Imagine de Arek Socha, preluată de pe Pixabay.

„Vorbe din viitor”: Mini-eseuri despre lumi actuale ori posibile15 min read

Mindcraft Stories | 18.06.2019

Ca publicație dedicată tehnologiei și științei, suntem obligați (dar cu mare plăcere) să vorbim foarte mult și despre poate cel mai important gadget din istoria speciei noastre: cartea – o tehnologie în continuare extrem de relevantă și folositoare. 

Începem astăzi o rubrică pe care sperăm s-o creștem cât mai mult – și cu ajutorul vostru, al cititorilor. Plecând de la acel citat dintr-o carte ori un film SF care nu vi se lasă izgonit din minte, vă provocăm să scrieți un mic comentariu despre semnificația lui pentru lumea noastră de azi ori pentru una de mâine, pe care să ni-l trimiteți pe adresa „redactie@mindcraftstories.ro”. Cele mai interesante texte vor fi publicate în această rubrică și premiate cu… cărți, desigur!    

Tehnologia care anulează unele libertăți cetățenești e o temă dezbătută intens în science-fiction, dar și în societatea de astăzi, în care camere video montate pe stradă înregistrează tot, iar social media influențează preferințele alegătorilor.

„Vonnegut mi-a antrenat scepticismul față de problemele complexe care se doresc rezolvate prin soluții care presupun eliminarea unei libertăți”, spune Alexandra-Sabina Ștefănescu, specialistă în securitate informatică.

Iar inginerul software Petru Trâmbițaș ne invită să-l citim pe Asimov și să ne gândim la viitorul omenirii ca la o sumă de gesturi altruiste și de pași mărunți. Programatoarea Silvia Stegaru observă o altă limită a tehnologiei: oricât de avansați am deveni, tot trebuie să găsim soluții low-tech pentru a ține în frâu nesiguranța umană.

Alexandra-Sabina Ștefănescu
Specialist securitate informatică, Co-fondator Security Espresso

„Anul era 2081, și toată lumea era în sfârșit egală. Nu erau egali doar în față lui Dumnezeu și a legii. Erau egali în orice alt fel. Nimeni nu era mai inteligent decât altcineva. Nimeni nu arăta mai bine decât altcineva. Nimeni nu era mai puternic sau mai rapid decât altcineva. Toată egalitatea asta a apărut ca o consecință a Amendamentelor 211, 212 și 213 ale Constituției, și a vigilenței neîncetate a agenților Secretariatului General de Evaluare a Handicapului din Statele Unite.” (Kurt Vonnegut Jr., Harrison Bergeron — 1961)

Nuvela Harrison Bergeron poate fi pusă alături de 1984 și Brave New World ca ecranizări ale unui viitor dureros de posibil.

Kurt Vonnegut s-a jucat cu ideea egalității. Oamenii se nasc diferiți, dar sunt egalizați forțat: cei inteligenți poartă dispozitive care le bruiază auzul, astfel încât le e imposibil să se concentreze, celor zvelți și puternici le sunt atârnate greutăți de corp, iar frumusețea este ascunsă sub măști.

Harrison, un adolescent de 14 ani inteligent și frumos e luat de la părinți de către guvern, iar părinții abia își dau seama ce se întâmplă. Tatăl lui are un aparat care să-i țină sub control inteligența lui peste medie.

La un moment dat, Harrison alege să scape din închisoarea în care era ținut. El pătrunde în camera în care se filma, pentru televiziune, un spectacol de balet, își smulge lanțurile de handicap și masca, se proclamă Împărat și invită o balerină la dans. Șefa Secretariatului General de Evaluare a Handicapului ajunge rapid în aceeași sală și îi ucide în direct pe Harrison și pe balerină. Vonnegut punctează momentul cu o ironie fină: mama lui Harrison vede moartea fiului său la televizor, îi dau lacrimile, dar uită curând motivul. Uită și că fiul ei e mort. Are o ținere de minte egală cu a tuturor celorlalți oameni.

Am citit povestea lui Harrison când eram în liceu, și mi-a rămas în minte. O societate care îi răpește fiecăruia specificitatea e o societate care renunță la curiozitate, la emoție și la umanitate. Când toată lumea e egală, nu mai există idei noi, nici asocieri interesante. Nu mai există competiție, dar nu mai există nici inovare.

