GeoEcoMar/Iulian Pojar

Microplasticele au ajuns omniprezente în cele mai importante ape din România16 min read

Mindcraft Stories | 24.06.2019

De trei ani, un cercetător ia probe din Dunăre, din Deltă și din Marea Neagră. Toate mostrele analizate de acesta conțin microplastice – un pericol pentru animale și, posibil, pentru oameni. Un reportaj semnat de Octavian Coman.

Locuri izolate, cum ar fi Sulina sau Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, unde fluviul se scurge în Marea Neagră, sunt zone de refugiu pentru turiștii veniți să descopere o lume abundentă în faună și vegetație, dar și pentru a scăpa de poluarea orașelor. Răul pe care îl lasă însă acasă îi ajunge și aici. Uneori îl și înghit.

La vărsarea Dunării în Marea Neagră sunt înregistrate în apă valori mari de microplastice, căci fluviul aduce cu el tot ce a colectat de-a lungul continentului prin țările pe care le străbate.

Curenții din Marea Neagră le împing apoi spre țărm. Așa că, în luna mai, de exemplu, în grămezile de scoici de pe fâșia de plajă de la Gura Portiței erau o mulțime de capace de sticle, dar și fibre de plase de pescuit. Acestea sunt ceea ce s-ar încadra la macroplastice, căci au dimensiuni de peste 5 milimetri și pot fi observate foarte clar. Provocări și mai importante pun cele care, prin acțiunea vântului, valurilor sau razelor de soare, se desfac în bucăți din ce în ce mai mici și ajung să măsoare un micrometru.

Ca termen de comparație, pentru a vedea cât de mic e un micrometru, un fir de păr uman are, în medie, o grosime de 80 micrometri.

Prin dezagregare, plasticele care ne înconjoară pot ajunge la dimensiuni mai mici de un micrometru și atunci intră în categoria nanoplasticelor. Această „invizibilitate” particulele nu o obțin neapărat numai după acțiunea forțelor naturii, ci și pentru că oamenii le produc atât de mici. Sunt folosite în industria cosmeticelor, a materialelor de curățenie sau a detergenților. Nu numai atât. Dacă, de exemplu, pasta de dinți are mici sfere strălucitoare în ea, iar pe ambalaj scrie că în compoziția produsului a fost folosită polietilenă, acestea sunt bucăți minuscule de plastic. După folosire, ele își continuă călătoria în sistemele reziduale sau pluviale și, mai târziu, în râuri, mări sau oceane.

Destinul microplasticelor nu se încheie astfel. Fiind atât de reduse ca dimensiuni, sunt ingerate de pești, care, la rândul lor, vor ajunge, destul de probabil, în farfuriile oamenilor. Odată consumată carnea, microplasticele pot intra și în sistemul nostru digestiv. De aici, deocamdată, nu e încă foarte sigur ce efecte au asupra sănătății.

Iulian Pojar în laboratorul din Germania. (Imagine: GeoEcoMar/Iulian Pojar)

Ecologiștii glumesc că, din cauza circuitului descris mai sus, un capac aruncat pe plajă de un turist ajunge până la urmă, încet, să fie mâncat de respectiva persoană. O simplificare care, chiar dacă e caricaturală, tinde să reflecte realitatea, se amuză și Iulian Pojar, 30 de ani. El este cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină, pe scurt, GeoEcoMar. De formație geolog, Iulian a început să se specializeze în domeniul destul de nou al microplasticelor începând cu 2016. Tot de atunci ia probe de sedimente sau apă.

După cum povestește, a luat mostre de pe Dunăre, în zona Porțile de Fier, dar cele mai multe probe sunt din zona Deltei și din zona românească a Mării Negre de până la 50 de kilometri în larg. A strâns sute de probe de acest gen și a studiat aproximativ o sută dintre ele. În toate a identificat microplastice.

Zonele cele mai afectate

Cea mai mare abundență de microplastice a găsit-o Iulian Pojar pe plajele românești. Pentru probele de apă din Marea Neagră media este de 9 particule/m3. „E destul de mult în comparație cu alte mări. E peste medie”, spune el.

De exemplu, în Marea Mediterană media se situează, din câte știe, la 5 particule/m3.

Harta pe care a realizat-o Iulian arată că cele mai ridicate valori le-a înregistrat la suprafața apei de mare din apropiere de Sulina: 22 de particule/m3. Analizele sale indică și că în zona Sfântu Gheorghe cifra e de 19 particule/m3. Valori mari sunt și în apele mării în apropiere de Mangalia, dar și destul de departe în larg, pe aceeași axă cu orașul.

