Cel mai mare și mai performant vas de studii științifice marine a fost construit la șantierul naval VARD din Tulcea. © REV Ocean

REV Ocean – orașul științific plutitor, construit în România32 min read

Vasile Decu | 03.06.2019

Update – 28 august 2019 După 18 luni în care a prins formă în șantierul naval VARD din Tulcea, superbul iaht științific REV (Research Expedition Vessel) a fost lansat la apă săptămâna trecută și este pregătit acum pentru prima sa călătorie, spre Norvegia, unde va fi echipat cu arsenalul ultramodern de instrumente științifice necesar viitoarelor sale misiuni de explorare a mărilor și oceanelor.


Ce faci când ai o avere de 3 miliarde de dolari? Cumperi o echipă de fotbal, desigur, potrivit modei acestor vremuri. Dar apoi îți aduci aminte și de pasiunile tale. Iar dacă ești Kjell Inge Røkke, un miliardar norvegian captivat de ocean, finanțezi o nouă fundație științifică – REV Ocean – și cel mai mare și mai performant vas de studii științifice marine – construit la șantierul naval VARD din Tulcea.

Denumit, momentan, Research Expedition Vessel (REV), vasul va fi gata în primăvara lui 2021, cu un cost de 350 de milioane de dolari, și va putea găzdui, în condiții de lux (comparativ cu alte nave științifice), 60 de oameni de știință și un echipaj de 30 de marinari.

Røkke a promis alte 150 de milioane de dolari pentru toate costurile din primii trei ani de activitate – oferind astfel acces gratuit cercetătorilor. Apoi, fundația va încerca și eco-turismul ca sursă de finanțare: timp de 4 luni pe an, 60% din locurile de cazare sunt deschise turiștilor interesați să-și petreacă vacanța alături de oameni de știință, pe mare, iar pentru alte 4 luni pe an, vasul poate fi închiriat integral de clienți bogați, drept iaht de lux, dotat cu propriul său „canal Discovery live”.

Alex Rogers, director științific al Fundației REV Ocean.

„REV va fi ca un portavion științific, dotat cu tot felul de arme de studiu: vehicule submarine autonome, submarine operate de la distanță, drone de suprafață ori subacvatice, submarine cu echipaj etc. Va fi un oraș științific, cu aproape toate componentele care ne trebuie pentru astfel de studii multidisciplinare, o știință holistică a oceanului”, ne-a explicat Alex Rogers, celebrul biolog britanic, profesor la Oxford și noul director științific al Fundației REV Ocean.

Pasionat de popularizarea științei și conștient de importanța ei – a fost și consultant științific al superbului documentar Blue Planet II, narat de David Attenborough – Alex Rogers se pricepe foarte bine să descrie publicului fascinanta lume din adâncuri, pe care o vizitat-o deseori ca explorator, și a științei.

Așa că l-am rugat pe el să ne explice noua sa misiune, cu Fundația REV Ocean, și pasiunea sa pentru Ocean. Mai jos, sunt cuvintele sale, special pentru cititorii Mindcraft Stories: 

Cât de nepotrivit e numele de Pământ,
când e, atât de clar, Oceanul.

Citat atribuit lui Isaac Asimov, celebrul autor de literatură SF

Surprins de astronautul Bill Anders pe 24 decembrie 1968, în misiunea Apollo 8, prima care a purtat un echipaj uman în jurul Lunii, „Răsăritul Pământului” a devenit una dintre cele mai importante imagini din istorie.

Alex Rogers:  Se spune că Asimov a fost și el – alături de o lume întreagă – extrem de impresionat de fotografia istorică a răsăritului Pământului, Earthrise, din misiunea Apollo 8. Folosesc și eu deseori același termen, „oceanul”, când mă refer la întinderile de apă dintre continente, deoarece toate oceanele și mările pe care le-am învățat la școală formează de fapt un singur sistem dinamic, în care toate elementele sunt conectate între ele și se influențează.

Suntem planeta Ocean – o lume interesantă, dar puțin explorată. Se mai spune, deseori, că știm mai multe lucruri despre alte planete – Marte de exemplu – decât despre lumea din adâncul apelor. Așa este, avem hărți mult mai detaliate cu suprafața marțiană, ori cu cea a Lunii, decât cele ale reliefului de pe fundul oceanelor. Motivul e simplu: putem cartografia terenul marțian folosind sateliții pe care i-am trimis pe orbita planetei, însă apa este opacă (de la circa 50 de metri în jos) acestei tehnologii de observare optică. De pe orbita Pământului, sateliții „văd” doar aproximări ale formelor de pe fundul oceanelor prin cartografierea gravitațională.

