The Last of Us, sezonul 2: Răzbunare, boală grea8 min read

Pedro Pascal și Bella Ramsey rămân unul dintre cele mai simpatice duouri ale cinemaului recent.

Una dintre cele mai așteptate continuări ale unui serial recent nu dezamăgește: Joel și Ellie continuă aventurile pe viață și pe moarte, într-o lume postapocaliptică, unde oamenii sunt tot mai puțini, în vreme ce sărmanii „infectați” de către o ciupercă bizară sunt tot mai mulți și, surpriză!, tot mai inteligenți – cine a zis că plantele nu gândesc? 

În primul sezon, îți aduci aminte, probabil, că Joel (Pedro „The Mandalorian” Pascal), un contrabandist care și-a pierdut fiica în primele ore ale pandemiei, o ajută pe Ellie (Bella Ramsey) să ajungă la Salt Lake City, locul unde o grupare paramilitară clandestină, aka Fireflies, caută un antidot la nenorocirea care s-a abătut peste mallurile și fabricile civilizației umane.

CITEȘTE ȘI: The Last of Us: zombie, ideologie și ciuperci 

Ca un alt reminder, mama lui Ellie a fost mușcată în timpul nașterii, iar treaba asta – nu-i nevoie să înțelegi motivele – a făcut-o imună. Când Joel își dă seama că doctorii n-au altă variantă decât să o eutanasieze, pentru a încerca să afle secretul imunității sale, ia o decizie cel puțin discutabilă. Îi ucide pe mai mulți soldați, inclusiv pe doctorul neînarmat, și îi ascunde lui Ellie adevărul despre rampage-ul prin care a salvat-o de la moarte și faptul că, probabil, a condamnat, astfel, omenirea la o nouă perioadă lungă de suferință. Ba chiar și la un al treilea sezon, hehe.

Cum era de așteptat, păcatele trecutului se întorc împotriva lui Joel, pentru că fiica acelui doctor, Abby (Kaitlyn Dever, din Booksmart), împreună cu o gașcă Fireflies, pornesc în căutarea acestuia, hotărâți să-și răzbune camarazii căzuți la datorie. E oarecum frustrant sau, dimpotrivă, ironic, în funcție de cum privești, faptul că „o mână” de oameni, care reușesc să supraviețuiască în condiții extreme, aproape imposibile, se întorc unii împotriva altora, din cauza unui impuls mai vechi al speciei, răzbunarea. Dar, până la urmă, face parte din mizantropia poveștii: ce înseamnă să faci „ce e corect”, într-o lume fără reguli? Scenariul refuză, însă, să ofere clarificări narative clasice.

Între timp, după cinci ani petrecuți în orășelul unde au ajuns la finalul primului sezon, Joel și Ellie sunt cam supărați unul pe celălalt, pentru că Ellie îl consideră, practic, un soi de control freak (ale adolescenței valuri, csf) – relația dintre cei doi îți va aminti, poate chiar izbitor, de cea dintre Eleven și Jim Hopper, din Stranger Things.

Joel încearcă chiar câteva sesiuni de terapie, în compania lui Gail (Catherine „Home Alone” O’Hara), o terapeută alcoolică, al cărei soț a fost ucis, în circumstanțe încă misterioase, chiar de către Joel, aparent justificat – bănuiala personală e că acesta ar fi fost infectat. Ellie, în schimb, e îndrăgostită de cea mai bună prietenă a sa, Dina (Isabela Merced, din Sicario: Day of the Soldado), alături de care își petrece cea mai bună parte din timp și din task-urile comunității, pentru că amândouă fac parte dintre cei responsabili cu protecția micului lor safe space. 

Care, apropo, nici măcar nu mai e safe, pentru că afurisitele alea de ciuperci se extind prin țevile de canalizare, iar „infectații”, așa cum descoperă Ellie pe propria piele, sunt capabili să gândească, cum s-ar zice, după ce unul o urmărește și o atacă, tacticos, în tăcere. Zombi cu plan de atac? Zombi care acționează în grup? Cam scary, nu-i așa?

După primele două episoade, al doilea sezon aduce, încă o dată, inevitabilele comentarii socio-politice subtile despre nuanțele autorității, autonomie sau etica violenței, pentru că comunitatea restrânsă devine un punct de atenție, iar fiecare dintre „grupările” și „modelele” poststat, de la facțiuni paramilitare la comunități izolate, au propriile compromisuri (fascism latent ori, dimpotrivă, idealism utopic). 

Regia rămâne, de asemenea, un atuu important, și impune un ritm contemplativ, de multe ori lăsând camera să zăbovească peste peisaje vaste, pustii, cu orizonturi prăfuite și orașe-fantomă – un tribut vizual adus westernului clasic, dar filtrat printr-o lentilă post-apocaliptică, unde moralitatea e ambiguă, iar legea e dictată de supraviețuire, și un stil care îți va aminti de scenariile unui Cormac McCarthy (No Country For Old Men) sau filmele unui John Hillcoat (The Proposition sau Lawless). Se mișcă și mușcă, să zic așa, la fel de bine ca primul sezon.

Disponibil pe HBO Max | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 7/10