Occidentul cu statuile, România cu străzile: redenumirile de după comunism17 min read

Dacă în Europa și SUA este la modă dărâmarea statuilor, în țara noastră istoria s-a rescris cu noi nume de străzi. Un cercetător de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a studiat de ce și cum s-a petrecut această transformare și ce controverse rămân încă deschise.

Zilele acestea, privim și comentăm intens ce se întâmplă în Europa și SUA, acolo unde protestatari vandalizează statui ale unor personaje istorice implicate în colonizare sau sclavagism. Recent, președintele american Donald Trump a amenințat„Trump administration prepares major effort to protect monuments that includes US Marshals and executive order”, cnn.com că vor intra la închisoare toți cei care distrug controversatele statui și monumente istorice. Mai puțin spectaculos, România a trecut și ea, recent, printr-un proces de împăcare cu trecutul: schimbarea numelor de străzi. „Aproximativ una din zece străzi a fost redenumită”, susține Mihai Stelian Rusu, lector la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care a studiat fenomenul post-comunist„Political patterning of urban namescapes and post-socialist toponymic change: A quantitative analysis of three Romanian cities”, doi.org în trei orașe din România: Brașov, Cluj-Napoca și Sibiu.

Lect.univ.dr. Mihai Stelian Rusu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie

Procesul redenumirilor a fost însă unul incomplet și aplicat neomogen. Așa se face că în România, există oameni care trăiesc pe Strada Proletarului — în București sau Vasile Roaită (un așa-zis erou comunist) — în Bacău. Mai mult, din cauza sentimentului de admirație pentru perioada interbelică, numeroase străzi au fost redenumite după Revoluție în onoarea unor personaje controversate, precum Mareșalul Ion Antonescu. Atât imediat după ‘89, cât și în prezent, două categorii de personalități au continuat să fie ignorate: femeile și minoritățile etnice.

Adio, Lenin!

„Străzile care purtau numele de eroi ai panteonului sovietic precum V. I. Lenin, Karl Marx, Friedrich Engels, dar și personalități autohtone — Dr. Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Roaită au fost primele redenumite. La fel de țintite au fost străzile care comemorau date istorice din calendarul politic al comunismului: 6 Martie,Ziua instaurării regimului comunist 23 August,Fosta zi națională, ce marca întoarcerea armelor în al Doilea Război Mondial 30 Decembrie”,Abdicarea regelui Mihai a explicat cercetătorul. Cele mai multe redenumiri s-au petrecut în primii ani de după schimbarea de regim, până în 1993, însă au existat mai multe valuri care s-au întins până după 2010.

La nivel național, cel mai frecvent nume de stradă schimbat după Revoluție a fost 23 August – redenumită de 200 de ori. În top urmează 30 Decembrie și 6 Martie, cu aproximativ 130 de schimbări de nume, și 7 Noiembrie – cu peste 100 de redenumiri. Printre personalități, numele de V. I. Lenin și Dr. Petru Groza au fost numele cele mai frecvent înlocuite.

Stradă din Oradea

Nu a existat strada Nicolae Ceaușescu

O singură stradă din România purta numele „Ceaușescu”, dar nu în cinstea dictatorului. Lect. dr. Rusu amintește că „după condamnarea de către Nichita Hrușciov a cultului personalității lui Stalin cu prilejul celui de-al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956, a devenit interzisă atribuirea numelui unei persoane aflate încă în viață unor localități, străzi sau altor obiective.”  O stradă din satul natal al lui Nicolae Ceaușescu, Scornicești, fusese denumită după tatăl său, Andruță Ceaușescu. După 1989, aceasta a fost rebotezată în Str. Grădiniței.

În București, procesul de redenumire a străzilor a avut o amploare mai largă decât în orașe mai mari precum Berlin sau Moscova, arată un studiu din anul 2004„Street names in Bucharest, 1990–1997: exploring the modern historical geographies of post-socialist change”, sciencedorect.com al cercetătorului britanic Duncan Light, actualmente conferențiar la Universitatea Bournemouth, Marea Britanie.

După 1990, bucureștenii au fost invitați să participe în procesul de redenumire a străzilor și au trimis peste 10.000 de sugestii către o proaspăt înființata „Comisie pentru studierea, atribuirii și denumirii de străzi, piețe și obiective de interes local”. În următorii șapte ani, au fost schimbate 288 de denumiri din cele peste 4000 de străzi bucureștene – aproximativ 6,6 procente. Prin comparație, în Berlin au fost schimbate 80 de nume de străzi, iar în Moscova 153.

Dărâmarea statuilor și redenumirea străzilor sunt un ritual

Redenumirea străzilor în România după căderea comunismului și înlăturarea atât de mediatizată a statuilor confederate sau a celor cu o conotație rasistă sau colonialistă sunt două procese care îndeplinesc un rol asemănător. „Este un ritual al revoluției” susține Mihai Stelian Rusu. „Orice schimbare a regimului politic este acompaniată de înlăturarea urmelor simbolice ale vechiului regim și înlocuirea lor cu simbolurile definitorii ale noului proiect de societate.”

