Despre viitor (și riscurile prezentului), cu celebrul astrofizician Martin Rees31 min read

Se spune că nu este mereu bine să-ți întâlnești eroii, căci s-ar putea să fii dezamăgit. Mi s-a întâmplat deseori, dar parcă cu atât mai speciale sunt momentele când ți se confirmă, ba chiar se dublează admirația, inclusiv pe plan personal. Iar Martin Rees mi-a oferit recent una dintre aceste amintiri.

Celebru pentru titlul său de astronom regal al Marii Britanii, Martin Rees este unul dintre cei mai cunoscuți astrofizicieni din lume, respectat atât pentru contribuțiile sale științifice, de la descoperiri privind găurile negre și quasari la evoluția galaxiilor, precum și pentru eforturile de promovare a științei în mediul popular.

Fost președinte al prestigioasei organizații Royal Society, Rees este co-fondator al The Centre for the Study of Existential Risk, la universitatea Cambridge, unde lucrează și acum. Ultima sa carte publicată (dintr-o serie spectaculoasă de titluri de astronomie și de popularizare a științei) este On the Future: Prospects for Humanity (2018, Princeton University Press), în care analizează principalele probleme pe care omenirea trebuie să le rezolve în următoarele decenii. 
 
Am avut norocul să-l cunosc și să-l ascult pe Martin Rees vara aceasta, la o conferință dedicată explorării spațiale, apoi să îi pun câteva întrebări – și să răspund la întrebări (căci este genul de intervievat care vrea să-l cunoască și el pe cel cu care vorbește) într-o mare de fani – de la simpli pasionați de astronomie la alți cercetători profesioniști.
 
„Sunt un profet foarte slab – la fel ca majoritatea oamenilor de știință”, glumește mereu Rees în interviuri și prezentări, dar doar pe jumătate, căci, chiar dacă viitorul este extrem de imprevizibil, din cauza complexității factorilor care-l construiesc, cea mai bună tentativă de a-l sonda rămâne gândirea științifică, pe care Rees o stăpânește foarte bine.
 
Vă recomand cu entuziasm ultima sa carte (precum și restul bibliografiei sale) iar mai jos am tradus și adunat o parte dintre ideile sale din discurs și din răspunsurile oferite presei în sesiunile de interviuri. Sunt speculații foarte interesante și logice (spre deosebire de numeroși alți futuriști), din exerciții mentale de imaginare a viitorului îndepărtat ori extrem de îndepărtat al speciei noastre. 
 
Dar concluzia pe care Martin Rees insistă să o înțelegem din aceste exerciții dedicate unor versiuni spectaculoase ale viitorului este importanța prezentului: „Pentru prima dată, soarta planetei este în mâinile noastre. Pământul, acest palid punct albastru din cosmos, este un loc foarte special. Poate unic. Iar noi suntem administratorii lui într-un moment crucial.”

Martin Rees, astronom regal și fost președinte al Royal Society:

„În Anglia, port titulatura de Astronom Regal – iar unii oameni cred că fac horoscoape pentru regină. Dar nu mi s-a cerut asta niciodată. Nu am o bilă de cristal. Și, la fel ca majoritatea oamenilor de știință, sunt un profet foarte slab. Aproape la fel de prost ca economiștii. Cu toate acestea, am scris o carte, recent, numită On the Future (Despre viitor), în care încerc să prezic ce se va întâmpla în deceniile următoare.

Mai întâi, vor fi cam nouă miliarde de oameni pe planetă, pe la mijlocul secolului. Iar nevoile lor de energie și resurse ar putea depăși niște limite periculoase, declanșând extincții în masă, schimbări climatice și multe alte dezastre. Trăim în plin Antropocen, perioadă în care schimbările dominante ale Pământului sunt provocate de noi. Acesta este mesajul principal al cărții mele.

Dar ceea ce nu putem prezice prea bine sunt schimbările tehnologice, foarte rapide. Și cred că trebuie să avem o minte deschisă, oricât de puțin, și pentru concepte care ne par acum demne doar de filmele SF. Avem nevoie de tehnologie, desigur – fără ea nu vom putea oferi energie curată, apă și mâncare pentru populația noastră tot mai mare. Dar eforturile trebuie dirijate cu înțelepciune. Mulți oameni se tem că inovațiile din biologie ori robotică au un ritm prea rapid și prea impredictibil și că vom avea un viitor agitat în acest secol.

