Star Wars Outlaws: Jaf în stil imperial37 min read

Primul joc Star Wars publicat de Ubisoft schimbă cavalerii Jedi cu rețele criminale și duelurile cu săbii laser și Forță cu jafuri elaborate.

În cinematografe și la TV, Star Wars a ajuns în ultimii ani aidoma universurilor cinematografice cu supereroi, care pompează filme și seriale noi într-un ritm amețitor, dar cu calitate este extrem de variabilă.

O evoluție fix inversă față de cea din domeniul jocurilor video, unde, până în 2013, ieșeau pe piață în mod regulat de jocuri Star Wars de orice fel, de la RPG-uri, strategii și shootere până la adaptări ale filmelor în jocuri video de tip LEGO. După acel moment, EA a devenit publisherul exclusiv al jocurilor Star Wars pentru zece ani, timp în care a „reușit” să scoată doar două jocuri multiplayer aspru criticate de jucători și alte două jocuri din seria Star Wars Jedi.

De anul acesta, restul pieței de jocuri video are din nou liber să lanseze produse în popularul univers, iar Ubisoft s-au pregătit din timp și au pus studioul intern Massive Entertainment (The Division 1&2, Avatar: Frontiers of Pandora) la treabă pentru un action-adventure open world, Star Wars Outlaws.

Inițiativa ce vine la pachet cu o anume stigmă: de ani buni, multe voci reclamă că formula de jocuri open world scoase pe bandă rulantă de Ubisoft e învechită. Așa că multe discuții despre Star Wars Outlaws încadrează jocul ca aceeași Mărie – ca Assassin’s Creed sau Far Cry, cu o pălărie vopsită într-un IP renumit.

Așa să fie? Ori reușește Ubisoft să profite de oferta săracă de jocuri Star Wars din ultima vreme și aducă un suflu nou cu ceva la care chiar se pricepe?

Nu e galaxie îndepărtată fără clanuri interlope

Star Wars Outlaws are loc, cronologic, între The Empire Strikes Back și Return of the Jedi, și te pune în pielea lui Kay Vess, o hoață fără prea mult renume de pe Cantonica (planeta-cazino din The Last Jedi). În căutarea unei oportunități care să-i asigure, măcar pentru câțiva ani, chiria garsonierei minuscule de la mansarda unei cantine în care locuiește, Kay duce relația cu găștile criminale de pe planeta natală din lac în puț și acceptă să participe la un „ultim” jaf de proporții asupra unui interlop local, Sliro Rubick. Pe parcursul jafului, ea află că, de fapt, participă la o operațiune de eliberare al unui rebel anti-imperiu, dar și că amicii acestuia nu au nici banii și nici interesul s-o plătească. Dimpotrivă, îi mulțumesc pentru ajutor oferind-o pe tavă gazdei furioase.

Kay face cum face și reușește nu doar să scape, ci și să fure nava preferată din garajul arhiplin al lui Sliro, ocazie cu care află că acesta este capul unui nou cartel criminal care se extinde rapid prin galaxie, Zerek Besh. Care, prompt, pune o recompensă uriașă pe capul ei. În criză de opțiuni, antieroina e obligată să accepte o propunere de la un străin misterios cu bani și relații, care vrea ca Kay să conducă un alt jaf împotriva lui Sliro, de data asta pentru o sumă de bani care să-i rezolve toate problemele.

Mare parte a poveștii principale din Outlaws combină clișeele narative din Star Wars cu cele și mai vechi din filmele cu jafuri, de la recrutarea unei echipe de experți excentrici, cu abilități specifice, până la răsturnările de situație în cascadă specifice genului. Nu e neapărat rău, dar nici nu sparge cine știe ce bariere narative, nici măcar pentru universul Star Wars.

Sunt, însă, câteva aspecte care fac din Outlaws o poveste mai simpatică decât pare la prima vedere. Kay Vess e un personaj principal ușor de digerat, tipul contrabandistului nătăfleț cu simțul umorului și determinare de fier, și cu suficientă carismă cât să ducă în spate interacțiunile cu personaje mult mai seci, fără a vira înspre jenant.

Kay funcționează mai ales pentru că, pe lângă arhetipul pe care îl joacă, își arată și o latură mai umană în relațiile pe care le formează cu personajele care o însoțesc prin galaxie. Cel mai important este Nix, patrupedul cvasi-axolotl care, mai mult decât simplu animal de companie, este singurul tip de familie pe care Kay îl are.

