FilmChain face filmele independente mai profitabile decât Harry Potter28 min read

Două românce din Londra încearcă să schimbe modul în care funcționează industria cinematografică cu ajutorul blockchain-ului.

Despre industria cinematografică și contabilitatea creativă de la Hollywood, care face din blockbustere care încasează miliarde niște găuri negre, sunt povești numeroase. Dincolo de ele, nici în zona cinstită a cinematografiei lucrurile nu sunt mai roz. Între momentul producerii unui film și primele încasări pot trece și 18 luni, iar asta înseamnă credite amânate, finanțatori nemulțumiți și actori sau tehnicieni care nu știu niciodată când au bani. 

Maria Tânjală și Irina Albița au înființat FilmChain,Site-ul oficial: filmchain.co o companie care utilizează tehnologia, de la blockchain la inteligență artificială, pentru a optimiza și grăbi aceste procese de colectare a veniturilor din distribuția unui film. Cu succes, se pare, dacă ar fi să ne luăm după filmele care au apelat la soluția asta,  cum ar fi documentarul românesc Colectiv, sau după premiul luat la London Business Awards în acest an: start-up-ul anului.„2020 Winners”, business-awards.london

Am vorbit cu Maria Tânjală despre FilmChain, cinematografie, viitorul blockchain-ului și ce ar trebui să facă start-up-urile românești.

Maria Tânjală, cofondatoare FilmChain

De unde ai pornit FilmChain și cum ai ajuns la soluția folosirii blockchain-ului în producția cinematografică?

Maria Tânjală: Am venit în Londra pentru un master în film și am fost producător câțiva ani. Prietena mea foarte bună, Irina Albița, care este co-fondator, a făcut un master la London School of Economics și era interesată de tech, matematică, antreprenoriat. În 2015 ne-am unit forțele, pentru că eu cunoșteam industria, iar Irina făcuse deja niște start-up-uri. Am vrut ca prin tehnologie, să ajutăm industria filmului. 

Era șocant cum lumea nu-și primea banii, era puțină transparență, toată lumea trăgea de fiecare bănuț să nu-l trimită mai departe.

Și asta nu se întâmpla din rea intenție, ci din lipsa proceselor.

Pentru că erau multe lucruri de gestionat, de puțini oameni și, adesea, era vorba de sume foarte mici?

M.T.: Exact. În primul rând, trebuie să aliniezi toate interesele: investitorii, producătorii, agenții de vânzări, distribuitorii, o listă de zeci, dacă nu sute de persoane și companii. Apoi, foarte multe companii nu au limbajul necesar, toată lumea lucrează în Excel. Tot sistemul financiar e gestionat într-un mod manual și foarte opac. De multe ori, de exemplu, când o companie vinde un pachet de zece filme, trebuie să împartă banii între ele, iar fragmentarea asta este făcută într-un mod complet ineficient.

Industria își dorește așa ceva? Pentru că era discuția aia mai veche despre cum Hollywood-ul face câte o companie pentru fiecare film, care pierde bani în continuu.„How Hollywood Accounting Can Make a $450 Million Movie ‘Unprofitable’”, theatlantic.com

M.T.: Cu siguranță sunt tehnici de smart accounting. Am citit și noi articole, să înțelegem un pic mai bine cum pot fi costurile mai mari decât încasările, să nu existe profit.  Harry Potter era unul dintre filmele care n-a fost niciodată profitabil.„’Harry Potter and The Order of the Phoenix’ Loses Money”, deadline.com

Să deschizi o companie pentru fiecare film nu este neapărat un lucru rău, dimpotrivă, îți dă mai multă transparență în contabilitate.

Nu ai o companie care face 20 de filme într-un an, unde se produce fenomenul de cross-collateralization, adică un film are costuri colaterale pentru alte producții. Doar că studiourile făceau mai mult de atât, făceau smart accounting, umflau costurile și nu aveai cum să-i tragi la răspundere.

Irina Albița, cofondatoare FilmChain

În contextul în care ai folosi FilmChain, lucrurile ar fi mai transparente?

