Companion: Restart și fugi8 min read

Un thriller SF care se transformă în revenge horror? Click fără să mă gândesc de două ori.

Deși nu l-am prins astă-iarnă la cinematograf, filmul regizat de Drew Hancock a apărut recent pe HBO Max și mi-a cam plăcut. Hancock e cunoscut, mai degrabă, pentru munca de scenarist, decât cea de regizor, datorită serialului de animație Mr. Pickles, o satiră horror, sau serialului de comedie My Dead Ex. Mai nou, pregătește un remake la filmul-cult nouăzecist The Faculty, cel din 1998, cu Josh Hartnett și Famke Jenssen. 

Așadar, e cu atât mai surprinzător faptul că a izbutit un thriller SF cât se poate de antrenant, distractiv și cu niscaiva subtexte subtile despre misoginism sau etică tehnologică, dar și referințe către alte filme importante ale genurilor. Încă de la început, trimiterea e evidentă către The Cabin In the Woods, pentru că trei cupluri se întâlnesc la o vilă într-o zonă rurală, pentru un weekend care se dorește fun, dar care se va termina, cum poți lesne bănui, foarte prost pentru aproape toată lumea și într-o baie de sânge.

În prima scenă, Iris (Sophie Thatcher, din Yellowjackets, într-un rol pe care o să-l ții minte) rememorează momentul în care l-a cunoscut pe iubitul ei, Josh (Jack Quaid, din The Boys), într-un supermarket, în timp ce reflecta, oarecum patetic, la sensul vieții: „It’s like there’s this thick, black cloud covering everything. Like we see the world, but we don’t really see the world, you know?”. 

Păi, Iris, scuze, dar nici n-ai cum, pentru că ești robot, hehe. Și vei afla acest lucru relativ repede. La cabană ajung și Patrick (Lukas Gage, din The White Lotus și Euphoria, care, să mă ierte Dumnezeu, dar chiar arată irl a robot) și Eli (Harvey Guillén, din What We Do in the Shadows), iar gazde sunt Kat (Megan Suri), vechea lor prietenă, și iubitul ei rus, Sergey (Rupert Friend, excelent metamorfozat într-un multimilionar cu accent bizar și mustață de haiduc).

Problema e că Josh și Kat au un plan ascuns și, cred ei, bine pus la punct. A doua zi, încearcă să-i însceneze lui Sergey o moarte în chinuri, după ce Iris e folosită ca „momeală” și acesta n-apucă, din fericire, să o violeze. În schimb, primește un briceag în gât. Șocată de întâmplare, Iris se întoarce la cabană plină de sânge, iar Hancock virează brusc filmul spre un episod foarte lung din Black Mirror: 

Iris află că nu e „girlfriend material” (salut, Ex-Machina!), ci hardware de ultimă generaţie – un companion robot controlat de aplicaţia de pe telefonul iubitului „nice guy”, unde, apropo, Josh i-a setat agresivitatea la 100%, înainte să-i „planteze” briceagul în buzunarul de la pantaloni. Iată ce sunt capabili unii oameni să facă pentru 12 milioane de dolari din seiful unui afacerist rus.

În mod previzibil, de aici încolo lucrurile o iau complet razna, iar Josh ia decizie tot mai proastă după decizie la fel de proastă. Mai întâi, o leagă de scaun pe Iris, în timp ce-i dezvăluie cine e cu adevărat. De fapt, filmul rememorează inclusiv livrarea lui Iris în apartamentul lui Josh și momentul activării. 

Pe undeva, Josh are mixed feelings, de aceea a reactivat-o pe Iris, să-și ia la revedere, cum îi mărturisește lui Eli. Kat, însă, intervine brutal și zbiară la el că a luat-o razna și că cel mai bine ar fi să „o oprească”. De aici încolo, Iris își dă seama că n-are încotro și trebuie să se salveze (salut, Get Out!). De fapt, filmul pare că abia începe. Și va fi tot mai distractiv și, bineînțeles, sângeros. 

Dincolo de acest carusel de plot twists, thriller și acțiune, Companion are câteva subtilități sociopolitice și etice suficient de competente. Josh nu e vreun savant cinic, precum Oscar Isaac în Ex-Machina, ci portretul banal al masculinității fragile și toxice, care, având la îndemână API-uri de control emoțional, consideră că dragostea poate fi programată („It’s just programming!”). 

De partea cealaltă, când Iris atinge 100% inteligență, ea nu devine doar „mai deșteaptă”, ci capătă conștiință morală, dovedind că etica cu privire la inteligența artificială e destul de complicată. Satira socială e destul de evidentă, poate prea evidentă, pentru că scenariul vrea uneori să fie mai deștept decât poate sau, alteori, pică în câteva clișee cam inutile, precum scena siropoasă și monotonă de la cină. Dar n-ai cum să nu-ți placă de Iris. Doar dacă ești Kat, care are un scepticism rezonabil: „It’s not that I don’t like you. It’s the idea of you”. E de înțeles.

Disponibil pe HBO Max | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 7/10