Kaos: Zei, Doamne, și toți zei8 min read

Unde-s prea mulți zei, uneori strică. Mai ales într-un nou serial care nu reușește să te convertească, pardon, convingă.

Abia s-a „răcit” bine Preacher, nonconformistul și stridentul serial produs de AMC, al cărui ultim sezon s-a consumat acum cinci ani, că Netflix și-a încercat norocul să resusciteze genul satirei grosiere, postmoderne, în zone mitice. Păstorit de Charlie Covell, scenarist cu o filmografie respectabilă, de la Humans, produs de același AMC, la The End of the Fucking World, produs de același Netflix, Kaos începe cu Prometheus (Stephen Dillane, pe care-l știi, probabil, din rolul lui Stannis Baratheon, din Game of Thrones) atârnat de o stâncă, osândit de Zeus (Jeff Goldblum) la celebra pedeapsă din mitologia greacă: un vultur îi ciugulește ficatul, în fiecare zi, la infinit.

De ce? Pentru că „știe prea multe, despre o anumită persoană”. Cel mai important, Prometheus știe că o profeție e pe cale să se întâmple. Cea prin care Zeus va fi „detronat”. Iar actorii principali ai acesteia vor fi Euridice (Aurora Perrineau), aka Riddy, cum îi place să fie numită, și soțul ei, ai ghicit?, starul pop Orfeu (Killian Scott, un soi de Sam Rockwell cuminte).

Toată dramedia din jurul decăderii și prăbușirii casei lui Zeus, pe care-l întâlnim în vila lui kitsch din Olimp (muntele, nu stațiunea), e camuflată într-o satiră care caută punchline după punchline (și cântec după cântec, apropo, pe o coloană sonoră agasant de supraaglomerată), dar care rareori reușește să-ți atragă atenția. Goldblum fie se maimuțărește, fie își fracturează replicile, în binecunoscutul stil extravagant-sarcastic, dar nu reușește să fie nimic mai mult (sau mai interesant), decât o pastișă la discount (și anesteziată) la Goldmaster, personajul pe care l-a interpretat în Thor: Ragnarok. 

CITEȘTE ȘI: Mrs. Davis: MăicuțaDomnului.app

Că tot am adus vorba despre Preacher, Perrineau – deși e, de departe, cea mai consistentă interpretare din serial – are ceva din vibe-ul lui Ruth Negga, iar asta nu mă ajută să evit alte comparații între cele două seriale, în vreme ce Scott, în rolul lui Orfeu, un soi de Chris Martin întâlnește Nickelback, e neglijabil. Chiar și Dionis, noul său prieten zeu, care îi promite să-l ajute să o readucă la viață pe Riddy, e mai degrabă suprainterpretat de Nabhaan Rizwan (din Station Eleven).

Ah, da, Riddy moare. La fel ca în mitologia greacă. În drumul ei spre Infern, la bordul unui feribot care traversează râul Styx, Hades (meșterul David Thewlis), ține o prelegere video. Încearcă să-i anime pe muritorii resemnați cu a mia poantă: „Singura garanție a vieții? Se termină”. Mamă, ce le-a zis-o. Odată ajunși la destinație, Riddy și ceilalți vor trebui să înoate râul Lethe, unde niște scafandri prietenoși îi vor ajuta să-și croiască drum prin Cadru, un portal către Infern, unde Hades promite, ca într-o reclamă dintr-o campanie a vreunui politician, că „totul va fi bine”. Ghici ce slogan are Infernul: „Happy Renewal!”.

În al doilea episod, când are loc această călătorie, am primit, în cele din urmă, și prima scenă mai de Doamne-ajută (hehe), când Zeus și Hades vorbesc la telefon, despre o problemă, să-i zic, birocratică: numărul scafandrilor e cam mic, pentru fluxul mare de oameni care se duc (cough cough, trimiși de Zeus, cough) în Infern. 

În timp ce Persefona, regina Infernului și un soi de Executive Manager al lui Hades, se plânge că e greu să găsească scafandri de calitate, Zeus se enervează: „De ce ai avea nevoie de un proces de selecție? Nu-mi pasă dacă sunt potriviți. E doar controlul mulțimii, Persefona. Nu e artă. Mai angajați scafandri astăzi!”

Serialul se întoarce rapid la business as usual. Dialoguri și intrigi secundare anevoioase și plictisitoare, glumițe la îndemână, un scafandru sensibil, care se împrietenește cu Riddy, un road trip à la Fast & Furios în care pornesc Orfeu și Dionis (care poartă prea multe cămăși exotice), Godlbum care încearcă să mai facă niște copii cu pământence… Cel mai mult m-au scos din minți textele alea în caps lock peste stop-cadre, când mai apare câte un personaj sau ți se indică un loc. Acest Zeus și-a dorit prea mult să fie Preacher sau Mrs. Davis și a ieșit, ei bine, un haos, unde actorii, tonul scenariului și atmosfera regiei sunt atât de pestrițe, că să-l duci până la capăt poate fi o adevărată săptămână de post negru.

Disponibil pe Netflix | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 4/10