Kinds of Kindness: Nebuni la suflet9 min read

O revenire de formă și fond binevenită a regizorului grec Yorgos Lanthimos.

Superstarul și nonconformistul Lanthimos insistă în noul său film să-ți transmită că ai de-a face cu o satiră Euro-chic, într-atât de evident și manierist, încât cele trei fabule absurde din Kinds of Kindness puteau fi, lejer, scurtmetraje de cel mult zece minute, eventual disponibile „la liber” pe YouTube. Dar asta nu pentru că n-ar fi inedite intrigile sau că subtextele politice n-ar fi potente și complexe, ci pentru că personajele sunt apatice și generice, în stilul The Killing of a Sacred Deer. 

Dar, hei, de când e musai nevoie de „personaje”, în loc de avataruri, într-o satiră? În mod ironic, așadar, acesta e cel mai lung film al său și, în același timp, cel mai conformist când vine vorba despre propriile interese: anticapitalism, existențialism, sex și religie. Pe de altă parte, e și cel mai Lanthimos film al său, după recentele exerciții narativ-hollywoodiene The Favourite și Poor Things.

În prima poveste, „The Death of R.M.F.”, Robert (Jesse Plemons din The Irishman sau al doilea sezon Fargo), un om de afaceri cu oarece succes, urmărește indicațiile șefului său manipulator „la literă” – la propriu, chiar, pentru că Raymond (Willem Dafoe) îi lasă, în fiecare dimineață, scrise pe un bilet, indicațiile pentru ziua respectivă. Acestea pot fi de la ce să mănânce, până la ora și locul la care să provoace un accident de mașină în mod intenționat, pentru a-l ucide pe acest personaj misterios, R.M.F. (Yorgos Stefanakos, pe care s-ar putea să-l fi zărit în Poor Things), care, de altfel, își dorește acest lucru.

CITEȘTE ȘI: Poor Things: Bella și bestia

Raymond, de fapt, îi controlează inclusiv căsnicia lui Robert: i-a făcut cunoștință cu actuala soție, îi dictează când să facă sex și l-a convins chiar să-i administreze acesteia, pe ascuns, substanțe cu efect abortiv. Atenție, metaforă despre alienare socială: cam cât de nesigur pe tine și dependent de șef poți să fii? 

În a doua parte, „R.M.F. Is Flying”, același Plemons îl interpretează pe Daniel, un polițist afectat de dispariția pe mare a soției sale, biologa marină Liz (Emma Stone). E într-atât de deprimat, încât, după o cină la cei mai buni prieteni, alt cuplu, îi roagă pe aceștia să pună încă o dată sextape-ul cu toți patru laolaltă. În mod mai mult sau mai puțin bizar, vizionarea acesteia îl mai consolează, cât de cât.

În cele din urmă, Liz supraviețuiește, dar câteva lucruri sunt ciudate la ea: comportamentul și interesele ei par să fie opuse față de înainte, pisica lor se comportă neprietenos cu ea (mă rog, n-ar fi ceva chiar atât de neobișnuit pentru o pisică), iar picioarele nu-i mai încap în pantofi, ceea ce îl face pe Daniel să suspecteze că nu e tocmai aceeași persoană și devine tot mai paranoic și, implicit, mai agresiv cu ea. Pe de altă parte, Liz îi povestește tatălui ei un vis în care câinii erau specia dominantă și foloseau oamenii ca animale de companie. Atenție, metaforă despre posesivitate.

În fine, a treia poveste, „R.M.F. Eats a Sandwich” (da, personajul lui Stefankos e singurul recurent în toate cele trei părți), Emily (aceeași Stone), și-a părăsit copilul și soțul, Joseph (Joe Alwyn, din The Favourite), influențată de un cult sexual, pentru a căuta o figură mesianică (Margaret Qualley, din Once Upon a Time in Hollywood), capabilă să învie morți, printr-o simplă atingere.

Cultul își selectează adepții printr-un ritual cel puțin excentric. În urma unei sesiuni de saună, sudoarea candidaților e linsă de către părinții sectei, Omi (același Dafoe) și Aka (Hong Chau, din The Menu), pentru a detecta eventualele „impurități”, care pot fi cauzate de aproape orice, de la apă la mâncare (Emily o sfătuiește pe o recepționeră de motel să nu mai mănânce niciodată pește sau îi spune fetei sale că tatăl ei e toxic) la contacte sexuale – doar unele dintre acestea, pentru că, până la urmă, orice religie ori sectă are excepții de la regulă, nu-i așa? Atenție, metafora n-o zic, că e spoiler, dar e și de data asta la îndemână.

Cum e și acest film, în mare parte, doar că la a doua sau a treia reflecție, s-ar putea să găsești subtexte niscaiva mai dibace. Spre exemplu, toate cele trei episoade pot fi despre obsesia societății noastre pentru puritate, mindfulness sau self-coaching și prăbușirea psihologică probabilă, atunci când rutina sau conformismul sunt perturbate. 

Alt lucru în comun: această „normalitate” e dată peste cap de niște prezențe aproape divine. Șeful dumnezeiesc, soția extraterestră (într-adevăr, sunt momente în care filmul ăsta poate fi și un spin-off suprarealist la The Twilight Zone) sau, răspicat, liderii unei secte. Astfel, titlul primește o interpretare paradoxală: printre aceste forme de alienare, cruzime și obsesii individualiste, încă se mai întâmplă forme neașteptate (și accidentale?) de bunătate.

În cinematografe | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 6/10