Sunt câteva secvențe, pe care le poți găsi pe fiecare planetă, în care Kay și Nix se așează pentru câteva minute la chioșcuri de street food pentru a degusta specialitățile locale. Oricât de banal sună, secvențele sunt atât de bine animate și regizate încât reușesc să vândă, aproape exclusiv prin comunicare non-verbală, personalitățile lui Kay și Nix și faptul că au o istorie care se duce mult mai departe decât numărul de ore pe care jucătorul le-a contabilizat până atunci.

Massive au încercat – și, zic eu, au reușit, să-l facă pe Nix același tip de sidekick extraterestru ca Baby Yoda, gândit pentru a fi ușor de plăcut de o audiență cât mai vastă (și a vinde, pe cât posibil, cât mai multe jucării). La asta ajută și faptul că patrupedul este unul dintre cei mai utili aghiotanți dintr-un joc de acțiune, o adevărată unealtă multifuncțională: poate să distragă inamici, să pună capcane, să ajute cu puzzle-urile de traversare a nivelelor, să fure obiecte, inclusiv de la alte NPC-uri, și să deprindă multe alte abilități, pe care le poți debloca pe parcursul jocului.

Mai puțin util în gameplay, dar la fel de relevant în poveste, este droidul cu palton ND-5, un robot de pe vremea Clone Wars care o ajută și supraveghează pe Kay, la ordinele noului ei contractor. Și aici, un personaj care pare prins într-un rol stereotip dezvoltă, pe parcursul jocului, o relație credibilă de prietenie cu Kay, piperată de protocoalele despre care îi aduce aminte mereu, care l-ar obliga să o elimine pe aceasta dacă ea decide să devieze de la planurile operațiunii.

Outlaws are astfel de elemente care te țin conectat la poveste mult mai bine decât o fac, pe cont propriu, secvențele (bine construite) de acțiune spectaculoasă și personajele unidimensionale tipice unei povești Star Wars.

Și interlopii au probleme la angajare

Pe partea de gameplay, Star Wars Outlaws, pune jucătorului la dispoziție patru planete, cu orașe, așezări mai mici, bucăți extinse de sălbăticie și câte o zonă de orbită. În afară de partea de explorare, jucătorul își împarte timpul între secvențe de stealth, shooting, platforming, zboruri și lupte spațiale. Outlaws poate fi rezumat ca un Uncharted cu nivele uriașe și deschise, în care ai mai multe moduri de a aborda un obiectiv.

Stealth-ul e baza principală a jocului, dar este și una din marile probleme ale lui Outlaws. Massive au implementat un sistem simplist de stealth, deservit de inamici AI limitați și ușor de abuzat. Indiferent de facțiune, inamicii se împart în două categorii, dacă nu-i deranjezi: cei care stau în același loc și repetă aceeași animație pentru eternitate și cei care au rute de patrulare simple și repetitive.

Și unii, și ceilalți, își întrerupt temporar rutina doar dacă observă jucătorul sau alte lucruri în neregulă. Dar, precum în multe alte jocuri cu stealth superficial, inamicii au memoria unui peștișor de aur; chiar și dacă văd un camarad inconștient, vor căuta prin împrejurimi pentru câteva zeci de secunde, după care vor reveni la aceeași rutină, de parcă nu s-a întâmplat nimic. Ceea ce pare un compromis stupid la faptul că producătorii nu s-au sinchisit să o lase pe Kay să mute cadavrele inamicilor pe care îi doboară în locuri expuse.

Cu Nix ca opțiune pentru a-i distrage, una care funcționează mereu, sau alternativa unui fluierat mai eficient decât orice gadget, e stupid de simplu să atragi gărzile problematice unde vrei și să le elimini fără zgomot, de obicei cu simpla apăsare a butonului de takedown instant, prin care Kay pune la podea cu doi pumni și cei mai blindați stormtrooperi.

