The Fantastic Four: First Steps. Fantastic de mediocru9 min read

Mulți eroi, puține lucruri de văzut sau de ținut minte.

Apărute la tarabe în toamna anului 1961, benzile desenate The Fantastic Four au devenit concurența directă a celor de la Marvel la Justice League, de la DC Comics. Scenaristul Stan Lee, împreună cu desenatorul Jack Kirby, a propus, însă, o abordare inedită, sătul de clișeele eroice ale timpurilor: o echipă de eroi cu probleme reale, conflicte personale și dinamici de familie, nu doar figuri perfecte care salvează lumea. 

Dacă primele două filme regizate de Tim Story, de la mijlocul anilor 2000, aveau un vibe de American Pie întâlnește Spider-Man, Matt Shakman continuă abordarea din WandaVision și încearcă ceva mai multă melodramă decât poate ar fi cazul într-un film cu supereroi.

Și chiar mai mult decât atât, pentru că noul film, care ar trebui să dea un refresh la acest Marvel Cinematic Universe tot mai palid, alege cartea retrofuturismului, într-o combinație de The Jetsons întâlnește Star Trek destul de izbutită, care oferă un look aparte (adevărata vedetă a filmului e scenograful Kasra Farahani, dacă mă întrebi pe mine), numai că acesta dispare după prima jumătate de oră – Michael Waldron, spre exemplu, a fost mai atent și mai coerent cu treaba asta când a creat serialul Loki.

CITEȘTE ȘI: Loki, sezonul 2: Șefu’ la multivers

Într-o decadă șaizecistă alternativă, cu mașini zburătoare și tot felul de gadgeturi retro, dar performante, cei patru fantastici sunt deja celebri de vreo patru ani și sunt, oficial, recunoscuți ca protectori ai Pământului, apar prin show-uri TV sau se implică în acțiuni filantropice și diplomatice prin intermediul Fundației Viitorului. 

Aici, „fantasticii” întruchipează virtuți mai puțin spectaculoase: faima ca formă de serviciu public, combaterea răufăcătorilor prin acte de diplomație – spre exemplu, stabilesc o pace fragilă cu Omul Cârtiță, interpretat de Paul Walter Houser, într-un rol irelevant – și descoperirea științifică văzută ca un bine moral și comun.

CITEȘTE ȘI: Superman: Emigrant U.S.A.

Pe de altă parte, sentimentul că sunt un soi de gatekeepers e destul de puternic. Reed (Pedro Pascal), Sue Storm (Vanessa Kirby), Ben (Ebon Moss-Bachrach, din The Bear) și Johnny Storm (Joseph Quinn, din Stranger Things) locuiesc într-un penthouse la înălțime (salut, Iron Man!), deciziile lor sunt aproape de necomentat de către guvern, iar cetățenii orașului apar în cele câteva scene care o masă fără personalitate, ca niște oameni disperați care trebuie salvați – jobul ăsta de supererou pare aproape o corvoadă pentru cei patru.

Lucrurile se complică după ce, la fel ca în filmul din 2007, hehe, Silver Surfer (Julia Garner, din Ozark) se coboară din nou din ceruri să avertizeze că Pământul va fi „devorat” de Galactus, tocmai când fantasticii voiau să ia cina – cam atât de neinspirat e scenariul, da. 

Doar că de data asta confruntarea principală va fi tocmai cu Galactus, un soi de zeu gigant care suferă de o foame infinită, ce îl împinge să consume planete – mă rog, fiecare cu problemele lui. Echipa decide să-l găsească înainte ca acesta să ajungă pe Pământ, călătorind prin spațiu cu viteza luminii, dus-întors, fără să reușească mare lucru.

În afară de faptul că tocmai și-au complicat și mai mult situația: Galactus simte că copilul nenăscut al lui Reed și Sue posedă o putere cosmică imensă, capabilă să-i potolească foamea și să-l elibereze de această nevoie. În schimbul vieții copilului, Galactus se oferă să cruțe Pământul și provoacă declanșarea travaliului lui Sue. 

Bineînțeles, echipa refuză oferta și reușesc să se întoarcă acasă, unde opinia publică se cam agită: cum adică, alegem viața unui copil în detrimentul miliardelor de vieți de pe Pământ? Da, normal, mai ales că e vorba despre un super-bebe.

În fine, Reed vine cu o idee trăznită și, poate, cea mai slabă parte din scenariu și elaborează un plan pentru construirea unor „poduri de teleportare” gigantice, prin care întregul Pământ ar putea fi mutat într-un alt sistem solar, unde Galactus nu ar putea ajunge. Cum adică, Galactus care a găsit Pământul printre atâtea sisteme solare nu ne mai găsește și a doua oară? Mult succes, Reed.

Altă problemă mare: patru scenariști n-au reușit să scrie niște glume decente și niște scene de dialog care să nu sune a vreun serial românesc de pe Antena 1. Pascal, vizibil incomod în rolul unui personaj care nu e nici suficient de introspectiv, nici suficient de cool, Kirby, deși puternică, pică deseori în suprainterpretare, Quinn e fad, iar Moss-Bachrach, deși e un actor cu multe de oferit, e irosit. În rest, intrigile și premisele folosite le-ai tot văzut prin francizele mari SF. Pentru un film nu doar cu unul, ci cu patru super-eroi, First Steps e surprinzător (chiar fantastic!) de convențional și generic. 

În cinematografe | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 5/10