Cele mai așteptate 7 filme SF & fantasy din 202514 min read
Aș paria că anul ăsta va fi mai bun decât 2024 din punct de vedere cinematografic. Ceea ce nu e deloc greu.
Pe lângă câteva superstaruri așteptate anul ăsta, precum Captain America: Brave New World, în care Anthony Mackie e noul supererou, iar singura dilemă e dacă Sebastian Stan va avea un cameo, îndelung așteptatul Mickey 17, care a fost amânat pentru 2025, regizat de meșterul sud-coreean Bong Joon-Ho, sau „nebunia lui Cameron”, adică Avatar: Fire and Ash (de la care, sincer, n-am mari așteptări), iată o listă cu alte șapte filme SF & fantasy pe care să le treci în calendar. Spoiler alert: datele anunțate ale premierelor pot suferi modificări.
The Electric State
Prima vedetă a celor de la Netflix din acest an pare a fi acest SF distopic bazat pe romanul grafic din 2018 al lui Simon Stålenhag, a cărui operă e apreciată pentru modul în care îmbină fascinația pentru tehnologia avansată și nostalgia. Adaptarea regizată de frații Anthony și Joe Russo, cunoscuți pentru filmele din Marvel Cinematic Universe, se întâmplă într-o versiune alternativă a Statelor Unite, unde inteligența artificială ar fi existat încă din anii ’50, iar oamenii s-au războit, în cele din urmă, cu roboții pe care i-au creat.
Cinci ani mai târziu după acest conflict, în 1997, o adolescentă care își caută fratele dispărut, interpretată de Millie Bobby Brown din Stranger Things, și robotul ei care arată, efectic, ca o jucărie supradimensionată, călătoresc spre vest, într-o lume ciudată și dezolantă, printre ruinele dronelor de luptă și gunoaiele unei societăți consumeriste în declin.
Detalii pe iMDB | Premieră: 14 martie
CITEȘTE ȘI: Cele mai bune filme și seriale SF și fantasy din 2024
Thunderbolts*
Deși, cu foarte puțin excepții, producțiile Marvel au devenit tot mai slabe și plictisitoare de la Avengers: Endgame încoace, am o vagă speranță că această gașcă de outsideri și antieroi ar putea să fie o gură de aer proaspăt. Încerc, de altfel, să am încredere și declarația lui Sebastian Stan: „Nu cred că se poate compara cu vreun film Marvel anterior, iar asta datorită grupului de personaje din acest film și acestor actori. Nu aș fi putut să mă distrez mai bine decât am făcut-o cu David Harbour, Florence Pugh, Wyatt Russell și Julia Louis-Dreyfus”.
Alte atuuri ar fi faptul că de regie se ocupă Jake Schreier, care a făcut lucruri bune cu dramedia Robot & Frank și frapantul serial Beef, produs de Netflix, iar scenele de acțiune și cascadorie au fost realizate, de data asta, cu mai puțin CGI decât în mod obișnuit. Doamne ajută, la toți supereroii.
Detalii pe iMDB | Premieră: 2 mai
Jurassic World Rebirth
Mult nu mai e până când Scarlett Johansson și Mahershala Ali vor încerca să descopere un medicament minune cu ajutorul dinozaurilor – iar deranjăm ecosisteme, presimt, n-am învățat nimic –, dar noua reinterpretare a celebrei francize încă n-are trailer. Totuși, se speculează tot mai mult că primul teaser ar putea fi lansat în timpul evenimentului Super Bowl, care are loc pe 9 februarie, dar până atunci merită notat în calendar, chiar și fără cel mai mic indiciu despre cum „va arăta”.
Cert e că contextul e unul complet nou, iar personaje recente, precum cele interpretate de Chris Pratt sau Bryce Dallas Howard, au fost trase pe dreapta. Alte semne bune mai sunt faptul că e regizat de Gareth Edwards (vezi Rogue One: A Star Wars Story sau The Creator, despre care aș avea mai multe cuvinte de laudă), iar scenariul e semnat de David Koepp, autorul originalului Jurassic Park, lansat în 1993.
