TECH-tionary: Telemedicină12 min read

De Monica Georgescu 12.11.2019, ultima actualizare: 19.03.2020

Telemedicină – sau medicină la distanță – înseamnă, pe scurt, livrarea de servicii medicale prin intermediul tehnologiilor de comunicare, în special telefonie și internet.

Imaginează-ți că ești răcit sau gripat. Te doare capul, îți curge nasul, ai frisoane, abia poți să vorbești și ultimul lucru pe care ți-l dorești este să te urci în autobuzul aglomerat și să te duci la medicul de familie – care astăzi are program doar de dimineață. Desigur, am putea argumenta că, pe baza celor descrise, nici medicul nu-și dorește foarte tare să „te vadă” în această stare contagioasă. Ca să nu mai spun că drumul până la cabinet și prezența ta acolo, printre alți pacienți bolnavi, ar putea însemna inclusiv contaminarea unui număr mare de persoane.

Nu ar fi mai simplu și mai ușor pentru toată lumea dacă medicul te-ar putea consulta telefonic? Sau, și mai bine, printr-un apel video, în care ar putea, la propriu, să „te vadă”? Aceasta este telemedicina, sau consultația „la distanță”.

Medicina dincolo de distanțe

Telemedicina permite medicilor să evalueze, să diagnosticheze și chiar să trateze pacienți aflați la mare distanță, fără a fi nevoie ca aceștia să se deplaseze până la cabinet. Asta înseamnă că serviciile de telemedicină au potențialul de a revoluționa accesul pacienților din întreaga lume la servicii medicale.

Telemedicina poate fi singura variantă prin care unele persoane, care locuiesc sau se află temporar în zone foarte izolate, să aibă acces la servicii medicale de urgență și nu numai. De exemplu, telemedicina poate facilita accesul la servicii medicale pentru personalul platformelor petroliere, al submarinelor, al bazelor de cercetare aflate în zonele arctice și chiar al astronauților de pe Stația Spațială Internațională.

Principalul avantaj al serviciului de telemedicină este că poate fi accesat, practic, de oriunde. Asta înseamnă că un pacient din România, care suferă de o boală rară, ar putea fi pus în legătură cu un expert din SUA – o consultație care altfel ar presupune costuri prohibitive legate de transport și logistică. Sau un pacient din Siberia poate intra în legătură cu un medic din Australia.

Atunci când fiecare secundă contează

Dar distanța nu este singurul obstacol pe care telemedicina îl poate învinge. Un alt obstacol este timpul. În anumite situații de urgență medicală, fiecare secundă, fiecare minut contează. Serviciile de telemedicină în urgență pot salva vieți! Un exemplu concret este posibilitatea de a diagnostica rapid simptomele unui infarct sau ale unui accident vascular cerebral. Sau posibilitatea de a trata rapid un caz de otrăvire accidentală.

Telemedicina înseamnă că un pacient poate avea acces la consultații și servicii medicale 24 de ore din 24, chiar și în afara orelor de program ale policlinicilor. În anumite zone, unde nu există spitale de urgență și servicii medicale non-stop, telemedicina poate salva vieți și asigura îngrijiri medicale la timp.

Comunicare în beneficiul pacienților

Telemedicina mai poate îmbrăca și alte forme, dincolo de „consultația la distanță”. Serviciile de telemedicină pot lua forma unei conferințe medicale la care mai mulți medici – din țară sau din lume – discută și evaluează un caz grav. Sau o consultație la care participă doi medici specialiști – unul „în persoană” și altul „la distanță”, pentru a-și oferi expertiza.

Telemedicina mai poate însemna monitorizarea și urmărirea stării pacientului acasă, după externare, prin intermediul unor dispozitive purtabile care transmit date medicale în timp real (mai multe ceasuri inteligente fac deja acest lucru). Sau poate o ședință de fizioterapie pe care medicul o monitorizează de la distanță, putând ghida mișcările pacientului în timp real, pentru beneficii maxime. Iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, telemedicina ar putea însemna chirurgie robotică efectuată de un specialist de la distanță.

Telemedicina în România

Unul din primele exemple de servicii de telemedicină în România este Toxapel, un serviciu telefonic de urgență care oferă primul ajutor în caz de intoxicații la copii până la sosirea salvării sau până la prezentarea acestora la spital. Serviciul Toxapel a fost pus la punct de departamentul de toxicologie al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, în 1999.

