Cosmin Bumbuț: De 28 de ani, fotografiez de la nivelul celor 1,78 metri ai mei, iar acum pot să-mi văd subiectele de sus.10 min read

Mindcraft Stories | 03.06.2019

Am primit drona anul trecut, un cadou de ziua mea de la mama. Timp de câteva luni bune, m-am simțit de parcă m-am apucat din nou de fotografie. Și acum sunt uimit cum se vede lumea de sus. Opresc mașina într-un loc și încerc să-mi imaginez ce pot fotografia acolo cu drona, dar de fiecare când o înalț am surprize și asta mă bucură.

Sunt norocos că am prins această revoluție digitală. În anii ’90, am învățat să fac fotografii pe film, cu un exponometru manual, și am developat cu un aparat de mărit cu condensor în camera obscură, iar acum, în 2018, fac fotografii cu drona.

În drum spre Castellón de la Plana, una dintre cele mai mari comunități de români din Spania, ne-am oprit aici să dormim câteva nopți. Deltebre, Spania, 2019 © Cosmin Bumbuț

Primele mele fotografii publicate în Dilema au fost făcute pe film și developate manual. Toate pictorialele de modă și campaniile de publicitate pe care le-am făcut până în 2004-2005 au fost realizate pe film, cu lumina măsurată cu un exponometru.

Când au apărut aparatele digitale performante și programele de procesare a imaginii pe calculator, am fost obligat să învăț altă tehnică fotografică și să gândesc altfel imaginile. Datorită evoluției tehnologiei, am făcut fotografii pe care înainte nu puteam să le fac – și aici vorbesc de creșterea continuă a sensibilității și de scăderea granulației din imagini digitale. Acum pot să fac fotografie de noapte fără trepied și cu timpi lungi de expunere, ceea ce era imposibil pe film. Aparatul digital mi-a micșorat bagajul foto: am renunțat la trepied, la lumini portabile, la generator, la aparate și obiective mari și grele.

Meci de fotbal duminical între echipele de români care locuiesc orașele spaniole Castellón de la Plana și Almassora © Cosmin Bumbuț

Fotografia cu drona este o etapă nouă: mă simt ca și cum aș avea un asistent teleghidat pe care-l trimit unde vreau eu să facă poze. Văd live ce face, compun cadrul și declanșez când îmi atrage atenția ceva.

De 28 de ani, fotografiez de la nivelul celor 1,78 metri ai mei, iar acum pot să-mi văd subiectele de sus. Pot să fotografiez niște detalii la care înainte nici nu visam, cum ar fi vârfurile de copaci, pot să-mi trimit asistentul să fotografieze un peisaj dintr-un punct de stație inaccesibil înainte (mijloc de râu, stânci la înălțime). Și toate astea în timp ce eu stau comod pe scaunul din mașină și beau apă minerală.

Ciugud, jud. Alba, 2018 © Cosmin Bumbuț

Ce am pierdut de când m-am apucat de fotografie e plăcerea de-a încărca filmul în aparat (sau poate e doar o nostalgie a mea), gestul de a arma un aparat mecanic și grija de-a număra corect cadrele expuse, ca să nu termin filmul exact când se întâmplă ceva important în cadru. Era plăcută emoția aia, senzația pe care o aveam în timp ce derulam manual filmul înapoi în casetă.

Dar digitalul mi-a dat ore de lucru pe lumină, la calculator, pe scaun – era destul de claustrofobic să stau ore întregi, zile la rând, pe întuneric, în picioare într-o cameră obscură.

Turmă de oi la Mureș, jud. Alba, 2018 © Cosmin Bumbuț

Până acum, nu prea am fotografiat oameni cu drona, mi se pare cumva intruziv. Nici eu nu m-aș simți bine să văd o chestie cu elice care s-ar învârti pe lângă mine ca un țânțar zgomotos, care știu că face fotografii. Prefer să fac peisaje cu drona, mi-au lipsit în anii aceștia în care am făcut mai mult portrete.

Cosmin Bumbuț  a făcut 15 ani fotografii de modă și de publicitate și s-a oprit la 40 de ani, când și-a dat seama că nu mai vrea să lucreze la proiecte comerciale. În 2013, a publicat Bumbata, un album care prezintă viața cotidiană a deținuților din Penitenciarul Aiud și, câteva luni mai târziu, s-a mutat într-o autorulotă împreună cu prietena lui, jurnalista Elena Stancu. Cei doi au documentat eșecurile unui sistem de educație haotic și cultura violenței în România, au vizitat o treime din penitenciarele de la noi din țară, au trăit printre cei mai săraci și mai vulnerabili dintre români, au făcut un film documentar, Ultimul căldărar, premiat la TIFF și la alte festivaluri, și au publicat o carte, Acasă, pe drum, despre oamenii pe care i-au întâlnit în călătoriile lor. De mai bine de cinci ani, Cosmin trăiește și lucrează într-o autorulotă și spune că nu s-ar mai putea întoarce niciodată la viața pe care o ducea înainte.

Puteți vedea proiectele lui Cosmin Bumbuț pe site-ul Teleleu.eu, acolo unde el și jurnalista Elena Stancu publică reportaje despre România de azi. La începutul lui 2019, Bumbuț și Stancu au început un proiect nou, Plecat, despre românii din diaspora. Cei doi călătoresc în țările din Europa în care trăiesc cei mai mulți români și le documentează viețile: unde locuiesc și ce muncesc, de ce au plecat din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară. Au început cu Spania, dar vor merge și în Anglia, Germania, Franța, Italia, Suedia, peste tot în Europa unde trăiesc români.

Dacă vrei să le sprijini proiectul,
participă la campania lor de crowdfunding de pe Patreon! 

Drona este un model DJI Mavic 2 Pro, cu cameră Hasselblad L1D-20c, senzor CMOS 1” 20 MP (Video 4K HDR 10-Bit) © Cosmin Bumbuț