John P. Johnson/HBO Max
Partenerul sintetic și cipul de urmărit nevasta din Made for Love
Lansarea HBO Max aduce mai multe seriale noi pe piața locală. Inclusiv o comedie neagră care funcționează ca un comentariu despre tehnologia modernă.
În SUA, premiera Creat pentru dragoste/Made for Love a avut loc anul trecut, însă HBO a decis să păstreze serialul (alături de multe altele) pentru Îl poți urmări aici: hbomax.com Așa se face că interviul cu protagoniștii, la care am participat acum aproape un an, se transformă abia acum într-un articol. Cristin Milioti (Palm Spring, How I Met Your Mother), Ray Romano (Everybody Loves Raymond) și Billy Magnussen (Game Night, No Time To Die) sunt cei cu care am vorbit despre parteneri sintetici și cipuri implantate în creier ca avansuri tehnologice posibile în timpul vieții noastre, și în special despre cum nu toate aceste lucruri sunt mereu pozitive.
Un cip care să unească pentru totdeauna un cuplu. Ce poate merge rău?
Acum, despre cipurile implantate în creier e destul de clar de ce nu-s o idee bună. În serial, Byron Gogol (jucat de Billy Magnussen) este un miliardar tech – care nu se bazează pe niciunul real, spune cu grijă actorul – care a inventat un cip care conectează iubiții, pentru a-și uni gândurile. Fondatorul Vogol Tech vrea să implanteze cipul propriei soții, Hazel (Cristin Milioti). Brusc, femeii obișnuite cu luxul, care nu și-a părăsit vreodată locuința în ultimi zece ani, găsește ideea prea invazivă și decide să fugă – doar pentru că a aflat că operația fusese deja făcută. De la distanță, Byron poate urmări nu doar unde se află sau ce face, ci și starea ei de sănătate sau emoțională.
Dacă te-ai gândit deja la felul destul de dubios în care unii bărbați își urmăresc iubitele, folosind „Hundreds of Apps Can Empower Stalkers to Track Their Victims”, nytimes.com sau, mai nou, O problemă atât de gravă că Apple a trebuit să o adreseze într-un comunicat, apple.com serialul nu pornește de la aceste întâmplări recente, ci de la romanul omonim al Alissei Nutting, apărut în 2017.
O viață bună nu poate ascunde nefericirea. Foto: John P. Johnson/HBO Max
„Abuzul domestic e o problemă imensă în întreaga lume, dar povestea noastră se concentrează pe dinamica dintre acești două oameni”, spune Cristin Milioti. „Ce este foarte înfricoșător e că, deși e clar un abuz, el nu-l consideră așa, el crede că forma supremă de a-și exprima iubirea. Cei care se uită la serial pot să-l vadă și ca un comentariu asupra sentimentului de proprietate, abuzului, controlului impus de bărbați femeilor.”
Lui Hazel „i se oferă acest mod de viață incredibil care e de fapt iadul pe pământ. E sufocant, trebuie să scape, trebuie să-și dea seama cine e și cum vrea să arate viața ei”, spune Cristin.
Serialul găsește o metodă inedită de a evidenția contrastul dintre relația afișată de Hazel și Byron prietenilor – interpretând împreună Love is Strange, melodia din scena dansului antrenament din Dirty Dancing –, prin suprapunerea unui cântec ce se vrea de iubire cu scena evadării. Și dintr-o dată, melodia nu mai sună drăgăstos, ci de-a dreptul atroce. „E atroce și trebuia să fie așa”, explică Cristin. „A fost din prima acest cântec, nu s-a pus vreodată problema să fie altul, așa că am mers împreună la studio, ca Sonny și Cher, și l-am înregistrat. Iar când am filmat scena, am considerat-o atât de sucită, că m-am îndrăgostit de ea.”
Hazel și Byron își cântă „falsa” iubire. Foto: John P. Johnson/HBO Max
Cumva, neputința lui Byron de-a sesiza nefericirea propriei soții și cea care-l face să fie incapabil să realizeze implicațiile etice ale lansării unui asemenea produs, te duce cu gândul la anumiți miliardari care au oferit lumii cadouri la fel de otrăvite, însă Billy Magnussen evită cu grijă să ducă discuția în acea direcție.
„Eu nu cred că miliardarii din tech sunt ciudați”, spune el. „Cred că sunt inovatori, gândesc outside the box, împing societatea și umanitatea înainte. Poate sunt ei un pic ai naibii, dar sunt importanți, sunt oamenii care taie poteca spre viitor pentru omenire. Deci îi sprijin, dar n-aș vrea să aibă prea mult putere.”
E evident, personajul lui a fost creat fără a-l avea ca model pe cel al lui Mark Rylance din Don’t Look Up – serialul e filmat mai de mult –, dar Hollywoodul are prea mulți miliardari din ăștia incapabili să-și stăpânească creația ca să nu se gândească la figuri pe care, cel mai probabil, nu le pot imita fără să-și cheme armata de avocați. Iar Byron e, dincolo de „luciu, estetica lui impecabilă, fațada pe care o prezintă lumii, o persoană speriată, pierdută, paranoică”, spune Billy. Dar are „o garderobă grozavă”, completează tot el.