Desigur, dacă vorbim despre viață, restul sistemului nostru solar rămâne un mister, în timp ce știm tot mai multe despre speciile din adâncurile apei terestre. Dar suntem abia la început, căci am studiat abia o mică parte din oceane. De exemplu, dacă ne referim la relieful de la mare adâncime ori la coloanele adânci de apă, cred că am explorat până acum doar 0,0001%. Iar canioanele subacvatice sunt un mister și mai mare – am vizitat prea puține, ca să luăm mostre și să inventariem ecosistemele de acolo. Cunoașterea noastră a oceanelor este, încă, foarte slabă. Această ignoranță este un motiv important pentru greșelile pe care le facem în activitățile noastre oceanice, pentru că este foarte dificil să iei deciziile potrivite, despre ce trebuie ori nu trebuie să faci, când te bazezi pe informații insuficiente.

Misiunea fundației noastre, REV Ocean, este de a descoperi soluții practice pentru numeroasele probleme cu care se confruntă, în prezent, oceanul. Uităm deseori cât de important este oceanul pentru sănătatea planetei – controlează atmosfera planetei, absoarbe ori eliberează gaze în atmosferă, reglează temperatura planetei, ne hrănește cu pește etc. Și devine tot mai clar că oceanul suferă o degradare severă în prezent, ca rezultat direct al activităților umane, precum pescuitul excesiv ori prin metode distructive, schimbările climatice, degradarea zonelor de coastă, răspândirea speciilor invazive – și poluarea, în general. Cu REV Ocean, ne-am propus, în primul rând, să facem cât mai multe cercetări fundamentale, care să ne sporească înțelegerea acestor impacte, dar și să găsim soluții pentru ele. Aceasta vrem să fie esența eforturilor noastre.

Și cred că, prin fundația noastră, REV Ocean, și cu viitoarea noastră super-navă de cercetare, o să avem un impact semnificativ asupra științei oceanului, datorită abilității noastre de a ajunge și de a opera în zone neexplorate cum trebuie până acum. Vom descoperi multe informații noi despre viața din ocean, unde sunt animalele, cum sunt conectate ecosistemele, și tot așa.

E clar că vom descoperi și multe specii noi. De fiecare dată când te scufunzi la adâncimi mari, dai de specii noi. Iar dacă te gândești la autonomia și abilitățile tehnologice pe care le vom avea, cred că e inevitabil că vom descoperi sute, dacă nu mii de specii noi. Din experiența mea de-a lungul anilor, în fiecare loc unde am coborât, la izvoarele hidrotermale submarine și în oceanul sudic, aproape fiecare animal cu care ne-am întâlnit era „nou” pentru știință. În jurul acelor izvoare hidrotermale, erau câteva zeci de specii principale – unele dintre ele aparțineau unor genuri noi, unele chiar unor familii noi. În privința taxonomiei, adâncul oceanului îți oferă multă noutate. Asta pentru că a fost foarte puțin explorat.

Drept urmare, am pe birou un teanc tot mai mare de CV-uri de la biologi interesați de proiectul nostru. Aspectul cel mai interesant este legat de modul în care vom opera. Vom lansa competiții de proiecte pentru specialiști care să ne trimită ideile lor de studiu, legat de cum pot folosi ei nava. Orice cercetător din lume poate aplica să lucreze pe nava noastră, în mod gratuit. Mai mult, vom merge noi la ei. De exemplu, biologii din România pot aplica cu idei de studii în Mediterană ori în Marea Neagră. Propunerile vor fi analizate de un juriu independent, iar dacă știința este interesantă și se potrivește cu obiectivele noastre de înțelegere a problemelor apelor, le vom susține proiectele. Un alt avantaj este dimensiunea vasului, care poate găzdui până la 50 de cercetători simultan. Asta înseamnă că vom avea cu adevărat expediții internaționale și interdisciplinare.

Vom aduce un ajutor semnificativ mai ales cercetătorilor din țări cu mai puțin resurse, care nu dispun de infrastructura necesară pentru a-și explora propriile ape, așa că REV va avea un impact global major. Mărimea chiar contează. E un aspect important, căci, dacă vrei să înveți despre viața din ocean, trebuie să colaborezi cu diverse discipline științifice. Trebuie să ai și biologi pe vas, dar și oceanografi, chimiști, chiar și experți în științe sociale și oameni capabili să traducă informațiile științifice pe care le descoperim – pentru public și politicieni, ca să înțeleagă ce trebuie făcut. REV va fi ca un portavion științific, plin de tot felul de ”arme” de studiu și „piloți”: vehicule submarine autonome, submarine operate de la distanță, drone de suprafață ori subacvatice, submarine cu echipaj etc. Va fi un oraș științific, cu aproape toate componentele care ne trebuie pentru astfel de studii multidisciplinare, o știință holistică a oceanului.

Încet, încet, vasul prinde formă pe șantierul naval VARD din Tulcea. Foto: REV OCEAN, martie 2019.