În acest proces de împăcare cu istoria au fost însă uitate multe comunități. Studiul despre străzile din București relevă faptul că peste 60% din redenumiri s-au limitat la străzile aflate la o distanță de patru kilometri de centrul capitalei. Au fost prioritizate străzile centrale și turistice, iar denumiri precum Strada Proletarului, Drumul Cooperativei sau Strada Producției în continuare există în zone îndepărtate de centru.

Și studiul realizat pe cele trei orașe din Transilvania a identificat un tipar asemănător: cu cât o stradă era mai importantă, cu atât a avut șanse mai mari să i se schimbe numele. Bulevardele au fost redenumite într-o proporție semnificativ mai mare decât străzile. Pe lângă apropierea față de centrul orașului, a contat și mărimea străzii.

Redenumirea străzilor din Cluj Napoca. Marcate cu linie îngroșată: străzile au primit nume noi.

În continuare, numeroase străzi au nume controversate. „Există încă denumiri de străzi care îl comemorează pe Mareșalul Antonescu. Acestea au fost atribuite după 1989 pe fondul recuperării trecutului naționalist, însă un act normativ din 2002 a interzis organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. Pe baza acestei legi, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» (INSHR) se războiește în instanță cu diverse municipalități pe seama redenumirii străzilor care îl comemorează pe Mareșalul Antonescu”, detaliază lect. univ. Rusu. 

Și cercetătorul Duncan Light a evidențiat în studiul său faptul că o serie de străzi au primit nume ale unor apropiați ai mișcării legionare – Octavian Goga, Mircea Eliade și Constantin Noica. În studiul publicat, acesta susține că societatea șovinistă a acelor vremuri a preferat să ignore opiniile politice ale celor trei, aflate într-un puternic contrast cu valorile democratice și pluraliste declarate ale României după anii ’90.

Denumirile controversate au fost și o consecință a faptului că, după căderea comunismului, societatea a trebuit să caute în istorie alte modele. În acest context, nostalgia după România Mare a câștigat. Peste 100 de străzi din București au fost redenumite pentru a onora diverse simboluri ale României Mari – de la Bulevardul Unirii până la denumiri după personalități ale acelor vremuri: Theodor Pallady, George Enescu, George Vraca, Constantin Stere etc.

Transformări controversate

Și România a trecut prin schimbări care au produs reacții polarizante, apropiate de ceea ce se întâmplă zilele acestea în Statele Unite. În Timișoara, orașul în care au fost schimbate cele mai multe nume de străzi – peste 25% –, populația s-a împotrivit acestei transformări atât de puternice. Dar cele mai controversate schimbări au avut loc pe fondul tensiunilor etnice. 

În Oradea, oraș aflat la graniță, în care populația maghiară reprezintă aproximativ 20% din total, în ultimii 150 de ani s-a desfășurat un întreg război al denumirilor de străzi, cu schimbări majore la fiecare transfer de putere, după cum se detaliază într-un studiu din 2010„Ethnic features of symbolic appropriation of public space in changing geopolitical frames – the case of Oradea/Nagyvárad”, ojs3.mtak.hu realizat de doi cercetători de la Academia Ungară de Științe. 

Conform studiului, populația de origine maghiară folosește informal denumirile vechi ale străzilor, din prima jumătate a secolului XX, când mai bine de 50% dintre străzi aveau denumiri cu o conotație etnică maghiară. Deși Consilul Local a fost de acord să instaleze plăcuțe bilingve, în continuare Oradea are doar plăci cu denumire în limba română.

O dezbatere și mai aprinsă, menționată în lucrarea cercetătorului de la Universitatea din Sibiu, a avut loc în localitatea Sf. Gheorghe din Ținutul Secuiesc, acolo unde, în anul 2010, primarul de origine maghiară a redenumit 28 de străzi. Printre acestea, s-a numărat bulevardul principal – 1 Decembrie 1918 – a cărui denumire a fost schimbată în Petőfi Sándor, în onoarea poetului național al Ungariei. Autorul menționează că războiul toponimic a fost rezolvat în justiție, în 2018, când orașul a fost obligat să revină la vechile denumiri. O soluție inedită a fost găsită în mica localitate Pecica, aflată la granița dintre România și Ungaria, unde consiliul local a decis să înlocuiască toate denumirile de străzi „problematice” cu numere.

Cei uitați

Minoritățile sunt una din cele două categorii a căror prezență nu se reflectă și în denumirile stradale. Cercetătorul britanic D. Light menționează în studiul său publicat în 2004 că în București, nici una dintre străzi nu purta numele unei personalități de origine maghiară sau de origine romă.

O a doua categorie „invizibilă” este reprezentată de femei. „La nivel național, mai puțin de 5 la sută din numele de străzi comemorează femei”, a subliniat Mihai Stelian Rusu. „Invizibilitatea femeilor în toponimia urbană reflectă dominația masculină exercitată în și asupra spațiului public”.