Captură din filmul Lucía (1968, r. Humberto Solás)

Editors’ choice: Două luni de filme vechi în aer liber18 min read

De Adriana Moscu 01.07.2021, ultima actualizare: 05.07.2021

Cum se descurcă oamenii obișnuiți în momente de frământare socială? O selecție de nouă filme iconice din diferite colțuri ale lumii, proaspăt restaurate, încearcă să răspundă la întrebare. 

Din motive bine întemeiate, vara asta nu prea reușesc să țin lucrurile sub control, așa că habar n-am când, unde și dacă voi pleca în concediu măcar pentru câteva zile. Dacă te afli într-o situație asemănătoare, e bine să știi că orașele devin locuri prietenoase cu artele, concertele și expozițiile. Asta în caz că simți nevoia să evadezi un pic (mai mult) din propria ta viață. Iată ce am descoperit săptămâna aceasta. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/07/Mindcraftstories_Editors-choice-cinevara-street-fear-artyourself_Lucia.jpg

Imagine din filmul Lucía (1968, r. Humberto Solás)

Cinevara #3

Nu știu alții cum sunt, dar eu, vara, în copilăria petrecută la Giurgiu (acel mic oraș dunărean care, mai devreme sau mai târziu, va deveni o suburbie a Bucureștiului), mergeam seara să mă răcoresc și să văd filme în grădina unuia dintre cele două cinematografe disponibile – acum, pe butuci amândouă. Prețul plătit, pe lângă costul biletului, era cina gratuită pe care le-o ofeream țânțarilor timp de aproape două ore, dar nu era bai. 

Nu știu dacă istoria se va repeta la Cinevara #3, dar cred că merită să sarifici câteva picături de sânge pentru a urmări o colecție de filme vechi restaurate, alese pe sprânceană de echipa Fundației9.

Evenimentul, produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9 în parteneriat cu Film Foundation (deținută de Martin Scorsese), debutează pe 8 iulie și te invită ca, timp de două luni, până pe 8 septembrie, să-ți petreci fiecare seară de joi în compania câtorva capodopere din întreaga lume.

Este vorba de o selecție de nouă filme clasice,Poți consulta lista completă de filme și cumpăra bilet de aici: eventbook.ro realizate între 1939 și 1997, restaurate recent cu eforturi considerabile și care te vor ajuta – promit organizatorii –, să te înțelegi mai bine și să deslușești lumea în care trăiești. 

Toate cele nouă filme surprind diferite colțuri ale lumii – Brazilia, China, Cuba, Filipine, India, Indonezia, Iran, Turcia, Ungaria –  în momente de mari schimbări politice și sociale, în care protagoniștii, oameni obișnuiți, sunt prinși în vâltoarea evenimentelor. Deși filme de ficțiune, ele au și o valoare documentară, ca portrete ale unor societăți și vremuri mai mult sau mai puțin îndepărtate.

Eu, de exemplu, n-aș rata primul titlu din serie, difuzat pe 8 iulie, Lucía (1968, r. Humberto Solás), o piesă de epocă, relatată în trei povești despre trei momente diferite ale istoriei cubaneze (războiul de independență cubanez, anii 1930 în timpul regimului lui Gerardo Machado și anii 1960), văzute prin ochii a trei femei, fiecare numită Lucía.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/07/Mindcraftstories_Editors-choice-cinevara-street-fear-artyourself_expo-IrinaNeacsu-Art-Yourself-Gallery.jpg

Lucrare din expoziția pictoriței Irina Neacșu

1,61 – Unuvirgulășaișunu

Rămânem un pic în lumea artelor, pentru că azi își lansează expoziția de pictură Irina Neacșu, designer și artist botanic, membru al American Society of Botanical Artists. Expoziția, care se numește 1,61 – Unuvirgulășaișunu, reunește o serie de 21 de lucrări realizate de artistă în ulei și acuarelă, gândite ca o colecție de investigări ale armoniei în spațiul urban, construit de om și de natură.

„Lucrările din colecția Unuvirgulășaișunu sunt lucrări de artă botanică. Ele pun accentul pe realități amintite, compuse, reîntregesc spectrul emoțional al unor momente sau perioade, prin ipostaze efemere sau suprarealiste. Asemenea unui dor, sau a unei frici, plantele din 1,61 sunt mai mult sau mai puțin reale, mai mult sau mai puțin clare, însă există ca martor al trecutului și ca bornă a schimbării”, spune Irina Neacșu.