Și uite așa poți ajunge în situații în care jumătate din gărzile dintr-o zonă zac la podea, în locuri extrem de vizibile, dar cealaltă jumătate nu îi va observa niciodată, pentru că Massive nu le-au dat abilitatea complicată de a se uita în direcția respectivă. E dezamăgitor, mai ales pentru că au trecut mai bine de două decenii de când Ubisoft scotea primele jocuri din seria Splinter Cell, care cumva avea un AI mai dinamic pentru secvențe de stealth decât o face Star Wars Outlaws în 2024.

Măcar, cu excepția unor misiuni principale, stealth-ul e opțional. Și chiar și acolo unde nu e, cerința este să nu ridici alarma într-o zonă – alarmă care trebuie activată fizic de inamici, și poate fi sabotată, ceea ce te lasă să tragi în voie, pentru că inamicii nu sunt atenți la ce nu se întâmplă în secțiunea lor de nivel. Cu cât avansezi în joc și descoperi mentori și specialiști pe fiecare planetă, și le completezi misiunile, cu atât vei putea debloca abilități noi pentru Kay și Nix, care îți lărgesc și mai mult opțiunile de a face, efectiv, bullying AI-ului.

Partea de shooting este mai satisfăcătoare. Kay are mereu la ea un blaster care poate fi modificat cu diverse moduri de tragere, de la unul care electrocutează și este mai eficient împotriva scuturilor și droizilor la cel care îl transformă în echivalentul unui pistol mitralieră. Feedback-ul audiovizual e bun, sunetele iconice ale seriei sunt acolo, iar, cu câteva excepții, inamicii pică din câteva fascicule, ceea ce duce la schimburi de focuri scurte, dar intense.

Și mai distractive sunt diversele arme pe care le poți găsi prin nivele sau recupera de la inamici căzuți, de la snipere și puști laser semiautomate la minigunuri cu scuturi frontale, însă aici e enervant faptul că Kay nu le poate rechiziționa permanent, și trebuie să le arunce atunci când rămâne fără muniție sau are o altă animație mai importantă de făcut.

Despre puzzle-urile de traversare a mediului de joc nu sunt prea multe de zis, în afară de faptul că Outlaws se bazează câteodată prea mult pe ele pentru a-și mai lungi misiunile. Sunt unele bucăți unde trebuie să-l folosești pe Nix, și altele accesibile doar cu speederul cu care traversezi zonele deschise, dar este același tip de platforming 3D prezent în jocuri video de decenii. E binevenită, în schimb, opțiunea de a dezactiva culorile distinctive ale elementelor de joc cu care poate interacționa Kay, precum vopseaua galbenă stridentă de pe grilajele ce pot fi cățărate – ele sunt oricum destul de evidente, iar opțiunea chiar ajută la consistența vizuală a lumii de joc.

Aproape că am uitat de bucățile spațiale. Pe bună dreptate, pentru că reprezintă cea mai plictisitoare și simplistă bucată din Outlaws, chiar și în comparație cu secvențele de stealth. Fiecare planetă are câte o orbită pe care o poți explora înainte de a ajunge la suprafață, cu anumite misiuni și comori ascunse, dar practic tot ce faci e să eviți rocile sau deșeurile spațiale și să mai tragi în câte o navă de pirați până când inevitabil bubuie. Există mașini arcade de tip Space Invaders pe care Kay le poate juca pe planete în orașe, și sunt, cumva, mai interesante decât toată partea spațială din Outlaws – noroc că secvențele în care jocul te forțează să stai în spațiu sunt rare.

Simulator de tras pe sfoară

Pe de altă parte, Massive compensează mecanicile de gameplay nu foarte originale cu o formulă de gameplay care deviază de la ce te-ai aștepta de la un joc Ubisoft. Mai toate Assassin’s Creed-urile și Far Cry-urile din ultimii 15 ani s-au stabilit pe un gameplay loop în care oferă jucătorului o hartă imensă și o populează cu diverse activități și iconițe care trebuie rezolvate. Ceea ce duce, după euforia primelor câteva ore de joc, la senzația că bifezi o listă de activități banale, nu că ai de a face cu o lume virtuală dinamică.

Outlaws vrea, în schimb, să interconecteze mai mult misiunile și activitățile cu partea de explorare, făcându-le să curgă mai natural pentru jucător. De exemplu, sunt multe cazuri în care, acolo unde termini o misiune principală, ești abordat imediat pentru a începe una secundară. Pe parcurs ce o rezolvi pe acesta, poți da peste peste alte persoane care îți cer ajutorul și îți oferă alte misiuni, mai mult sau mai puțin complexe. Care, la rândul lor, te trimit în locuri de unde poți descoperi informații care ar putea începe alte misiuni, sau ponturi despre locuri mișto de explorat în căutare de comori.

