Mai poate Zona Crepusculară?18 min read

De Cristi Mărculescu 09.07.2020

Sezonul nou din The Twilight Zone este și minunat (față de sezonul unu al seriei 2019, abisal dar măcar plicticos) și insuficient (față de competiția de-a dreptul inter-galactică reprezentată de Black Mirror și Love, Death & Robots). Și cumva agreabil dar deloc iconic. 

De la primul episod din The Twilight Zone au trecut 70 de ani. N-a fost primul serial științifico-fantastic, dar meritul incontestabil al creației lui Rod Sterling este acela de-a fi ridicat foarte sus standardele pentru serialele SF care i-au urmat. Și i-au urmat și ridicat mingea la fileu The Outer Limits (aka La limita imposibilului, 1963) și Star Trek (1966) și Tales from the Crypt (1989), The X-Files (1993) și Black Mirror (2011). Și Love Death & Robots (2019). I-au urmat și trei revival-uri (sezoane noi, în 1985, 2002 și 2019). 

Ce-a păstrat intactă reputația Zonei crepusculare este un non-secret banal: episoadele bune au fost geniale, episoadele mediocre au avut șarmul lor și episoadele proaste au fost puține. Amestecul de subiecte bizare, de la limita supranaturalului, cu idei tăioase și finaluri deloc duioase a fost proaspăt și rămâne eficient chiar și acum, la mai bine de juma’ de veac de primele sezoane. Caracterul de „antologie” face din bunăstarea și fericirea protagoniștilor episodici ceva incert și nu chiar frecvent. Rod Sterling, autor de literatură SF și selector al povestirilor ecranizate, n-a ezitat să îmbunătățească materialul clientului și echipele de producție ale următoarelor două revival-uri au păstrat acest foarte bun obicei. 

Al treilea revival, 2019-2020, are multe de reglat ca să funcționeze în parametrii impuși de Sterling și păstrați de echipele care i-au urmat. Primul sezon face uz de subiecte foarte actuale, servite cu zero umor și maxim moralism (ceea ce ucide orice suspans) iar Jordan Peele apare, ca narator-moralizator în fiecare episod. Fix cum făcea Rod Sterling… pe care Peele pare a-l imita lemnos și super-serios. Exact ce nu ar fi de așteptat de la un tip specializat în umor precum Peele, care vine din stand-up comedy și-a comis-o da grande cu Keanu, parodie spumantă a aventurilor lui John Wick.

După un prim sezon ratat (cu o singură excepție, un moment frumos de final, omagial fix apropos de Sterling și de ce înseamnă de fapt acest serial), al doilea sezon este o gură de aer destul de proaspăt. Problemele din primul sezon nu au fost rezolvate în totalitate. Jordan Peele ratează în continuare ce a reușit să facă Neil deGrasse Tyson cu Cosmos-ul lui Carl Sagan: un revival cu narator care continuă ceva început de alții fără a încerca să copieze pe nimeni. Peele pare împăiat în postura de narator lipsit de cel mai elementar simț la ironiei, de ceva mai vagă urmă de umor și prezența lui este la fel de dubioasă ca a spălaților pe creieri din Get Out!  „Why so serious”, cum s-ar zice. Forest Whitaker venise cu pildele în fiecare din episoadele din 2002 și de la un punct încolo, cum să zic, mi s-a făcut dor de prezența lui subtilă și ironică. 

