RapidEye/Mensent Photography/Guliver/Getty Images

Liga Anti-mască din 1918 și Coaliția Anti-orice din 202020 min read

De Mihai Ghiduc 30.06.2020, ultima actualizare: 15.07.2020

La un secol de la gripa spaniolă, pandemia de COVID-19 a scos la iveală un grup pestriț de protestatari care luptă cu măștile și măsurile de distanțare socială. Fix ca acum 100 de ani.

Probabil știi deja că gripa spaniolă a pornit în SUA, a ajuns în Europa cu soldații americani care luptau în Primul Război Mondial și s-a întors peste ocean spre finalul luptelor. A fost unul dintre motivele mult discutatului val al doilea, din toamna anului 1918, când o mutație a virusului, mult mai agresivă, a ucis sute de mii de oameni.

Virusul nu a fost singurul vinovat, eterna prostie umană poartă și ea partea ei de vină. În teorie, lumea ar fi trebuit să fie mai pregătită, avertizată fiind de valul din primăvară. Chiar și în condițiile unei medicine primitive față de acum și ale războiului, se luau măsuri publice care să oprească răspândirea virusului. Una dintre acestea: obligativitatea purtării măștii.

Cum a apărut Liga anti-mască?

Măsura a fost luată spre finalul lui octombrie 1918,„Anti-Mask League: San Francisco had its own shutdown protests during 1918 pandemic”, sfchronicle.com dar deja în acel moment majoritatea populației o adoptase de bunăvoie. Pentru o vreme, lucrurile au funcționat OK, dar crăpături în sistem au apărut aproape imediat. Mulți refuzau purtarea măștii. Unii plăteau amenda de 5 dolari (echivalentul a 85 de dolari acum), alții se opuneau vocal sau cu pistolul – aș fi zis că e din cauză că era 1918, dar era în SUA, unde se întâmplă asta și acum.„Her husband was killed over face mask, police say. She calls it ‘senseless’”, cnn.com Măsura a funcționat până în noiembrie, la încheierea valului doi.

În ianuarie 1919, când a lovit al treilea val al gripei spaniole, Liga Anti-Mască era bine organizată și își cumpăra reclame în ziare. Ba chiar făcea și mitinguri, pentru că, spre deosebire de toamnă, sălile de spectacole și bisericile au rămas deschise, tot la presiune publică. Masca nu mai era obligatorie, tot din cauza ligii. Într-un final, însă, numărul tot mai mare de cazuri a dus la apariția obligativității măștii, nu și la dispariția protestatarilor.

E greu să nu vezi paralele între situația din 1918-1919 și cea de acum. Măsurile de distanțare socială, purtarea măștii sau termometrizarea au fost contestate de o coaliție eclectică de personaje, de la anti-vacciniști, speriați că vine Bill Gates cu vaccinul, la eurosceptici pro-ruși, care caută mereu să bage bățul prin gardul democrației, de la fanii români ai președintelui american Trump, deghizați în libertarieni, la tot felul de personaje pătrunse de fervoare religioasă. Am avut chiar și mitinguri,„Protest în Piața Victoriei, în prima zi de stare de alertă. Cum reacționează jandarmii”, digi24.ro promovate de data asta pe social media, în cele trei zile de haos legislativ de la începutul stării de alertă.„Trei zile fără restricții în România după ridicarea stării de urgență”, hotnews.ro Cumva, coaliția asta vocală a reușit să facă purtatul măștii un subiect controversat.

Sunt măștile eficiente? Dar luarea temeperaturii?

Cu certitudine, atât obligativitatea purtării măștii în public, cât și termoscanarea sunt decizii controversate. Să nu uităm că, la începutul pandemiei, Organizația Mondială a Sănătății nu recomanda măștile ca măsură de protecție și nici studiile despre screening-ul cu termometre nu sunt încurajatoare.Non-Contact Thermometers for Detecting Fever: A Review of Clinical Effectiveness”, ncbi.nlm.nih.gov

CITEȘTE ȘI: Vom purta măști și după COVID-19

Situația este însă mult mai complexă decât „nu funcționează, deci mai bine renunțăm la ele”. Eficiența măștilor e pusă în discuție tocmai din cauză că gradul de conformism social, mai ales în societățile occidentale, este limitat. În condiții normale, nimeni nu-și acoperă fața, iar specialiștii au constatat că oamenii uită sau se plictisesc să le poarte. E nevoie de un grad de conformare de 50% pentru a scădea la jumătate numărul infecțiilor, conform unui studiu făcut pe gripă„Modeling the Effectiveness of Respiratory Protective Devices in Reducing Influenza Outbreak”,  onlinelibrary.wiley.com care folosea respiratoare, cu grad de protecție superior, în loc de măști chirurgicale. La o adopție de 20%, efectul este zero. 

