Fantasmas: Râdem noi, dar nu e râsul nostru7 min read

O satiră suprarealistă, cu tușe groase de SF și fantasy, care te va pune pe gânduri, printre râsete amare ori ironice.

Julio Torres e milenialul teribil din gașca scenariștilor show-ului de comedie Saturday Night Live, care are o aparentă obsesie pentru satiră și suprarealism, în stilul unor Michel Gondry, Wes Anderson sau Alejandro G. Iñárritu. Se observă perfect acest lucru în câteva sketch-uri virale, cărora le-a scris scenariul, precum „Papyrus”// Urmărește-l pe youtube.com // sau „Wells for Boys”// Urmărește-l pe youtube.com //. 

A ieșit și mai mult în evidență anul trecut, când a debutat în regie cu Problemista, unde a interpretat și rolul principal (alături de câteva guest stars, ca Tilda Swinton sau RZA), cel al unui designer de jucării din El Salvador, care încearcă să dea lovitura la New York. Nu prea m-a convins, pentru că n-a fost suficient de percutant: sigur, comentariile despre frustrările imigranților și nepotismul și ermetismul din lumea artei au fost valide, dar scenariul s-a tot învârtit într-o ciorbică cu clișee.

Pe de altă parte, Fantasmas, noul său proiect, o mini-serie cu șase episoade scurte, e mai bine pus la punct și explorativ tematic și stilistic. Julio (Julio Torres, exact) aspiră să fie regizor, actor și scenarist, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, distopic și fantasmagoric, în care oamenii s-au obișnuit cu existența extratereștrilor (ba chiar au și relații de dragoste cu aceștia!), brandingul e omniprezent, iar corporațiile controlează cam toate aspectele vieții noastre, inclusiv cel al existenței, pentru că „cetățenii” („consumatorii”, de fapt?) au nevoie de un act de identitate care să confirme, hehe, că trăiesc, a.k.a. „Proof of Existence”. Acesta e unul dintre cârligele recurente ale serialului, care își pune problema identității într-o lume tot mai contrafăcută. 

Lucrurile se complică pentru Julio și robotul său Bibo după ce sunt pe cale să fie evacuați din apartamentul unde locuiesc. Pentru a obține un nou apartament, într-un complex construit de Exxon Mobile (hehe!), Julio ar trebui să prezinte acel ID care să-i dovedească existența, pe care, însă, refuză să-l obțină, din principiu: „Eu nu am unul și nici nu vreau”.

În fine, asta e ceea ce poate fi considerată intriga simplă, pentru că, altfel, Fantasmas numai „simplu” nu e, ci întortocheat cu tot felul de viniete ironice despre industriile creative, corectitudine politică (pe care o și ironizează, pe alocuri, spre exemplu, într-un dialog savuros dintre Julio și robotul său, care își face o programare la dentist, ce se transformă într-o parodie: au sau nu au roboții dinți?), consumism, bullying, sistemul de sănătate american, birocrație, religie și cam tot conformismul care ne înconjoară.

O salată plăcută și inteligentă pe alocuri, alteori, la îndemână, dar lejeră și chiar frapantă, mai ales când, spre exemplu, un puști de liceu agresiv și impertinent e întrebat de profesoara lui de ce a desenat pe pereții toaletei un penis cu „capul” plecat: „Nu știu… sunt băiat și nu am voie să fac anumite lucruri. Mă vezi drept un nemernic, dar sunt un nemernic doar să mă vezi. În realitate, nimeni nu mă vede. Mă simt captiv”, mărturisește acesta, într-un moment de sinceritate, ca apoi să-și continue, brusc, insultele și agresivitatea. Torres, de fapt, aici greșește: îți sugerează niște lucruri ori probleme complexe, prin artificii și metafore inedite, pentru ca apoi să ți le explice în cele mai anoste linii de dialog. 

Majoritatea momentelor caută astfel de reflecții despre ce mai înseamnă individualitatea în fața entităților corporate, a brandingului personal sau a intoleranței. Unele dintre ele nu sunt neapărat izbutite până la capăt (cum s-ar zice, scenariul pendulează între hits and misses), dar, cel puțin, poți empatiza sau recunoaște propria noastră realitate și, eventual, propriile noastre perspective, dar fără să fie un ecou al acestora. De altfel, Fantasmas, dacă reușește ceva, reușește să fie și autoironic, iar unul dintre episoade are o dilemă complicată: insistența lui Julio de a prioritiza creativitatea în detrimentului consumismului e autentică sau e doar un artificiu fără fond? Răspunsul e „la liber”.

Disponibil pe Max | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 7/10