În Marea Neagră, media este de 9 particule/m3. (GeoEcoMar/Iulian Pojar)

Pentru regiunea din preajma orașului Mangalia, cercetătorul are explicația că microplasticele provin de pe plajă sau din port, iar în larg poate fi o rută a vapoarelor. Vopseaua de pe vase duce, și ea, la formarea de microplastice.

Cantitățile însemnate de particule de la vărsarea Dunării în mare arată aportul acestui fluviu la problemă, dar și cât de poluat e.

Un studiu publicat în 2014 de o echipă de cercetători austrieci de la Universitatea din Viena a ajuns la concluzia că, la ieșirea Dunării de pe teritoriul acestui stat, fluviul ducea la vale zilnic 4,2 tone de plastic sub diferite forme.

Tot aproximativ patru tone de sediment „împinge” Dunărea în Marea Neagră, spune Iulian Pojar. El subliniază: „S-a ajuns ca masa de plastic să fie la fel cu masa de sedimente care sunt vărsate în mare.” Sedimentele sunt partea bună în ecuație, ele contribuind la supraviețuirea Deltei Dunării.

Un burete toxic

Microplasticele sunt prezente sub toate formele. Ținând cont de varietatea originilor lor, din aceste particule ar ieși coliere multicolore foarte atrăgătoare. Dacă ele pot apărea din PET-uri, pungi, caserole sau cabluri, o sursă mai puțin blamată în discursul public sunt hainele sintetice. De altfel, analizele făcute de cercetătorul român demonstrează că cele mai multe din microplasticele analizate de el conțineau un polimer folosit în industria textilă.

Potrivit lui Iulian Pojar, mult mai ușor se dezintegrează o haină. „Bate vântul și ți-a luat de pe ea niște fibre.”

La cât de minuscule și ușoare sunt, aceste particule circulă și în aer, mai ales în orașe. După cum atrage atenția specialistul, structura microplasticului seamănă cu un burete. Acest lucru înseamnă că poate să acumuleze elemente nocive.

„Dacă ai un plastic care vine din zone poluate, ca Baia Mare sau zone miniere, el absoarbe, să zicem, metale grele care sunt transportate apoi în zone urbane sau Delta Dunării.”

Efectul ingerării lor asupra animalelor este deja bine documentat. Pe rețelele de socializare sunt frecvente imaginile cu păsări, pești, delfini care au murit pentru că au înghițit pungi sau bucăți minuscule de plastic.

Din păcate, așa cum constată Iulian Pojar, nu există în medicină studii făcute pe termen lung în care să se observe cum influențează microplasticele organismul uman.

De ce e important? Un raport al Universității Victoria din Canada dat publicității la începutul acestei luni susține că americanii consumă anual între 39.000 și 52.000 de particule de microplastice. Cifrele cresc dacă se ia în calcul și inhalarea lor. La acestea se mai adaugă încă 90.000 de particule în cazul persoanelor care beau doar apă îmbuteliată, spre comparație cu 4.000 de particule pentru cei care consumă apă de la robinet.

În România, studiile legate de prezența microplasticelor în natură sunt doar la început. Iulian Pojar a făcut analizele de probe de apă sau sedimente cu ajutorul unui institut din Germania care l-a găzduit de trei ori și i-a oferit aparatură și substanțele necesare. În România, spune Iulian, i-ar fi fost greu să facă acest lucru și pentru că nu există un laborator foarte bun care se obțină date exacte. Domeniul analizării particulelor de microplastice este unul foarte fin. „Îți trebuie un spațiu etanș, un spațiu foarte curat. Orice obiect străin aduce posibilitate de contaminare,” ceea ce înseamnă și rezultate a căror corectitudine ar fi afectată, conform specialistului.

Institutul GeoEcoMar a câștigat anul trecut un proiect guvernamental în cadrul căruia Iulian Pojar va realiza și un laborator specializat în genul acesta de cercetare, dacă banii promiși sunt și virați. El plănuiește să înceapă observații pe animale, căci până acum nu a putut realiza astfel de teste, ele fiind complicate și scumpe.

Examinările de acest tip vor arăta dacă și cât de afectată de microplastice e fauna din anumite zone ale României, acum că a devenit o certitudine în privința apelor.

Foto: Andrei Pungovschi

Octavian Coman este reporter independent. A vrut să fie jurnalist din școala generală. S-a apucat atunci să facă o gazetă de perete și, deși a lucrat ceva la ea, din timiditate a renunțat să o mai publice. Primele locuri de muncă au fost la Europa FMBBC România și Radio România Actualități. După mai mulți ani în aceste redacții, a decis că vrea să devină independent pentru a se putea dedica reportajelor.