Foto: Sebastian Moldovan, An Unlikely Series of Fortunate Events, 2021, tuș pe hârtie, 26.5 x 37 cm
Editors’ choice. Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta (9-15 septembrie)14 min read
O expoziție de artă combină un accident personal cu găurile negre, sezonul final din Lucifer debutează pe Netflix, The Guardian prezintă povestea eșecului primei nave de croazieră bazată pe criptomonede.
Începutul toamnei ne aduce multe evenimente muzicale, festivaluri de film și expoziții cu artiști români și internaționali. Pe micile ecrane, se aglomerează calendarul noilor sezoane de seriale și al lansărilor de jocuri video majore. Restul lumii nu stă pe loc, așa că îți propunem și o selecție de cinci articole care merită citite, atât din presa de la noi cât și din cea de afară.
5 evenimente la care să mergi
Película Fiesta
Între 8 și 12 septembrie, la București, și, între 17 și 19 septembrie, la Cluj-Napoca, se desfășoară cea de-a șasea ediție a festivalului de film și cultură ibero-americană Pelicula Fiesta. Pe lângă numeroase filme, în cadrul festivalul poți vedea o expoziție de afişe stradale din Madrid şi Barcelona. Festivalul va fi deschis de documentarul Buena Vista Social Club (regizat de Wim Wenders) nominalizat la Oscar în 1999. Alte filme ce merită văzute: 50 sau două balene se întâlnesc pe plajă, despre controversatul joc online balena albastră, Cârtița, despre investigarea unui azil de bătrâni sau Lecția de tango, pelicula care va închide festivalul.
Detalii pe peliculafestival.ro
Zidart
Între 10-30 septembrie, la Bacău, 13 artiști români și internaționali – Alaniz (Argentina), Nsn 977 (Michelangelo Marra, Francesco Minopoli – Spania), Wanda Hutira, Robert OBERT, meri the zu, Monk Ink, Cazacincu Bogdan & Mihail Alin, Andrei Felea, Peța Claudiu, Alin Mihai – vor realiza picturi murale de mari dimensiuni pe tema Pillars of Humanity.
Picturile realizate încă de la prima ediție Zidart au fost efectuate cu vopsea purificatoare de aer Airlite. A fost deja acoperită, din anii anteriori, o suprafață de 2.460 mp, la care se vor adăuga alți 100 mp. Vopseaua Airlite susține că filtrează aerul asemeni unei păduri cu aceeași suprafață și îndepărtează, în decursul a 24 de ore, poluanții emiși de aproximativ 50 de automobile pe benzină.
Detalii pe zidart.ro
Spacetime’s a Wastin’
Artistul Sebastian Moldovan inaugurează, pe 11 septembrie, la sediul galeriei gaep, expoziția Spacetime’s a Wastin’, care include instalații, desene, obiecte și lucrări video.
Expoziția de la Gaep are ca punct de pornire un accident în care artistul a fost implicat în 2019. Momentul coliziunii și procesul de recuperare au servit drept bază pentru o parte dintre lucrările prezentate.
De data aceasta, în centrul preocupărilor sale s-a aflat un subiect intens discutat astăzi: găurile negre. Pentru el, găurile negre sunt extreme ale lumii fizice, extreme de gravitație și densitate. Ele ar dicta limitele în care se poate desfășura existența, ajungând până la punctul în care timpul se comprimă, iar realitatea este pusă între paranteze. Sebastian Moldovan percepe găurile negre ca pasaje prin care trece doar esențialul, într-o curgere neîntreruptă.
Detalii pe gaepgallery.com și pe sebastianmoldovan.ro
UNTOLD
Untold are loc anul acesta între 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca, iar printre headlinerii anunțați se numără David Guetta și Martin Garrix. Alături de ei, sunt confirmați și Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, Amelie Lens, Benny Benassi și Martin Solveig. Îi mai poți asculta pe The Script, Parov Stelar și pe rapper-ul american TYGA, care vine pentru prima dată pe scena principală a festivalului.
Detalii pe untold.com
PLAI Festival
PLAI Festival revine cu o nouă ediție ce va avea loc în perioada 10-12 septembrie 2021 la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Printre artiștii anunțați sunt DakhaBrakha și Richard Bona & Alfredo Rodriguez Trio.
Ai și evenimentele din afara sferei muzicii, cum ar fi workshopul în care meseriașii de la Bicicle TeMe te învață cum să-ți repari bicicleta sau cel în care poți afla că există foarte multe moduri de a arunca un frisbee.
