Station Eleven, un serial despre o pandemie filmat în pandemie

Paralelele cu situația actuală sunt evidente în acest nou serial de pe HBO Max. Atât pentru privitori, cât și pentru protagoniști  

Bazată pe romanul omonim a lui Emily St. John Mandel,Apărut în România cu numele Simfonia itinerantă, raobooks.com serialul Station Eleven, produs pe HBO Max„Station Eleven”, hbomax.com și disponibil odată cu lansarea acestui serviciu de streaming în România, este povestea unei pandemii. E drept, de gripă porcină, una ficțională, numită „Georgia”. În 2014, când a fost scris, și în 2019, când a fost aprobat serialul, nimeni nu se gândea la un coronavirus din Wuhan. 

Bănuiesc că știi deja ce urmează – după ce au stabilit că fac un episod despre pandemie, producătorii și actorii s-au trezit în plină pandemie. Am vorbit, acum ceva vreme, cu Mackenzie Davis (The Martian, Blade Runner 2049, Terminator: Dark Fate) și Himesh Patel​ (EastEnders, Tenet, Don’t Look Up), protagoniștii serialului, despre cum au trecut prin această perioadă, despre asemănările dintre ficțiune și realitate și, în general, despre cum privești acum un serial SF care a lovit prea aproape de casă.

Acțiunea din serial urmărește, în paralel, prima parte a pandemiei, de la momentul în care izbucnește pe neașteptate până la consecințele ei imediate, și ce se întâmplă la 20 de ani după, într-o lume post-apocaliptică, întoarsă la un mod de viață aproape medieval. 

Cei doi actori nu interacționează direct, deși există o legătură clară între personajele lor. Himesh Patel îl joacă pe Jeevan Chaudhary, un bărbat care participă la un spectacol de teatru fix la începutul pandemiei și se trezește gardianul involuntar al unei fetițe, Kirsten (jucată de Matilda Lawler). Mackenzie Davis e o Kirsten adultă, care străbate lumea cu un grup de actori-călători, numit The Traveling Symphony (Simfonia itinerantă), al cărui repertoriu conține doar piese de Shakespeare.

Mackenzie Davis. Foto: Ian Watson/HBO Max

Mindcraft Stories: E Shakespeare cea mai bună formă de entertainment pentru o lume post-apocaliptică?

Mackenzie Davis: Cine știe? Sunt și alți mari dramaturgi, dar e ceea ce au decis acei actori. Și cred că să aibă o certitudine, precum un singur canon de opere, când orice altă decizie din viața lor e de viață și de moarte, când sunt într-o eternă stare de supraviețuire, în continuă mișcare, asigură un pic de previzibilitate. Și-au spus „o să ne concentrăm pe un tip, o să explorăm doar acest lucru” și înțeleg impulsul.

M.S.: Cu Simfonia Itinerantă în minte, care e rolul pe care arta îl poate juca în vremuri dificile, precum cel din serial sau precum pandemia din 2021-22?

Himesh Patel: E imens. Arta poate să supraviețuiască la orice, este o nevoie umană pentru artă. Oricât de sumbră va fi situația, tot vom găsi o formă de a crea artă. Și cred că oamenii au făcut asta în pandemie.

Desigur, noi am avut avantajul că televiziunile funcționau, dar oamenii vor găsi metode să facă teatrul să funcționeze, chiar și fără să aibă un public și o scenă.

M.S.: Pare foarte relevant, în contextul coronavirusului, să te uiți la această lume post-apocaliptică. Care a fost părerea voastră?

Himesh: Comparația a fost inevitabilă. Am filmat primul episod în ianuarie 2020, înaintea pandemiei. Deci pentru mine s-a întâmplat cumva în revers, în sensul că în pandemie am trăit un lucru al cărui început l-am filmat într-o lume ficțională. A adăugat un pic de ciudățenie unei traume prin care trecea toată lumea. Altfel, evident că se pot face comparații, dar povestea se duce într-o direcție foarte diferită.

M.S.: A ajutat coronavirusul să vă dezvoltați personajele, să vă imaginați ce ar simți, bazându-vă pe experiența personală?

Himesh: Da, desigur. Când am început să filmăm unul din episoade, m-am bazat pe experiențele avute când a trebui să stau într-un apartament pentru o perioadă lungă de timp. A fost genul de pregătire pe care nu intenționam să-o fac, dar am ajuns să o fac oricum. Inevitabil, au apărut perspective și concepte care erau foarte la îndemână. Nu trebuia să sapi prea adânc ca să intri în starea mentală necesară. 

Mackenzie: Pandemia asta a fost o pregătire pentru începutul show-ului. Am făcut ceva mai amuzant, în timpul lockdown-ului, cu un prieten cu care locuiam. Trebuia să încep filmările în mai 2020 și evident că n-am mai făcut-o. Dar aveam primele șase scenarii și am zis că ar trebui să facem serialul împreună, cu resursele avute la dispoziție – iPhone-urile noastre și eu. Așa că am înregistrat primele șase episoade, am făcut chiar și caravana – eram foarte plictisiți în pandemie. Și acum am acest document ciudat cu care n-m ce face, un Station 11 diferit.

