Editors’ choice (11-17 noiembrie). Unde mergi, ce vezi, ce asculți săptămâna asta

De Mindcraft Stories 11.11.2021

Arta se adaptează în așteptarea Metaverse-ului, natura umană întâlnește tehnologia în filme experimentale, iar Netflix transformă în serial TV un joc video cult. 

Deloc întâmplător, temele evenimentelor culturale din ultimul an chestionează tot mai mult felul în care pandemia pe care o traversăm forțează nu doar apropierea de realitatea virutală, ci și mixarea acesteia în toate expresiile artei, de-acum încolo. Iar asta nu e neapărat o transformare cu conotații negative. 

5 evenimente de urmărit

https://mindcraftstories.ro/images/2021/11/Mindcraftstories_FNT-Sonoro-NAG-BIEFF-Editors-Choice-Evenimente-online_Dragos-Dogioiu.jpg

Lucrare de Dragoș Dogioiu

eART35. Un ghid de supraviețuire în era Internetului

Parte dintr-o serie de prezentări inspirate de noile realități – de la imagini digitale, la social media sau NFT –, expoziția A Guide to Survive the Internet Age va fi deschisă publicului începând de vineri, 12 noiembrie, la Galeria Leilei din București. 

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook dă asigurări că o simplă logare cu datele personale va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: cine-și dorește asta cu adevărat? 

Platforma de dialog eART35 realizează o radiografie a schimbărilor prin care a trecut spațiul cultural în perioada pandemică. Artiști, critici, curatori și profesori universitari români au examinat, într-o serie de întâlniri organizate în perioada iulie-noiembrie, noile realități și concepte ale culturii adaptate la mediul online.

Fragmente din dezbaterile organizate în România vor fi disponibile, începând de săptămâna viitoare, pe site-ul proiectului.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/11/Mindcraftstories_FNT-Sonoro-NAG-BIEFF-Editors-Choice-Evenimente-online_Sorin-Florea.jpg

Imagine din spectacolul Cassandra. Foto: Sorin Florea

Festivalul Național de Teatru

Până pe 14 noiembrie mai poți urmări ediția cu numărul 31 a Festivalului Național de Teatru – în format exclusiv online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza sunt selecționerii și directorii artistici ai FNT 2021, a cărui temă de anul acesta se numește Creația. Recreația. Re-creația. În timp ce Creația acoperă zona producțiilor originale, cu o subsecțiune întreagă dedicată actrițelor și regizoarelor, Recreația încearcă să surprindă un portret al lumii în tușe parodice, comice, chiar cu umor negru, ca un fel de reacție prin zâmbet la vremurile bizare pe care le trăim, iar Re-creația redă exact soluțiile găsite de artiști pentru a trece peste blocajul pandemic, fără să-și trădeze vocația și publicul: formule online, interactive, filmice, ingenioase.

Pe 12 noiembrie se lansează și Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc, o platformă digitală pe care poți să găsești, printre altele, informații despre artiști legendari și spectacole cult ale teatrului românesc, linkuri către spectacole video și radiofonice, fotografii din spectacole de epocă, materiale scanate din arhive publice și private.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/11/Mindcraftstories_FNT-Sonoro-NAG-BIEFF-Editors-Choice-Evenimente-online_NAG.jpg

Noaptea albă a galeriilor NAG#15 București

Pe 13 noiembrie, de la ora 13, ediția NAG#15 București poate fi vizionată exclusiv online pe www.noapteagaleriilor.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului

Publicul va găsi acolo în premieră o variantă online cu caracter documentar a Nopții Albe a Galeriilor, un rezumat al expozițiilor care ar fi participat în mod normal la ediția offline a NAG#15, care s-a desfășurat anul acesta doar în orașele care au putut organiza evenimente publice în contextul pandemiei. 

Pentru programul actualizat al galeriilor și spațiilor prezentate în această ediție documentară accesează link-urile menționate în pagina fiecărui proiect pe site-ul noapteagaleriilor.ro

https://mindcraftstories.ro/images/2021/11/Mindcraftstories_FNT-Sonoro-NAG-BIEFF-Editors-Choice-Evenimente-online_Hreinn-Gudlaugsson.jpg

Violoncelistul Andreas Brantelid. Foto: Hreinn Gudlaugsson

The infinity of mirrors – SoNoRo

Tot sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 19, în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc o nouă serie de concerte din cadrul Festivalului SoNoRo, ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Tema de anul acesta, Dreamtigers, este un omagiu adus scriitorului sud-american Jorge Luis Borges. Subiectele care se regăsesc în opera sa – tigrii, labirintul, infinitul, oglinzile, biblioteca – se reflectă în programul festivalului prin lucrările selectate. Vei putea asculta lucrări de Arvo Pärt, Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart sau Johannes Brahms.

