Walking with Dinosaurs – documentarul care prezintă dinozaurii pe baza celor mai recente descoperiri științifice30 min read

Am vorbit cu paleontologul Nizar Ibrahim despre munca sa la cea mai recentă serie difuzată de BBC Earth și despre cum ar arăta lumea dacă dinozaurii ar mai trăi azi. Spoiler: cel mai probabil, fără oameni. 

Dr. Nizar Ibrahim// Site oficial: nizaribrahim.net // este paleontolog specializat în vertebrate și anatomie comparată, afiliat la University of Portsmouth. A coordonat expediții în care a studiat Spinosaurus aegyptiacus, Carcharodontosaurus saharicus și alte specii din grupul Kem Kem – o formațiune geologică din sud-estul Marocului, renumită pentru fosile de dinozauri mari.

Recent, a fost consultant al seriei Walking with Dinosaurs/Pe urmele dinozaurilor (2025)// O poți urmări aici: bbcearth.com // un documentar BBC Studios, realizat în colaborare cu PBS, ZDF și France Télévisions și lansat în România pe 4 septembrie. Apare în segmente filmate pe șantiere și explică modul în care fosilele sunt interpretate și transformate în povești vizuale.

Cele șase episoade prezintă câte un dinozaur, pe baza descoperirilor din teren. Apar atât specii celebre, precum Triceratops, T. rex și Spinosaurus, cât și dinozauri mai puțin cunoscuți. Seria urmărește migrațiile, luptele pentru supraviețuire, viața în turmă și întâlnirile cu prădători. Producția folosește date paleontologice recente, narațiune vizuală și CGI de ultimă generație și include filmări din șantiere.

Am vorbit cu Dr. Nizar Ibrahim despre ce aduce nou seria Walking with Dinosaurs pentru a înțelege mai bine reptilele dispărute, cum au fost aduse pe ecran descoperirile despre Spinosaurus și colaborarea cu echipa de producție pentru reconstituirea comportamentului și habitatelor. L-am întrebat cum ar arăta Pământul dacă dinozaurii nu ar fi dispărut, care este cea mai interesantă descoperire a sa de până acum și ce pot învăța oamenii din istoria dinozaurilor și din extincția lor.

Nizar Ibrahim și echipa de săpături stau în vârful unui munte din Maroc și privesc situl Spinosaurus, cu peisajul întins și cerul desfășurat în spatele lor. Foto: BBC Earth

Noi descoperiri și tehnologii care schimbă imaginea despre dinozauri

„Am învățat enorm în ultimii 25 de ani, de când a fost difuzată prima serie Walking with Dinosaurs. Și nu vorbim doar de un ritm obișnuit al descoperirilor, ci de o adevărată explozie. În trecut, mai găseam câte un dinozaur din când în când – poate un nou Triceratops. Dar acum asistăm la o avalanșă de descoperiri. 

Unul dintre motive ține de geografie: săpăm cu mult mai mult efort în regiuni ale lumii care fuseseră anterior foarte puțin explorate. Avem o mulțime de descoperiri din locuri precum China, Argentina și altele. 

Celălalt motiv este tehnologic. Avem acum la dispoziție tehnologii uimitoare: putem analiza interiorul creierului dinozaurilor, putem anima schelete digitale și putem chiar determina culoarea ouălor de dinozaur cu lasere care analizează suprafața cojilor. 

Deci, o mulțime de tehnologii noi și o mulțime de descoperiri interesante. Unele dintre cele mai importante au legătură cu învelișul corporal al dinozaurilor – știm acum că multe specii aveau pene. Asta e o diferență majoră față de imaginea cu dinozauri solzoși din prima serie Walking with Dinosaurs. Mai general vorbind, știm acum că dinozaurii erau mult mai diverși și mai sofisticați decât ne-am imaginat până acum. Și asta am încercat să redăm în serie – să pictăm o imagine cât mai vie a acestor animale extrem de complexe.”

Există încă lucruri nespuse despre aceste specii preistorice

„Tocmai am spus că am avut parte de o explozie de descoperiri și că am învățat foarte multe. Și totuși, abia am început să zgâriem suprafața. Probabil că am descoperit doar 8-10% din toți dinozaurii care pot fi găsiți. Așa că, din acest punct de vedere, încă mai sunt foarte multe lucruri necunoscute despre dinozauri. Și cred că Walking with Dinosaurs sugerează tocmai asta. Avem, de exemplu, un singur dinozaur din Africa în serie – Spinosaurus, despre care am vorbit deja. Dar știm foarte puțin despre epoca dinozaurilor din Africa. Locul unde a fost descoperit Spinosaurus este de fapt deșertul Sahara. Iar Sahara este cât Statele Unite.