Ah, și de fiecare dată când personajul meu nu apărea în scenariu puneam imagini cu natura. Și cum sunt bucăți mari în care nu apar, sunt momente cu 30 de minute de natură, apoi vine o replică spusă de mine. 

Himesh: Chiar trebuie să văd asta.

Mackenzie: E foarte prost. 

M.S.: Cum credeți va primi lumea un serial despre o pandemie?

Himesh: Am prieteni care, în prima zi după lockdown s-au uitat la Contagion, pe Netflix. Pentru unele persoane, felul de a trata situația a fost să se îndrepte spre ceva asemănător, deci e greu să te gândești cum va fi primit așa ceva, dar sper că vor vedea că speranța e miezul poveștii.

M.S.: Eu mă gândesc mereu ce aș face într-o situație similară. V-ați gândit la asta când ați filmat?

Mackenzie: Cred că m-am gândit mai mult la stilul de viață de după, din perioada în care e personajul meu. M-am gândit la aspectele practice, la cât de important e fiecare lucru minor.

Am devenit chiar un pic obsedată de detalii: „Când se va termina ceva?”, „Cât timp va rezista un lucru?”, „De ce e mâncarea asta aici?”, „Cine o cultivă?”. 

Și, în general, cât de greu ar fi, în realitate, pentru acești oameni să fie nomazi, și cât de mult se bazează pe bunătatea străinilor, să te primească, să-ți dea de mâncare, să-ți repare hainele. „Dacă chiar s-ar întâmpla, chiar aș putea fi o nomadă?” E o viață foarte inconfortabilă, nu știu dacă e pentru mine.

Matilda Lawler, Nabhaan Rizwan, Mackenzie Davis, Himesh Patel. Fotoo: Ian Watson/HBO Max

M.S.: Cum e să creezi personaje care trăiesc într-o lume post-apocaliptică? Ce fel de gânduri ați adus pe set? Cum se vede acest show după o pandemie reală?

Himesh: Pe set a trebuit să ne descurcăm cu ce treceam prin acele momente. Exista un soi de anxietate în spate, cu care am rămas după ce am trecut prin lockdown și care a dispărut greu. Și cred că felul acesta de a lucra, cu echipa purtând măști sau în spatele unor ecrane de protecție, cu noi purtând măști când nu eram în cadru, a adăugat un soi de, n-aș spune frică, ar fi exagerat, dar ne reamintea mereu că se întâmplă ceva în realitate și trebuie să avem grijă unii de alții. Ceea ce, într-un fel, era o emoție pozitivă.

Au fost tot felul de gânduri ciudate, pandemia a fost un moment ciudat să produci orice.

Mackenzie: E trist, e sumbru, dar cred că e interesant să vezi ce se va întâmpla după ceva mult mai grav decât prin ce am am trecut în realitate. Și cred că spunem această frumoasă poveste despre reziliență și despre o comunitate care se formează din nimic, despre cum pierzi pe toată lumea și găsești mai mulți oameni, despre abundența de umanitate din lume. Nu e ceva rar, există umanitate și comunitate după fiecare colț, trebuie doar să fii dispus să investești în ea și să o crești.

M.S.: Mackenzie, ajungem să-ți cunoaștem personajul, Kirsten, prin povestea din trecut, din primul episod. Ai lucrat cu Matilda Lawler? Cum ți-ai dezvoltat personajul?

Mackenzie: M-am alăturat serialului în septembrie 2019, deci m-am gândit la el foarte mult înainte de a filma. Am fost foarte norocoasă că atunci când ne-am întors pe platou, după pauza impusă de pandemie, primul episod pe care l-am filmat a fost unul în care am putut-o observa și am putut fi în preajma Matildei Lawler pentru o perioadă extrem de concentrată, de trei săptămâni. Până atunci ne-am văzut pe Skype, și acesta nu e un mod potrivit de a cunoaște pe cineva. Așa, am văzut dinamica dintre ea, FrankFratele lui Jeevan, cu care locuiește în prima parte a pandemiei și Jeevan, cum se comportă în privat. A fost foarte important să încep filmările după ce am petrecut timp cu ea.

Himesh Patel și Matilda Lawler. Foto: Parrish Lewis/HBO Max

M.S.: Pentru tine, Himesh, cum a fost să lucrezi cu Matilda și ce legături se formează între Kirsten și Jivaan, personajul tău?

Himesh: Să lucrez cu Matilda a fost minunat. E o actriță incredibilă, e amuzantă, colaborativă, are tot ce îți poți dori de la un actor. Cu personajul ei e un început ciudat de relație, Jivaan nu știe prea bine ce face, doar încearcă să ajute cât de bine poate. Se trezește în această situație inimaginabilă în care trebuie să aibă grijă și de această fetiță. Apoi serialul o ia în diverse direcții – nu vreau să dau spoilere, dar la finalul primului episod ei părăsesc apartamentul împreună. Sunt multe întrebări la care nu s-a răspuns despre ce s-a întâmplat în cele 80 de zile petrecute acolo, dar și despre cum va evolua relația lor când ajung în lumea largă. Și sunt mândru de felul în care am dezvoltat asta.

