Pluribus: Toți pentru unul, unul precum toți9 min read

Ai vrea să fii cea mai inteligentă ființă de pe Planetă, la fel ca toți ceilalți?

Noul serial gândit de Vince Gilligan, omul care a lăsat istoriei Breaking Bad, e visul umed al oricărui tehno-miliardar cu înclinații autoritare, de la Jeff Bezos la Elon Musk și așa mai departe: manipularea completă a minților omenești și a forței de muncă. Sau, cu alte cuvinte, în timp ce furnicuțele harnice muncesc, aceștia se lăfăie în avioane private, unde își fac toate poftele, eventual înconjurați de femei superbe.

Dar să o iau de la capăt. Astronomi din toată lumea recepționează, într-o noapte aparent banală, un semnal radio din spațiu trimis de către o civilizație extraterestră, semnal care, surpriză, codifică o secvență ARN. După un an în care e bricolată genetic în laborator, totul explodează, la propriu și la figurat, după ce unul dintre șoarecii pe care se experimentează o mușcă pe o cercetătoare și, astfel, izbucnește o epidemie. Dar nu una mortală, ci una care determină persoanele infectate să acționeze colectiv, răspândind virusul prin salivă. 

Stai un pic? Adică e vorba despre un virus care îi interconectează mental pe oameni (amintiri și cunoștințe included) și îi face să acționeze în turmă, la modul foarte literal? Chiar așa. Cool, right?

Faza e că în timpul acestei „infectări”, o parte dintre ei, într-un moment care seamănă cu o criză de epilepsie, nu rezistă „virusului” și mor. Mai exact, e vorba despre 886.477.591 de decese. E o metaforă despre colonialism aici? Este, da.

Ca lucrurile să fie și mai complicate, unul dintre foarte puținii supraviețuitori (gen, câteva zeci pe toată Planeta), Carol Sturka (Rhea Seehorn, din Better Call Saul), deși copleșită când află numărul celor sacrificați pentru „lumea ideală”, are o putere magică asupra extratereștrilor și oamenilor zombi-happy. Dacă se enervează prea tare, îi bagă pe toți într-o altă criză, în urma căreia o parte din ei (încă o dată, fără număr!) mor. E o premiză superbă, nu? Singura noastră armă împotriva unor cotropitori extretereștri e să începem să-i înjurăm sau să spargem farfurii prin casă.

Dar ce vor, de fapt, acești extratereștri? Ne explică, de-a lungul primelor trei episoade, Zosia (Karolina Wydra din House), un fel de purtătoare de cuvânt a „celorlalți”, o combinație între Alexa și Samantha din Her, care încearcă să o convingă pe Carol că specia lor e una pașnică, ce funcționează, trăiește și supraviețuiește (ori cucerește, iată!) asemenea unui „stup” mental și social. Serios, le e interzis să omoare orice vietate, fie aceasta o furnică sau un gândac.

O parte dintre comentatori au găsit aici metafore despre socialism sau budism, însă nu m-aș lăsa păcălit. „Ceilalți” sunt o societate de consum hiperinteligentă, care-și împarte „cetățenii” în funcție de nevoi, îi lipsește de libertatea de alegere și îi uniformizează până la pierderea identității.

Carol, totuși, cere să îi întâlnească pe ceilalți imunizați care vorbesc limba engleză, iar Zosia organizează o întâlnire la Bilbao. Acolo aterizează, în mare stil, și Koumba Diabaté, hedonist declarat, la bordul Air Force One, pentru că, hey, a cerut și i s-a dat. Carol are parte de altă „lovitură”: ceilalți supraviețuitori au făcut pace cu ideea de conștiință colectivă și nu vor să mai caute niciun remediu.

La sfârșitul întâlnirii și a celui de-al doilea episod, are loc un moment interesant, care promite niște schimbări de percepție serioase în viitor. Koumba îi mărturisește lui Carol că intenționează să plece în Las Vegas cu Zosia în rol de „parteneră intimă” și, în mod ceremonios, îi cere binecuvântarea. Carol, între șoc și scârbă, consimte, convinsă că realitatea a ajuns chiar mai bizară decât era dispusă să admită.

Când o zărește pe Zosia urcând în avionul lui Koumba, ceva se rearanjează brusc în interiorul ei, și oprește avionul în ultimul moment, pentru a o recupera. Par primele semne de simpatie reciprocă? Probabil. Să fie ăsta remediul, iar Carol și Zosia să răstoarne ordinea non-identitară și autoritară a „civilizației”? Rămâne de văzut.

Cert e că ai de-a face cu un serial bun, o raritate în ultimii ani, unul provocator și inteligent, dar și bine interpretat și reflexiv cinematografic. Wydra e captivantă și misterioasă prin inhibare și reprimare, în vreme ce Seehorn e aproape insuportabil de ostilă și mizantropă, dar, totuși, cu capul pe umeri.

Apoi, ai un colectiv de regizori care au mai făcut treabă la seriale ca Fargo, The Great sau Wednesday, iar aici sunt lăsați să experimenteze cu cadre largi, cadre contemplative sau dialog, uneori, minimal, în vreme ce directorii de imagine Marshall Adams și Paul Donachie jonglează cu neo-noir, în primul episod, apoi cu un soi de realism euro-glossy în următoarele. E fix genul de serial care îți dă de gândit, dar nu neapărat ce gândesc „ceilalți”.

Detalii pe iMDB | Per total: 9/10 | Știință & Tehnologie: 6/10