Totodată, am fost surprins de cât de mult încearcă Star Wars Outlaws să împacheteze această formulă nouă în ideea care stă la bază a jocului – aceea că ești un criminal intergalactic. Majoritatea misiunilor secundare pe care le faci sunt în serviciul uneia dintre cele patru facțiuni criminale majore, cu care Kay menține un sistem de reputație. Efectuarea unei misiuni cu succes îți crește reputația în facțiunea care te-a contractat, dar o poate scădea și pe cea din facțiunile competitoare, dacă misiunea în cauză le lezează interesele. Dacă nu vrei asta, în multe misiuni ai către sfârșit oportunitatea de a-ți trăda angajatorii, care vine cu injuriile de rigoare și un minus masiv la reputație, în schimbul unei relații mai bune cu competitorii lor direcți.

Ideea e să jonglezi cu interesele facțiunilor fără să superi prea mult vreuna dintre ele. Și are efectul scontat, pentru că nu de multe ori am stat să mă gândesc temeinic, de exemplu, dacă Kay chiar își poate permite să-i mai tragă pe sfoară încă o dată pe Hutts, în condițiile în care are treabă urgentă în fieful lor din Tatooine. Este, în același timp, un impuls organic ca jucătorul să încerce abordări bazate pe stealth, pentru că orice răfuială deschisă cu membrii unei facțiuni sau orice intruziune descoperită în zonele lor provoacă scăderea reputației.

E adevărat, nu este un sistem prea complex și devine destul de ușor de gestionat pe la mijlocul jocului. O reputație bună cu o facțiune îți oferă acces în zonele pe care le controlează exclusiv, unde altfel ar fi trebuit să te furișezi, precum și itemuri exclusive sau discounturi la comercianții facțiunii. Una slabă, teoretic, ar putea duce chiar la trimiterea unor asasini pe capul lui Kay. Spun teoretic, pentru că n-am avut vreo problemă să evit acea situație și n-am fost nici departe de a termina jocul cu toate facțiunile având cea mai bună părere despre Kay – asta deși am tras contractorii pe sfoară de atât de multe ori încât e greu de înțeles cum de mai continuau să ofere contracte.

Deasupra găștilor criminale, există și o a cincea facțiune cu locurile ei exclusive pe planete, Imperiul. În afara rolului din povestea principală, trupele imperiale funcționează mai mult pe post de poliție din GTA, cu un sistem similar, cu mai multe nivele de urmărire. E destul de bine implementat – cu cât Kay provoacă mai mult haos printre stormtrooperii și ofițerii imperiali de pe planete, cu atât aceștia vor împânzi drumurile cu baze mobile, capcane și chiar și AT-ST-uri pentru a o prinde, sau vor trimite iconicele Tie Fightere pentru a-i distruge nava în spațiu.

Adaugă și faptul că există un întreg sidequest dedicat jocului de cărți Sabacc, în care cheia de a deveni mai bun este de a învăța diverse moduri de a trișa, că poți profita de pe echivalentul curselor de cai din universul Star Wars, care sunt mereu aranjate, sau că ai arcadeuri care te provoacă să joci alba-neagra, și Outlaws te convinge, încet-încet, că e chiar serios cu punerea jucătorului în rolului unui criminal intergalactic.

Situația este colorată, dar neclară

Din punct de vedere tehnic, Outlaws e așa-și-așa. Massive folosește din nou motorul grafic Snowdrop, același de la Avatar: Frontiers of Pandora (2023), joc care a primit majoritatea laudelor pentru fidelitatea vizuală a lumii de joc. Sunt multe unghiuri din care Star Wars Outlaws merită laude similare, în principal pentru sistemele meteo, care afectează în mod realist flora de pe fiecare planetă, dar și pentru sistemul de iluminare, construit aproape complet pe baza iluminării globale cu ray tracing, ceea ce rezultă în peisaje exterioare aproape fotorealiste.