Poți să vezi expoziția până pe 10 iulie la Art Yourself Gallery din Bucureşti, din Bulevardul Dacia 51, etaj 1, pe bază de programare telefonică în prealabil la numărul 0724 244 284.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/07/Mindcraftstories_Editors-choice-cinevara-street-fear-artyourself_Deschidere_Fear-Street.jpg

Imagine din trilogia Fear Street, difuzată de Netflix începând cu 2 iulie

Fear street

Poate îți era dor de atmosfera retro și jump scare-urile din Stranger Things. Sau poate te încearcă nostalgia după perioada copilăriei, care, cel puțin în cazul meu, se intensifică la fiecare început de vacanță. În oricare dintre cazuri, trebuie să afli că din 2 iulie Netflix începe să difuzeze Fear Street – o nouă serie a genului horror cu adolescenți. 

Premiera mondială de pe 2 iulie va fi urmată de continuări pe 9 și 16 iulie, fiecare ilustrând o bucată distinctă de timp – 1994, 1978 și (bineînțeles) 1666 –, însă toate interconectate. 

Povestea e clasică: un grup de prieteni adolescenți dă din greșeală peste răul responsabil pentru o serie de crime brutale care au afectat orașul lor în ultimii 300 de ani și descoperă că ei ar putea fi următoarele ținte. Pe măsură ce acțiunea se întoarce în timp, misterul începe să se limpezească.

Dacă unele scene ți se vor părea familiare, este pentru că Leigh Janiak, regizoarea trilogiei, a adus un omagiu unor mari epoci ale filmelor de groază. „Pentru 1994, Scream a stat mai presus de toate – este grozavul horror din anii ’90 și, cred, unul dintre cele mai strălucite filme realizate vreodată, punct. Apoi, pentru 1978, a trebuit să mă uit la apogeul filmelor tip slasher – Friday the 13th, Halloween, Nightmare on Elm Street. Pentru 1666, am găsit cea mai bună inspirație (…) în frumoasa lume putredă din The New World a lui Terence Malick”, spune ea. Așteptăm să ne spui dacă după vizionare floricelele de porumb au rămas în castron ori s-au împrăștiat pe jos. 

Poți viziona trailerul filmului aici:

PE SCURT

Wynton Marsalis la București

Nu sunt cel mai mare fan al jazz-ului (spre deosebire de Alec, art directorul redacției Mindcraft Stories), însă ascult întotdeauna cu plăcere stilul în care Wynton Marsalis – o vedetă a genului – (re)interpretează jazzul. 

Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra din New York, formată din 15 dintre cei mai buni instrumentiști ai momentului, cântă pentru prima dată în România,Detalii aici: radioromaniacultural.ro în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

Concertul de jazz va avea loc la Sala Mare a Palatului, pe 1 iulie, ora 20 şi va include diverse genuri, de la blues la melodii mai ritmate.

Apoi, un alt concert, de data aceasta simfonic, este programat pe 2 iulie, la ora 20, la Sala Radio. Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra vor interpreta, împreună cu Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru, simfonia The Jungle, compusă de Wynton Marsalis în 2016, la comanda Filarmonicii din New York, pentru a aniversa 175 de ani de la înființarea orchestrei.

Turneul va continua la Sibiu, pe 3 iulie (Piața Mare, ora 21, intrare liberă). Iar dacă vrei să-l asculți un pic pe Marsalis, dă play aici:

Crucea Roșie Română, 145 de ani de la înființare

Pe 4 iulie, dacă nu ai chef să comanzi un burger în cinstea Zilei Americii, ai putea merge să vezi expoziția de fotografie organizată de Crucea Roșie RomânăSite-ul oficial aici: crucearosie.ro în fața Spitalului Colțea din București, care trece în revistă cele mai importantemomente istorice ale organizației. Ziua se va încheia cu iluminarea Spitalului Colțea, locul unde s-a înființat Crucea Roșie Română în urmă cu 145 de ani. 

În aproape un secol și jumătate, Crucea Roșie Română s-a implicat în acte medicale de caritate în primul și al doilea Război Mondial, în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos și tuberculoză,  în timpul foametei, al inundațiilor, al cutremurelor, al frigului extrem, al caniculei sau al pandemiei de COVID-19.

