Dune: Prophecy. Urzeala măicuțelor8 min read

Dacă universul Dune nu avea nevoie de ceva, era de transformarea sa în telenovelă. 

E o misiune ingrată să încerci (încă) un serial bazat pe universul Dune, după două filme uriașe ale regizorului Denis Villeneuve, indiferent de problemele atât ale primului, cât și ale părții a doua. Ca și cum ai încerca seriale Mad Max ori Oppenheimer sau, mai rău, un The Penguin, după imensul The Sopranos (hehe). 

E cu atât mai dificil când te inspiri din seria de romane Great Schools of Dune, scrisă de fiul lui Frank Herbert, Brian Herbert, pe care te chinui să „o înflorești”, nici măcar să o adaptezi. Așa că am încercat să ignor atât cărțile, cât și cele două filme apărute pe marele ecran și să privesc Dune: Prophecy ca atare: o povestioară despre lupta pentru putere și monopol pentru extracția mirodeniei cu efecte psihotrope, între elitele regale și Confreria de măicuțe cu puteri paranormale.

Povestioara se întâmplă cu aproximativ 10.000 de ani înainte de evenimentele din Dune, la scurtă vreme după ce inteligența artificială a fost anihilată într-un război dintre umanitate și roboți. În această nouă și aparentă ordine (sau liniște) intergalactică, surorile Valya (Emily Watson, captivantă în rolul unei cinice) și Tula Harkonnen (Olivia Williams) se alătură unui ordin de femei pregătite să servească casele regale, cunoscute ca Dreptvorbitoare. 

În sânul acestui ordin, însă, nu e totul roz. Când Maica Superioară Raquella Berto-Anirul moare, după ce își imaginează un corp în flăcări, Valya folosește Vocea pentru a o forța pe Dorotea, nepoata și succesoarea Raquellei, să se sinucidă, pentru că au viziuni diferite despre viitorul Confreriei.

CITEȘTE ȘI: Dune: Part Two. Praf în ochi

În fine, treizeci de ani mai târziu, Valya, acum Maică Superioară, aranjează ca prințesa Ynez (Sarah-Sofie Boussnina), fiica împăratului Javicco Corrino (Mark Strong, care interpretează excelent un conducător bufon), să se căsătorească cu Pruwet Richese, în vârstă de nouă ani. 

Ăsta micu’ e fiul ducelui Ferdinand Richese (Brendan Cowell), care îi promite lui Corrino, în urma acestui aranjament, că-l va ajuta cu nave de luptă pe Arrakis, unde, bineînțeles, sunt probleme cu rebelii Fremen. Șoc: intră în scenă soldatul fanatic Desmond Hart (Travis Fimmel face aproape același rol ca în Raised by Wolves), care a supraviețuit atacului unui sandworm. 

Mai mult decât atât, a fost „premiat” de acesta cu o putere supranaturală înfricoșătoare: e capabil să incendieze o persoană din interior. Ceea ce se și întâmplă, în finalul primului episod, când îl omoară atât pe puștiul Pruwet, cât și pe Dreptvorbitoarea familiei Corrino.

Hart e unul dintre personajele centrale, de fapt, pentru că face parte din acea profeție care dă titlul serialului, pe care a prevestit-o Raquella, după ce, pe patul de moarte, a avut o viziune cu un corp arzând. Din păcate, noua lui putere și, astfel, virajul universului Dune către și mai mult supranatural nu prea ajută cu altceva, decât cu un eventual plictis. 

La fel, producția și scenariul care seamănă izbitor cu Game of Thrones, din mai multe puncte de vedere, de la pânza de păianjen cu intrigi până la scenele de sex aleatorii și, sincer, fără niciun erotism sau miză, îți oferă un sentiment de deja-vu greu de scuturat. În plus, intrigile secundare – unul dintre păcatele cel mai des întâlnite în cazul serialelor, csf – și salturile în timp, cu interpretările modeste care vin la pachet, sunt alte adaosuri la monotonie.

Dar ce irită cel mai mult, ca și în filmele lui Villeneuve, e echilibristica ideologică, de data asta mult mai stângace. Se vede „din avion” că atât Confreria, cât și Imperiul, cât și alde salvatorul Paul Atreides (care lipsește aici, desigur) sunt „instituții” profund corupte, totalitare și problematice, dar trebuie tolerate de către privitor, ca un soi de „răul cel mai mic”, atunci când se confruntă cu „un rău mai mare”. 

Mai mult, răul care pare „mai mare”, atunci când nu e vreun fascisto-criminal ca Hart, e diluat și într-o rezistență antitotalitară – în cazul de față, Keiran Atreides, un strămoș al amintitului Paul, face și el parte din această scenetă superficială. Familiile astea defecte, la un loc cu măicuțele cosa nostra, se tot luptă pentru putere, în vreme ce oamenii de rând sau cei colonizați (precum băștinașii planetei Arrakis) au de suferit. Da’ până când să mai iau în serios această farsă?

Disponibil pe Max | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10