În plus, atmosfera de la suprafața planetelor este excelent construită – orașele sunt pline de NPC-uri prinse în varii activități și oferă cu succes senzația unor locuri aglomerate și agitate. Celebrele cantine sunt pline-ochi cu clienți, conversații dubioase și jazzul futurist ciudat al seriei. Drumurile majore dintre așezări au parte de un trafic constant de speedere și alte tipuri de vehicule zburătoare, care-și văd de treabă la o aruncătură de băț de fauna extraterestră mai mult sau mai puțin prietenoasă care populează peisajele. Nu este cea mai dinamică lume open world văzută vreodată în jocuri video, iar limitele simulării ajung câteodată în prim-plan (e suficient să parchezi speederul în mijlocul drumului ca să creezi un ambuteiaj pe o zonă plată de câmpie), dar își face treaba cu brio ca background interesant pentru explorare.

Problema este că toate aceste artificii tehnice taxează puternic hardware-ul de pe PlayStation 5, unde modul grafic de performanță, care țintește un framerate de 60 FPS, suferă destul de mult. Rezoluția de bază variază între 720p și 1080p și e reconstruită prin upscaling la valori mai mari, însă asta duce la multe probleme enervante de randare, precum shimmeringul anumitor elemente de peisaj sau probleme cu reflecții ray-traced ciudate – provocate tocmai de faptul că algoritmul de upscaling lucrează cu o rezoluție de bază prea mică pentru a reconstrui în mod adecvat toate detaliile imaginii.

Și, colac peste pupăză, Outlaws nici nu ține constant cei 60 FPS vizați, care scad mai ales în locațiile mai aglomerate din orașe. Există alte două moduri, unul de quality care vizează 30 FPS și crește semnificativ rezoluția, ceea ce elimină multe din greșelile de upscaling, dar care este totuși cam scăzut pentru un joc de acțiune din 2024, și un mod intermediar de 40 FPS, disponibil însă doar dacă ai un monitor cu VRR.// Variable Refresh Rate // 

Nu în ultimul rând, în build-ul de review pe care l-am testat, fără patch-ul deja clasic de lansare, am avut parte de câteva crash-uri subite – nu destule cât să afecteze iremediabil experiența sau să ducă la pierderea vreunei bucăți importante de progres. Și, deși n-am avut personal această problemă, trebuie menționat că jucătorii care au plătit pentru varianta deluxe a jocului pe PS5 și au putut juca înainte de lansarea oficială s-au confruntat cu o problemă care bloca progresia jocului, //„Star Wars Outlaws PS5 players asked to start all new save to avoid progression blocking bugs”, eurogamer.net // pentru care chiar Ubisoft a sfătuit reluarea jocului de la început după aplicarea unui patch. Nu e deloc cea mai bună stare tehnică de lansat un joc care costă, în funcție de platformă și ediție, între 60 și 110 euro.

Verdict: de așteptat o reducere

Cu toate problemele pe care le are, m-am distrat cu Star Wars Outlaws. Nu e un joc revoluționar, și are minusuri care pot fi criticate la nesfârșit, însă e genul de joc în care întregul e mai mult decât doar suma părților.

Și, chiar și pentru cineva care nu e cel mai mare fan Star Wars, Outlaws oferă acea experiență pe care o aștepți de la bucățile bune ale francizei, intersectând personaje carismatice, secvențe epice de acțiune și o lume SF detaliată într-o poveste care nu e greu de digerat și care te ține interesat până la sfârșit.

Ca joc video, rămâne distractiv pe toată durata lui, care nu se extinde mai mult decât trebuie – între 20 și 40 de ore joc, în funcție de cât de meticulos ești cu explorarea și completarea misiunilor opționale. Dacă ești fan înrăit al seriei și ți-au plăcut jocurile recente Star Wars Jedi, poți chiar să schimbi verdictul în „de cumpărat”.

Notă: 7,5/10. Disponibil pe: Windows, PlayStation 5, Xbox Series X/S

Detalii tehnice:

Testat pe: PlayStation 5

Nivel grafică: Performanță (60 FPS)

Probleme tehnice: Scăderi de FPS în locurile aglomerate de pe hartă. Crash-uri spontane sporadice. Buguri rare de animație ale personajului principal și inamicilor. Glitch-uri de upscaling în modul de performanță, în special la reflecții și anumite modele predispuse la shimmering. Un bug într-un quest secundar care a necesitat reîncărcarea jocului pentru a progresa.