FYI

Sci-Memo: Prima grefă a unei urechi printate 3D din celule umane

De Ionuț Preda 06.06.2022

O pacientă de 20 de ani din Statele Unite care suferă de microtie, o boală care duce la subdezvoltarea sau absențat totală a uneia sau ambelor urechi, a devenit prima persoană care a primit o grefă cu celule umane printate 3D.

Operația, în cadrul căreia pacienta a primit o ureche printată 3D după forma urechii dezvoltate normal, a avut loc în martie și a fost anunțată recent de compania de medicină regenerativă 3DBio Therapeutics, care a dezvoltat tehnologia de printare a urechii AuriNovo folosită în cadrul procedurii. Deocamdată, nu ar fi fost identificate complicații post-operatorii, iar compania susține că un studiu va fi publicat în curând într-un jurnal științific cu peer review.

Procedura face parte dintr-un test clinic de fază I/II aflat în derulare, în cadrul căruia alți 10 pacienți cu microtie la una dintre urechi ar urma să primească astfel de grefe. Este primul studiu care implică folosirea grefelor printate 3D din celule umane pe pacienți.

Pentru crearea urechi grefate se extrag celule din cartilajul urechii pacientului care s-a dezvoltat normal. Acestea sunt multiplicate ulterior în culturi de laborator și printate 3D sub forma unei urechi normale, care este grefată pacientului. Țesutul poate, de asemenea, să regenereze celulele de cartilaj în timp, comportându-se similar cu o ureche naturală.

În cazul unui succes al acestor teste clinice, compania vizează pe viitor să printeze 3D și alte părți „de schimb” ale corpului uman, precum nasul, meniscul sau sânii.

5 studii care ne-au atras atenția


Cea mai mare plantă de pe Pământ

O echipă de cercetători australieni susține că a găsit cea mai mare plantă de pe Pământ în Golful Rechinilor: un covor de iarbă de mare care se extinde pe mai bine de 180 de km. Formațiunea este considerată o singură plantă, deoarece întregul ansamblu este format integral din clone care s-au extins dintr-o sursă unică, conform studiului publicat în Proceedings of the Royal Society B.

De ce au Uranus și Neptun culori diferite?

Deși Uranus și Neptun sunt giganți de gheață foarte similari, diferențele de culoare ale celor două planete sunt de mult o enigmă pentru astronomi. Un studiu publicat în Journal of Geophyisical Research: Planets susține că de vină ar fi concentrația mai mare de pâclă din atmosfera superioară a lui Uranus, care îi conferă în observații o nuanță de albastru mai deschis.

ARN-ul se formează spontan pe sticla vulcanică

Un studiu publicat în jurnalul Astrobiology anunță o descoperire semnificativă pentru originea vieții de pe Pământ: acidul ribonucleic se poate forma spontan pe „sticla vulcanică”, roci formate de lavă bazaltică cu un aspect similar sticlei, întâlnite des pe Pămînt acum 4,3 miliarde de ani.

Prima secvențiere a ADN-ului unor victime de la Pompeii

O cercetare publicată în Scientific Reports prezintă prima secvențiere genetică a unei victime a erupției vulcanice de la Pompeii, din 79 î.e.n, făcută posibilă de prezervarea ADN-ului timp de milenii în oase încapsulate în cenușă vulcanică.

Diferențe observate în creierele pacienților cu psihopatie

O echipă de cercetători din Singapore și Statele Unite a observat o diferență în creierele persoanelor diagnostice cu psihopatie: corpul striat, o regiune subcorticală a creierului care joacă un rol în diverse procese cognitive, precum luarea deciziilor sau motivația, este cu 10% mai mari decât la alți pacienți.

 4 articole care merită citite


  1. StatNews prezintă povestea unui test clinic pentru un tratament împotriva cancerului rectal care a avut o eficiență de 100% în mișcorarea tumorilor până la nivele nedectabile în voluntarii înrolați;
  2. Nature scrie despre cum roverul Perseverance și-a început recent misiunea de a căuta semne ale vieții extraterestre în craterul în care a amartizat și planurile NASA de a gestiona efortul;
  3. Un material publicat în ZMEScience intră în problematica extrem de complicată a brevetelor pentru invențiile descoperite de către sisteme de inteligență artificială;
  4. The New York Times a publicat un necrolog în detaliu pentru Sophie Freud, ultima nepoată supraviețuitoare a lui Sigmund Freud, fostă profesoară universitară în psihosociologie care a criticat teoriile psihanalizei dezvoltate de acesta din urmă.

EDIȚIA PRECEDENTĂ: De ce sunt cercetătorii îngrijorați de variola maimuței? 

Sci-Memo: Temperatura maximă pe care o poate suporta un om este mai mică decât se credea

De
Într-un experiment recent, o echipă de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania a observat că limita valorii de temperatură-umiditate peste care o persoană tânără și sănătoasă nu poate supraviețui este mai mică decât cea estimată în prezent. Aceștia și-a publicat descoperirea în în Journal of Applied Physiology.

Mediu: Poluarea reduce speranța medie de viață cu doi ani la nivel global

De
Poluarea aerului cu particule fine, legată în principal de arderea combustibililor fosili, reduce speranţa de viaţă în medie cu peste doi ani la nivel mondial.

Sci-Memo: O descoperire genetică deschide drumul către insecticide care afectează doar țânțarii

De
O echipă de entomologi de la Universitatea din California a făcut o descoperire genetică despre țânțari care ar putea fi folosită pe viitor pentru crearea unor insecticide care să nu afecteze și alte specii de insecte. Cercetătorii au descoperit că ecdizona, un hormon prezent în toate speciile de insecte, fără de care acestea nu ar putea crește și nu s-ar pot reproduce, funcționează într-un mod diferit la speciile de țânțari.

Mediu: Încălzirea globală reduce numărul orelor de somn

De
Un studiu care centralizează datele colectate de ceasurile inteligente arată că somnul s-a redus, în corelație cu creșterea temperaturilor la nivel global.