John Wilson, tipul care documentează New York-ul cu o cameră video

Protagonistul serialului documentar How To with John Wilson ne-a vorbit despre New York, cum e să filmezi lucruri trăsnite pe stradă și ce înseamnă pandemia pentru un artist

Dacă ai deschis recent HBO, poate ai văzut How To with John Wilson, un serial documentar amuzant despre un tip anxios care încearcă să-ți dea sfaturi despre lucruri aparent banale. Wilson e newyorkez, un pasionat al camerelor video și documentează cel mai mare oraș din america de ani buni. 

Înainte de HBO, pastilele sale, în care încearcă să dea sfaturi (dar și să-și rezolve propriile probleme) folosindu-se de imaginile amuzante sau interesante pe care le-a surprins pe stradă, erau postate pe Vimeo.JOHNS MOVIES, vimeo.com 

How To with John Wilson le extinde la circa 25-30 de minute fiecare, într-un serial de 6 episoade care vorbește despre conversații banale, schele, mobilă sau despre cum să faci un risotto perfect. 

Am avut o discuție telefonică cu John Wilson, zilele trecute Ocazie cu care am testat și cât de bine transcrie aplicația Recorder de la Google – și, da, o face excelent în engleză. despre serial, despre provocările filmatului pe stradă și despre felul în care documentează New York-ul în continuare, pe timp de pandemie.

Crezi că New York e cel mai grozav oraș din lume?

Da, New York e orașul meu preferat, dar s-ar putea să fie și pentru că nu am vizitat multe alte orașe. Nu călătoresc prea des în străinătate, n-am fost niciodată în România… Călătoresc mult în SUA, dar nu prea ies din țară.

Am văzut primele trei episoade ale serialului și mă miram să văd atâta lume fără mască pe stradă. Știu că ai terminat de filmat la începutul pandemiei, dar tot e o senzație ciudată…

Eram gata cu filmările chiar când ne-a lovit pandemia. Nici nu știu dacă oamenii vor să vadă… Simt că e ciudat să privești niște străzi atât de aglomerate la televizor. Și nu am putut să-mi dau seama dacă va fi confortabil sau deranjant pentru unii să vadă atâția oameni stând atât de aproape unii de alții. Dar se pare că lumea vrea să uite despre ce se întâmplă acum și să se răsfețe, oarecum, cu acea lume pre-COVID.

Show-ul tău pare, pe alocuri, un poem vizual, pe alocuri, un show de stand-up comedy. Te consideri poet, comic sau videograf?

Hmm… Nu știu prea bine lumea comediei și nu mă consider un comic. Am vrut mereu să fiu un documentarist, care să facă niște lucruri interesante… Și dacă lumea le consideră amuzante, asta e. Toți idolii mei sunt documentariști. De fapt, ce fac eu e un stil care există de multă vreme, am văzut elemente mereu. Cum ar fi în cazul lui Jacques Cousteau, care făcea acele documentare despre lumea acvatică, le nara tot el, și erau și acelea amuzante în felul lor. 

Ai făcut acest gen de filme și înainte pe Vimeo. Cât de mult te-a ajutat HBO în  trecerea la un alt nivel?

Să fac totul la o scară mai mare a fost destul de greu, la început, dar m-am adaptat. Am fost obișnuit să fac totul de unul singur, pentru un deceniu, și apoi, după ce HBO mi-a dat mână liberă să încep lucrul, a trebui să angajez mai mulți oameni. A fost chiar interesant procesul. Acum filmez cam trei sferturi din show, iar restul de un sfert este filmat de o a doua echipă care, practic, merge prin New York, și filmează B-roll.Termen folosit în cinematografie pentru filmări suplimentare, care să fie folosite intercalate cu filmarea principală, cel mai adesea realizare de o echipă secundară. Filmez și eu mult B-roll, dar din fericire am un grup extrem de talentat de cameramani, care merg prin oraș în fiecare zi și filmează cât de mult pot.

Sunt o groază de lucruri nebunești care se întâmplă pe străzi și pe care le-ai surprins. Câte ore de video ai filmat?

Nici măcar nu pot să calculez. E o cantitate ofensatoare de filmări.

Ai timp să le vezi?

Am văzut tot, da. Sunt săptămâni și săptămâni de filmări. Și parte din procesul de editare presupune să vezi totul. Și acesta nu este genul de show ca, să spunem, Games of Thrones, unde ai putea avea la fel de mult material, dar adesea e vorba de 20 de repetiții ale aceleiași scene, o alegi pe cea mai bună și asta e. În cazul acestui serial, fiecare filmare este unică, nu ai repetiții. Să vezi și să reții fiecare cadru e important. Și trebuie să le dau credit monteurilor mei că au reușit să internalizeze tot. Pentru că, practic, trebuie să reții tot, astfel încât, atunci când vrei să faci o glumă despre un câine, trebuie să te gândești la toate cadrele cu câini și să-l alegi pe cel care se potrivește pentru gluma respectivă. 

