Thunderbolts*: Rezervele9 min read

A ieșit soarele și pe strada super-eroilor Marvel.

Dacă jupânul Kevin Feige și echipa sa de producători ar fi făcut alegeri mai bune și ar fi încercat, cât de cât, să prioritizeze calitatea, nu cantitatea, probabil că Marvel Cinematic Universe n-ar fi fost o epavă care tot încearcă să resusciteze inutil unele personaje – de ce Captain America nu e Sebastian Stan, e una dintre întrebările care încă mă zgândără – și pe altele să le dilueze, cum e cazul Ant-Man și Thor, mai degrabă speculate nostalgic. 

Chiar și titlurile unora dintre filmele noi sau încă nelansate (Captain America: Brave New World sau Spider-Man: Brand New Day) ar trebui să-ți sugereze că MCU se restartează, dar nimeni nu pare să mai știe cum și, mai ales, de când.

Din fericire, noul Thunderbolts* poate fi un astfel de „restart”, la fel cum poate fi și următorul The Fantastic Four: First Steps, dar mă tem că publicul tânăr încă nu e interesat, având în vedere că primele date demografice// „‘Thunderbolts*’ Settles At $76M Opening, ‘Sinners’ Full Of Grace With $33M, ‘Rust’ Not Good – Sunday AM Box Office Update”, deadline.com // arată că majoritatea spectatorilor au peste 25 de ani, dintre care 45% sunt bărbați, iar 25% femei. 

În același timp, interesul pentru el a fost moderat, atât la noi, unde a adus la cinema până în 30 de mii de spectatori, în primul weekend, cât și la nivel global. Iarăși, din fericire, filmul e mult peste altele apărute de la Endgame încoace, iar gașca disfuncțională de antieroi are un vibe care îți va aminti de cealaltă gașcă de inadaptați, „gardieni” ai galaxiei. 

Așadar, a tunat (dar nu Thor) și i-a adunat (dar nu Steve Rogers): Yelena Belova (Florence Pugh), sora adoptivă a lui Natasha Romanoff, „soldatul de iarnă” transformat în politician Bucky Barnes (Sebastian Stan), John Walker (Wyatt Russell), acest Captain America de pe Temu, Ava Starr aka Ghost (Hannah John-Kamen), care își controlează excelent dezechilibrul molecular descoperit în nu mai știu care Ant-Man, și super-amuzantul-soldat sovietic Red Guardian (David Harbour). 

Apoi mai e Bob (Lewis Pullman, care seamănă cu tatăl său cam din toate unghiurile și cam la toate expresiile), un tip introvertit, fost dependent de droguri și cu tulburări serioase de sănătate mintală (aș paria pe bipolaritate), care se intersectează cu „echipa tunetului” după ce Valentina Allegra de Fontaine (Julia Louis-Dreyfus, cam monotonă în interpretare) îi trimite pe toți într-o capcană, cu intenția să-i elimine. 

Faza e că Bob e parte din experimentele ilegale ale organizației O.X.E., condusă de Allegra, și e singurul supraviețuitor al proiectului Sentry – o încercare de a crea un super-erou care să-i înlocuiască pe Avengers.

Deși serul cu care a fost injectat îi oferă lui Bob abilități supraomenești, acesta a exacerbat, în același timp, traumele nerezolvate din copilărie și adolescență, care se manifestă ca Void, o entitate întunecată, un personaj negativ aș zice cu adevărat terifiant, pentru că nu se bazează pe forță sau agresivitate, ci te trimite în neant într-o „închisoare” labirintică, creată de subconștientul tău, pentru a retrăi, la infinit, cele mai nașpa amintiri – te vei gândi foarte repede la The Eternal Sunshine of the Spotless Mind sau Everything Everywhere All at Once, dacă îți vine să crezi astfel de referințe într-un film din MCU.

Apropo de regie, Jake Schreier (vezi Robot & Frank sau serialele Minx și Beef) s-a descurcat onorabil în experimentul său de a pune accent pe cascadorii și scene de luptă realiste și de a centra narațiunea în jurul personajelor, în mod deosebit în jurul lui Yelena, care, la rândul ei, trece printr-o depresie suficient de profundă, încât Pugh să-ți arate, încă o dată, cât de mult poate scoate dintr-un personaj modest schițat.

De fapt, cred, și sper să fie așa, că Yelena ar trebui să devină un soi de „căpitan” în jurul căreia să orbiteze cam tot ce-a mai rămas din această franciză. La fel aș zice și despre Sebastian Stan, care pare cam singurul rămas dintre veterani care mai poate să te emoționeze, mai ales atunci când, într-una dintre scenele spectaculoiase, apare de nicăieri să rezolve situația, într-o jachetă din piele, cu ochelari Aviator și un shotgun, Terminator style.

Sigur, acest vag entuziasm se datorează și faptului că e vorba despre fețe relativ noi și imperfecte, în timp ce m-am plictisit de cele vechi. Se mai datorează și twistului psihologic inedit pentru un film din MCU: personajele negative sunt mai complexe decât perspectiva unidimensională a răului necondiționat. Se mai datorează și slăbiciunii personale pe care o am pentru Pugh, Harbour și Stan. Și e prima dată de la Black Panther: Wakanda Forever când aștept cu interes un sequel din această franciză, pentru că rezervele astea merită să fie titulari. 

În cinematografe | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 5/10