Dacă am marca cu puncte locurile unde chiar am săpat și am găsit dinozauri, ar fi un procent infim din Sahara – comparativ cu cât potențial există de fapt. Așadar, sunt încă foarte multe lucruri pe care nu le știm despre dinozauri și despre relațiile dintre ei. Ne putem aștepta la multe alte descoperiri interesante și, la un moment dat, la o nouă călătorie alături de dinozauri.”

Spinosaurus, dovada că unii dinozauri trăiau în apă

„Spinosaurus este un animal care nu are echivalent în lumea de azi, deci trebuie să fim foarte prudenți când încercăm să-l comparăm cu animale actuale. Unii ar spune, poate, că era un fel de stârc,// Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). // dar adevărul e că nu există nimic asemănător cu Spinosaurus astăzi. Ce știm sigur este că scheletul are mai multe trăsături compatibile cu un stil de viață preponderent acvatic. Craniul, de exemplu, pare făcut special pentru a mânca pește. Iar dacă te hrănești în principal cu pește, trebuie să petreci mult timp în apă. Mi se pare puțin plauzibil ca un animal de 9 sau 10 tone, cât cântărea un Spinosaurus adult, să stea pur și simplu în apă până la gleznă și să aștepte norocul.

Mai importante însă, sunt și alte adaptări vizibile în schelet, inclusiv coada lată, ca o vâslă, care indică un mod de viață acvatic. Când am analizat coada Spinosaurusului, am colaborat cu autorul studiului despre locomoția acvatică –// „Fish Locomotion: Biology and Robotics of Body and Fin-Based Movements”, link.springer.com // un profesor de la Harvard, dr. George V. Lauder, specialist în biorobotică și morfologie funcțională. Am studiat și structura internă a oaselor: sunt foarte dense, ca la lamantini,// Gen de mamifere cetacee asemănătoare cu foca, care trăiesc în regiunile tropicale din America Centrală și din Africa, vânate pentru carnea, grăsimea și pielea lor // ceea ce are puțin sens dacă animalul doar stătea în ape mici.

Dacă ai o densitate osoasă atât de mare – și da, ea este prezentă în tot scheletul, contrar celor susținute de unii – atunci vorbim de un fel de balast natural, un mecanism important de control al flotabilității în apă. Avem mai multe linii de dovezi care susțin ipoteza acvatică, iar esențial este că toate se bazează pe studii directe ale oaselor. Opiniile contrare vin, în majoritatea cazurilor, de la oameni care nici măcar nu au văzut oasele în realitate – se bazează doar pe imagini de pe ecran. Și fără să divulg prea mult, pot spune că avem acum și mai multe părți din schelet. Iar ceea ce reiese e că animalul era chiar mai acvatic decât credeam înainte.”

Spinosaurus, aproape singurul dinozaur adaptat la viața în apă?

„Poate că am trecut cu vederea unii dintre ei. Poate că au existat dinozauri în mare parte acvatici și pur și simplu nu știm asta. Sunt încă multe regiuni ale lumii foarte puțin explorate. Nu e întotdeauna evident, doar dintr-un schelet, că un animal petrecea mult timp în apă. Chiar și azi, la multe animale acvatice, nu e foarte clar. Așa că poate ar trebui să analizăm mai des secțiuni subțiri din oasele dinozaurilor și să ne uităm la densitatea osoasă, care e un indicator destul de bun. Totuși, cred că stilul de viață acvatic nu era ceva foarte comun. Era nevoie de condiții foarte speciale. Iar în cazul Spinosaurusului, vorbim despre un sistem fluvial imens, plin de pești uriași, cât niște mașini, și cu o abundență incredibilă de hrană.

În același timp, exista o presiune mare pe uscat, cu mulți dinozauri prădători. Deci existau motive serioase să se diversifice și să exploateze resursele râului.”

Pui de Albertosaurus din profil. Foto: BBC Earth

Os de pterozaur descoperit în timpul filmărilor episodului despre Albertosaurus

„Unul dintre cele mai palpitante momente din timpul filmărilor este descoperirea unui os de pterozaur. Nu eram pe acel șantier, dar am auzit despre descoperire. Am găsit și eu oase de pterozaur în propriile mele expediții. Sunt descoperiri relativ rare, pentru că pterozaurii erau animale zburătoare și, din cauza zborului, aveau un schelet foarte ușor. Pereții oaselor sunt extrem de subțiri, de obicei sub un milimetru. Asta le face fragile și greu de fosilizat. 

