Jan Thijs/Prime Video

The Boys: ecranizare smart a unor comicsuri inconfortabile 

De Cristi Mărculescu 05.01.2021

Cele două sezoane din The Boys sunt entertainting cu spume, dar sunt și un exemplu al naibii de interesant apropos de ce înseamnă o ecranizare deșteaptă.

Disponibil pe: Prime Video

Când prietenii în special și lumea în general se extaziază apropo de adaptări video ale unor benzi desenate (fie ele comicsuri cu super-eroi americane, fie ele romane grafice non-US cu conținut mai „adult”), mă ia instinctual cu „not again”. Este prima reacție și, chit că ocazional există excepții (puține și strălucite), de regulă translatarea materialului grafic din pagini pe suport video se lasă cu mediocrități călduțe și rateuri kinetice. 

The Boys, pe care mi l-au recomandat destui oameni drept serial superb, nu avea cum să fie pe lista de excepții, dar uite că este. În ciuda statisticilor și a experimentelor ratate din această zonă a adaptărilor, serialul cu smardoi care reduc gloria mult-iubită a supereroilor cu mantii la carne tocată este foarte foarte mișto. Și totuși, mai puțin decât originalul pe hârtie.

Comicsurile The Boys sunt scrise de Garth Ennis și desenate de Darick Robertson. 72 de numere preapline de violență, sex și contestare la adresa iconografiei și industriei supereroice. Un tsunami de fisting care se revarsă peste o întreagă industrie (a benzilor desenate americane și merchandising-ului aferent, fie că-s action figures sau filme) pe care ditai imperiul DC l-a oprit după șase numere, pentru ca apoi să fie continuat, inglorious basterdz style, în parteneriat cu Dynamite Entertainment. 

The Boys sunt o echipă de cinci mercenari fără super-puteri, angajați dincolo de limitele legalității de către CIA pentru a ține sub control nu doar super-eroii, ci mai ales corporația care îi controlează și face bani buni de pe urma lor. La fel ca Alan Moore (cu Watchmen), și Garth Ennis se întreabă „Who watches the watchmen?” („Quis custodiet ipsos custodes?”, în latină). La fel ca în scandalul Watergate, și investigațiile echipei The Boys se ghidează după „Follow the money”. 

Ideea că niște non-super-eroi puteau face ordine acolo unde super-eroii nu pot (și nu vor) nu e chiar nouă, chiar DC a folosit-o pentru Villains United (scrise de Gail Simone). Dar Ennis și Robertson intră cu drujba și gangbang-ul în mitologiile super-eroice. Nu-i loc nici de filosofiile lui Alan Moore, nici de circumstanțele din Villains United, nici de nuanțe și menajamente. 

The Bous. Comics. Wildstorm (#1–6), Dynamite Entertainment (#7–72)

Comicsurile The Boys au fost publicate de Wildstorm (#1–6) și Dynamite Entertainment (#7–72)

The Boys afirmă că pe super-eroi îi controlează aprig din PR și HR o corporație, că nu sunt nimic mai mult decât o șleahtă de scursuri inumane și că numai prin șantaj și exterminare pot fi opriți. De la ce: de la preluarea atribuțiilor și bugetului armatei SUA, pentru care, exceptând numărul enorm de victime civile pe care l-au cauzat în varii orgii și încercări de salvat lumea (pe care majoritatea ăstora cu super-puteri le mai și confundă câteodată, de zici că-s diplomați de la Bruxelles), nu-i recomandă decât lobby-ul și PR-ul corporației Vought-American. The Boys sunt ăia care vor șantaja și doxa ce nu pot extermina și vice-versa. Nu sună GLORIOS, dar de la o schemă cu membri numiți Butcher, The Female, Frenchie, Mothers Milk și Terror nu ai avea de ce să te aștepți la glorie.

