Jurassic World: Rebirth. Mult dinozaur pentru nimic8 min read

Scarlett Johansson și Mahershala Ali fac tot posibilul să scoată ceva dintr-un scenariu steril. Fără succes.

Noul film dintr-o franciză care ar fi trebuit să fie scoasă din priză o dată pentru totdeauna după trilogia Jurassic World, cea cu Chris Pratt în rolul principal, dacă-ți mai aduci aminte, îți sugerează încă din primul minut cât de slab va fi. Într-o scenă care pare ruptă din Final Destination, un angajat InGen, compania de bioinginerie responsabilă pentru crearea parcului tematic cu dinozauri din filmele răposate, aruncă ambalajul unei ciocolate Snickers pe jos, care ajunge într-o gură de aerisire a unei uși blindate și provoacă o defecțiune. 

Măi, oameni buni, în primul rând: cine aruncă un ambalaj pe jos într-un superlaborator, de pe o insulă din Oceanul Atlantic, unde sunt creați dinozauri transgenetici?

În mod previzibil, un tiranozaur diform cu șase membre, supranumit „Distortus Rex”, scapă din incintă, îl ucide pe „deșteptul” care „nu era el când îi e foame” și provoacă haos, iar compania e forțată să abandoneze complet insula, Ile Saint-Hubert pe numele ei, situată în Antilele Mici din arhipelagul Caraibelor, în apropiere de Barbados și la est de Guyana Franceză. Șaptesprezece ani mai târziu, cândva în 2027, clima planetei devine prea ostilă, iar dinozaurii sunt forțați să trăiască în zonele ecuatoriale, singurele regiuni care mai imită climatul mezozoic, fiind astfel declarate „zone interzise” pentru oameni.

Intriga e simplă și ai mai văzut-o în alte 43 de filme. Martin Krebs (Rupert Friend), un executiv al companiei farmaceutice ParkerGenix, o convinge pe Zora Bennett (Scarlett Johansson), o fostă agentă militară specializată în misiuni sub acoperire, pentru a colabora cu paleontologul Henry Loomis (Jonathan Bailey, din Bridgerton) într-o misiune secretă: recoltarea de mostre biologice de la trei dintre cele mai mari specimene preistorice încă existente. 

Aceste mostre ar deține cheia pentru dezvoltarea unui tratament revoluționar împotriva bolilor cardiace. Aiurea, bineînțeles, ParkerGenix aveau alte interese să obțină acele mostre, de la crearea de bio-armament la tratamente anti-aging.

Alături de Zora, care ar trebui să fie un amestec de Ripley și Lara Croft, dar a cărei carismă se „scufundă” în jungla de replici funcționale și decizii absurde, din echipa de „extragere” mai fac parte Duncan (Mahershala Ali), Bobby (Ed „Ajax” Skrein, din Deadpool), Nina (Philippine Velge, din Station Eleven) și LeClerc (Bechir Sylvain). Cu tot cu Krebs. Pe o barcă.

Astfel, prima jumătate e Jaws cu dinozauri, cu câteva scene de acțiune simpatice, ce-i drept,, până când echipajul eșuează pe o plajă, cu doi oameni în minus, adică fără Bobby și Nina. Ca și cum n-ar fi fost suficiente personaje, întâmplarea face că prin zonă nimeresc și niște oameni normali: Reuben Delgado, fiicele sale Teresa și Isabella, și iubitul Teresei, Xavier, care supraviețuiesc ca prin minune de atacul unui dinozaur „de apă” gigant. Mirarea cea mai mare e cum niciun dintre cele două bărci nu e spulberată de acesta, dar, în fine, am fi avut un film de vreo jumătate de oră, în acest caz.

Mai întâi, cele două grupuri se întâlnesc și încearcă să supraviețuiască împreună, după ce Zora & Co. îi salvează familia lui Delgado, dar apoi se vor despărți pe insulă, unde familia Delgado, rătăcită, caută o așezare și întâlnesc diverse specii: un Aquilops pe care Isabella îl adoptă și îl numește Dolores, un Dilophosaurus care devorează un cadavru de Parasaurolophus și un Tyrannosaurus Rex care îi urmărește pe un râu. Practic, Cast Away cu mult prea multe personaje. Și mult prea multă vorbăraie inutilă. 

Tocmai această lipsă de personalitate e cea mai mare problemă a filmului. Dacă în primele Jurassic Park existau reflecții subtile asupra aroganței umane în fața naturii sau personajele aveau niscaiva conflicte morale ori interacțiuni emoționale, aici totul e redus la o banală aventură de supraviețuire și ameste de clișee: copilul traumatizat care îmblânzește un pui de dinozaur, boyfriendul leneș care „demonstrează” că are inimă de erou și dinozauri care nu sunt în stare să alerge mai repede decât niște oameni. 

Regizorul Gareth Edwards știe să filmeze grandios și e unul dintre regizorii pe care îi apreciez pentru exercițiile în zona SF (vezi Rogue One: A Star Wars Story sau The Creator), dar acest renaștere e mai degrabă un rebut: un exemplu tristuț de blockbuster postmodern, conștient de propria inutilitate și propriul mercantilism – printre altele, scena în care pe masă sunt toate tipurile de bere ale unui brand celebru e de un ridicol absolut. Cu alte cuvinte, ajută cuiva acest Indiana Jones întâlnește Alien la mâna a doua?

În cinematografe | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10