Originalitatea care a abundat în primele sezoane 60-iste n-a fost egalată de episoadele care-au urmat (și în niciun caz de filmul din 1983, un rateu datat și caricatural), dar Twilight Zone a abordat cu tupeu și fler problema, reciclând, revizitând și reformulând în episoade noi lucruri deja filmate în episoadele vintage. Cei 70 de ani ai Zonei Crepusuclare sunt un univers încâlcit de remakeuri, citări, re-citiri și revizuiri istețe. Nici Jordan Peele nu-i cel mai original scenarist și regizor. Pentru Get Out! a reformulat un pic The Stepford Wives (thriller-ul lui Ira Levin, adaptat de câteva ori pentru cinema și TV) iar Us este inspirat dintr-un episod The Twilight Zone (Mirror Image, 1960). Asta nu ar trebui să fie o problemă, ba chiar ar putea fi un plus pentru episoadele din 2019-2020. În primul sezon însă, s-a dovedit a fi un handicap. Sezonul doi taie din durată (care durată a fost, încă din anii ‘60, cu cât mai scurtă, cu atât mai eficientă pentru Twilight Zone) și ce rezultă este indiscutabil optimizat ca impact. Nici subiectele nu par culese pe motive de ultra-actualitate sectant ideologică. Ce urmează sunt zece episoade, organizate mai jos de la cele mai deficiente către cel mai eficient.


Meet in the Middle (episodul 1) 

Episodul pune o voce feminină în capul unui bărbat care tocmai ce ratează încă un date și pe un fundal de Black Mirror (tehnologie si relații umane) tot joacă misterul: să fie schizofrenie sau telepatie? Rezolvarea este discutabilă, ambițul de-a nu servi vizual nimic legat de vocea feminină este admirabil, dar regia nu susține nici misterul, nici marele amor nici finalul. Dacă ar fi fost mai bun, ar fi fost Her sau un episod din Dosarele X.

Meet in the Middle

Ovation (episodul 4) 

Este încă o parabolă despre celebritate, vedetism și caracterul lor de suflet corupătoriu. Așteptam mult mai multe de la regizoarea Ana Lily Aminpour, dar problema fundamentală este banalitatea scenariului, care pare reciclat din episoadele neutilizate de Buffy. Mai exact episodul în care ar fi făcut mișto de Whitney Hoston și The Bodyguard, dar le-a ieșit prost și s-au abținut. 

Ovation

A Small Town (episodul 8)

Îl are pe Damon Wayans Jr. ca singur atu. Dacă vă era dor de eroul din seria Scarry Movie, vedeți-l. Dacă nu, puteți să uitați de episodul acesta. 

A Small Town

Try, Try (episodul 9) 

Sau Groundhog Day, remixat ca să încerce un discurs anti-stalkeri disperați să obțină atenția femeii pe care o doresc. Nu sună prost, dar aici ambițul moralist al primului sezon produs de Peele apare din nou și odată cu el senzația de scenariu cu ambiț insuficient (personaje anoste) și regie mediocră (zero mister, zero amor, zero amenințare). Cu același schepsis (buclă de timp repetată ad nauseam) s-au făcut lucruri mult mai bune, fie că-i vorba de The X-Files (episodul Monday) sau de Source Code

Try, Try

Among the Untrodden (episodul 5) 

Episodul aduce la un internat de fete o liceancă pasionată de ocult, dar cu zero capacități paranormale, și-o pune în fața unei colege dotate cu tot ce trebuie pentru vrăjitorie și telekinezie. Episod solid și din scenariu și din regie, trișat și derivativ (The Covenant fiind cel mai util reper proxim), dar entertaining și eficient.

Among the Untrodden

A Human Face (episodul 7)

Este și SF, și uman, și sufletist, și teribil. Un cuplu (Christopher Meloni și Jeenna Elfman) găsește în pivniță un gândac extraterestru foarte dornic să-i convingă că este nimeni alta decât fiica lor. Decedată recent. Aici chiar avem de-a face cu ceva memorabil și foarte demn de Zona Crepusculară. Chestiunile canonice provin de prin Solaris și Invasion of the Body Snatchers (versiunea lui Abel Ferrara, 1993, ca să fim exacți). Rezolvare în spiritul clasic al Zonei, unde oamenii sunt imperfecți și destinul prea-tragic nu există doar pentru a da lecții de morală și servi justiții cosmice. 