Cât despre termometre, în mod evident persoanele care nu dezvoltă stări febrile, dar sunt infecțioase, vor trece nedepistate. În plus, eficacitatea acestora e redusă și de mânuirea incorectă a aparatelor, spre exemplu.

Respectarea distanțării sociale, cea de-a treia măsură de protecție, ține din nou de nivelul de conformism și, evident, pe măsură ce s-au relaxat măsurile de carantină, acesta a scăzut. Cât despre igiena personală, ce face cineva în baie doar ea știe.

Sunt măsuri imperfecte și care, de unele singure, nu vor opri virusul, dar cu siguranță îl vor încetini. O recenzie sistematică și meta-analiză publicată în The Lancet„Physical distancing, face masks, and eye protection to prevent person-to-person transmission of SARS-CoV-2 and COVID-19: a systematic review and meta-analysis”,  thelancet.com spune că distanțarea socială de un metru e clar asociată cu reducerea cazurilor de COVID-19, dar că la doi metri e chiar mai eficientă. De asemenea, în ciuda dovezilor limitate, utilizarea respiratoarelor în mediile spitalicești și a măștilor chirurgicale sau a celor din material textil (dar cu 12-16 straturi) e eficientă, dar depinde de situațiile particulare. Protecția ochilor poate ajuta suplimentar.

Și atunci, care-i problema?

Nu purtatul măștilor este ceea ce-i deranjează pe protestatari, el e doar un simbol ales de aceștia pentru a contesta, în totalitate, însăși existența (sau măcar periculozitatea) bolii COVID-19. Există câteva explicații ale acestui comportament și sunt de natură psihologică.

În primul rând, creierul uman nu se pricepe prea bine la evaluarea riscului.„Why the Human Brain Is a Poor Judge of Risk”, wired.com Sau, cel puțin, o face într-un mod foarte primitiv atunci când lucrurile sunt prea complicate. Asta pentru că avem două sisteme care analizează și reacționează la risc. Unul este amigdala cerebrală – un organ pe care-l găsești încă de la primele specii de pești – care declanșează, în situații de risc iminent, răspunsul luptă-sau-fugi, extrem de potrivit dacă te atacă vreun leu, în junglă. Celălalt sistem, mai nou și specific mamiferelor, e neocortexul și se ocupă cu analiza riscurilor pe termen lung. El se descurcă destul de bine în situații simple și care presupun un număr redus de calcule, dar apelează la tot felul de scurtături și bias-uri când situația devine prea complexă și nu mai are capacitatea de a procesa întreaga cantitate de informație. Ca, de exemplu, în timpul unei pandemii.

În plus, emoțiile joacă un rol major în evaluarea riscului. Motiv pentru care avem tendința să reacționăm doar când suntem amenințați direct.„An Emotion-Based Model of Risk Perception and Stigma Susceptibility”, wpmucdn.com (PDF) Asta explică faptul că, și dacă am știut de SARS din 2002, n-am încercat să găsim un tratament pentru o boală respiratorie provocată de un coronavirus, că bucureștenii nu încearcă să-și protejeze locuințele în fața unui cutremur de peste 7 grade sau că am privit epidemia din Wuhan ca și cum nu ni s-ar fi putut întâmpla nouă vreodată. Dacă amenințarea e una invizibilă, creierul poate, foarte ușor, să o treacă în categoria nu-i-nicio-amenințare.

Creierul mai are o problemă și cu numerele. În teorie, oamenii pot înțelege numere mari. La urma urmei am operat cu milioane și miliarde în viața de zi cu zi, înainte de a se tăia niște zerouri de pe bancnote Însă, deși înțeleg gradele de mărime, nu prea realizează cu adevărat ce înseamnă de 100 sau de 1.000 de ori mai mult. Practic, nu avem o reprezentare corectă a numerelor mari. De exemplu, dacă ai o grămadă de câteva semințe, poți evalua dacă sunt câteva zeci sau câteva sute. Uită-te însă la o remorcă încărcată și spune ordinul de mărime, fără a ghici. Intră pe un stadion plin și spune, dintr-o privire, dacă sunt 60 sau 80.000 de spectatori. 

