Photo by Mel Koutchavlis

Premiul Kalinga pentru popularizarea științei7 min read

De Monica Georgescu 21.11.2019, ultima actualizare: 19.03.2020

Zilele acestea, locul de joacă al pasionaților de știință din întreaga lume este la Budapesta, unde au loc sesiunile World Science Forum – patru zile încărcate de dezbaterii și discuții pe teme științifice, dar și de etică și responsabilitate în știință și în jurnalismul de știință.

În prima seară, evenimentul pe care toată lumea l-a așteptat a fost decernarea premiului UNESCO Kalinga pentru popularizarea științei. Câștigătorul din acest an a fost mult-îndrăgitul om de știință și scriitor australian Karl Kruszelnicki – sau „Dr. Karl”, cum este cunoscut pentru fanii săi. Iar numărul acestora este cu adevărat impresionant: Dr. Karl are peste 315.000 de urmăritori pe Twitter, aproape 70.000 pe Instagram și peste 50.000 pe Facebook. Dincolo de cifre, asta înseamnă în primul rând că Dr. Karl reușește să vorbească despre știință și tehnologie pe limba generațiilor tinere, un public greu de „fidelizat”.

Neobosit, cu o prezență electrizantă și cu un discurs care reușește să apropie și să stârnească curiozitatea publicului, dr. Karl a fost vedeta serii la ceremonia de premiere, care a coincis cu deschiderea oficială a World Science Forum.  

Despre știință cu „Dr. Karl”

Dr. Karl se autointitulează „student de profesie” – are diplome universitare în matematică și fizică, în inginerie biomecanică, dar și în medicină și chirurgie. Și a lucrat în toate aceste domenii de-a lungul unei impresionante cariere mânate de o neobosită curiozitate. Pentru a-și „completa educația”, a studiat astrofizică, filozofie, electronică și IT.

Dr. Karl a lucrat în radio și în televiziune, dar și ca șofer de taxi, mecanic auto, inginer sau medic. Povestește cu amuzament că și-a depus CV-ul și la NASA, cu intenția de a deveni astronaut. Agenția Spațială i-a trimis în scurt timp un răspuns scris: „Mulțumim pentru interes. În acest moment nu avem poziții vacante. Dar oricum, Agenția angajează doar cetățeni americani.”

Cu zâmbetul pe buze, la întâlnirea cu Dr. Karl

Pentru Dr. Karl, premiul Kalinga pentru popularizarea științei este o încununare a unei cariere cu adevărat impresionante. De peste 30 de ani, dr. Karl Kruszelnicki aprinde curiozitatea pentru știință și tehnologie tinerilor din Australia, Marea Britanie și din întreaga lume. Are emisiuni la radio și la televiziune, a scris 44 de cărți de popularizare a științei și este o prezență activă pe social media, dar și la evenimente de știință din întreaga lume.

Avantajul unui IQ mediu

Obiectivul său, declarat, este de a face știința accesibilă tuturor. În acest demers, Dr. Karl spune că are un avantaj important: nu este o persoană foarte inteligentă. Mărturisește, zâmbind, că are nevoie de ore multe de studiu pentru a înțelege un concept sau o idee pe care vrea să o explice ulterior publicului său. „Am un IQ de 110, care se încadrează în medie. Sunt la fel de inteligent ca două treimi din populație. Asta înseamnă că, dacă vreau să înțeleg cu adevărat ceva, trebuie să studiez mult.”

“Am auzit că vă place știința! Și nouă!”

Dr. Karl spune că acest detaliu l-a ajutat în demersul său de popularizare a științei. Asta pentru că, după ce ajunge să înțeleagă un concept sau o idee complicată, el poate apoi să o explice cu ușurință oricui. Practic, el „traduce” noțiuni științifice complexe pentru publicul general.

În cercuri selecte

Dr. Karl Kruszelnicki este primul australian care a primit Premiul Kalinga – cea mai veche distincție acordată de UNESCO (se acordă anual din 1952). Printre câștigătorii acestui premiu se numără: Sir David Attenborough, Arthur C. Clarke și Margaret Mead.

Trebuie spus că România are și ea un laureat al Premiului Kalinga. Este vorba despre profesorul Radu Iftimovici, care a primit distincția în 1991. A fost pentru prima dată când premiul a fost acordat unui om de știință din estul Europei.

ȘTIINȚĂ|FYI

Milioane de jucători de Borderlands 3 au ajutat la cercetarea microbiomului intestinal

De
Unul dintre cele mai populare jocuri de tip looter-shooter transformat simplul act de a rezolva puzzle-uri într-un efort de știință comunitară
ȘTIINȚĂ|FYI

„Soarele artificial” din Coreea de Sud a funcționat pentru 48 de secunde la 100 de milioane °C

De
Unul dintre cele mai puternice reactoare de fuziune nucleară din lume a stabilit un nou record de încălzire al plasmei.
ȘTIINȚĂ|FYI

A murit Peter Higgs, fizicianul care a prezis în 1964 existenţa particulei fără masă, „bosonul Higgs”

De
Pentru cercetările sale, Higgs a primit premiul Nobel pentru fizică în 2013.
ȘTIINȚĂ|RO-CERCETARE

Cercetarea românească în martie. O tehnologie clujeană va fi folosită în viitoarele aselenizări

De
Cercetarea românească în martie. O tehnologie clujeană va fi folosită în viitoarele aselenizări