Bucharest International Experimental Film Festival BIEFF

Filmele de avangardă se întorc în sălile de cinema din Capitală, la cea de-a 11-a ediție BIEFF, care are loc între 17-21 noiembrie. Are we Human?, tema în jurul căreia va fi construită experiența de festival în 2021, se întoarce asupra unui subiect îndelung dezbătut în ultimii 2.000 de ani, dar care a devenit cu atât mai urgent odată cu accelerarea evoluției tehnologiei: natura umană și aspectele care o definesc.

Un număr de 34 de scurtmetraje provenind din 20 de ţări vor putea fi văzute pentru prima dată pe marele ecran din România. Inovatoare şi surprinzătoare, polemice sau auto-reflexive, filmele incluse anul acesta în Competiţia Internaţională BIEFF propun noi perspective asupra naturii umane şi a aspectelor care ne definesc identitatea ca oameni într-o lume aflată în continuă schimbare. 

Printre filmele care vor putea fi văzute în cadrul BIEFF se numără Fantasma Neon (r. Leonardo Martinelli), sau In Flow of Words (r. Esther Bots).

Ediţia din acest an se va desfăşura la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco şi la Muzeul Naţional de Artă al României, în Sala Auditorium, cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare, potrivit site-ului festivalului. Programul complet și biletele de acces la proiecțiile BIEFF.11 sunt disponibile pe eventbook.ro

(Recomandări de Adriana Moscu)

Un serial și două filme de văzut

Arcane

League of Legends este unul dintre cele mai populare jocuri video din lume, iar la mai bine de un deceniu de la lansare franciza își face debutul și pe micile ecrane. Primul sezon din Arcane, care a început deja să fie lansat în calupuri de câte trei episoade pe Netflix, urmărește personajele din jocul multiplayer într-un oraș aflat aproape de război civil. Este o animație mixtă 2D/3D cu influențe de steampunk, SF și fantasy, iar laudele aproape universale de la critici și fani deopotrivă o recomandă și celor care nu știu nimic despre joc.

Disponibil pe Netflix. IMDB: 9,4/10. Rotten Tomatoes: 98% recenzii pozitive.

Finch

După ce a regizat mai multe episoade aclamate din seriale precum Game of Thrones sau House, Miguel Sapochnik trece acum la filme pentru Apple TV cu Finch, o dramă SF/post-apocaliptică cu Tom Hanks în rol principal. Filmul urmărește povestea personajului titular care, într-un context în care stratul de ozon al Pământului a fost distrus, iar planeta a devenit aproape nelocuibilă din cauza radiațiilor UV intense, realizează că nu mai are mult de trăit și încearcă să creeze un robot umanoid care să-i îngrijească câinele după moartea lui.

Disponibil pe Apple TV+. IMDB: 7.0; Rotten Tomatoes: 74% recenzii pozitive.

Jurassic World Evolution 2

Te-ai gândit vreodată că ai putea face o treabă mai bună în administrarea unui parc de dinozauri decât antagoniștii din filmele Jurassic Park? Asta era ideea din spatele lui Jurassic World Evolution, un „simulator de business” lansat în 2018 care funcționează similar cu jocurile în care îți faci o grădină zoologică, dacă te-ar lăsa să le populezi cu dinozauri readuși la viață prin știință. Sequel-ul a fost lansat săptămâna aceasta și conține mult mai multe tipuri de hărți față de insula singulară din jocul original, precum și campanii legate de povestea filmelor recente din franciză.

Disponibil pe: PC (Steam, Epic Store), PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S. Opencritic: 82%; Steam User Reviews: 70% pozitive.

(Recomandări de Ionuț Preda)

Ce se știe și (mai ales) ce nu se știe despre Omicron?

De
Îngrijorați de numărul mare de mutații, cercetătorii au pus lumina reflectoarelor pe Omicron, care a devenit „variantă îngrijorătoare” pe lista Organizației Mondiale a Sănătății în doar două zile de la identificare.

FYI: Pe Lună, și dioxidul de carbon îngheață

De
În zonele permanent umbrite ale Lunii s-ar putea găsi dioxid de carbon în formă solidă; un vaccin mRNA împotriva bolii Lyme a dat rezultate bune în testele clinice pe animale; un studiu israelian a descoperit o nouă stare în care pot ajunge bacteriile care sunt afectate puternic, dar nu ucise de antibiotice, în care devin rezistente la acestea și din care se pot recupera.

FYI: Troposfera se mărește odată cu temperatura globală

De
Schimbările climatice provocate de om duc la modificări în stratificarea atmosferică a planetei; persoanele care se culcă între 22 și 23 par să aibă un risc mai scăzut de boli cardiace; plăcile tectonice care se scufundă se îndoaie și sunt slăbite, însă nu sunt distruse complet după intrarea în mantaua Pământului.

FYI: Vaccinul anti-HPV previne și majoritatea cazurilor de cancer de col uterin

De
Un studiu din Marea Britanie arată că femeile vaccinate împotriva HPV în adolescență au un risc semnificativ mai scăzut de a face cancer cervical; NASA a oferit detalii despre misiunea în care va încerca să deturneze un asteroid cu o sondă proprie; sute de gene care permit supraviețuirea florei din deșertul Atacama au fost identificate în laborator.