Sunny: Roboțelul buclucaș8 min read

Apple izbutește un nou serial bine făcut, bine jucat și bine scris. Era și vremea.

Am mai zis că unele dintre cele mai izbutite filme sau seriale SF din ultimii ani sunt tocmai acelea care ies în decor, undeva în umbra blockbusterelor. Așa se întâmplă și cu Sunny, noua producție Apple, care îți propune și niscaiva mister, dramă, comedie neagră și, cel mai probabil, niște thriller ironic, într-o Japonie semi futuristă, unde roboții domestici sunt tot mai evoluați și capabili să interacționeze cât mai emoțional cu oamenii, datorită inteligenței artificiale. 

Genericul animat, foarte simpatic, mi-a amintit de stilul geometric, simbolic, al celebrului designer grafic Saul Bass, care a desenat, printre altele, afișele unor filme ca Vertigo sau The Shining, dar și de typeface-urile folosite în anime, cu un cântec superb al lui Mari Atsumi. Apoi, primele scene sunt violente și te tachinează: serialul va vira, la un moment dat, și către suspans & crimă? Probabil că da. 

Sunny dospește încet drama lui Suzie Sakamoto (Rashida Jones, din Parks and Recreation sau The Social Network), care își pierde soțul, Masa (Hidetoshi Nishijima, din Drive My Car), și fiul, într-un accident aviatic. Suzie merge împreună cu soacra ei, Noriko, la un interviu cu o reprezentantă a companiei aeriene, care, de asemenea, le oferă celor care suferă moartea celor dragi o ceremonie de plâns în grup (tear-seeking ceremony). Asta ar trebuie să ajute, zice Noriko, care ține musai să participe și se grăbește să prindă un loc bun. 

În timpul acestei sesiuni, să-i zic?, de terapie („Ce se întâmplă aici?”, se întreabă retoric Suzie, despre toată bizareria), gazda le propune participanților să-i apeleze telefonic pe cei dispăruți, pentru a le auzi, încă o dată, vocea, atunci când se activează mesageria vocală: „O singură lacrimă poate șterge stresul acumulat într-un an”, e una dintre replicile memorabile ale primului episod. „Treaba asta zici că e torture porn!”, am râs, încă o dată, zgomotos, la observațiile sarcastice ale lui Suzie. Doar că, în cazul ei, telefonul soțului sună și tot sună și nu răspunde nimeni la el. O fi semn bun? O fi semn rău?

CITEȘTE ȘI: 5 filme SF de văzut în vacanța de vară

În aceeași zi, în fața casei, o așteaptă un coleg al lui Masa, Yuki Tanaka (meșterul Jun Kunimura, din Kill Bill: Vol. 1 – unde tot Tanaka îl chema, ha! – sau The Wailing), care-i oferă cadou un robot domestic, proiectat chiar de soțul ei. Dar, stai, plot twist: ea trăia cu impresia că acesta lucra la o companie de frigidere! Ei bine, dimpotrivă: departamentul respectiv a fost mutat în Myanmar în urmă cu 12 ani, iar Masa l-a „programat” pe Sunny după personalitatea lui Suzie, care începe, deja, să-și pună niște întrebări. De ce i-a ascuns Masa acest lucru? Și, apropo de momentul de mai devreme, de ce telefonul lui încă funcționează?

Rămasă pe cap cu robotul, care o irită și pe care nu-l dorește, dar și după o jumătate de sticlă cu vin, Suzie se duce la petrecerea de Crăciun a companiei, cu gândul să-l convingă pe Tanaka să-și ia înapoi drăcia, dar nimerește în laboratorul unde roboții erau testați. Ba chiar și în aceeași cameră cu care începe primul episod, unde s-a întâmplat aparenta crimă. Brusc, intriga se complică și devine tot mai interesantă, mai ales după ce un gagiu misterios (membru Yakuza, poate?) o urmărește pe Suzie, iar Sunny face un gest familiar, de afecțiune, pe care doar Masa îl știa. 

Apar întrebările: de ce a programat Masa robotul după caracterul lui Suzie, ca și cum știa dinainte că aceasta va avea nevoie de el? Oare Masa a dispărut intenționat și și-a înscenat moartea sa și a fiului lor? De ce a lăsat-o în urmă, totuși, pe Suzie? Și inevitabila: cât de mult „ne jucăm” cu inteligența artificială, până să ne frigem?

Întrebări suficient de solide pentru a trece dincolo de al doilea episod. Dar e mai mult decât atât, pentru că Sunny, bazat pe romanul The Dark Manual, scris de Colin O’Sullivan, creat și adaptat de Katie Robbins (care a fost scenaristă la The Affair sau The Last Tycoon) e foarte bine interpretat (Jones face un rol remarcabil, prin felul în care jonglează cu stări diferite, de la disperare la mizantropie) și nimerește acel vibe japonez specific: dramă la foc mocnit, thriller excentric. De altfel, prin cinematografia deosebită și scenariul atent, e evident că Sunny n-a fost un proiect pe care s-au spart degeaba banii, ca în cazul multor altora, indiferent de producător.

Detalii pe iMDB | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 7/10