Iar vasul în sine o să fie magnific – cea mai mare navă de cercetări marine, cu o lungime de 183 de metri. Prima călătorie va fi, cel mai probabil, către zona arctică, dar vom lucra apoi pe tot globul – întreg oceanul va fi „terenul nostru de joacă” – căci este dotat cu tehnologii care ne permit să facem asta. În primul rând, vom rezista mult timp în misiuni. Putem rămâne pe mare timp de 114 zile și putem înconjura globul cu un singur rezervor de combustibil. Asta înseamnă că vom putea ajunge în zone unde alte nave de cercetări marine pur și simplu nu pot ajunge ori nu-și permit din cauza costurilor.

Tehnologic, vom avea tot ce ne trebuie pentru studii oceanice multidisciplinare. Vom putea face cercetări de biologie marină, oceanografie fizică, putem lucra pe fundul oceanului ori în coloana de apă. Nava este dotată și cu un vehicul operat de la distanță, un robot care poate lucra până la adâncimi de 6.000 de metri. Și, foarte important, vom putea cartografia oceanul până la o adâncime de 8.000 de metri, folosind sisteme performante de sonar, așa-numitele multibeam mapping.

Vasul va fi echipat și cu un traul foarte special, cu care vrem să studiem animalele din coloana de apă. Evident, nu tragem traulul pe fundul oceanului, deoarece este o practică distructivă pentru ecosistemul de acolo – acest sistem ne va permite să pompăm specimenele direct din plasă către navă, fără să mai fie nevoie să aducem plasa la suprafață. Asta înseamnă că vom obține specimene intacte, în stare foarte, foarte bună. Vrem să montăm și un sistem video stereo în plasă, ca să monitorizăm ce vietăți intră în plasă, având astfel opțiunea de a le elibera. Nu mai „pescuim” orbește, ci le putem studia pe multe dintre ele fără să le mai capturăm și să le omorâm. Practic, vasul va fi capabil de aproape orice tip de studiu marin.

De obicei, depresurizarea omoară rapid animalele pe care le aducem pe vas pentru studiu. Unele dintre ele, precum crabii yeti, sunt niște animale foarte dure, foarte rezistente, și rezistă câteva zile la suprafață. Dar restul organismelor, nu. Ca să trăiești la acele adâncimi, trebuie să te adaptezi la presiuni mari, deci structura proteinelor, a membranelor celulelor, a tuturor biomoleculelor, este special evoluată și adaptată la presiuni mari. Deci, când le aducem la suprafață, structura lor moleculară se rupe, iar animalele mor destul de rapid. În plus, sunt evoluate și să trăiască la temperaturi mici – căci este foarte frig în adâncuri. Pe măsură ce le ridicăm, temperatura apei se schimbă – un alt lucru care le omoară. Există unele dispozitive speciale pe care le putem folosi pentru a colecta animale la presiuni mari, în care să le păstrăm apoi, în acvarii speciale. Dar e un echipament foarte specializat – și scump.

Vom avea și teleprezență pe vas, ceea ce înseamnă că publicul va putea vedea live ce facem iar asta mi se pare foarte cool și folositor, căci îmi dau seama de importanța popularizării științei: nu poți fi curios în privința unui subiect dacă nu știi nimic despre el, dacă nu-l vezi deloc – astfel, ratezi șansa de a fi impresionat. Deschiderea către public este vitală. Am văzut cu toții seria de documentare Nautilus, în care s-a folosit cu mare succes acest tip de tehnologie ca să-i permită publicului să vadă roboții și ce putem să facem cu ei în adâncuri. Am colaborat și cu fundația Nekton, într-o expediție în Bermuda, despre care am publicat numeroase materiale în media, ajungând la un număr impresionant de oameni, vreo 700 de milioane, ceva de genul ăsta. Este foarte important să incluzi în planurile tale acest aspect de comunicare cu publicul, încă de la început.

Am lucrat și la impresionantul documentar Blue Planet II, cu echipa BBC-ului din Bristol, de la secția BBC Natural History Film Unit, ca să ne asigurăm că toate informațiile din program sunt corecte. Treceam prin textele lui David Attenborough înainte să nareze secvențele. A fost o experiență memorabilă!

Cea mai mare adâncime la care am coborât cu submersibilul a fost la 3.380 de metri, cu submersibilul japonez Shinkai 6500 pe dorsala subacvatică central-indiană, din Oceanul Indian. E cea mai apropiată experiență pe care am avut-o de a fi în spațiu…. Ești într-o capsulă de titan cu un diametru de doi-trei metri, în care aerul e recirculat. Te uiți printr-o fereastră mică într-un mediu straniu, parcă de pe altă planetă. În acel caz, eram chiar pe dorsală și puteam vedea cum se formau roci noi, în „pungi” de lavă care se umflau pe fundul oceanului. Și primul animal pe care l-am văzut când am ajuns pe fundul oceanului a fost un crevete uriaș, de vreo 30 de centimetri lungime. Trec apoi pe lângă tine pești ciudați, adaptați la aceste adâncimi, unii cu zone fluorescente pe cap. A fost o scufundare remarcabilă, care m-a încântat.