De exemplu, tehnicile de editare genetică promit multe soluții salvatoare, dar aduc și îngrijorări etice, precum experimentele recente din China pe embrioni umani ori experimentele americane din 2011 în care un virus gripal a fost făcut mai virulent și mai periculos. Marele fizician Freeman Dyson vede un viitor destul de apropiat în care copiii vor fi modificați genetic – și un viitor în care ingineria genetică va fi folosită pe scară largă, de către oricine, așa cum noi ne-am jucat cu seturi de chimie când eram mici. Va deveni posibil să ne jucăm de-a Dumnezeu pe masa din bucătărie. Aceste tehnologii trebuie reglementate. Potențialele lor efecte adverse nu țin doar de etică, ci pot fi catastrofale. Problema e că, orice reguli am vrea să impunem, ele nu pot fi aplicate global. Vedem asta chiar și azi, cu legile privind drogurile ori taxele. Orice lucru posibil va fi făcut de cineva, undeva! Satul global va avea și idioții săi, iar acțiunile lor se vor reverbera global, cu efecte dezastruoase. Sunt lucruri care ar trebui să ne preocupe pe toți și la care ne gândim intens și la universitatea mea, Cambridge.

Despre A.I. și computere inteligente

Vedem de pe acum progrese uriașe în machine learning. Citim despre computere care, pornind doar de la câteva reguli ori doar „privind” alți oameni, pot învăța să joace șah sau Go mai bine decât orice om. Computerele au și avantajul vitezei. Învață să traducă citind miliarde de pagini de documente ale birocrației Uniunii Europene – cu o rezistență infinită la plictiseală. Inteligența artificială se poate descurca deja și cu sisteme complexe și care se schimbă rapid, precum traficul rutier ori rețelele de electricitate. Iar chinezii ar putea crea curând o economie planificată pe o scară la care Marx nici nu visa.

Dar să speculăm și mai departe în viitor. Dacă o mașinărie va căpăta o minte proprie? Va rămâne ea docilă? Sau se va transforma într-un rebel? Dacă ar putea, apoi, infiltra rețeaua globală a Internet of Things, ar putea manipula întreaga lume. Unii comentatori iau aceste scenarii foarte în serios și consideră că acest domeniu are deja nevoie de intervenții regulatorii. Alții, precum Rod Brooks, inventatorul robotului-aspirator Roomba, cred că mai avem mult până când inteligența artificială ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât prostia reală.

Există și futuriști care predică un optimism extrem față de viitorul științei. De exemplu, Ray Kurzweil, autorul unei cărți intitulate Epoca mașinilor spirituale, în care argumentează că, imediat după ce computerele și roboții vor depăși capacitățile umane, vor începe să creeze versiuni proprii, construindu-și o generație nouă de mașini, și mai puternice decât ele, într-o explozie a inteligenței – o singularitate.

Kurzweil crede că oamenii pot transcede biologia fuzionând cu computerele. Dar se teme că asta nu se va întâmpla în timpul vieții sale. Așa că vrea ca trupul lui să fie înghețat și păstrat de către o companie din Arizona până când vom atinge această Nirvana. Când nemurirea va ajunge în oferta comercială, vrea să fie reanimat ori ca mintea să-i fie downloadată într-un computer. Am fost surprins să aflu că trei academicieni din Anglia au optat și ei pentru acest serviciu de criogenie. Doi dintre ei au plătit „biletul” întreg iar al treilea a ales să negocieze prețul, plătind doar pentru înghețarea capului. M-am bucurat că erau de la Oxford, nu de la universitatea mea, Cambridge. Eu prefer să sfârșesc într-un cimitir englez, decât într-un frigider american.

Desigur, creșterea longevității umane este un subiect serios, la care lucrează oameni serioși, așa că vom vedea progrese în acest domeniu, precum și o augmentare tot mai sporită a trupurilor nostru, prin tehnologie.

Un „selfie” de la începutul acestui an al roverului Curiosity, exploratorul marțian al momentului. (NASA/JPL-Caltech/MSSS)

Despre explorarea spațială, roboți și astronauți

Eu cred că spațiul va fi domeniul în care se vor desfășura cel mai bine evoluțiile AI-ului și ale roboticii. Pentru copiii de azi, programul Apollo este o poveste veche, îndepărtată în istorie așa cum era, pentru cei din anii ’70, primul zbor transatlantic, al lui Alcock și Brown, din 1919. Dacă am fi păstrat ritmul din perioada Apollo, am fi avut azi urme de pași pe Marte. Desigur, lucrurile nu funcționează așa. Știm că aventura lunară de atunci a fost alimentată de rivalitatea dintre două superputeri politice. Iar după ce i-au „bătut” pe ruși, americanii nu au mai avut niciun motiv să continue să cheltuiască 4% din bugetul național pe rachete și astronauți.