Vonnegut mi-a antrenat scepticismul față de problemele complexe care se doresc rezolvate prin soluții care presupun eliminarea unei libertăți. Rezolvăm atacurile cibernetice interzicând criptarea? Criptarea este matematică. Iar dacă interzicem oamenilor dreptul de a face calcule în cap, ce se întâmplă când un om redescoperă abacul?

Petru Trîmbițaș
Inginer software, Co-fondator WellCode.ro

„Nu vreau să te constrâng direct [să gândești]. Nu e nevoie. Câtă vreme nu poți să faci altceva decât să gândești, vei gândi. Nu știi cum să nu gândești”

(Isaac Asimov, Ultimul răspuns — 1980)

Un fizician pe nume Murray Templeton moare în urma unui atac de cord, dar descoperă că mintea lui continuă să existe într-un nexus electromagnetic. Lipsit de corp, fizicianul poate să facă un singur lucru: să gândească. El dialoghează cu o entitate ce pare să aibă puteri infinite și căreia Asimov îi spune Vocea. Entitatea asta recunoaște, totuși, că nu le știe chiar pe toate. De exemplu nu știe cum a apărut și ce se va întâmpla cu viitorul ei.

Asimov m-a făcut să mă gândesc mai serios la rolul meu pe Pământ și la ce pot să fac pe parcursul vieții. Am realizat destul de repede că timpul e scurt și că nu pot să am un impact foarte mare. Că progresul omenirii vine, de fapt, în pași mici, printr-o sumă de lucruri mărunte făcute de oameni obișnuiți dar puși pe treabă.

Revoluția tehnologică cred că va fi dublată de o revoluție care să se petreacă la nivel uman. Și, cine știe, ușor-ușor, poate vom descoperi și răspunsuri la întrebările grele ale umanității, la fel ca entitatea descrisă de Asimov.

Silvia-Cristina Stegaru
Programator, Co-fondator Codette

„Să nu mă tem.
Frica ucide mintea.
Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale.
Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine și prin mine.
Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei.
Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu.”

(Frank Herbert, Dune, Litania Împotriva Fricii — 1965)

Seria Dune a aprins ceva în mine încă din școala generală, când căutam continuarea cărților peste tot prin oraș, de la librării la bibliotecă. Mă fascinau medicii care puteau ști totul despre o persoană (aproape la fel cum aflăm și noi informații medicale de la gadgeturi), dar și clanul Bene Gesserit, puternic nu doar prin abilitățile ieșite din comun ale femeilor, cât și prin faptul că ele acționau ca un întreg, întotdeauna pentru același scop, antrenându-și atât mintea, cât și trupul.

În setup-ul acesta îl vedeam pe tânărul Paul Atreides, care trebuie să se mute cu familia către o planetă-deșert, Arrakis, un loc unde te păzești de prieteni mai rău decât de inamici. Toți din jurul lui aveau așteptări mari de la el, mai mari decât el simțea că putea duce. Paul avea îndoieli și frici, la fel cum aveam și eu în clasa a VI-a sau a VII-a când am pus mâna prima oară pe Dune.

Iar când am citit că Paul se putea calma ușor cu această poezie, am zis că merită să încerc și eu. Am scris cele câteva rânduri pe o bucată de hârtie pe care o țineam ascunsă în penar. O scoteam de fiecare dată când simțeam că mi se cuibărește în gând nesiguranța. O citeam de pe hârtie chiar dacă știam fiecare vers pe de rost.

Ca orice placebo bun, a mers. Pentru că poezia are dreptate, în fond. Frica era doar în gândul meu și trebuia să o alung cumva de acolo. Situațiile nu prezentau un pericol real și aveam tot ce era necesar pentru a le face față cu brio, chiar pentru a excela. Litania împotriva fricii m-a ajutat mult într-un timp în care n-aveam încredere în mine.

Putem să construim un exoschelet ca să devenim mai puternici, putem să folosim inteligența artificială ca să prezicem ce o să se întâmple în jurul nostru și abia aștept momentul când vom putea folosi interfețe creier-calculator pentru a scrie mailuri din mers.

Singura pe care nu o vom putea schimba automat va fi mintea umană. You can’t hack the mind, not with these present tools. N-avem de ales și trebuie să ne bazăm pe noi, pe voința personală, să corectăm acele lucruri care tot ne țin în loc.

Nesiguranța personală nu poate fi ștearsă de tehnologie. Nu încă. Nu pentru mult timp. Dincolo de valuri tehnologice și de inovații, la final rămânem noi, oamenii, cu aceleași frici pe care le aveau și strămoșii noștri.