Coroziv și feroce, The Boys este contemporan cu marele event Marvel scris de Mark Millar și desenat de Steve Mc Niven, Civil War (primul din cele două), și apare într-un moment în care, după alegerile furate de electorii din Florida pentru George W. Bush, după minciunile despre armele de distrugere în masă din Irak ale întregului establishment (și politic și de presă), după fotografiile cu torturile de la Guantanamo Bay, US of A trebuia, măcar pe hârtie, să facă niște soul searching. Asta face Marvel prin Civil War. The Boys e mai radical: suflețelul imperiului american nu există, war is just about business, distrugerea fizică este singurul mod de a (mai) controla ceva. Scenariul lui Ennis duduie de conspirații și cover-ups. Nu Q-Anon, ci narativ oficial, formulat să faciliteze afacerile corporației Vought-American și îngroape niște masacre, ceva black-ops și să faciliteze circulația unor miliarde. Unul dintre personaje chiar o spune pe șleau. Cum de-a ajuns pe teveu ceva atât de radical? Cu multe modificări. Și majoritatea sunt geniale. 

Serial The Boys

Foto: Jan Thijs/Prime Video

O parte din ce a căzut la montaj este, ce-i drept, impus de translatarea din pagină pe ecran și de amputările necesare pentru ca istoria stufoasă din comics să poată funcționa (narativ și informativ) în noul format de serial. The Legend, unul dintre creatorii benzilor desenate cu super-eroi care sunt oficioase de propagandă ale Vought-American, nu-și avea locul într-un serial, deși funcționa admirabil ca (re)sursă de informații pentru The Boys. Amplele flashback-uri din războaie sunt atât de reduse, încât nici nu există. Ar fi ocupat prea mult spațiu. Wee Hughie nu este identic cu Simon Pegg (deși Pegg apare ca tată al lui Hughie) și nu este pasionat de teorii ale conspirației în serial. Povestea de amor dintre Hughie și Starlight nu rămâne secretă pe TV și aici scenariștii serialului elimină ceva cusut cu ațe albe în comic. Unele schimbări sunt fix pentru tăiat din asperitățile și nihilismul care, în epoca isteriilor și ofenselor, ar fi dat prost: nu se face anal cu doamna șefă de la CIA, xenocidul mutanților G-Men (unul din cele mai spectaculoase lucruri din comic) lipsește, precum și pedofilia lui Xavier, pardon, aici îl numiră altfel, John Godolkin. Nici Nina, piticania șefă a racheților ruși nu apare, nici dildourile ei gigantești. La zona animalieră nici Terror, bulldogul francez dresat să fuck it! al lui Butcher sau Jamie, hamsterul adoptat dintr-un anus de Wee Hughie, nu figurează. Președintele și vice-președintele SUA nu o mierlesc lamentabil (sau, cel puțin, nu în primele două sezoane). 

Fascinant la serialul The Boys este că a învățat o lecție apropo de adaptări de benzi desenate pentru cinema și TV: fidelitatea extremă nu-i cheia către succes (Walking Dead a și renunțat la respectarea literei materialului-sursă de la un punct încolo), iar crearea de xeroxuri animate (ca în cazul lui 300) nu poate funcționa pe termen lung. Realizatorii serialului au refuzat și căpușeala de tip Watchmen (serialul), nici nu s-au dus înspre sequeluri neoficiale și ignorate de creatorii benzilor desenate. Ce-au făcut a fost crearea unui univers paralel celui din comic, un univers croit pentru a funcționa pe televizor, în care se înjură și violează și extermină mai puțin. Au renunțat la personaje secundare, au modificat personaje principale și au creat evenimente noi. Blasfemie? În niciun caz. Miza din The Boys a rămas aceeași: o echipă de mutanți cool le-o dă supereroilor ipocriți și ălora care-i manevrează. Iar masa de fani a benzilor desenate poate relaționa cu universuri paralele, că sunt destule prin comicsuri. Pentru cei care nu au citit comicsurile, The Boys este cam hardcore și destul de genial. 

CITEȘTE ȘI: 12 SF-uri pentru 2020

Ca să funcționeze pe ecran, serialul The Boys a investit în personaje. Nu în backstory-ul lor (cum fac benzile desenate, de unde și obsesia nesănătoasă de origin stories din cultura pop actuală), ci în actori capabili să le dea personajelor ăstora niște caracter și fascinație. 

Homelander, Miss Maeve. The Boys

Miss Maeve și Homelander. Foto: Jan Thijs/Prime Video

Jucat de Karl Urban, protagonistul Billy Butcher are ceva umanitate în plus față de versiunea desenată. E mai degrabă morocănos și introspectiv, decât preaplin de cinism voios. 

Pus în mantia și colanții lui Homelander, actorul Anthony Starr se descurcă excelentissim și dă un nivel de psihoză foarte agravant personajului rescris (și rebalansat) de scenariști. 

