Test de sânge în lupta cu uitarea15 min read

Monica Georgescu | 07.08.2019

Începe ușor, cu stări pasagere de confuzie și uitare. Într-o zi, te salută cineva pe scară și nu mai știi exact cine era. Eh, nu-i problemă, o fi fost unul din noii chiriași – nu poți să-i ții minte pe toți! Apoi pleci de acasă și uiți de ce ai plecat. Sau, și mai rău, uiți să te întorci pe drumul acela, pe care ai fi putut să mergi cu ochii închiși. Amintirile recente încep să alunece în ceață: știi cum îl chema pe proful de mate din liceu, dar nu mai știi exact ce ai mâncat aseară. La o cină în familie, te adresezi nepoatei cu numele fiicei. Toată familia râde. Așa e la bătrânețe: prea multe amintiri, prea multe nume, prea multă viață în spate…

Nimeni nu vrea să se gândească la scenariul pesimist, la ce se poate ascunde în spatele unor incidente aparent banale.

Statistica uitării

În acest moment, în întreaga lume, 50 de milioane de oameni trăiesc cu demență, iar alte 10 milioane de persoane sunt diagnosticate în fiecare an cu o formă de demență. Există aproximativ o sută de forme diferite de demență, însă cea mai frecventă este demența de tip Alzheimer. Aceasta este responsabilă de mai mult de jumătate din totalul cazurilor de demență diagnosticate global iar incidența bolii crește dramatic pe fondul tendinței generale de îmbătrânire a populației.

Boala Alzheimer debutează prin leziuni neuropatologice care nu se traduc clinic prin semne mulți ani, poate chiar zeci de ani. Din acest motiv, demența este o boală dificil de diagnosticat într-un stadiu precoce. În laboratoare, se poate observa o scădere a concentrației apolipoproteinei în lichidul cefalorahidian cu până la 25 de ani înainte de observarea primelor semne clinice ale bolii. Depunerea de beta-amiloid în creier începe cu aproximativ 15 ani înainte de instalarea simptomatologiei. Tot de atunci se poate observa o creștere a concentrației proteinei Tau în lichidul cefalorahidian, în timp ce volumul hipocampusului (regiunea din creier cel mai afectată în această boală) începe să scadă cu zece ani înainte de instalarea primelor simptome, explică prof. dr. Cătălina Tudose, președintele Societății Române Alzheimer.

Mai simplu spus, la momentul apariției primelor simptome, degenerarea neurologică este deja într-o fază avansată. Boala a progresat asimptomatic – „în liniște” – timp de mulți ani, poate chiar decenii, fără ca cineva să bănuiască ceva. Din acest motiv, oamenii de știință din întreaga lume au căutat metode de a diagnostica boala Alzheimer precoce, înainte ca declinul cognitiv să avanseze și să producă simptome.

Cu un pas înaintea uitării

Zilele trecute, cercetătorii americani de la Universitatea Washington din St. Louis au anunțat că au dezvoltat un test de sânge care poate prezice cu acuratețe riscul unei persoane de a face Alzheimer cu mult înainte de declanșarea primelor simptome, înainte de uitare. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Neurology.

Testul folosește spectrometria de masă pentru a identifica cu precizie nivelul de beta-amiloid din sânge și pentru a prezice pe baza acestor rezultate dacă această proteină a început sau nu să se depună la nivelul creierului. Beta-amiloidul este o proteină care, în demența de tip Alzheimer, se acumulează la nivelul creierului în plăci, declanșând un proces ireversibil de neurodegenerare.

La studiu au participat 158 de voluntari cu vârste de peste 60 de ani. Cercetătorii au comparat rezultatele testelor care identificau concentrațiile de beta-amiloid din sânge cu rezultatele obținute în urma tomografiilor, care verificau periodic creierele participanților la studiu pentru a observa eventualele acumulări patologice de plăci de beta-amiloid. Astfel, cercetătorii au putut observa că, atunci când concentrația de beta-amiloid din sânge scade, asta înseamnă că proteina începe să formeze plăci care se depun la nivelul creierului. Se declanșează astfel un proces patologic care, ani mai târziu, se poate solda cu apariția primelor semne ale demenței.

Trei factori de risc

Prezența plăcilor de beta-amiloid la nivelul creierului a fost considerată unul din factorii de risc principali pentru declanșarea bolii Alzheimer. Însă acesta nu este singurul factor de risc. De fapt, au fost identificate mai multe cazuri în care această proteină s-a acumulat la nivelul creierului fără a declanșa simptome specifice demenței. De aceea, pentru a spori sensibilitatea testului lor diagnostic, cercetătorii de la Universitatea din St. Louis au combinat rezultatele obținute în urma testului cu alți doi factori cunoscuți de risc pentru boala Alzheimer: vârsta și componenta genetică.