Toxapel include o baza de date cu peste 5.000 de substanțe periculoase, cu care un copil se poate otrăvi accidental. Fiecărei substanțe toxice îi este asociat un protocol de acordare a primului ajutor în contextul în care prima jumătate de oră este esențială în cazul celor mai multe intoxicații. Serviciul Toxapel funcționează 24 de ore din 24 și acoperă întreg teritoriul țării, putând fi apelat de la orice telefon fix, public sau mobil.

Un alt exemplu vine de la Cluj, unde medicul neurolog Bogdan Florea a pus bazele primului serviciu de telemedicină în epilepsie din țara noastră. Inițiativa medicului clujean presupune înființarea mai multor Centre de Epilepsie și Monitorizare EEG în diferite zone ale țării. Aceste centre sunt conectate atât între ele, cât și cu centrele universitare din țară și din străinătate, facilitând accesul pacienților din toate zonele țării la servicii medicale de cea mai bună calitate în diagnosticul și tratamentul epilepsiei.

De asemenea, prin intermediul rețelei de telemedicină, medicul curant dintr-un oraș mai mic se poate sfătui cu medicul dintr-un centru universitar care deja a inițiat tratamentul, cu privire la: diagnosticul formei de epilepsie, ajustarea unei doze, adăugarea unui alt medicament sau reducerea treptată a tratamentului.

Astfel, telemedicina vine în sprijinul pacienților cu epilepsie, care trebuie să fie văzuți de un medic cât mai rapid de la declanșarea unei crize. „Telemedicina nu înlocuiește actul medical, dar îl poate face mai precis, mai rapid și mai ieftin”, spune dr. Bogdan Florea.

Aparatura performantă cu care sunt dotate centrele de epilepsie din această rețea este achiziționată prin campanii de strângere de fonduri, organizate periodic de medicul clujean. Dorința acestuia este de a dota cel puțin unul-două centre pe an, extinzând continuu rețeaua de telemedicină.

Tehnologia în acțiune

Dezvoltarea serviciilor de telemedicină este una din marile inovații medicale ale ultimului secol. Dar trebuie spus că telemedicina nu ar fi posibilă fără dezvoltarea și extinderea serviciilor de telecomunicații. Pentru ca telemedicina să existe și să funcționeze, este nevoie de o infrastructură bine pusă la punct de internet și telefonie mobilă.

În prezent, un procent semnificativ de populație are acces la un computer, la internet, sau măcar la un telefon mobil inteligent. În acest moment, există mai mult de 3,3 miliarde de telefoane mobile inteligente în întreaga lume. Asta înseamnă că, statistic, aproape jumătate din populația planetei (7,7 miliarde de persoane, conform celor mai recente date) are acces la un smartphone – minima cerință pentru inițierea unei consultații la distanță.

În același timp, aplicațiile medicale și dosarele electronice de sănătate oferă medicilor acces la date medicale importante și relevante pentru formularea unui diagnostic corect. Asta înseamnă că serviciile de telemedicină s-ar putea extinde foarte mult în următorii ani, făcând posibilă atingerea unuia din principalele obiective formulate de Organizația Mondială a Sănătății: servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii planetei, oriunde ar fi ei.

SĂNĂTATE|SOLUȚII

Femeia care a construit o afacere în domeniul biotehnologiei în urma unui concurs științific european

De
Andrea Stephany Diaz a fondat o companie startup pentru a-și aduce contribuția la diagnosticarea cancerului pulmonar, în urma participării la un eveniment organizat la nivel european în 2022 pentru tinerii cercetători.
SĂNĂTATE|SOLUȚII

Rujeola revine în forță în România. În lipsa vaccinării, poate fi fatală

De
Institutul Naţional de Sănătate Publică a declarat aprilie drept Luna Națională de Informare despre Vaccinare. Paradoxal, la începutul aceleiași luni, în România s-a înregistrat un record de îmbolnăviri de rujeolă. Cum s-a ajuns aici?
SĂNĂTATE|SOLUȚII

Pacienții cu diabet ar putea să aibă în curând la dispoziție injecții cu insulină fără ac

De
Oamenii de știință sunt pe cale să dezvolte o metodă nedureroasă pentru ca persoanele cu diabet de tip 1 să își poată ține sub control această boală.
SĂNĂTATE|QUICK QUESTION

De ce nu e bine să ții post negru mai multe zile la rând?

De
De ceva vreme circulă un trend pe social media: tot mai multe persoane, publice sau nu, afirmă că țin post negru chiar și o săptămână, neîntrerupt. Cât de sănătos este să facă asta?