Starlight este o ocazie pentru actrița Erin Moriarty de-a ocupa mai mult screentime. Opțiune nu musai necesară, mai ales că dramele și conflictele fetei catolice cuminți devenită rotiță a unui angrenaj profund imoral (the Seven, cum se cheamă versiunea de JLA din benzile desenate) parcă erau mai acute pe hârtie. 

CITEȘTE ȘI: În Raised by Wolves, tehnologia și magia se confundă

În cazul lui Queen Maeve, și scenariul și Dominique McElligott se descurcă mai bine. Rescrisă cât să fie mai puțin complice alcoolic la crime oribile și mai mult victimuță a vinovăției pentru cele pe care le-a făcut, madam rămâne o versiune mai mult decât interesantă de Wonder Woman.

Frenchie arată tot a clonă de Leon (recte Jean Reno în tinereți) și relația cu Kimiko – așa o cheamă pe The Female în serial, ca să evite ofensările – tot pare foarte puternic inspirată de Luc Besson. Cum ambii actori (Karen Fukuhara și Tomer Capon) au vârste apropiate, serialul sare și peste damful de pedofilie al relației lor din comic. 

Wee Hughie rămâne un pretext/personaj de umplutură, dar asta nu i-o putem reproșa lui Jack Quaid. Pur și simplu, Hughie este personajul cel mai puțin interesant, utilizat ca pretext și reper moral, fix cum era și în benzile desenate. 

Miezul rămâne politic: corporația Vought trebuie oprită de la a prelua contracte cu Armata US of A, toate sloganurile lonzincile și activismele sunt o simplă perdes de fum, „with great powers comes zero responsibility”, care pare a fi mantra benzilor desenate pulsează și prin serial. V, substanța miraculoasă care le oferă de fapt superputeri eroilor și eroinelor, este lansată la apă și instrumentată într-un mod radical diferit. Cum te-ai simți dacă în loc de creatură miraculoasă și super-om te-ar reduce un leak de documente la copilul unor părinți jegoși, dispuși, contra-cost, să lase o corporație să facă experimente pe tine? Cum de apar teroriști cu superputeri dacă substanța V este sub controlul corporației Vought-American? 

Serialul  funcționează pentru toată lumea (tele)spectatoare pentru că e greu de ghicit ce va urma și cum se vor desfășura evenimentele. Dincolo de miraculoasa adaptare eretică, The Boys rescrie istoria supereroilor ca super-erori și rezonează cumva cu climatul actual, conspiraționist și deziluzionat de eroi și eroine, patriotisme și cărți sfinte vânturate în gol pentru a masca corupții. 


Bonus, un honest trailer:



Text de

Cristi Mărculescu

Selecționer de filme la festivaluri. A început cu TIFF, a continuat cu multe altele (Dracula IFF, Dakino, Luna Plinã, BUZZ CEE). Ocazional, scrie.

CULTURĂ|POPCRAFT

Obi-Wan Kenobi: Școala veche

De
Dacă nu a fost să fie trilogie, atunci măcar un serial cu șase episoade, în care Obi-Wan și Darth Vader se reîntâlnesc, după zece ani, pentru o nouă și redundantă confruntare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Doctor Strange In the Multiverse of Madness: Curs de vrăjitorie pentru amatori

De
Au trecut șase ani de la primul „Doctor Strange”, ceea ce pare o veșnicie în lumea producțiilor Marvel. De data asta, însă, chakrele parcă nu s-au mai echilibrat.
CULTURĂ|GAMING

Jocurile de strategie simulează prost conflagrațiile, dar surprind adevărul războiului

De
Jucând un omagiu adus lui „Age of Empires”, unul dintre jocurile video ale copilăriei mele, în același timp în care Rusia invada Ucraina, am fost forțat să evaluez ce mijloace au jocurile video de a vorbi despre lumea actuală.
CULTURĂ|Q&A

„Suntem foarte sensibili la emoții și, de aceea, ușor de manipulat prin povești”. Interviu cu Gaia Vince, jurnalistă de știință

De
Gaia VincePoți afla detalii despre munca ei pe site-ul personal: wanderinggaia.com este interesată de modul în care interacționează sistemele umane și cele planetare. În carte sa, „Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției”, explorează modul în care o maimuță inteligentă a devenit o forță care domină planeta.