M.T.: Noi acum lucrăm cu filme independente, care nu sunt integrate vertical de un studio, nu sunt produse, finanțate și distribuite de acestea. Ele pot fi cofinanțate și de către un studio, dar acesta nu este singura parte din acele filme. 

Fiecare utilizator are un login. Se stabilesc niște parametri de vizibilitate. De exemplu, un actor vede mai puțin decât un finanțator, care vede mai puțin decât agentul de vânzări. Producătorii au acces complet, de admin, și pot să verifice fiecare sută de lire care a venit de la ARCUB. Avem un film care a primit, de mai multe ori, bani din România și le vin sume mici, dar ei se bucură pentru fiecare liră. Am împărțit și 1.000 de euro în așa fel încât fiecare să ia 25 de euro și, pentru că pe proiectul acela lucrăm cu TransferWise și sunt comisioane mici, merită să facă extragerea din cont pentru fiecare sumă.

Dar folosiți blockchain-ul. Nu e stocat pe mai multe computere, deci nu poate să vadă mai multă lume acele informații?

M.T.: Ba da, așa că momentan folosim private Ethereum blockchain, în care setăm noi parametrii de acces. După ce platforma a fost live și robustă, pe această infrastructură, de la sfârșitul lui 2018, lucrăm acum să mutăm anumite proofs, dovezile că s-au executat anumite comenzi. Nu punem tot portofelul acolo, că nimeni nu vrea să fie pe un blockchain public, dar există o metodă de encripție în care, dacă au intrat 100.000 și s-a înregistrat pe blockchain-ul public, producătorul poate să vadă asta doar cu cheia lui, pentru restul este privat.

Vrem să ridicăm nivelul de transparență. Nu doar să vadă dacă au intrat 100.000, nu 110.000, Dar și să vadă cum s-au împărțit acești 100.000, ce procente s-au dus la fiecare și dacă au fost efectuate plățile. Toată datele financiare vor ajunge, encriptate, pe blockchain-ul public. Însă asta e la nivel de R&D. Research & development. Am fost la un accelerator în Toronto, unde erau niște oameni foarte buni de la MIT, de la Microsoft, de la universități foarte mari și acest data privacy encryption este, la nivel global, încă în faza de dezvoltare.

Presupune să știi matematică ca să intri în faza asta de dezvoltate. Cât de mult ești implicată tu în partea asta?

M.T.: Când ești cofondator trebuie să fie implicat în tot. Mi-am petrecut primele șase luni citind 100 de white papers.Un raport sau ghid autoritar care informează cititorii în mod concis cu privire la o problemă complexă și prezintă filozofia organismului emitent în acea privință. Tocmai pentru că nu vedeam dintr-o zonă științifică, ca să pot să vorbesc chiar cu și cu studenții de la Imperial College of London, cu care lucrăm, trebuia să avem un limbaj comun. Evident că a trebuit să ajung la un nivel acceptabil în ceea ce privește termenii tehnici, partea de dezvoltare a platformei, de back end. Nu știu să codez, dar a trebuit să ajung la un nivel de cunoștințe cât să am respectul echipei.

Ce înseamnă colaborarea cu Imperial College of London?

M.T.: Sunt trei studenți și trei profesori cu care lucrăm. Studenții se schimbă, sunt cei care își dau masterul în știință și își fac teza pe noi. Lor le dă mult insight pe ce vor să se axează – blockchain, privacy, inteligență artificială, fintech. Ei câștigă experiență, noi câștigăm muncă. Dar totul a pornit de la o bursă de la guvern, am aplicat cu proiectul, am primit 327.000 de lire. Imperial erau partenerii academici, iar profesorii au fost plătiți din acest grant.

The Guardian a scris despre voi„Tackling the dark side of the movie business: the blockchain startup ensuring film workers get paid”, theguardian.com și era acolo o discuție despre felul în care sunteți privite, ca femei, într-o comunitate care e foarte masculină.