Desigur, pentru toate șantierele din serie exista așteptarea că vom găsi mai multe oase ale speciilor principale. Am descoperit oase de pterozauri, urme, resturi de pești, tot felul de elemente în timp ce eram pe teren cu echipa BBC. Iar aceste momente sunt întotdeauna speciale, nu doar atunci când se întâmplă în timpul filmărilor. Chiar și dacă ești singur, în mijlocul deșertului. Dacă ridici ceva de jos și are 100 de milioane de ani, chiar dacă sunt doar solzi de pește, e ceva magic. Imaginează-ți că stai în Sahara, sunt 49 de grade Celsius, totul fierbe în jurul tău, și găsești un solz de pește. E aproape absurd, nu? Îți vine să spui: serios? Un solz? Dar apoi îți amintești că, acum 100 de milioane de ani, locul ăsta era un sistem fluvial. Și e un sentiment incredibil, indiferent când se întâmplă.”

Viitorul paleontologiei: de la muncă de teren la imagini din satelit și paleontologie moleculară

„Se testează dacă putem identifica mai ușor situri cu ajutorul sateliților, al scanărilor aeriene sau al altor metode de detecție la distanță. Dar în prezent lucrăm tot în stilul vechi: mergem ore întregi prin terenuri dificile, căutăm fragmente minuscule de os care ies din cine știe ce versant nenorocit. Și, desigur, exact versantul pe care trebuie să urci e plin de scorpioni.

Un lucru care ar putea deveni promițător este folosirea imaginilor din satelit. În mod normal, e foarte greu să găsești schelete de dinozauri din spațiu, dar sunt câteva zone ale lumii unde imagistica satelitară ar putea ajuta măcar la localizarea unor situri cu potențial. Lucrez chiar acum la asta cu un coleg. Dar, sincer, cine știe? Poate da, poate nu.”

Cum au ajuns dinozaurii să fie prietenii copiilor și vedetele culturii pop

„Cred că faptul că apar în emisiuni pentru copii îi face pe unii să vadă o contradicție. Desigur, nu toți dinozaurii erau prădători feroce, dar e adevărat că mulți par niște dragoni periculoși, cu dinți uriași și gheare, iar totuși sunt extrem de populari printre copii. Pentru mulți, dinozaurii sunt primul contact real cu știința. E prima dată când învață ceva ce părinții lor nu știu prea bine. Iar când își dau seama că pot reține toate aceste nume și că părinții lor nu le cunosc, îi face să se simtă puternici. Și cred că asta îi face pe dinozauri foarte atractivi. 

În plus, cred că proiectăm multe lucruri asupra lor. Sunt ca niște dragoni reali – dragoni din mitologie, dar care chiar au existat. Sunt multe motive pentru care dinozaurii sunt populari și probabil mult mai multe decât au analizat psihologii până acum. Tocmai de aceea sunt ambasadori excepționali pentru știință. Paleontologia combină biologie, geologie, anatomie, chiar și paleobiologie moleculară. E un punct de intrare fantastic către știință. Așa că, dați-le copiilor cât mai multe cărți și jucării cu dinozauri.” 

AI în paleontologie: instrument util pentru date mari, dar privit cu prudență

„AI-ul este groaznic pentru comunicarea științifică și pentru ilustrație sau artă în general. Există, totuși, domenii în care poate face lucruri uimitoare, mai ales când vine vorba de analizarea unor seturi foarte mari de date. Și sunt convins că va fi folosit pe scară largă în multe ramuri ale științei, nu doar în cele evidente. Deja este folosit pentru tot felul de lucruri – de la monitorizarea mișcărilor animalelor pe glob până la detectarea braconierilor, imediat ce o figură umană apare într-o zonă protejată.

Dar eu sunt puțin rezervat, pentru că văd atât partea bună, cât și pe cea rea. Și, bineînțeles, există discuțiile mai generale despre detalii «minore», cum ar fi posibilitatea ca AI-ul să pună capăt omenirii. Așa că nu sunt sigur că vreau să schimb totul pentru o analiză mai rapidă a seturilor mele de date. Nu sunt un mare fan al inteligenței artificiale. Sunt un copil al anilor 1980 și, sincer, aș fi destul de fericit să continui fără AI.”