CITEȘTE ȘI: Am vorbit cu cercetătoarea care l-a făcut savant pe Leonardo DiCaprio
Ray Romano și partenera sa. Foto: John P. Johnson/HBO Max
Momentul pe care-l așteaptă toată lumea: partenerul sintetic
Ray Romano (care-l joacă pe Herbert Green) e poate numele cel mai cunoscut din distribuția serialului, așa că s-ar putea să te surprindă faptul că prima scenă în care apare e cea în care fiica sa pe care n-o mai văzuse de decenii (Hazel) îl prinde în timp ce face dragoste cu iubita sa. Ceea ce nu e ciudat doar pentru că fiica intră peste tată într-un moment intim, ci mai ales pentru că iubita, Diane, e o păpușă de plastic.
Sau parteneră sintetică, cum insistă să o numească.
Ce-a gândit când a aflat că aceea e prima întâlnire a publicului cu personajul său?„I’m in! I’m all in!”, glumește Ray Romano. „L-am sunat pe agentul meu. «Știi, nu-ți dau foarte mulți bani», mi-a zis. «Mă bag!»”.
„Acum, serios”, revine actorul, „nu acesta este motivul pentru care am acceptat rolul. Am fost intrigat, așa că am continuat să citesc scenariul și am sfârșit prin a citit nu unul, ci șapte episoade. Și nu le-am putut lăsa din mână. Ăsta a fost semnul”.
Într-un fel, relația lui Herbert cu Diane ar putea fi privită drept ce-ar obține Byron (și probabil orice bărbat) dacă cipul inventat ar funcționa. Doar că scenariștii nu pică în capcana asta, să îi privească pe ambii bărbați ca pe unii care-și „modelează partenerul exact cum vrea”, după cum spune Cristin.
„Byron încearcă să se conecteze cu Hazel și nu e nicio conexiune acolo, iar eu încerc să mă conectez cu Diane și simt conexiunea”, explică Ray Romano. „Nu știu ce spune asta, cred că faptul că poți găsi o conexiune oriunde, doar trebuie să se simtă reală.” Și Billy îi dă dreptate. „În timp ce personajele noastre nu se ascultă, nu sunt acolo unul pentru altul, între Ray și partenera sa există o acceptare, un acord. Și știu că e amuzant, pentru că e o păpușă de cauciuc, dar pare să existe dragoste reală între ei.”
Poate de aici și denumirea de „parteneră sintetică”, una la care pot să pariez că directori de marketing de la firme care pregătesc (poate) roboți sexuali au tresărit de plăcere. „Sună mai puțin sordid”, spune Ray Romano. „E și fraza pe care o folosesc când descriu show-ul prietenilor. Poate și pentru că, dacă spun «păpușă sexuală», ei cred că vorbesc de o persoană umană, deci trebuie să le spun că e din cauciuc, că e sintetică. Îmi place expresia, pentru că o face mai elegantă. Mă ajută să arăt că cu Diane nu e doar o relație sexuală, nu e ceva murdar, e ceva important pentru tipul ăsta, care-l împlinește.”
Billy Magnussen joacă un miliardar tech căruia nu-i pasă de efectele invențiilor sale. Foto: John P. Johnson/HBO Max
Tehnologia e deja acolo?
Un cip care să unească gândurile e încă departe, în ciuda proiectului lui Elon Musk, Care își propune să creeze o interfață creier-computer, neuralink.com partenerii sintetici sunt Proiectul Realdoll propune unii care arată mult mai realist decât păpușa din Made for Love, realdoll.com Dar Billy Magnussen crede că, la nivel de supraveghere, „cu ceasurile și telefoanele, suntem deja acolo. Îmi spune când să mă trezesc, când să iau o pauză pentru că sunt stresat, vorbește cu mine”.
„Ai dreptate”, completează și Ray Romano. „Eu am purtat un ceas Casio de 12 dolari în ultimii 25 de ani, am luptat împotriva tehnologiei, n-am vrut un Fitbit. Până recent, pentru că acum, fiindcă sunt nevrotic, vreau să-mi iau pulsul când exersez. Totuși, există limite, și cred că cipul din Made for love ar fi limita pentru mine.”
Felul în care un asemenea cip ar schimba lumea e destul de evident de prevăzut, în condițiile în care apariția smartphone-urilor a dus la modificări majore ale comportamentului uman. Cristin spune că urăște această tehnologie, „fiindcă simt că-mi schimbă creierul. Afectează felul în care citesc cărți – e cel mai de speriat lucru. Citesc constant și am constatat, în ultima vreme, că dacă stau prea mult pe telefon îmi afectează abilitatea de a urmări o pagină, pentru că ochii mei lucrează altfel”.
„Fiul meu și-a petrecut recent întreaga zi fără telefon, pentru că s-a stricat, și era mândru de el: «A fost OK»”, completează Ray Romano. După care precizează că telefonul i se stricase la Disneyland și băiatul își petrecuse toată ziua în parcul de distracții. „Asta trebuie să faci ca să-i ții pe tineri departe de telefon, să-i pui din cinci în cinci minute într-un rollercoaster.”
