Black Mirror, sezonul 7: E nevoie de un upgrade8 min read

Serialul care te lăsa cu gura căscată acum mulți ani nu mai reușește nici măcar să-ți ridice o sprânceană.

Al șaptelea sezon al unuia dintre serialele grele ale genului SF insistă, în trei dintre cele șase episoade, să exploreze posibilitățile și, bineînțeles, problematicile lumilor recreate digital sau ale upgrade-urilor pe care creierul uman le poate primi cu ajutorul inteligenței artificiale. În primul episod, „Common People”, învățătoarea Amanda (Rashida Jones, din Parks and Recreation) și omul clasei muncitoare, sudorul Mike (Chris O’Dowd, din subestimatul The Big Door Prize), sunt un cuplu liniștit și fericit, dar care tot încearcă să facă un copil.

Viața lor e dată peste cap când Amanda ajunge în comă, din cauza unei tumori pe creier. Mike acceptă o ofertă din partea start-upului RiverMind, care vine cu o ofertă greu de refuzat. După ce vor opera tumoarea, partea lipsă din creierul soției sale va fi înlocuită cu un „țesut receptor sintetic”, iar funcția cerebrală pierdută e transferată wireless de pe serverele companiei. Cum toată afacerea e la început, abonamentul lunar e scumpicel, iar aria de acoperire a semnalului e limitată la orașul unde Amanda și Mike locuiesc. Dar, hey, măcar trăiește.

Ca o satiră la viețile noastre tot mai dependente de abonamente și invadate de advertising, după o vreme, RiverMind lansează abonamentul Plus, în vreme ce, în versiunea de bază, Amanda începe să emită, inconștient, mesaje publicitare, în funcție de anumite cuvinte-cheie pe care le aude în jurul ei. Mai târziu, Amanda experimentează, pentru o zi, abonamentul „Lux”, care îi permite să își modifice simțurile cu ajutorul unei aplicații, de la plăcere la serenitate și așa mai departe – o metaforă subtilă despre dopamina care se eliberează// „Social media rewires young minds – here’s how”, theconversation.com // atunci când primești like-uri pe social media.

Alt episod care se joacă cu mintea ta și granițele dintre realitate și lumea digitală e „Hotel Reverie”, unde o nouă tehnologie, inventată de compania ReDream, îi permite unei vedete de la Hollywood, Brandy Friday (Issa Rae, din American Fiction și Barbie), să-și imerseze conștiința în lumea alb-negru a unui film clasic, pe care aceștia doresc să-l refacă cu un twist: rolul masculin principal va fi interpretat de Brandy.

În urma unei defecțiuni tehnice, însă, toată simularea se blochează, la fel și actorii figuranți, iar Brandy și Dorothy Chambers (Emma Corrin, din Nosferatu), actrița recreată cu AI din filmul original, rămân blocate în scena din „hotelul visurilor” și se îndrăgostesc. După ce software-ul e resetat (sau whatever), Dorothy își reia rolul din film și uită timpul petrecut cu Brandy din respectivul glitch. Firește, Brandy e dezamăgită și se gândește, la modul serios, pentru câteva minute, dacă să rămână în simulare sau se întoarcă în lumea reală. Practic, e un soi de „San Junpiero”, dar cu referințe la Casablanca, în loc de anii ’80.

Al treilea episod izbutit al acestui sezon, poate chiar cel mai izbutit, aș zice, e „Eulogy”, unde în centrul atenției e un pensionar singuratic și cam irascibil, Phillip (meșterul Paul Giamatti). O companie de tehnologie îi solicită acestuia să contribuie la un memorial imersiv, permițându-i să retrăiască amintiri prin fotografii vechi. Cu ajutorul unui ghid virtual (Patsy Ferran, din Mickey 17) și a unui dispozitiv cât o monedă, care funcționează ca un soi de interfață neurală (acest sezon e plin cu ele, de altfel), Phillip explorează virtual aceste imagini și descoperă detalii dureroase despre relația lor: infidelități reciproce și o scrisoare necitită, care ar fi putut schimba cursul vieții lor.

Mai ai un episod despre o tocilară care ajunge să controleze realitatea cu ajutorul tehnologiei, „Bête Noire”, cam nesărat (deși e cu dulciuri), altul despre un jurnalist de jocuri video cam psihopat, „Plaything”, care are și o trimitere fugitivă și, din păcate, nefructificată la „Bandersnatch”, și, în fine, continuarea cam redundantă a episodului din sezonul al patrulea, unde, de data asta, echipajul navei USS Callister e blocat într-un univers virtual infinit.

Noul sezon, însă, nu reușește să le depășească pe ultimele și suferă de aceleași probleme: „americanizarea” și melodramatizarea scenariului, implicit diluarea impactului tehnologiei asupra societăților. Pentru un serial care se preocupă cu inteligența artificială, Black Mirror rămâne, de niște ani buni încoace, surprinzător de anacronic.

Disponibil pe Streamberry, pardon, Netflix | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 7/10