M.T.: Mi se pare foarte tare comunitatea blockchain. Este o comunitate mică. Noi suntem parte din EU Blockchain Observatory,Un accelerator pentru blochain din Europa: eublockchainforum.eu am fost un an în Canada, în Toronto, unde e cel mai bun accelerator din lume pe blockchain.Se numește Crative Destruction Lab: creativedestructionlab.com 

Deși, din 65 de participanți, eram doar trei femei, nu am simțit niciodată că asta ar fi fost o problemă în comunitatea blockchain.

În business, în comunitatea financiară și la cea antreprenorială, mi s-a părut că au fost mult mai multe comentarii. Oamenii nu asociază femeile cu poziția de CEO. „Sunteți două cofondatoare, unde e bărbatul, unde e al treilea cofondator?” 

 Apropo de comunitate, care proiecte bazate pe blockchain ți se par cele mai de viitor?

M.T.: Sunt niște direcții în care blockchain funcționează. Proveniența o să mi se pară întotdeauna un caz foarte bun. Când s-a lansat Provenance,Site-ul oficial: provenance.org în 2016, aveau un slogan în care spuneau că tonul tău din farfurie încurajează sclavia în Thailanda, și te lovește, e supereficient. Ceea ce fac ei e incredibil, se duc pe lanț, de la sursă până la ultimul om care cumpără. Să poți să ai această transparență și trasabilitate trecând prin tot mapamondul și nu știu câte mâini mi se pare foarte tare.

Mi s-a părut foarte tare o aplicație care lucrează tot cu Imperial College pentru organizații caritabile. Eu nu fac donații decât la cele unde știu fondatorii personal, pentru că mi se pare că se duc banii în van, am aflat de prea multe fraude la nivel de organizații mari. Dai bani pentru cutremurul din Nepal și pe urmă afli că s-au pierdut două milioane pe drum, între Franța și Nepal. Însă această aplicație, numită Alice,Site-ul oficial: alice.si îți arată pentru fiecare donație pe care o faci ce se întâmplă cu banii, unde se duc, cum se împart. Cred că asta ar putea să deblocheze o groază de donații.

Nu mă interesează criptomonedele, care au devenit mai mult niște speculații financiare. Atâta timp cât nu mai există o utilitate, poți să faci asta pe Wall Street.

Revenind la produsul vostru, câți oameni lucrează la un film și câte tranzacții presupune o asemenea producție, cât de mult îi ajutați cu FilmChain?

M.T.: Am lucrat anul acesta la un proiect care făcea crowd equity, adică oameni investeau și primeau un procentaj din exploatarea filmului, și asta presupune până la 1.000 de oameni care își vor lua bani. Este un caz extrem. În mod normal, la un film lucrează zeci de oameni, iar dacă dai și echipei de filmare un procent, sunt și mai mulți, poate sute. 

Și colectarea banilor depinde foarte mult de succesul filmului. Să zicem că vinzi filmul în 100 de țări. În fiecare țară ai distribuția cinematografică, la TV public, la TV privat (ca HBO), DVD-urile, platformele digitale (Netflix, iTunes). Multiplică asta cu 100, în fiecare lună, pe trei ani, și ajungi la un număr foarte mare de tranzacții. 

Ce este mai important este că până acum oamenii așteptau 18 luni ca să vadă banii de la o vânzare, ceea ce nu avea niciun sens. Acum, când intră banii dintr-o țară, văd imediat pe platformă. Le lăsăm două-trei zile să verifice, dacă cineva are o problemă – poate e un procent greșit. Apoi se duc automat în contul lor bancar personal.

Cât de simplu e să introduci un film în platformă. E un efort pentru fiecare sau e automatizat?

M.T.: Avem un contract care le guvernează pe toate celelalte – distribuție, co-producție – prin care facem distribuirea legală a banilor, dar ne ocupăm și de plățile efective. Din momentul în care semnează contractul, ne ia cinci zile lucrătoare pentru a-l seta pe platformă. Facem automatizări constant, dar în industrie nu e nimic standardizat, totul poate să arate diferit de la un film la altul. 

