The Mandalorian: Până când?8 min read

Cel mai popular serial din franciza Disney+ a ajuns la al treilea sezon. Aș zice că e deja cu unul în plus, pentru că The Mandalorian ar fi fost o realizare memorabilă dacă s-ar fi scuturat de balast. A venit vremea, așadar, pentru o recapitulare.

Atunci când au apărut, în vacanța de Crăciun a lui 2019, primele episoade din The Mandalorian, de altfel primul serial live-action din universul Star Wars, recunosc că m-au dat pe spate. Atmosfera, temele și estetica neo-western, de la efectiv „Un mandalorian intră într-un bar…” până la coloana sonoră, omagiu evident compozițiilor lui Ennio Morricone, cadrele largi, contemplative, ale deșertului, împușcăturile quick draw sau, dimpotrivă, confruntările de amploare, în open space, au dovedit că una dintre cele mai obosite francize poate fi resuscitată. S-a reușit asta și în Andor, despre a cărui atmosferă neo-noir am scris pe îndelete la vremea respectivă, dar și cu filmul Rogue One: A Star Wars Story.

Produs de Disney+ și păstorit creativ de multidisciplinarul Jon Favreau (actor, scenarist, regizor și multe altele), serialul este situat între episoadele VI (Return of the Jedi) și VII (The Force Awakens) sau, mai exact, la vreo cinci ani după căderea imperiului. Și deși are o listă impresionantă de regizori, printre care și câteva vedete, precum Peyton Reed (vezi Down With Love sau Ant-Man) sau Taika Waititi (vezi Jojo Rabbit sau Thor: Ragnarok), serialul a reușit să fie unul omogen, iar ăsta pun pariu că e meritul lui Favreau.

CITEȘTE ȘI: Star Wars: Andor. Alți rebeli, alte planete, același Imperiu

Dar The Mandalorian are păcatele lui – și nu mă refer doar la acel păcat al lui Din Djarin (Pedro Pascal) de a-și da masca jos, gest care devine unul dintre motivele principale ale sezonului al treilea. Cum, de altfel, au multe dintre serialele produse de către marile platforme de streaming. E lung și are multe momente anoste, din cauza unor personaje și intrigi secundare care n-au imboldul suficient să-ți atragă atenția. M-a plictisit personajul interpretat de Gina Carano din primul sezon și conflictul de pe planeta acesteia, Sorgan, la fel de mult cât m-a plictisit conflictul lui Greef Karga cu o gașcă de pirați. 

Cu alte cuvinte, The Mandalorian ar fi putut fi o serie de trei filme excelente, dacă ar fi fost comprimat în jurul esențialului: Djarin trebuie să-l protejeze pe Grogu de ambițiile lui Moff Gideon și, în același timp, să împace cele două ideologii (cu mască sau fără mască), care au împărțit mandalorienii în două grupuri. Iar al treilea sezon asta încearcă, în mare, să rezolve, o bună parte din acesta funcționând ca o analogie atât la creștinism („pelerinajul” lui Djarin din debutul sezonului, în căutarea „apelor vii”, pentru a se mântui de păcatul mai devreme amintit), cât și la islamism (acoperirea chipului, ca tradiție spirituală). Iar echilibrul e adus, în cele din urmă, de Bo-Katan Kryze (Katee Sackhoff, pe care probabil o știi din serialul Battlestar Galactica), care devine liderul recunoscut de către ambele tabere.

CITEȘTE ȘI: Obi-Wan Kenobi: Școala veche

The Mandalorian, în cel de-al treilea sezon, încheie, astfel, exercițiul narativ și metaforic de căutare a identității (în mod deosebit, a celei religioase) a personajului principal, într-o lume în schimbare. Djarin, deși copleșit de faptul că nu e recunoscut ca mandalorian, e pregătit să fie salvatorul tuturor. Chiar și Bo-Katan, care e și un fel de voce a rațiunii împotriva convingerilor religioase ale lui Djarin, va fi nevoită să își reconcilieze perspectiva și să devină mai tolerantă, după ce află că, într-adevăr, e și un sâmbure de adevăr supranatural în toată povestea asta.

Una peste alta, asul din mânecă al celor trei sezoane e relația tată-fiu adorabilă dintre Djarin și Grogu, iar asta m-a ajutat să trec peste cele câteva episoade bagatelizate. Oricât m-aș plictisi și aș mai arunca câte un ochi pe telefon, cu The Mandalorian rulând în surdină (chiar și în timpul invaziei lui Gorian Shard în Nevarro, care pare o probă de filmări a invaziei Wakandei de către armata lui Namor), aventurile prin care trec cei doi, atunci când devin antrenante și cu miză reală (eventual, una importantă pentru fimele care vor urma din franciză), m-au provocat, de fiecare dată, de la o scenă la alta, să-mi doresc să-l continui. Și să oftez în gând, cu resemnare: This is the way, csf.

Disponibil pe Disney+ | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 7/10