Splinter Cell: Deathwatch. Bătrânul și marea… conspirație7 min read

Spionaj, etică și nostalgie digitală, în adaptarea unuia dintre cele mai mișto jocuri video.

La începutul anilor 2000, jocul video al celor de la Ubisoft, lansat într-o perioadă când genul stealth era dominat de Metal Gear Solid, a fost un soi de revelație. Splinter Cell propunea o alternativă mai cerebrală și inedită: joc între lumini și umbre, realism militar și gadgeturi hi-tech. Cu atât mai inedit a fost faptul că jocul e, în esență, un thriller politic interactiv, piperat cu aspecte SF: inteligență artificială, război cibernetic, supraveghere, geopolitică distopică și chiar transhumanism.

Cu alte cuvinte, jocul a redefinit conceptul de infiltrare tactică, aducând în prim-plan un sistem revoluționar de lumini și umbre realiste, un grad de realism militar fără precedent și un arsenal de gadgeturi hi-tech inspirate din echipamentele reale ale serviciilor secrete.

Și chiar dacă se vindea ca joc de acțiune tactică, în subtext e o analiză lucidă a politicii de securitate post-9/11, a imperialismului soft american și a dilemelor morale din jurul supravegherii globale. De fapt, o reflexie a obsesiei pentru control și a dublei măsuri moral-politice care a caracterizat începutul mileniului.

Sam Fisher, personajul principal al jocului, lucrează pentru Third Echelon, o divizie neoficială a NSA, care operează în afara oricăror mecanisme democratice de control. Totuși, misiunile lui sunt prezentate ca „necesare”, pentru protejarea libertății și a valorilor americane. Asta creează o tensiune morală constantă: cât de departe poate merge o democrație pentru a se apăra, fără să devină ea însăși autoritară?

În Splinter Cell: Chaos Theory, spre exemplu, al treilea joc din franciză, apărut în 2005, un diplomat japonez îi reproșează direct lui Fisher că SUA „distruge libertatea, în timp ce pretinde că o apără”. Replica lui Fisher e aproape cinică, o recunoaștere amară că libertatea e relativă, iar ordinea globală nu se menține fără compromisuri morale. Astfel, jocul devine un eseu mascat despre puterea invizibilă, spionajul preventiv și moralitatea în zona gri. Iar temele astea te preocupă și astăzi, cel mai probabil.

În adaptarea animată, însă, Fisher (Liev Schreiber) e „la pensie”, dacă pot spune așa, și trăiește o viață liniștită, retras undeva la o fermă din Polonia. Creată de Derek Kolstad, autorul francizei John Wick, seria e plasată la câțiva ani după evenimentele din ultimul joc, Splinter Cell: Blacklist. Totuși, liniștea nu durează mult: o misiune eșuată a unei tinere agente din unitatea Fourth Echelon, Zinnia (Kirby Howell-Baptiste, din The Sandman), îl forțează pe Fisher să revină în lumea operațiunilor speciale.

În spatele incidentului aparent banal se ascunde, însă, o conspirație complexă, care reînvie umbre din trecut și readuce în prim-plan dilema clasică a seriei: cine trage, de fapt, sforile într-o lume supravegheată de toți și controlată de nimeni?

Realizată în colaborare cu studioul Sun Creature, responsabil și pentru animația din Flee, animația din Deathwatch tinde spre realism și „noir de spionaj”, pendulând între umbre și tonuri reci. Dacă emoția și suspansul sunt bine gestionate, expresiile și fluiditatea mișcărilor personajelor nu reușesc întotdeauna să transmită tensiunea jocurilor. Mai mult decât atât, elementele de stealth au fost oarecum sacrificate în favoarea scenelor de acțiune, pentru ca serialul să fie mai accesibil spectatorului nou-venit.

Dincolo de aceste nuanțe, designul vizual e destul de captivant și sofisticat. Echipa de animație, împreună cu directorul artistic Javier Salvador, au „desenat” un clarobscur la intersecția dintre filmul noi și benzile desenate: personaje parțial luminate, fețe în semi-umbră, zone esențiale evidențiate și fără exces de detalii stridente. De altfel, creatorii au recunoscut influențele din Ghost In the Shell și Cowboy Bebop, ceea ce explică acel echilibru între tehnologie, melancolie și obsesia vizuală pentru „invizibil”.

Alte atuuri ar fi interpretările vocale solide și câteva răsturnări de situație bine plasate, iar eu zic că Deathwatch e un produs care, fără a fi perfect, va mulțumi fanii seriei și te va prinde chiar dacă nu te numeri printre ei și faci cunoștință pentru prima dată cu această franciză, care, iată, după aproape 25 de ani de la apariție rămâne relevantă ca tematică și ambient vizual.

Disponibil pe Netflix | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 8/10