Bilanțul la finalul anului 2020 arăta așa: 6.000 de voluntari, 300 de angajați și 1.500.000 de beneficiari. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/07/Mindcraftstories_Editors-choice-cinevara-street-fear-artyourself_Soldatul-de-ciocolata.jpg

Scenă din spectacolul Soldatul de ciocolată (sau Armele și omul)

Soldatul de ciocolată (sau Armele și omul)

Dacă îți era dor de teatru, e momentul să recuperezi cât poți, înainte de închiderea stagiunii. După o pauză de peste un an de zile, vinerea aceasta, 2 iulie, de la ora 19, la Teatrul Odeon se va juca spectacolul Soldatul de ciocolată (sau Armele și omul)Detalii aici: teatrul-odeon.ro de Bernard Shaw, în regia Andrei Șerban.

Subiectul piesei vorbește despre divizarea Europei, naționalism și xenofobie, despre iluzia păcii, dar și despre nevoia de a înfrumuseța realitatea.

Va fi unica reprezentație a Stagiunii 2020-2021, care se încheie duminică, 11 iulie, cu spectacolele Natură moartă cu nepot obez (ora 19, Sala Majestic) și Pe jumătate cântec (ora 19.30, Sala Studio).

The Mono Jacks la Expirat Backyard Season 2021

Concertele de la Expirat s-au întors și ele în forță. Îți propun să uiți un pic de caniculă și de faptul că n-ai plecat încă în vacanță pe 7 iulie, de la ora 18, când la Expirat Halele Carol vor cânta live și în aer liber băieții de la The Mono Jacks.Biletele se găsesc aici: iabilet.ro 

Scena este suspendată deasupra terasei, în lateralul clubului, iar vizibilitatea este bună cam de oriunde ai sta. Concertul se vede și pe ecranul din spatele clubului, dacă vrei în orice moment să te retragi la o masă.Pentru detalii despre acces în noile condiții impuse de pandemie, intră aici: expirat.org 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/07/Mindcraftstories_Editors-choice-cinevara-street-fear-artyourself_roboti-MindHub.jpg

Roboți MindHub

Școala de Vară MindHub

Dacă ai acasă sau cunoști vreun puști sau vreo puștoaică pasionați de tehnologie, arată-le știrea asta: MindHub România dă startul Școlii de Vară,Ai toate detaliile aici: mind-hub.ro tabăra în care copiii explorează lumea cu ajutorul tehnologiei. 

Organizatorii se așteaptă ca în perioada iulie-septembrie peste 350 de elevi să participe la workshop-uri inedite de artă și creativitate, de programare ori explorare a naturii, a planetelor sau anatomiei umane, toate cu ajutorul tehnologiei. 

Tabăra cuprinde module axate pe diverse tematici, ce se pot derula, la alegere, timp de una, până la patru săptămâni. Programele Școlii de Vară vor fi organizate în aproape toate centrele MindHub din țară, mai exact în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Craiova și Șimleul Silvaniei.

 



Text de:

Adriana Moscu

Este jurnalist și, de aproximativ 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice: A început TIFF 2021

De
A doua ediție TIFF din pandemie se desfășoară între 23 iulie și 1 august. Dansatorul Sergei Polunin este invitatul special din acest an. 
CULTURĂ|FILM&TV

Magia tehnicii vs puterea narațiunii. De ce Marvel își resetează supereroii?

De
Tehnologia generării actorilor virtuali devine atât de puternică încât Marvel ar fi putut să-l mențină pentru totdeauna pe Robert Downey Jr. în rolul lui Iron Man. Face în schimb toate eforturile să dea costumele emblematice mai departe altor personaje.
CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice: Filmul unei comunități care se salvează prin cântece

De
Festivalul de film documentar antropologic Culese din Balcani se întoarce în acest weekend, cu o ediție specială de buzunar, adică una de pandemie, cu locuri și filme puține, dar bune.
CULTURĂ|OVERVIEW

Scrisoarea lui Neacșu, cel mai vechi document în română, nu are condiții speciale de arhivare

De
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document atestat în limba română, a împlinit 500 de ani, dar asta nu-i asigură un tratament special.