FOTO: Netflix

Editors’ choice: blues-ul în film, știința în podcast și politica în jocuri11 min read

De Mindcraft Stories 24.04.2021, ultima actualizare: 08.05.2021

Lumea rasistă a blues-ului interbelic este abordată într-un film de Oscar. Știința poate fi un companion de nădejde și în plimbările lungi. Un joc video estonian care abordează marile ideologii politice evocă realități sociale din România.

În această ediție de Editors’ Choice, Adriana Moscu recomandă, în ajun de Oscar, un film nominalizat care abordează viața și cariera „Mamei blues-ului” Ma Rainey, Mihai Ghiduc recomandă un podcast de știință numai bun de ascultat în plimbări iar Ionuț Preda recomandă un joc video care n-are nicio reținere în a aborda subiecte politice delicate.

Blues, rasism and all that jazz

Weekendul ăsta, mai precis, în noaptea de duminică, începând cu 3 (ora României), Pro CinemaPe site-ul canalului găsești mai multe detalii despre filmele nominalizate: procinema.protv.ro difuzează ediția cu cu numărul 93 a Premiilor Oscar.Site-ul oficial al evenimentului, aici: oscars.org 

O ocazie numai bună să vezi, dacă n-ai făcut-o încă, Ma Rainey’s Black Bottom, disponibil pe NetflixLinkul de vizionare, aici: netflix.com și nominalizat de membrii Academiei Americane de Film la cinci categorii, printre care Cea mai bună actriță pentru Viola Davis și Cel mai bun actor pentru Chadwick Boseman. Din păcate, pentru actor nominalizarea este post-mortem.Citește aici o trecere în revistă a celor mai importante roluri ale actorului: „ Chadwick Boseman’s Best and Boldest Roles”, vanityfair.com

Filmul, numit unul dintre cele mai bune zece din 2020 de către American Film Institute și bazat pe piesa de teatru omonimă, scrisă de August Wilson, spune povestea complicată a cântăreței de culoare Ma Rainey,Povestea ei, aici: „The True Story of ‘Ma Rainey’s Black Bottom’ and the Legacy of the Radical ‘Mother of the Blues’” esquire.com cunoscută în epocă drept „Mama blues-ului”, într-o perioadă turbulentă din istoria interbelică a orașului Chicago.

Pe scurt, atmosfera tensionată a unui studio de înregistrări atinge culmile când pornirile rasiste ale managerilor întâlnesc egourile uriașe ale muzicienilor și temperamentul tot mai recalcitrant al starului.

Deși aclamat și premiat de majoritatea criticilor, sunt și voci care susțin că pelicula a ratat șansa de a fi cu adevărat o capodoperă, tocmai pentru că s-a străduit prea tare să pară așa.O recenzie, aici: „Ma Rainey’s Black Bottom Fails the Woman Behind a Legend”, vulture.com

Totuși, toată lumea e de acord că interpretarea celor două personaje, costumele și muzica salvează, fără doar și poate, situația, de la a deveni albastră. (Adriana Moscu)

Știință pe unde scurte

Pandemia (și căștile cu Bluetooth) m-au făcut să apreciez altfel podcasturile, numai bune în plimbările lungi pe care el fac, cu masca pe față, pentru a-mi mai dezmorți picioarele. Am o listă lungă de podcasturi pe care le urmăresc și, trebuie să recunosc, dincolo de subiect, unul dintre principalele criterii după care mi le aleg este vocea. Nu pot să urmăresc genul acela de podcasturi  care îți povestesc ceva cu voce monotonă, de Electrecord. Oricât de interesant ar fi subiectul, îmi fug gândurile în altă parte și totul devine doar un sunet de fundal care mă ferește de cel al străzii.

Nu e cazul însă cu Short Wave, un podcast de știință de la NPR,„Podcasts NPR Short Wave”, npr.org cu episoade scurte și alerte, în jur de zece minute, și un interes suspect de mare pentru gândaci. Produs de gazda Maddie Sofia și reportera Emily Kwong, podcastul te molipsește instantaneu cu buna dispoziție a prezentatorilor – și asta se vede imediat și la invitați, uneori oameni de știință serioși, alteori profesori, care devin mult mai relaxați și jucăuși în declarațiile lor.