Detalii pe: plai.ro
(Recomandări de Adriana Moscu)
Seriale și jocuri noi
Lucifer (sezonul 6)
Pe 10 septembrie debutează și sezonul final din Lucifer, serialul care reimaginează povestea biblică a Iadului într-o poveste cu detectivi, în care stăpânul iadului își abandonează tronul pentru a trăi incognito în Los Angeles. Lucifer ar fi trebuit să se termine inițial cu sezonul 5, însă pare a avea un parcurs opus serialelor care și-au creat o bază de fani: a fost achiziționat de Netflix după ce a fost abandonat de Fox din cauza ratingurilor dezamăgitoare ale primelor trei sezoane și, în loc să fie anulat în mijlocul arcului narativ, a căpătat chiar un sezon suplimentar, datorită succesului neașteptat.
Disponibil pe: Netflix (din 10 septembrie) / IMDB: 8,1/10 / Rotten Tomatoes: 86% recenzii pozitive
Into the Night (sezonul 2)
Dacă ai chef de ficțiune post-apocaliptică europeană, Netflix a programat sezonul 2 din Into the Night, un serial produs în Belgia inspirat de un roman SF polonez din 2015, The Old Axolotl.
Seria urmărește echipajul și pasagerii unui zbor Bruxelles-Moscova, care decolează cu puțin timp înainte ca o catastrofă misterioasă să facă expunerea la razele solare letală pentru orice formă de viață. Avionul a pornit într-o cursă contracronometru pentru a rămâne constant în partea întunecată a Terrei. Sezonul doi spune povestea celor care au supraviețuit zborului și au ajuns într-un adăpost subteran, alături de alți refugiați.
Disponibil pe: Netflix / IMDB: 7,1/10 / Rotten Tomatoes: 88% recenzii pozitive
Pathfinder: Wrath of the Righteous
Dacă ești în același timp fan Dungeons & Dragons și al jocurilor video, rușii de la Owlcat Games vin cu o propunere extrem de tentantă. Este vorba de sequel-ul lui Pathfinder: Kingmaker (2018), unul dintre cele mai apreciate „computer role playing game”, subgen care acoperă jocurile video RPG ce adaptează sau creează un sistem de joc similar RPG-urilor board game/pen&paper din ultimii ani.
Atât Kingmaker, cât și recent-lansatul Wrath of the Righteous au atuul că se bazează pe o versiune extinsă și modificată a unei ediții mai vechi de D&D, mai exact ediția v3.5, așa că regulile vor fi destul de familiare pentru fanii board game-ului. Atât recenziile criticilor, cât și ale fanilor sugerează că Wrath of the Righteous este cel puțin la fel de bun ca predecesorul lui, oferind câteva zeci de ore de RPG izometric de calitate.
Disponibil pe: PC (Steam, Epic Games Store, GOG) / Metacritic: 84/100 / Steam User Reviews: 81% pozitive
(Recomandări de Ionuț Preda)
5 texte ce merită citite
- Ionuț Sociu, de la Scena9, s-a întîlnit la Buzău cu Franco Nero, actorul italian cunoscut pentru rolurile sale din westernuri spaghetti, filme de acțiune și musicaluri, cu ocazia unei proiecții speciale a filmului care l-a făcut celebru, Django (1966), de Segio Corbucci.
- Site-ul canadian The Walrus scrie despre felul în care studenții străini, în special cei din țări asiatice, sunt exploatați de pentru profit de un întreg sistem de intermediari creat în jurul accesului la universitățile de top din Occident.
- În Vox, Sara Morrison scrie un text excelent despre e-mail, acest serviciu de comunicații online pe care lumea îl folosește ca identificator și ca instrument de securitate, care aparține în realitate unor corporații globale care ne controlează întreaga viață digitală.
- Lansarea lui Satoshi, prima navă de croazieră bazată pe criptomonede, a avut loc anul trecut și a fost un dezastru comercial. Sophie Ermhirst scrie, în The Guardian, povestea acestui eșec (anunțat?).
- Controversa despre necesitatea (sau inutilitatea) screening-urilor pentru cancer n-a fost rezolvată nici măcar după ce, pentru un an, pandemia de COVID-19 părea să le fi întrerupt pentru o vreme. The Atlantic explică de ce nu s-a ajuns la nicio concluzie.
(Recomandări de Mihai Ghiduc)