În prezent, tehnologia spațială înflorește – în domenii diverse, de la comunicații la monitorizare de mediu, la navigare prin satelit ori știință. Depindem de ea zilnic acum. Iar roboții pe care i-am trimis prin sistemul solar ne trimit înapoi imagini superbe din acele lumi variate, de la inelele și lunile lui Saturn la comete. Sunt niște instrumente uimitoare. Dar sunt tehnologii ale anilor ’90. Gândiți-vă câte am putea să facem cu tehnologia de acum. Uitați-vă doar la smartphone-urile noastre. Sondele noastre robotizate au un viitor foarte interesant – eu îmi imaginez flote uriașe de microsateliți care vor explora toate colțurile sistemului nostru solar. Iar fabrici robotizate uriașe vor construi structuri imense în spațiu.

Cât despre exploratori umani… Îmi pare că progresele rapide din AI și robotică erodează argumentele trimiterii de astronauți. Dar sper, totuși, că oamenii vor urma roboții în spațiu. Deși cred că vor fi aventurieri, mai degrabă decât cu misiuni practice. De aceea, ar trebui să aplaudăm eforturile companiilor private, precum SpaceX ori Blue Origin, pentru că sunt surse importante de inovare și pentru că pot tolera riscuri mari, mai mult decât un guvern ori o organizație precum NASA ori ESA.

Oamenii cred că, în curând, vom avea baze independente de Pământ, cel mai probabil pe Marte. Celebrul Elon Musk, acum în vârstă de 47 de ani, spune că vrea să moară pe Marte – doar că nu la impact. Și cred că s-ar putea să-i reușească planul. Dar nu vă așteptați la o emigrare în masă de pe Pământ. Aici îi contrazic puternic pe cei care prezic asta, precum regretatul meu coleg de universitate Stephen Hawking. Eu cred că este o iluzie periculoasă să credem că spațiul ne oferă o scăpare de la problemele Pământului. Va trebui să le rezolvăm aici. Adaptarea la ori contracararea schimbărilor climatice este o problemă infinit mai simplă decât teraformarea planetei Marte. Nicăieri în sistemul solar nu găsești un mediu mai plăcut ca aici, nici măcar similar Antarcticii ori vârfului Everestului. Nu există o „planetă B”. Trebuie să ne prețuim casa.

Planeta-vecină Marte, principala țintă a exploratorilor viitorului mediu. (NASA/JPL-Caltech/ETH Zurich/Van Driel)

Despre viitorul îndepărtat

Uneori sunt întrebat dacă astronomia îmi oferă vreo perspectivă specială a viitorului. În privința lucrurilor cotidiene, să știți că nu ne face deloc mai senini ori calmi decât restul oamenilor. Dar ne face conștienți de imensitatea viitorului. Cu toții (mai puțin prin niște colțuri din Kentucky ori alte locuri unde religia înlocuiște știința) am văzut grafice cu evoluția vieții, datorită selecției naturale, de la forme simple de viață la oameni.

Majoritatea oamenilor cred că noi reprezentăm culminarea acestui proces. Dar niciun astronom nu poate crede asta. Pentru că știm că soarele nostru mai are de trăit 6 miliarde de ani, înainte să rămână fără „combustibil”. Iar universul va continua să se extindă. Ca să-l citez pe Woody Allen, „eternitatea este foarte lungă, mai ales spre final”. Așa că noi s-ar putea să nu fim nici măcar pe la jumătatea evoluției noastre.

Tocmai pentru că spațiul este un mediu atât de ostil oamenilor, avem motive să credem că pionierii de pe Marte vor fi foarte importanți pentru evoluția speciei noastre. Ei vor avea motive și interese mult mai importante decât noi, cei rămași pe Pământ, de a-și modifica designul corpurilor, deoarece sunt nepotrivite noii lor locuințe planetare. Vor exploata din plin puterea descoperirilor genetice și tehnologice din acest secol. Căci vor fi și departe de orice jurisdicție a vreunei organizații de reglementare. Eu cred că acești pionieri marțieni, nu cei rămași pe Pământ, vor face primul mare pas către era post-umană, evoluând peste câteva secole într-o specie nouă.