Subiectele sunt variate și la zi, iar podcastul este zilnic (de fapt, de luni până vineri). Când nu afli de un studiu nou sau răspunsul la o întrebare despre pandemie, poți afla unul la o întrebare „evergreen”, în episoadele din seria Micro Wave, sau un nou punct de vedere asupra lucrurilor pe care le-ai învățat de la profesori, în seria Back to School. (Mihai Ghiduc)

Și jocurile video pot face analiză politică

E greu de sintetizat de ce ar trebui să încerci Disco Elysium chiar și dacă nu ești un pasionat al jocurilor RPGPentru neinițiați, „role-playing game”, jocuri în care îți construiești personajul și decizi modul în care se comportă în poveste sau al jocurilor video în general. Poate te-ar convinge faptul că, într-o lume în care majoritatea produselor de entertainment se feresc de asocieri politice clare, jocul estonienilor de la ZA/UM abordează cu subiect și predicat marile ideologii din ultima sută de ani. Sau că, mecanic, este o evoluție incredibilă pentru un gen care se tot închină la reguli create de board game-uri pen&paper vechi de decenii, revoluționând modul în care construirea personajului influențează partea narativă.

Jucat din România, însă, apare un soi de deja-vu. Deși Disco Elysium are loc într-o lume complet fictivă – oarecum similară cu a noastră, dar cu accente de steampunk și realism magic –, cadrul pare al naibii de cunoscut. Districtul Martinaise din Revachol a trecut succesiv prin regimuri monarhice, comuniste și neo-liberale eșuate, iar ciorba asta de ideologii a lăsat o amprentă dură, cu structuri sociale gata să-și sară la beregată, subdezvoltare și corupție endemică și, mai ales, o populație cu motivații și convingeri eterogene.

Ai lideri sindicali corupți care privesc lumea exclusiv prin lentila unui joc de putere, bătrâni nostalgici după ordinea vechilor regimuri totalitare, șoferi de tir care blamează orice problemă socială exclusiv pe imigranți sau tineri care n-au nici cel mai mic interes pentru politică. Și, cumva, Disco Elysium reușește să-i facă pe fiecare în parte interesanți, indiferent de cât de stereotipi ar părea sau cât de minuscul e rolul vreunui personaj în povestea mai largă.

La care mai adaugi și faptul că are o abordare matură asupra depresiei și problemelor mentale, sau că un patch recent a adăugat voice acting pentru întreg scriptul joculuiÎnainte de acest patch, majoritatea dialogului trebuia citit fără vreun cost adițional. E genul de joc care va fi inclus mult timp de acum încolo în orice argument despre valoarea literară sau artistică a jocurilor video. (Ionuț Preda)



Recomandare de

Adriana Moscu

Este jurnalist și, de aproximativ 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.


Recomandare de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.


Recomandare de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.

CULTURĂ|Q&A

Noi împotriva noastră. Cu dragoste, despre schizofrenie

De
Un documentar regizat de Andra Tarara are ca subiect central sănătatea psihică, văzută prin prisma propriei povești de familie. Filmul propune un discurs empatic și solidar cu persoanele afectate de tulburări psihice, fiind difuzat în țară ca parte a unei serii de activități artistice și de conștientizare.
CULTURĂ|FILM&TV

Dune 2021: o adaptare fidelă, dar împotmolită

De
Despre Dune-ul lui Denis Villeneuve s-a proclamat că ar fi filmul de al cărui succes depinde viitorul unui anume fel de cinema. Am dubii. Cam cât filmul de masive.
CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice (16-22 septembrie). Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta

De
Un nou muzeu recuperează viața copiilor abandonați din perioada comunistă, Netflix reimaginează Masters of the Universe, The Atlantic vorbește despre partea nesuferită a e-book-urilor.
CULTURĂ|FILM&TV

Apple pune bazele noii Fundații

De
Prima ecranizare a Fundației lui Asimov promite opt sezoane epice bazate, în realitate, pe o fundație destul de peticită.