A Human Face

8 (episodul 6) 

Opt tentacule, atâtea are specia nouă de caracatiță descoperită sub ghețurile arctice. Ca orice caracatiță, desigur. Doar că acest sortiment de caracatiță este mult mai isteț decât suratele ei. Care sunt și acelea destul de istețe. Iar cercetătorii sunt ca personajele încă umane din filmele bune cu zombie: mult prea ocupați să se spioneze și saboteze unii pe alții. Coup de coeur personal în ciuda unui scenariu schematic. Mai ales că regizat de Justin Benson și Aaron Moorhead (responsabili de Resolution și The Endless), episodul ăsta chiar este competent estetic într-un fel demn de primele sezoane 60-iste ale Zonei.

8

Downtime (episodul 2)

Este într-atât de isteț, nihilist și răvășit încât ar fi putut fi un scenariu pentru Black Mirror. O tipă de succes încearcă să înțeleagă de ce au înlemnit aproape toți concetățenii, cu gurile deschise către cerul orașului pe care a apărut ceva. Să fie invazie extraterestră? Demență? Joc virtual? Mizele sunt adânci (identitate, realitate, liber arbitru) și servite neașteptat de bine.

Downtime

You Might Also Like (episodul 10) 

Este cauza unor extazuri și climaxuri excesive prin review-urile Made in Us of A dar este, ce-i drept, o mlaștină interesantă de tematici și manevre. O gospodină din suburbie este terifiată de așteptarea Oului. Care Ou nu se știe exact ce este și ce face dar este ultimul răcnet în materie de căcaturi scumpe care isterizează clasa consumatoare… pe meniu suspans foooarte bine extras din timpi morți, critică socială (anti-Karen, anti-consumerism) și o traforare prin mitologia Twilight Zone până la Kanamiți. Gretchen Mol excelentă, George Takei face un cameo, mizele sunt absurdul penibil la psihicului consumerist contemporan și cablarea la nava-mamă a Zonei Crepusculare. Pe minus rezolvările din scenariu și prestația Kanamiților, care-s atât de camp, de zici că i-au furat de la Ed Wood. 

You Might Also Like

The Who of You (episodul 3) 

Episodul cu suflet de borfaș transferat în alte corpuri, l-am mai văzut, fie prin Dosarele X ( Lazarus, sezonul 1, 1993) sau sub formă de film artistic (Fallen, 1998). Fără Denzel Washington, fără Mulder și Scully cum ar putea excela (încă) un episod pe subiect? Simplu și frumos, cu protagonist bine scris (și bine jucat), cu un scenariu isteț și clar, dotat cu twist cinic. Acesta ar fi putut fi unul din episoadele canonice din sezoanele 80-iste, cu care are în comun și adaptarea perfectă la formatul TV și inspirația de a nu-și refuza ocazional umorul. 

The Who of You

Acestea fiind scrise trebuie să vă avertizez că există și efecte secundare ale acestui sezon din The Twilight Zone. Eu de vreo trei zile mă uit din nou la Dosarele X și La limita imposibilului



Text de

Cristi Mărculescu

Selecționer de filme la festivaluri. A început cu TIFF, a continuat cu multe altele (Dracula IFF, Dakino, Luna Plinã, BUZZ CEE). Ocazional, scrie.

CULTURĂ|GAMING

Lego Stories

De
Am stat de vorbă cu trei jucători de Lego pentru a vedea ce-i determină să petreacă zeci de ore pentru a construi puzzle-uri tridimensionale.
CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF cu inteligență artificială pe care probabil nu le-ai văzut

De
La aniversarea a 25 de ani de la lansarea The Matrix, iată o listă cu alte cinci filme despre inteligența artificială nu la fel de populare, dar suficient de interesante.
CULTURĂ|POPCRAFT

25 de ani de la The Matrix: E această „simulare” în aceeași cameră cu noi?

De
La o privire mai atentă, după atâta vreme, pare tot mai evident că The Matrix și-a ratat propria miză, aceea de a fi o critică a societății capitaliste.
CULTURĂ|BOOK CLUB

Alte 14 cărți gastronomice recente. De la vinuri la leurdă și de la mămăligă la shaorma în versuri

De
Anul 2023 a fost atât de generos cu volumele despre gastronomie încât a fost nevoie de două articole (și două luni), pentru a le prezenta pe toate.