Persoanele care au în bagajul genetic apolipoproteina E4 (APOE4) sunt mai predispuși tulburărilor neurodegenerative. E4 este o enzimă mai puțin eficientă în catabolismul lipidelor cerebrale, față de apolipoproteina E3 sau E2, de exemplu, care sunt factori protectivi. Asta înseamnă că persoanele care au apolipoproteina E4 sunt, teoretic, mai predispuse acumulării de plăci de amiloid. Desigur, a fi posesorul acestor gene nu înseamnă că vei face automat boala Alzheimer.

Vârsta este și ea un factor important de risc pentru boala Alzheimer. Un amplu studiu de tip meta-analiză a arătat că incidența bolii Alzheimer crește direct proporțional cu vârsta, dublându-și valoarea la fiecare cinci ani. Astfel, în 1998, incidența bolii Alzheimer în populație era de 2,2% în cazul persoanelor cu vârsta între 70 și 74 de ani și de 4,8% în rândul celor între 75 și 79 de ani. La octogenari, incidența crește dramatic, situându-se între 10,6% și 22,6% pe măsură ce anii trec. La nonagenari, autorii meta-analizei au trasat un risc de demență Alzheimer de 47,7%.

Combinând rezultatele obținute în urma testului de sânge cu vârsta și cu prezența genei APOE4, cercetătorii americani au putut identifica prezența modificărilor patologice specifice bolii Alzheimer cu o acuratețe de 94%.

Importanța și limitările studiului

În prezent, diagnosticarea demenței de tip Alzheimer se face în special prin testarea acuității mintale a pacienților suspecți de această boală și prin interviuri cu membrii familiei acestora. Interviurile au o acuratețe diagnostică mică, însă ulterior rezultatele pot fi confirmate printr-o tomografie cu emisie de pozitroni. Acest test este unul costisitor, însă poate confirma prezența acumulării de plăci de beta-amiloid la nivelul creierului. Desigur, un test de sânge care să facă același lucru ar fi mult mai ieftin și mai ușor de efectuat în diferite condiții – chiar și în zonele în care accesul la tehnologii medicale performante este îngreunat sau costisitor.

Pe de altă parte, trebuie spus că un test de sânge care să diagnosticheze cu acuratețe simptomele neurodegenerării specifice bolii Alzheimer sunt încă departe de a fi standardul în practica clinică. Va mai fi nevoie de ani de testări pentru ca testul despre care vorbim azi să fie autorizat pentru uzul clinic.

Și chiar dacă am avea un test-diagnostic ieftin și eficient, în acest moment nu există un tratament curativ pentru demența de tip Alzheimer. Tot ce poate să facă medicina modernă în acest moment este să încetinească progresia bolii și să ofere pacienților și familiilor acestora mai mulți ani de luciditate și de viață normală.

Însă tocmai în acest scenariu importanța unui test diagnostic rapid și ieftin poate fi crucială: identificarea persoanelor care prezintă acumulări de beta-amiloid la nivelul creierului fără a prezenta simptome ale demenței este foarte importantă. Aceste persoane pot fi înrolate în studii clinice care testează diferite tratamente care pot încetini sau chiar stopa progresul neurodegenerării.

În acest moment, neurologii știu că aproximativ un sfert din persoanele cu vârste peste 70 de ani prezintă acumulări de beta-amiloid la nivelul creierului, fără a prezenta simptome ale demenței.

Pentru a identifica aceste persoane și a le înrola în studii clinice care testează diferite opțiuni de tratament, cercetătorii și companiile farmaceutice cheltuiesc sume mari de bani. Din acest motiv, multe companii farmaceutice consideră că finanțarea cercetării în acest domeniu nu este profitabilă.

Un test de sânge care să fie la fel de eficient ca un computer-tomograf în identificarea pacienților cu acumulări de plăci de beta-amiloid ar încuraja cercetarea în acest domeniu identificând rapid și ieftin un număr mare de posibili candidați la studiile clinice. Și, cu cât studiile clinice au mai mulți candidați înrolați, cu atât rezultatele obținute sunt mai exacte.

Pe termen lung, aprobarea unui test-diagnostic de sânge care să identifice semnele care preced instalarea demenței ne-ar putea aduce mai aproape de un tratament al demenței.



Monica Georgescu

Jurnalist medical și de știință, cu un interes special pentru medicina bazată pe dovezi.