E o lume „extraterestră”, plină de curiozități fascinante. Pentru mine, personal, senzațională a fost descoperirea primelor izvoare hidrotermale de mare adâncime din oceanul sudic, unde am dat de cele mai interesante animale. Proiectul la care lucram avea ca obiectiv căutarea acestor izvoare hidrotermale, deoarece sunt importante pentru înțelegerea biogeografiei și a distribuției vieții pe fundul oceanului, global. Iar când le-am descoperit, am găsit acolo o faună unică. Am fost, brusc, înconjurați de sute de animale ciudate numite crabi yeti. Sunt niște crabi mari, de vreo 17 centimetri lungime, albi și palizi, fără ochi, dar cu un piept și brațe acoperite de un fel de blană – de aici și numele de crabi yeti. Aceste animale se hrănesc cu bacterii pe care le „piaptănă” din blana de pe piept, iar aceste bacterii pe crabii le cultivă, la propriu, își iau energia din hidrogenul sulfurat din lichidele care ies din izvoarele hidrotermale, pe care îl oxidează și produc energie pe care o folosesc pentru a fixa carbonul și a crește. Mi s-au părut cele mai fascinante animale pe care le-am întâlnit în adâncuri! În cartea mea, The Deep (Adâncul), prezint câteva dintre expedițiile mele oceanice și vorbesc despre problemele cu care se confruntă oceanul – și cum am putea să le rezolvăm. Iar crabii yeti figurează pe multe pagini într-unul din capitole.

Crabii yeti (Kiwa hirsuta) sunt o specie de crabi fără ochi, descoperită în 2005 © Smithsonian/A. Fifis, Ifremer/ChEss, Census of Marine Life

E o senzație cu totul extraordinară să explorezi cu submarinul astfel de adâncimi. Una dintre experiențele care o să-mi rămână mereu în minte… Eram într-un submarin Triton, în largul Bermudei – noi mereu ne scufundăm cu două submarine simultan – și tocmai terminasem de explorat un munte subacvatic botezat Argus Bank, și m-am uitat în sus și am văzut cel de-al doilea submarin în depărtare, ca o jucărie, ale cărui lumini dezvăluiau un versant, un perete uriaș de rocă. A fost un moment ireal… mi-a venit în minte gândul că puteam, la fel de bine, să asist la spectacolul unei nave spațiale care explorează un asteroid ori o altă planetă. Decorul era extraterestru: un fundal de întuneric, spart de luminile albastre ale navei care dezvăluiau un perete uriaș de stâncă care sugera perfect imensitatea peisajului din jur comparativ cu micul submarin în care ne aflam noi, oamenii. A fost o scenă care descrie perfect stranietatea explorărilor la mare adâncime și cât de similare sunt cu misiunile spațiale.

Paradoxal, eu nu am citit Jules Verne când eram copil, dar am acum, acasă, un exemplar din 20 000 de leghe sub mări, pe care-l deschid uneori ca să citesc despre ideile despre viitor pe care le aveau atunci acești vizionari. E impresionat cât de precise au fost unele dintre ele. În tinerețe, eram captivat de emisiunile TV despre natură și aventuri, precum Sting Ray. Eram fascinat de ideea de a lucra și de a trăi sub apă. Iar în anii ’70, au apărut tot mai multe modele de exploratori, precum celebrul Jacques Cousteau. În plus, bunicul meu a fost pescar și mă lua cu el pe barcă când îl vizitam în vacanțele școlare. A fost o evoluție naturală, să mă fac biolog marin. Iar acum trăiesc aventurile imaginate de scriitorii din trecut. Ies „la birou” din pasiune pentru ocean și pentru animalele pe care le descoperim constant – ce senzație unică de satisfacție, când descoperi vietăți noi! Necunoscutul este, încă, atât de mare, că voi avea de lucru – împreună cu cititorii tăi mici – mult timp de acum înainte!

PS Încă nu am botezat oficial vasul. Îi spunem în continuare REV, dar acestea sunt doar inițialele de la Research Expedition Vessel (în traducere,vas de studii). Iar după „dezastrul” recent din Marea Britanie, când au organizat un vot public pentru botezarea unei nave și a ieșit Boaty McBoatFace, am cam renunțat la ideea unei consultări publice. O să vedem ce nume îi dăm, dar cu vot intern, în organizație 🙂



Vasile Decu

Astronom amator, pasionat de știință și tehnologie. Șoarece de bibliotecă. vasile.decu@mindcraftstories.ro