E The Penguin, e vagabond, dar n-ai ce-i face8 min read

Deși apreciez chivernisirea universului Batman cu un spin off cu gangsteri și mafia italiană, noul The Penguin e neconvingător.

Oswald „Oz” Cobb, aka The Penguin, are aceeași problemă ca în recentul The Batman: e printre principalii suspecți de crimă. Doar că, spre deosebire de film, de data asta chiar a comis-o, l-a împușcat pe Alberto, fiul răposatului cap al familiei Carmine Falcone, dintr-un impuls necugetat, după ce acesta a întins coarda cu niște glume proaste. Așa debutează primul episod din The Penguin, acest The Sopranos întâlnește The Wire întâlnește cam orice film cu gangsteri din perioada noir a cinemaului. Deloc întâmplător, în acest sens, pe coloana sonoră vei auzi „Call Me Irresponsible”, cântecul lui Frank Sinatra, iar la un televizor vechi vei vedea, en passant, o scenă din Gilda, filmul din 1946, cu Rita Hayworth.

N-ar fi un vibe inoportun, în sine, portretizarea acestuia ca membru al mafiei italiene, care pune la cale tot felul de intrigi prin care să scape basma curată sau să joace „la două capete”, atât de partea clanului Falcone, cât și ca spion al adversarului acestora, Salvatore Maroni. Doar că realizarea și scenariul nu reușesc să scape de clișeele genului și, mai ales, de umbra producțiilor amintite. De altfel, The Penguin se transformă, de la o scenă la alta, într-o caricatură a filmelor lui Martin Scorsese și nu de puține ori am avut impresia că mă uit mai degrabă la un serial despre Jelly, mafiotul hazliu din Analyze This, interpretat de inconfundabilul Joe Viterelli,// Detalii pe imdb.com // decât la unul despre un personaj iconic și excentric din DC Comics.

Găsești, totuși, câteva excepții de la locurile comune, pentru că talentul regizorului Craig Zobel (vezi Compliance sau Z for Zachariah) salvează anumite scene, în special pe cele de dialog, prin consistență. Dacă interpretarea lui Colin Farrell poate fi inegală, din cauza unui scenariu care nu prea știe ce vrea de la el (ba e sentimental, ba e aspru, ba e spiritual și așa mai departe), adevăratul plus al serialului e interpretarea aprigă și potentă a lui Cristin Milioti (vezi Palm Springs, Made for Love sau Fargo), în rolul surorii lui Alberto, Sofia Falcone, care tocmai s-a întors acasă după ce a fost internată pentru tulburări mintale la Arkham Asylum. Oz, în cele din urmă, îi va intra pe sub piele și cei doi vor demara un proiect ambițios: să dea peste cap ierarhia familiei Falcone și să preia puterea.

CITEȘTE ȘI: Partenerul sintetic și cipul de urmărit nevasta din Made for Love 

Alt personaj secundar, puștiul Victor, interpretat cu inocență de Rhenzy Feliz, trece printr-un coming of age sumar. Taman în seara în care Oz trebuie să scape de cadavrul lui Alberto, Victor e prins de gangster când încearcă să-i fure mașina. Acesta îl iartă, îl pune la treabă, și îl transformă în mâna lui dreaptă, pentru a-și satisface egoul de mafiot, nu-i așa?, „inimos” – evident, Oz vede ceva din el în Victor, al cărui defect de vorbire i-a făcut pe alții să îl subestimeze sau să-l persecute.

Mai apar și veteranii Clancy Brown (vezi The Shawshank Redemption), în rolul lui Maroni, și Michael Kelly (vezi House of Cards). Fără toate aceste interpretări solide, The Penguin ar fi fost aproape neinteresant. Iar asta pentru că e tricky să transformi o rezervă, care a intrat bine în primul meci, într-un titular, mai ales când Colin Farrell, din spatele machiajului care durează chiar și trei ore, se chinuie cu accentul italian de New Jersey și muncește din greu, dar fără folos, să ofere candoarea și profunzimea unui Robert de Niro personajului său.

Trebuie să fii pregătit să ignori multe lucruri ca să-ți placă The Penguin – eu așa fac și, probabil, îl voi vedea până la sfârșit. De la răsturnările de situație previzibile la unele momente care par momente și schițe din Benny Hill, cum e cea în care Oz îi „alunecă” un briceag în buzunar unuia dintre bodyguarzii Sofiei. De la „lecțiile de viață” ale lui Oz pentru Victor, care par traduse de la Ciupanezu’ din Băieți buni sau picate la montaj din A Bronx Tale, la infinitele lui rememorări nostalgice. De la membrii familiilor de gangsteri care n-au prestanță și credibilitate la relația bolnăvicioasă a lui Oz cu mama lui, care seamănă izbitor cu cea a lui Tony cu Livia Soprano („Is that what you are, Oswald? A weak little pussy boy?”). După primele două ore, e destul de limpede că HBO n-a mai reușit un The Deuce, ci încă un Vinyl diluat. Dar, hey, măcar aici cântă Frank Sinatra. „Let’s dance!”

Disponibil pe Max | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 4/10