice
„Uneori, găsim materiale fosilizate în stomacul dinozaurilor, ceea ce ne arată ce mâncau. La marii erbivori găsim uneori resturi vegetale. Recent, în Canada, a fost descoperit un dinozaur care avea în stomac un alt dinozaur, un mic raptor mai bătrân. Deci știm că vânau astfel de animale. Când avem noroc de astfel de descoperiri, putem trage concluzii destul de clare. În rest, ne mai bazăm și pe animale moderne care ocupă nișe ecologice similare.
De exemplu, un Utahraptor mare – un dinozaur cam cât un urs grizzly, care vâna în păduri – poate fi comparat parțial cu urșii grizzly de azi, dar și cu păsări mari de pradă sau păsări care trăiesc la sol. Asta ne oferă o idee generală despre ce rol aveau în ecosistem, chiar dacă erau foarte diferiți.
Nu vom ști niciodată imaginea completă. Oricâtă paleontologie am face, nu vom ajunge la un răspuns perfect și exact despre cum arătau toate aceste animale și ce făceau, dar ne putem apropia destul de mult și putem începe să construim o imagine coerentă a acestor lumi străvechi.”
Dinozaurii, băieți buni sau răi?
„Nu cred că e vorba de „băieți buni” sau „răi”. Suntem din ce în ce mai siguri că dinozaurii erau, pur și simplu, animale – animale dinamice, frumoase, impresionante, care făceau o mulțime de lucruri diferite.
Probabil că aveau vieți brutale, dar și vieți pline de tot ceea ce presupune existența oricărui animal: curtare, căutarea unui partener, formarea unei familii, toate aceste aspecte.
Și cred că abia acum începem să-i înțelegem așa cum trebuie: ca pe niște creaturi diverse, complexe, extraordinare. Pur și simplu animale – exact cum privim animalele din prezent.”
AI-ul confundă știința cu Jurassic Park
„Din perspectiva mea, inteligența artificială – mai ales AI-ul generativ – a fost mai degrabă un obstacol decât un ajutor. A devenit foarte ușor pentru oricine să genereze imagini cu animale dispărute, ceea ce e acum foarte comun, dar nu e un lucru bun. Aceste modele de AI, cel puțin cele generative, nu înțeleg cum arăta cu adevărat un animal dispărut. Așa că de obicei obții o combinație de imagini luate de pe internet. Dacă scrii „generează un T-rex”, îți va da T-rex-ul din Jurassic Park, nu ceva care să semene cu animalul real. De fapt, ciudat e că, indiferent ce dinozaur ceri, aproape întotdeauna primești exact T-rex-ul din Jurassic Park, pentru că e imaginea cel mai des întâlnită online.
Și cred că asta e o problemă reală pentru comunicarea științifică, pentru că e foarte ușor să apară dezinformare. Modelele mari de limbaj nu înțeleg contextul și nu înțeleg știința din spatele acestor lucruri. Așa că, atunci când primești un rezultat, nu reflectă ceea ce spun cu adevărat datele.”
Spinosaurus, mai lung și mai lat decât un autobuz supraetajat
„E ceva special în ideea de a privi înapoi, adând, în timp. Sunt animale care par inventate. Arată ca și cum ar fi ieșit dintr-o carte de fantezie. Dar au fost reale. Au existat. Și nu doar că au existat – au trăit vieți întregi, bogate, timp de sute, mii de generații, pe parcursul a milioane de ani. E atât de mult acolo, atât de multe povești ascunse în rocă, pe care specialiștii pasionați le scot la lumină. E ceva care pur și simplu îți explodează mintea. Lumea naturală de azi e deja incredibilă. Doar faptul că avem animalele și natura pe care o vedem azi e uimitor.
Și totuși, ceea ce vedem azi e doar o singură configurație posibilă. Au existat milioane de altele. De-a lungul timpului, au fost atât de multe ecosisteme diferite, atât de multe animale – unele dintre ele pur și simplu de neimaginat. Unele nu mai au absolut niciun echivalent azi. De exemplu, Spinosaurus – nu există nimic viu în prezent care să semene măcar vag cu el. Era mai lung și mai înalt decât un autobuz supraetajat și avea o creastă uriașă pe spate, petrecând cea mai mare parte a timpului în apă. Nu există nimic asemănător. Cred că asta e partea cea mai tare: să descoperi creaturi pe care nici nu ți le-ai fi putut imagina, dar care au existat. Au fost reale.”
