Din China până în Costa Rica: ce spune un activist climatic român despre empatie, lăcomie și colaps ecologic23 min read

Gabriel Păun, activist de mediu și explorator, cunoscut pentru lupta împotriva tăierilor ilegale și pentru protejarea animalelor, a lansat recent „Homo Sentient” – o carte despre cum se schimbă oamenii și societatea în fața crizelor ecologice și etice.

Gabriel Păun a fondat în 2009 organizația Agent Green și a fost implicat în mai multe campanii care au dus la protejarea unor păduri valoroase din Carpați. Prin sesizări legale și investigații de teren, a sprijinit demersuri pentru creșterea transparenței în industria lemnului, inclusiv în privința trasabilității copacilor tăiați.

Activitatea sa a fost recunoscută internațional: în 2016 a primit Premiul EuroNatur// „Champion of forest protection”, euronatur.org  // pentru conservarea pădurilor carpatice, acordat, de-al lungul timpului, unor personalități precum Prințul Charles, Nelson Mandela și Mihail Gorbaciov. 

În 2024, Păun a fost desemnat „Champion of the Earth” de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, devenind primul român onorat cu această distincție.

În ciuda amenințărilor și atacurilor fizice// „Faptele penale violente împotriva activistului de mediu Gabriel Păun s-au prescris. Activist: «Decizia încurajează violenţa»”, romania.europalibera.org // suferite în timpul documentării tăierilor ilegale și prescrise în 2023, la opt ani după plângerea legală, Păun a continuat să militeze pentru protejarea mediului. Astfel, a fost inclus de Front Line Defenders, o organizație internațională de apărare a drepturilor omului, fondată la Dublin, pe lista activiștilor cu cel mai mare risc la nivel global. 

Cartea Homo Sentient,// O găsești aici: carturesti.ro // (în traducere din latină, „omul care simte”) scrisă de Gabriel Păun și lansată la începutul lunii mai, pornește de la o experiență traumatică din copilăria autorului, legată de pierderea timpurie a tatălui. Momentul servește drept punct de plecare pentru o reflecție asupra modului în care traumele și presiunile sociale pot construi tipare mentale rigide, care limitează empatia și capacitatea de relaționare autentică.

Am vorbit cu Gabriel Păun despre dezechilibrul dintre om și natură, potențialul biologic al compasiunii, ce înseamnă să devii cu adevărat uman într-o lume bazată pe competiție și control, cum pot fi reconstruiți liderii și comunitățile în jurul valorilor morale, dar și ce poate învăța un om de la animale atunci când le recunoaște ca ființe capabile de emoție, suferință și atașament.

Gabriel Păun. Foto: Arhiva personală

O carte născută din epuizare și nevoia de sens

„Uneori, când ești copleșit, simți nevoia să fugi departe de lume. Acum câțiva ani m-am retras pe insula Armona, un loc izolat: o fâșie de nisip, tu, oceanul și cerul. Perfect pentru reflecție.

Se întâmplase ceva îngrozitor. Mereu se întâmplă ceva îngrozitor în timpul investigațiilor – am văzut atrocități comise asupra oamenilor, asupra animalelor, am fost martor la multe nedreptăți. La un moment dat am crezut că m-am călit, că nimic nu mă mai poate afecta, deși rămâneam în continuare tulburat. Dar m-am înșelat.

Tot ce am adunat și am ignorat, toate imaginile și emoțiile ascunse sub preș, au explodat într-o boală fizică, o reacție la tot ce acumulasem. Practic, am ajuns să scuip sânge. 

În acea retragere, în timp ce reflectam la tot ce trăisem, a apărut spontan ideea de a scrie o carte. Nu doar despre lucrurile văzute, ci despre cum să le înțelegi și să le integrezi. M-am gândit că dacă le leg de știință și de propriile mele experiențe, pot construi un narativ credibil, cu impact, care să aibă și legitimitate.”

O lecție de empatie primită de la un elefant care nu se grăbea

„M-a impresionat experiența trăită alături de un clan de elefanți din Africa. Umblau în grupuri mari, formate din mai multe familii – uneori chiar spre o sută de indivizi. Fără să-mi dau seama, mergeam în același ritm cu cel mai lent elefant din clan.