Detalii pe iMDB | Premieră: 2 iulie
Superman
Regizorul și producătorul James Gunn, cunoscut pentru treaba excelentă pe care a făcut-o pentru Marvel Cinematic Universe, demarează anul ăsta noul look și noua etapă în care vor intra filmele din universul DC – de altfel, noua casă de producție s-a redenumit din DC Films în DC Studios.
Înainte de Supergirl: Woman of Tomorrow, cu Milly Alcock, pregătit pentru anul viitor, vara asta îl vei cunoaște pe noul Superman, în interpretarea lui David Corenswet, un actor despre care ai toate motivele să zici că e o alegere surpriză – a apărut prin The Politician sau Pearl, dar fără să facă valuri. Alături de el vor mai fi Rachel Brosnahan (din House of Cards), în rolul lui Lois Lane, și Nicholas Hoult interpretându-l pe Lex Luthor, iar noul film va introduce și alte personaje din universul DC, precum Mister Terrific (Edi Gathegi), Hawkgirl (Isabela Merced), Green Lantern (Nathan Fillion) și Metamorpho (Anthony Carrigan). Îi țin pumnii lui Gunn.
Detalii pe iMDB | Premieră: 11 iulie
The Fantastic Four: First Steps
Având în vedere și mențiunile anterioare, anul ăsta pare unul de „totul sau nimic” pentru filmele cu supereroi, iar restartul francizei Fantastic Four e un motiv în plus să cred asta. Regizat de Matt Shakman, cunoscut pentru munca sa la serialul WandaVision, noul film are loc într-un cadru retrofuturist al anilor ’60, inspirat de optimismul cursei spațiale, iar spre deosebire de adaptările anterioare, nu va fi o așa-zisă origin story, ci va începe după ce echipa a dobândit deja abilități supranaturale.
„One of the ways we’re making it our own thing is we’re not telling the story of them going up and being changed”, a spus Shakman, într-un interviu pentru Entertainment Weekly. // “The Fantastic Four: First Steps isn’t an origin story: ‘We’re making it our own thing’”, ew.com // Cel mai important lucru, însă, e faptul că e cu Pedro Pascal, un actor care, în ultima vreme, nu prea are cum să dea rateuri, în afară de al doilea Gladiator, hehe.
Detalii pe iMDB | Premieră: 25 iulie
The Bride
Actrița Maggie Gyllenhaal a demonstrat, cu filmul ei de debut, drama The Lost Daughter, că se pricepe și la regie. Al doilea proiect al ei e unul mult mai pretențios, pentru că e o reinterpretare modernă a clasicului Bride of Frankenstein, din 1935. În rolul „miresei”, aka o femeie decedată reînviată de Dr. Pretorius, e talentata Jessie Buckley (din I’m Thinking of Ending Things sau Women Talking), în vreme ce Christian Bale joacă rolul monstrului, iar director de imagine e meșterul Lawrence Sher, care are în filmografie titluri ca Garden State sau cele două Joker recente.
Inițial, proiectul s-ar fi vrut produs de Netflix, dar după grevele scenariștilor de la Hollywood, din 2023, cei de la Warner Bros. au preluat frâiele. Din distribuție mai fac parte Annette Bening, Penélope Cruz și Peter „Mai e vreun film fără el?” Sarsgaard.
Detalii pe iMDB | Premieră: 25 septembrie
The Running Man
Prea multe lucruri încă nu afli despre remake-ul la SF-ul de acțiune cult din anii ’80 cu Arnold Schwarzenegger, dar două lucruri sunt suficiente, încât să-l aștept cu mare curiozitate: e cu unul dintre cei mai titrați și simpatici actori tineri de la Hollywood, Glen Powell (vezi Hit Man sau Twisters) și e regizat de Edgar Wright, responsabil cu excelentele Shaun of the Dead și The World’s End.
Între noi fie vorba, din toată această listă, de acest film sunt cel mai încântat, păcat că iese abia la toamnă. Intriga ar trebui să rămână aceeași: într-o societate distopică, un show televizat de supraviețuire (la propriu!) provoacă participanții să nu fie uciși de asasini, oferindu-le șansa de a câștiga sume mari de bani. Tot anul acesta va apărea și al treilea sezon din The Squid Game, deci, pe undeva, metafora capitalismului gone wrong pare „forță” anul ăsta.
Detalii pe iMDB | Premieră: 21 noiembrie