Facem și rights management tracking, adică luăm contractele, să vedem când expiră și trebuie reînnoite. Ne ocupăm și de analize, vedem, prin machine learning, care sunt teritoriile cele mai bune și, prin AI, ne jucăm cu niște predicții pentru următoarele 12 luni. până acum aceste predicții au fost făcute la nivel de gut feeling. Noi ne dorim ca aceste predicții să fie făcute în urma analizei datelor, în timp real.

Cam cu câte filme ați lucrat până acum?

M.T.: Avem 34, semnate, suntem în conversații cu alte 250. Înainte de FilmChain, am lucrat cu alte opt filme, pe un sistem de co-finanțare prin tehnologie premergător ideii actuale. Și sperăm să putem să anunțăm în curând niște studiouri, suntem în negocieri de ceva timp.

Și colaborarea cu HBO?

M.T.: Include filme cum este Colectiv, care e cofinanțat de HBO. Ceea ce e bine e că atunci când cineva are acces la platformă și o vede, semnează ulterior și următoarele proiecte cu noi.

Cum vă finanțați?

M.T.: Noi ne luăm 1%, comision din banii care intră și avem un onboarding fee pe care, de obicei, îl ținem mic, pentru că automatizarea proceselor ne permite să ținem echipa relativ mică. Avem trei bănci partenere, dar ne uităm și la niște variante din zona neo-banks. Sperăm să lucrăm cu cei care au făcut infrastructura pentru Monese/Revolut, un fintech numit Currencycloud,Site-ul oficial: currencycloud.com pentru că astfel tăiem din fee-urile băncilor. 

Misiunea noastră e să plătim oamenii cât mai bine și mai corect, într-un timp foarte scurt și cât mai transparent.

Câte de mare e echipa?

M.T.: Micuță. Suntem opt, o combinație de business development și echipa tehnică. Vrem să mai deschidem un birou în Hamburg, asta o să mai implice doi oameni, și anul viitor unul în Statele Unite, dublând echipa în următoarele douăsprezece luni.

V-ați gândit și la o dezvoltare pe alte domenii? Pe muzică, gestiune colectivă?

M.T.: Am vorbit deja cu federația developerilor de jocuri din Europa și credem că e o piață directă, pe care ne-am proiectat-o pentru sfârșitul anului viitor. Pe muzică, am considerat că nu este cazul, diferențele sunt prea mari și sunt deja niște competitori acolo. Dar gaming-ul e o direcție clară, pentru că studiourile ajung să-și pună jocurile pe toate platformele și apoi trebuie să-și recupereze bani. Problemele sunt foarte similare, procesele sunt similare.

Ce sfaturi ai avea pentru comunitatea tech din România?

M.T.: Știu că este foarte greu să treci peste anumite obstacole pe care ți le pune statul, dar efectiv totul e posibil. Dacă îmi spunea cineva când m-am mutat în Anglia, acum zece ani, la 23, că o să fiu data scientist, expert în blockchain, antreprenor cu finanțare de la guvern, lucrând cu Imperial Colleg of London, i-aș fi zis: „Du-te de aici!”.

Cât de mult te-a ajutat că ai făcut asta în Anglia?

M.T.: Pe lângă o mentalitate sănătoasă de susținere a proiectelor de antreprenoriat, m-au ajutat banii. Când am aplicat la finanțarea de la guvern, a fost pentru că nu dezvoltasem un prototip, aveam doar munca de dinainte, și ne propuneam să facem tranzacții financiare, în film, pe blockchain, în colaborare cu Imperial College.

Ei au zis: „OK, de câți bani aveți nevoie?”. Nu aveam o idee cât o să ne coste 18 luni de dezvoltare, am pus un buget din cap. 

Fără acest sprijin, un venture capital sau un private equity ar fi fost mai greu de convins. Sper că și în România vor fi mai multe prototipuri finanțate cu granturi.

La nivel de private equity, mi se pare că la pitch-urile unde vin companii din România, investitorii își cam freacă mâinile, pentru că vor puțin și sunt gata să dea 30% din companie. E o mentalitate urâtă, să vrei să iei cât mai mult pe cât mai puțini bani. Cred că antreprenorii din România ar trebui să țină cu dinții de procentele lor.