Inițial, am crezut că era un elefant nevolnic, dar nu, era pur și simplu un romantic. Se oprea des, admira plantele, insectele, tot ce întâlnea. Asta m-a făcut să-mi pun întrebări și am început să citesc mai mult despre comportamentul lor. Dacă ar fi fost o misiune umană, într-un mediu ostil sau de război, probabil că ceilalți l-ar fi grăbit sau chiar abandonat. Dar în cazul elefanților, nu s-a întâmplat asta. L-au urmat toți, fără să-l forțeze, fără să-l părăsească.

Am descoperit că elefanții sunt foarte atașați unii de alții, inteligenți și capabili să simtă lucruri profunde, cum ar fi tristețea și grija față de ceilalți. Sunt printre cele mai empatice și morale animale, potrivit studiilor. L-am numit pe elefantul care m-a impresionat Grogu// Un nume inspirat, cel mai probabil, de personajul blând și înțelept din universul Star Wars – The Mandalorian // și mi-am făcut un tatuaj cu el.”

Empatia, un semn al evoluției biologice

„Activismul a fost mult timp în centrul activității mele, dar cred că schimbarea poate veni și prin educație, artă sau scris. O carte ajunge poate mai lent la oameni, dar are un impact mai adânc.

Am început să mă interesez de empatie din nevoia de a găsi o formă de speranță într-un context tot mai apăsător, în care suntem bombardați constant cu vești proaste. Faptul că reacționam atât de puternic mi-a arătat că nu renunțasem încă la speranță. Iar speranța are nevoie de o bază rațională.

O parte din această bază vine din biologie. Creierul nostru a evoluat enorm în ultimele milioane de ani. Avem încă zone vechi, care reacționează automat, dar și structuri mai noi – cum e neocortexul frontal – care ne ajută să simțim empatie, compasiune, emoție.

Această parte a creierului continuă să se dezvolte. Studiile arată că generațiile tinere sunt mai sensibile și mai empatice decât cele dinainte. E un semn că, dincolo de toate problemele, umanitatea poate merge într-o direcție mai bună.

Moralitatea și compasiunea sunt forme ale unei evoluții interioare. Dar, din păcate, această evoluție e prea lentă. Riscăm să ajungem prea târziu. Am fost violenți cu alți oameni, cu animalele și cu planeta. Iar planeta începe să cedeze.”

Echilibrul fragil între bunătate și lăcomie, prezent oriunde pe glob

„În toate cele șase continente pe care le-am vizitat am întâlnit același tipar: bunătatea și lăcomia coexistă, uneori chiar în același om. La început, reacțiile au fost de uimire, dar în timp s-a conturat un model recognoscibil, indiferent de țară sau cultură. I-am spus simplu «bunătatea și lăcomia» și i-am dedicat un capitol în carte – cel mai scurt, dar esențial.

Aceste forțe apar peste tot: din China până în Statele Unite, din Brazilia până în Noua Zeelandă, din Finlanda până în Botswana. În unele societăți domină lăcomia, în altele – bunătatea. Iar acolo unde bunătatea este mai puternică, oamenii par mai fericiți.

Un exemplu clar este Costa Rica. Nu e nici una dintre cele mai bogate țări, nici una dintre cele mai sărace. Dar locuitorii ei trăiesc după un principiu simplu – pura vida, adică «viață pură» – și chiar îl aplică. Sunt calzi, empatici, își oferă sprijin unii altora. Când aceste valori sunt împărtășite de o majoritate, întreaga societate funcționează altfel. Dacă lumea s-ar prăbuși, acolo ar fi un loc în care viața ar putea continua în echilibru.”

Apropierea de natură – posibilă sursă de echilibru colectiv

„Costa Rica rămâne un exemplu rar de societate în care grija față de natură pare să fi influențat direct calitatea vieții. Deși nu există încă o explicație clară, modelul aplicat acolo merită studiat mai atent. Țara a trecut de la defrișări masive, în anii 1970, la o strategie națională de reîmpădurire și conservare. Subvențiile pentru creșterea animalelor au fost înlocuite cu plăți pentru protejarea pădurilor, iar rezultatul este vizibil: peste 60% din suprafață e acum împădurită, iar 20% reprezintă parcuri naționale.

Turismul nu e de masă, ci orientat spre sustenabilitate, educație ecologică și impact minim. Hrana vine din surse regenerabile, activitățile sunt integrate în natură, iar respectul pentru mediu e parte din experiență. În comparație cu țările vecine, unde domină nesiguranța și tensiunea, în Costa Rica se simte un alt ritm. Armonia cu natura pare să creeze, indirect, un nivel mai ridicat de fericire colectivă.”