Asta era una dintre întrebări, dacă e greu să selectezi cadrele, dacă ai vreun plan. Te gândești mai întâi la un subiect sau filmezi și apoi îți vin ideile? 

Mai degrabă, scriu în timp ce filmez și în timp ce montez. Scrisul, filmatul și editarea se petrec simultan, tot timpul. Ceea ce e un pic de bătaie de cap pentru producție, dar așa am făcut mereu. Pentru că pornești un episod despre memorie, ai câteva idei, le încerci, apoi filmezi ceva spectaculos, din pură coincidență, și atunci trebuie să găsești o metodă de a încorpora acel lucru, pe care nu l-au planificat. E, mereu, o încercare de a combina lucrurile la care te aștepți cu cele neașteptate. Cred că e magia show-ului, e ceea ce face cel mai bine acest serial. Cred că te ține atent tot timpul.

Ai o groază de imagini absolut demente. Sunt fotograf amator și știu că fotografia de stradă poate duce uneori la discuții destul de ciudate și incomode. Cum rezolvi asta? Folosești camere ascunse?

Nu, folosim chiar niște camere destul de mari. Trebuie doar să înregistrezi de la distanță, să fii destul de discret. Apoi, după ce termin de filmat, am producători de teren care se duc să vorbească cu persoana respectivă. Nu e așa de ciudat, trebuie doar să te înțelegi cu ei. Au fost și momente când m-am dus singur și le-am zis „Hei, văd că discuți cu niște prieteni, fac un documentar despre small talk, te deranjează dacă folosesc imaginea ta, ești OK să semnezi acest acord?”. În 90% din cazuri spun da. Iar în cele 10% din cazuri când se supără, îți ceri scuze și mergi mai departe. Dar, de cele mai multe ori, dacă ești manierat și onest cu oamenii, nu-i deranjează.

Bănuiesc că e destul de multă muncă, totuși, cu atâtea acorduri. E grozav să ai o echipă pentru asta.

Da, asta a fost una dintre provocările principale atunci când am trecut la un alt nivel. Înainte, când filmam pentru Vimeo, nu ceream acorduri nimănui, pentru că nu mă așteptam să vadă cineva și pentru că nu încercam să vând. Era gratuit, pe internet, și filmam oameni în public, ceea ce e legal în New York. California, de exemplu, e un stat unde ai nevoie de acordul părților, sunt legi despre filmarea oamenilor afară, dar în New York nu e așa. 

Până la urmă, n-a fost o provocare atât de mare pe cât mi-am închipuit că va fi. Mi-a fost foarte teamă că nu vom reuși să obținem acordul nimănui, însă producătorii mei de teren sunt incredibili. Sunt cei mai drăguți oameni de pe pământ, știu să vorbească cu oamenii și oamenii sunt chiar încântați că au oportunitatea să apară în serial, uneori cer să vadă imaginile și chiar se amuză.

Am fost în New York acum un an și chiar am fost uimit de câte schele sunt pe clădiri. Ai făcut un episod întreg despre asta. De ce?

Am citit câteva articole despre schele, dar cred că am gravitat spre subiect pentru că am simțit că n-a fost cu adevărat explorat. Nu există vreo creație definitorie despre schele. M-am uitat și am văzut că nimeni n-a explicat ce-i cu ele, și atunci m-am gândit să o fac eu. Îmi și place să-mi aleg cle mai banale subiecte la care mă pot gândi și să încerc să găsesc feluri prin care să le fac interesante. Să vorbesc despre ele într-un fel în care n-a mai vorbit nimeni înainte. Când pornești de la ceva extrem de plicticos, orice faci în jurul acelui lucru poate deveni mai interesat. Cred că, pe măsură ce te adâncești în subiect, devine mai amuzant. 

Lucrezi la un al doilea sezon? Va fi cu măști?

Încă filmez, n-am încetat niciodată să filmez, chiar și după ce am încheiat sezonul. Fac totul singur acum, pentru un ipotetic al doilea sezon – sper ca primul să fie primit bine și ca HBO să vrea să continuăm. Dar nu vreau să mă opresc din filmat, nu vreau să existe găuri. Orașul arată mai interesant acum decât a arătat în întreaga mea viață. Nu vreau să ratez oportunitatea de a capta asta. Pentru că cel mai bun film pe care filmul îl poate face este să capteze ceva ce dispare. Și ce moment mai bun ca acum să captezi acest foarte straniu, tranzient New York?