Foto: Warner Bros. Pictures

Furiosa: A Mad Max Saga. Caterincă8 min read

De Mihai Tița 31.05.2024

Veteranul George Miller a insistat să regizeze un prequel care nu mai are versatilitatea lui Fury Road. Iar eu am insistat să rămân până la capăt în sala de cinema.

Al doilea film din noua epocă ginger marțiană a francizei Mad Max e, în mare, un soi de coming of age într-o lume post-apocaliptico-misogino-steampunk, iar asta nu e tocmai bine. O tânără Furiosa (Alyla Browne, într-o interpretare ageră, ce m-a trimis cu gândul, uneori, la cel al lui Natalie Portman din Leon) e răpită din tribul Many Mothers de către o gașcă de motocicliști isterici, conduși de ambițiosul Dementus (Chris Hemsworth, undeva între impertinența comediantului, australian și el, Jim Jefferies și caraghioslâcurile lui Jack Sparrow). 

Mama ei, Mary Jabassa (Charlee Fraser) încearcă să o recupereze, însă, în cele din urmă, e crucificată, iar Furiosa rămâne în mâinile lui Dementus, care o păstrează ca un asset (a.k.a. e tânără, virgină și fertilă, csf, asta s-a ales de lumea noastră), dar și dintr-un soi de simpatie sociopată. În urma traumei sale de a-și fi pierdut propriile fiice poartă cu el, constant, un muțunache, de care are grijă ca din ochii din cap, ca Nicolas Cage în Con Air

Doar că Dementus, un Jesus of Nazareth, într-un car roman „tras”, vezi Doamne, de trei motociclete, e atât de dement că intră într-un conflict foarte riscant cu „prietenul” nostru mai vechi, Immortan Joe (Lachy Hulme), al cărui deznodământ violent și exploziv se va amâna, doar pentru o vreme. În urma unei negocieri, Joe e de acord să-i recunoască autoritatea lui Dementus asupra Gastown și să-i mărească rezervele de hrană și apă, în schimbul bătrânului „istoric”, un „învățat” ținut la mâna dreaptă a lui Dementus, pentru a-i reaminti de lumea care a dispărut și de limba engleză care e în declin (sau, mă rog, un Gandalf din The Fifth Element, care are nevoie urgentă de un duș) și, bineînțeles, al lui Furiosa – unde am și cunoscut-o, de fapt, în Fury Road.

Începe, astfel, încă un capitol din viața ei – filmul e împărțit, la propriu, în astfel de episoade, iar la o durată de aproape două ore și jumătate, chiar îți oferă impresia unui serial produs de vreun gigant ca Netflix sau Apple. Poate era mai bine, poate era mai rău? Cert e că treaba asta devine obositoare și, mai mult decât atât, oferă un surplus de melodramă de care m-aș fi lipsit cu plăcere, mai ales în cazul unei francize care n-a percutat la personaje clișeu. Cu alte cuvinte, regizorul George Miller a transformat Furiosa într-un teen movie (se atașează și o inevitabilă poveste de dragoste, cu zero „chimie” între cele două personaje) cu Anya Taylor-Joy imaginată în rolul lui Matilda Lutz din Revenge, doar că în Dune. E haos pe glume referențiale, știu, dar e foarte ofertant. 

Cea mai solidă perioadă a filmului și, cu adevărat, madmaxiană, dincolo de scenele de acțiune, pe care le-am văzut mult mai impresionante, deja, în precedentul Fury Road, e chiar la început, când Mary încearcă să o scape pe Furiosa din mâinile lui DementIisus. E un capitol când filmul are capacitatea să fie surprinzător, prin excentricitate, poate și prin metaforele biblice, chiar dacă la îndemână, și substanțial narativ și cinematografic. Nici parabolele politice, în cele din urmă, nu mai sunt atât de importante și percutante. Probabil că dacă primei jumătăți de oră i s-ar mai fi adăugat doar alte 60 de minute, n-aș mai zice că Furiosa e doar o variantă cromată, repetitivă și pompoasă a primului. Și, bineînțeles, poate n-aș mai fi așteptat, nerăbdător, să se termine.  

Chiar dacă Taylor-Joy te păcălește foarte ușor, într-un sens bun, că e Charlize Theron adolescentă, chiar dacă Hemsworth e vag amuzant (deși, trebuie să admit faptul că personajul său nu e un personaj, ci doar o extensie a imaginii sale metal surfer din realitate), chiar dacă Praetorian Jack (Tom Burke, din The Souvenir) e un Max wanna be satisfăcător de taciturn și charismatic, chiar dacă imaginea printr-o sticlă de Fanta a lui Simon Duggan e fascinantă, Furiosa e sufocat cu storytelling, găleți de acțiune și, în același timp, cacofonii auditive cu motoare turate excesiv. Vin Diesel mai lipsea din caterinca asta.

În cinematografe | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 7/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF despre dictatură, totalitarism și alte neplăceri

De
Te uiți la alegerile prezidențiale și nu mai înțelegi nimic? Ia o pauză...
CULTURĂ|POPCRAFT

Dune: Prophecy. Urzeala măicuțelor

De
Dacă universul Dune nu avea nevoie de ceva, era de transformarea sa în telenovelă. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Megalopolis: Și cu ce mă ajută Roma Antică pe mine, domnule Coppola?

De
Kitsch, fără să fie camp, experimental, fără să fie surprinzător, un eșec deloc înduioșător.
CULTURĂ|GAMING

3 jocuri video care te învață matematică de nota 10

De
Jocurile abstracte, ca șahul sau Go, solicită memoria și gândirea logico-matematică, în timp ce jocurile video duc arta ludică la nivelul următor. Dar pe lângă provocări și recompense diverse, pot oferi chiar lecții serioase de matematică.