Așa se explică că, paradoxal, pe măsură ce numărul cazurilor de COVID-19 crește, oamenii înțeleg mai puțin cât de multe persoane sunt afectate. O persoană care moare e o dramă, 500.000 de persoane, o statistică.

În plus, e frica

Toate lucrurile spuse mai sus explică unele reacții în fața COVID-19, dar nu pe toate. Peste acestea se adaugă incertitudinea. Faptul că nu poate fi prevăzut cum va evolua lumea, în contextul acestei pandemii neașteptate, duce la reacții psihologice complexe și, conform unor cercetători de la Yale, destul de apropiate de paranoia.„Unexpected uncertainty can breed paranoia”, sciencedaily.com 

Iar când aceasta vine peste pe o viziune deja deformată asupra lumii, cum au conspiraționiștii, soluția este fie să declare pandemia o halucinație globală, prin ceața căreia doar cunoscătorii pot vedea, fie să o potrivească mai mult sau mai puțin cu ciocanul în povestea pe care deja au declarat-o validă.

Pentru anti-vacciniști a fost simplu. Avem o boală pentru care nu există tratament și a cărui soluție este găsirea cât mai rapidă a unui vaccin, pe care mulți epidemiologi l-au prevăzut în decadele precedente? E clar o conspirație ca să-i oblige să se vaccineze. Pentru cei cu 5G-ul, e ceva mai complicat. Dar au reușit să potrivească o poveste cu cipuri microscopice, Bill Gates și boala ca o consecință a releelor de telefonie, nu a coronavirusului. Adepții conspirațiilor cu Soros i-au găsit rapid o legătură cu declanșarea pandemiei, iar cei care cred că Trump e salvatorul omenirii sunt deja convinși că e o conspirație chineză și sexo-marxistă, venită în plină campanie electorală. Și de partea cealaltă a baricadei, lumea vede propagandă rusă și chineză chiar și acolo unde nu există – nu că nu și-ar băga puțin coada și niște actori statali în amplificarea unor conspirații.

Oamenii ăștia vor continua să existe și, iată, pot deveni chiar periculoși atunci când reușesc să-i convingă pe alții de „dreptatea” lor. Le e simplu, pentru că oferă cea mai simplă soluție la actuala criză de sănătate: negarea existenței ei. Paradoxal, tocmai succesul măsurilor de carantină luate le alimentează părerile greșite alea conspiraționiștilor. Și, la fel de paradoxal, „succesul” campaniilor lor anti-măști, măsurat în noi îmbolnăviri și noi decese, le taie din adepți. 

CITEȘTE ȘI: Vine al doilea val? Și alte necunoscute ale coronavirusului

Într-un final, coaliția asta conspiraționistă e doar o paranteză tristă a unei crize în mijlocul căreia suntem prinși cu toții. Când se va termina, își vor găsi o altă cauză pentru care să lupte, la fel de aberantă, dar până atunci sunt aici, într-un fel ca să ne reamintească de măsurile de distanțare socială, de purtatul măștii, de spălatul pe mâini și de faptul că, un vaccin mai târziu, vrem să ne întoarcem la o lume construită de noi, nu de ei.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

TEHNOLOGIE|HOT TAKE

TikTok’s enshittification. Despre cum mor platformele digitale.

De
La un an de la prima publicare, „enshittification” este un termen tot mai actual. Iată articolul de la care a pornit totul.
MEDIU|HOT TAKE

Corespondență de la COP28. La jumătatea conferinței, în așteptarea consensului

De
Poate președintele Sultan Al Jaber să demonstreze că e pus pe treabă, în ciuda acuzațiilor de conflict de interese?
AI&ROBOȚI|HOT TAKE

„OpenAI e nimic fără oamenii săi.” Lupta internă, câștigată de Microsoft

De
Vestea care a venit ca un șoc vineri, demiterea lui Sam Altman, pare să ducă la o migrare în masă a angajaților OpenAI la Microsoft și, în esență, la distrugerea companiei. 
AI&ROBOȚI|HOT TAKE

Sam Altman a pierdut Ctrl-ul OpenAI

De
Vineri, cu puțină vreme înainte de închiderea programului, o veste surprinzătoare a șocat lumea tech. CEO-ul Open AI a fost concediat – și nimeni n-a înțeles de ce.