China, exemplul extrem al dezechilibrului dintre dezvoltare și mediu

„La polul opus, în China, impactul distrugerii mediului este vizibil la scară largă: aer irespirabil, orașe sufocate de zgomot și poluare, păduri uscate, râuri fără viață. Totul în numele unei creșteri economice rapide, susținute de o industrie masivă și de cererea globală pentru produse ieftine. Deși au început unele măsuri de corecție, degradarea rămâne profundă.

Responsabilitatea nu e doar internă. Țările occidentale au încurajat modelul prin externalizarea producției și dependența de resurse procesate în China. În prezent, 93% din mineralele rare sunt prelucrate acolo, iar influența chineză depășește sfera economică. Investițiile în mediul academic occidental, discursurile ideologice influențate și expansiunea globală sunt văzute ca forme de neocolonialism.

Acest dezechilibru – între excesul de moralitate în Vest și pragmatismul agresiv al Estului – generează tensiuni și reacții politice radicale. Avertismentele despre această schimbare de putere globală au existat, dar au fost ignorate.”

Negarea schimbărilor climatice nu anulează realitatea

„Am dedicat un capitol întreg relației dintre civilizație, climă și energie, și un subcapitol special pentru sceptici. Am discutat cu mulți – unii erau deschiși, alții complet absenți, ca un scaun gol. Nu rezonează cu știința, ignoră faptele, deși există un consens științific solid.

Știu deja ce argumente folosesc: că natura are cicluri, că vulcanii poluează mai mult decât oamenii, că mașinile electrice sunt nocive din cauza extracției de materiale. E același scepticism întâlnit și în trecut. La finalul secolului XIX, când s-a introdus electricitatea, au existat campanii întregi împotriva ei – o teamă colectivă. Iar aceiași oameni care protestau au ajuns să folosească frigiderul, televizorul, fierbătorul de apă. Au tăcut și s-au adaptat.

Așa va fi și cu tranziția energetică. Trenurile s-au electrificat, urmează și transportul rutier. Nu pentru că rămânem fără combustibili fosili – mai sunt rezerve pentru câteva decenii – ci pentru că planeta nu mai suportă nivelul actual de emisii.

Copiii noștri, și ai politicienilor sceptici, vor trăi aici. Nu pe Marte. Turismul spațial e o fantezie de film. Cu tehnologia actuală, nu există nicio planetă pe care ne-am putea muta. Asta e singura pe care o avem. Și trebuie să avem grijă de ea.”

Schimbarea e posibilă, dar lentă și dificilă

„Scepticii pot fi convinși, dar doar prin dialog direct, nu prin confruntări online. Internetul amplifică orgoliile și distorsionează discuțiile. Față în față, însă, argumentele slabe ies rapid la iveală. De aceea, lectura e esențială – e un proces interior, fără presiuni externe, care lasă loc pentru reflecție. Au existat cazuri în care, după ce au citit cartea, unii sceptici și-au nuanțat discursul, inclusiv în spațiul public. Dar pentru o schimbare reală și de amploare, ar fi nevoie de un efort colectiv uriaș – și timpul nu mai e de partea noastră. În timpul unei singure generații, planeta a pierdut 70% din fauna sălbatică.

Avem de ales între luciditate și prăbușire. Fie acționăm acum, prin educație și decizii incomode, dar asumate, fie vom fi forțați să suportăm impactul complet al colapsului. Viața pe Pământ va continua, însă dacă specia umană va supraviețui, va trăi pe o planetă devastată, cu mult mai puțin confort, și va fi nevoită să reconstruiască din ruine.”

Pe viitor, empatia nu va fi o opțiune, ci o condiție de supraviețuire

„Mă uit la ziua de azi – dramatică, tensionată, cu multe motive de îngrijorare. Dar mă uit și la ziua în care omul nu va mai avea de ales. Când va fi obligat să coopereze, pentru că altfel nu va supraviețui.

Oamenii vor înțelege că singuri nu pot. Vor realiza că doar prin solidaritate și empatie pot face față noilor condiții. Nu va fi o alegere idealistă, ci una impusă de realitate. Va trebui să avem grijă unii de alții, să recunoaștem că fiecare are un rol, că fiecare contribuie cu ceva valoros.

Văd o societate viitoare în care liderii nu vor mai fi cei susținuți financiar de elite, ca acum, ci vor fi formați organic din comunitate. Va fi un model de democrație participativă în sensul cel mai sincer, în care vocea fiecăruia contează. Acolo simt că ne îndreptăm. Dar înainte de asta, vom trece printr-un colaps. E inevitabil.”