M.S.: A fost greu să faci ca personajul tău să nu pară creepy, fiind un străin, un adult care interacționează cu un copil? Cum ați lucrat acele scene?

Himesh: Au fost multe discuții despre cum creăm acea interacțiune. Și cred că a trebui să părem cât de reali e posibil în ceea ce, în acel moment, părea o situație străină – nu aveam idee că o să urmeze o pandemie reală când am filmat. Cred că e un conflict moral. Jeevan știe că face ceva corect, că trebuie să aibă grijă de această fată, deși n-o cunoaște. Știe că dacă o lasă să plece o trimite probabil la moarte. Și nu cred că ar putea să trăiască cu ideea asta. Ceea ce-i aduce împreună e un fel de recunoaștere a situației în care sunt și cred că se întâmplă în acel moment în care el îi spune că zice asta pentru că așa e corect și că ea trebui să se încreadă în el.

Felul în care se dezvoltă relația lor de-a lungul serialului e o testare constantă a acelei încrederi, a promisiunii făcute în acel moment.

M.S.: Mackenzie, în al doilea episod joci într-o piesă de Shakespeare și e evident că personajul tău se bazează pe trauma trăită în copilărie. Ești genul de actriță care folosește traumele persoanele când încerci să dai formă unui rol dramatic?

Mackenzie: Nu, nu sunt. Iar acel moment trebuia să fie unul în care e deschisă o ușă pe care n-o deschisese anterior, una în care acele amintiri revin… Dar ea n-ar avea, în mod normal, o cădere nervoasă pe scenă și n-ar lăsa așa ceva să-i întrerupă jocul. Ca actriță, uneori faci ce trebuie făcut ca să iasă bine, dar cred că e nesănătos să apelezi la experiențele personale – cel puțin pentru mine. Ce mă fac dacă mă folosesc de ceva, ca scurtătură, și merge, apoi în altă zi nu mai merge și n-am altă metodă să înțeleg lucrurile?

Cred că e mai bine să înțelegi de ce un personaj face un lucru, decât să încerci să folosești propria viață pentru a-i găsi sensul. 

M.S.: În același episod, Kirsten apelează la instinctul de supraviețuire într-un anumit moment. Ce se întâmplă acolo? Are legătură cu trecutul ei? E un fel de mentalitate „sunt singură în lume, nu pot să am încredere în nimeni”?

Mackenzie: Cred că lucrurile care o fac pe Kirsten un actor bun sunt aceleași care o fac o luptătoare bună și că are instinctele corecte, pe care le ascultă și nu le întrerupe cu îndoieli, și că poate mirosi o amenințare, că cel mai important lucru, după traumele prin care a trecut, e să-și protejeze familia, pentru ca nimeni altcineva să fie luat de lângă ea. Și cred că face asta când are nevoie și își urmează intuiția și știe când cineva nu e acolo pentru a face lucruri bune.

M.S.: Serialul e bazat pe romanul lui Emily St. John Mandel. Ați citit cartea înainte?

Himesh: Am citit-o când am fost chemat la casting. Mi-a luat două-trei zile, înainte să zbor spre Los Angeles, și mi-a plăcut mult. Dar, pe de altă parte, mi-am dat seama doar citind scenariul pentru episodul-pilot că ne vom duce într-o direcție ușor diferită. Deci a fost informativ, dar în același timp am privit serialul ca ceva separat.

M.S.: Pe o scală de la 1 la 10, cum vedeți viitorul omenirii? Vom supraviețui?

Himesh: Într-un final, nu, dar depinde despre de cât de departe în viitor vorbim. Va trebui să dispărem la un moment dat. Dar cred că grăbim lucrurile într-un mod nenecesar.

M.S..: Serialul începe cu un atac de cord pe o scenă – probabil cel mai extrem lucru care i se poate întâmpla unui actor. Care e cel mai extrem lucru care vi s-a întâmplat vouă?

Himesh: Am avut un fel de greșeală când am jucat în prima piesă de teatru în Vest, acum patru ani. E greu de explicat, dar personajul meu avea un sac de dormit pe el, iar sacul s-a agățat în decor și a atârnat deasupra scenei pentru tot restul actului. Regizorul cu care am lucrat încă îmi mai scoate ochii. Și încă încerc să mă prind ce s-a întâmplat. În zece repetiții cu public n-a mers nimic greșit, iar la premieră ceva mi-a agățat, cumva, sacul meu de dormit și l-a trimis spre tavan. Încă am coșmaruri.

Mackenzie: Odată, am vărsat o întreagă farfurie de supă pe Jeff Daniels. A fost atât de jenant. 

Himesh: Voit?

Mackenzie: Merci de întrebare.