Dinozaurii, mai ciudați decât ai bănui

„Sunt o mulțime de lucruri interesante despre dinozauri care par incredibile majorității oamenilor. Cred că mulți nu realizează cât de mult timp au trăit dinozaurii pe această planetă. Există un exemplu celebru: se spune că T. rex este mai apropiat în timp de noi decât de Stegosaurus. Stegosaurus era deja fosilizat când T. rex cutreiera Pământul. Pentru mulți, ideea asta e greu de procesat. Și cred că, din cauza faptului că suntem atât de obișnuiți cu dinozaurii – sunt peste tot, pe haine pentru copii, în cărți, în jucării – ajungem să uităm cât de ciudați și unici sunt, de fapt. 

Dar dacă te oprești puțin și te uiți la un schelet de brahiozaur, te întrebi imediat: ce e asta? Pare evoluție scăpată de sub control. Am lucrat recent la un brahiosaur: capul e minuscul, corpul are 40 de tone. E aproape ca o autopsie de extraterestru dintr-un film SF, când încearcă să înțeleagă fiziologia unei ființe imposibile. Așa se simte uneori când studiezi dinozauri. Sunt atât de bizari încât nu știi de unde să începi. Cum mâncau destul cât să ajungă la asemenea dimensiuni? Cum reușeau să pompeze sângele până la creier? 

Existau dinozauri care săpau vizuini subterane. Dinozauri care vânau pești mari în râuri. Ramuri întregi ale arborelui evolutiv al dinozaurilor care experimentau cu zborul în moduri complet diferite, inclusiv cu aripi ciudate, ca de liliac. Sunt atât de multe lucruri bizare în lumea dinozaurilor.”

Cum ar fi arătat planeta dacă dinozaurii nu dispăreau

„Cred că planeta ar arăta mult mai bine. Dar nu pentru noi. Fără industrie mare, fără șepci MAGA, fără multe dintre lucrurile care s-au întâmplat.

Lăsând gluma la o parte, întrebarea e complicată pentru că, într-un fel, știm deja ce s-a întâmplat cu dinozaurii – unii au supraviețuit extincției în masă. O ramură a arborelui lor evolutiv, păsările, există și astăzi. Și ne reamintesc cât de adaptabili erau dinozaurii. Avem pinguini, struți, păsări care trăiesc peste tot, iar cel mai rapid animal de pe Pământ e o pasăre (n.red.: șoimul călător). Sunt lucruri incredibile legate de păsări, iar astăzi există mai multe specii de păsări decât de mamifere. Așa că, dacă marele eveniment de extincție nu s-ar fi produs, nu e clar dacă mamiferele ar fi avut vreodată șansa lor.

Pentru noi, pentru strămoșii noștri mici și blănoși – care au trăit literalmente în umbra dinozaurilor multă vreme – lucrurile ar fi stat complet diferit. Erau destul de diverși, dar aveau un rol ecologic minor. Nu existau mamifere mari, deci cred că lumea ar fi fost dominată de mai multe tipuri de păsări, în forme și varietăți extrem de diferite. Și cine știe ce ar fi ajuns să facă – sunt clar foarte inteligente, unele dintre cele mai inteligente animale de azi sunt păsările. Așa că e greu de spus unde ar fi ajuns. Dar da, cu siguranță ar fi fost o planetă mai liniștită.”

Lecția dinozaurilor: nimic nu e pentru totdeauna, nici specia umană

„Suntem atrași de dinozauri pentru că, într-un fel, ne regăsim în ei. Ne place să facem paralele: și noi suntem acum dominanți pe planetă, exact cum au fost și ei.

Și apoi, într-o zi, totul s-a sfârșit. Cred că simțim mereu această paralelă. E important că dinozaurii, și paleontologia în general, ne amintesc că nimic nu e pentru totdeauna. Toate speciile dispar. E foarte puțin probabil ca noi să fim prima excepție. Chiar și T. rex, atât de puternic, a dispărut. Și la un moment dat, la fel se va întâmpla și cu Homo sapiens.

La un nivel mai larg, paleontologia ne oferă o perspectivă importantă asupra planetei: cum se schimbă ea în funcție de climă, de evenimentele de extincție, cât durează refacerea ecosistemelor și în ce condiții e posibilă. Astea sunt lecții pe care le putem învăța clar din epoca dinozaurilor.”