Hubble Ultra Deep Field, cea mai „adâncă” imagine în spectru vizibil, cu peste 10.000 de galaxii, de toate vârstele, formele și culorile. (NASA, ESA, S. Beckwith – STScI și HUDF Team)

Speculații despre viitorul… foooarte îndepărtat

Dacă Kurtzweil are dreptate, peste doar câteva decenii inteligența artificială va atinge nivelul oamenilor. Dar vor trece câteva secole până când oamenii în carne și oase vor transcede în mașinării. Chiar și așa, vorbim de o milionime din perioada vastă de până la moartea soarelui nostru. Noi, creaturile organice, avem nevoie de o suprafață planetară. Dar dacă post-oamenii (pornind de la nebunii de pe Marte) vor face tranziția către o inteligență complet anorganică, nu vor mai avea nevoie de o atmosferă și vor prefera, de fapt, un mediu complet lipsit de gravitație, mai ales când își construiesc edificii spațiale enorme.

Spațiul adânc este, astfel, mediul în care se vor dezvolta cum trebuie viitoare entități non-biologice, dezvoltându-și puteri pe care nici nu ni le putem imagina acum. Iar acest viitor al celei de-a doua evoluții cu design inteligent va fi de mii de ori mai rapid decât evoluția biologică, limitată la ritmul extrem de încet al selecției naturale.

Pentru astfel de entități nemuritoare, și nelegate de o planetă, destinul devine călătoria interstelară. Așa că, chiar și în scenariul în care viața ar fi apărut doar pe Pământ, fiind doar un accident unic în univers, urmașii noștri din viitorul îndepărtat ar avea o relevanță la nivel cosmic, răspândindu-se în galaxie.

În ultimii 20 de ani, am fost martorii unei noi revoluții copernicane. Am aflat de existența a zilioane de sisteme planetare, diferite de al nostru. Am aflat și că galaxia noastră este doar una dintre numeroase milioane de galaxii. Iar numărul galaxiilor e de fapt mult mai mare decât ce putem vedea, căci avem un orizont pentru observațiile noastre, stabilit de distanța pe care a putut s-o parcurcă lumina de la Big Bang și până acum. Astronomii estimează că universul se întinde de 100 de ori mai departe decât putem vedea noi.

Pe un plan și mai mare, Big Bang-ul nostru s-ar putea să nu fie singurul. Universul nostru ar putea fi o simplă insulă într-un arhipelag uriaș. Nu știm încă dacă este adevărat sau. Și trebuie să înțelegem mai bine fizica universului pentru a încerca să răspundem la aceast tip de întrebări. Mai întâi, dacă există și alte Big Bang-uri, deci alte universuri. Apoi, dacă sunt guvernate de aceleași legi ale fizicii. Ar putea exista universuri cu particule diferite, cu forțe de puteri diferite etc. Unii fizicieni sunt enervați la culme când aud de ideea multiversului. Dar preferințele noastre sunt irelevante pentru realitățile fizice. Eu cred că ar trebui să avem o minte deschisă față de posibilitatea acestei a patra, și cea mai mare, revoluție copernicană.

Acum vreo zece ani, am fost invitat la o conferință la Stanford, unde am fost întrebat cât aș paria pe ideea multiversului, pe o scară amuzantă: de la viața peștișorului din acvariu ori cea a câinelui la propria viață. Eu am răspuns că sunt aproape de nivelul cățelului. Andrei Linde, care lucrează de vreo 25 de ani la ideea lui de inflație eternă, a zis că aproape că și-ar paria viața că e adevărată. Iar când a auzit de discuția asta, marele fizician Stephen Weinberg a zis că el nu ar avea nicio problemă să parieze cățelul meu și viața lui Linde. Evident, și eu, și cățelul meu, și Andrei Linde vom fi murit cu mult înainte de aflarea răspunsului. Dar ideea multiversului ține de știință, nu este neapărat metafizică, chit că este extrem de speculativă. Și este posibil să fie adevărată.

Pământul, fotografiat în 2013 de pe orbita planetei Saturn, cu sonda Cassini. (NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute)

„Noi suntem administratorii acestui palid punct albastru”

După ce ne-am plimbat prin viitorul îndepărtat, propun să ne întoarcem la acest secol, care mi se pare de o importanță foarte mare, căci, pentru prima dată, soarta planetei este în mâinile noastre.

Pe de o parte, inteligența noastră colectivă ar putea stimula evoluția noastră de la un animal terestru la o specie interplanetară și interstelară, de la biologic la electronic, într-o tranziție care ar inaugura milioane și miliarde de ani de evoluție post-umană cu rezultate spectaculoase.

În același timp, oamenii ar putea genera catastrofe de mediu ori sociale care ar anula șansele unui astfel de viitor. Pământul, acest palid punct albastru din cosmos, este un loc foarte special. Poate unic. Iar noi suntem administratorii lui într-un moment crucial. Acesta este cel mai important mesaj pe care trebuie să-l înțelegem, fie că suntem astronomi ori nu.”

Martin Rees, On the Future, (2018, Princeton University Press)