Editors’ choice (21-27 octombrie). Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta

De Mindcraft Stories 21.10.2021

Delta Văcărești devine spațiu de exprimare artistică, noua versiune Dune intră în cinematografe, iar Biroul de Turism al Vienei și-a deschis cont pe OnlyFans.

Lipsa de viziune și de perspective par să guverneze zilele acestea peisajul autohton. Avem criză politică suprapusă peste criza sanitară, o multitudine de probleme și prea puține răspunsuri. Nu e de mirare că la finalul zilei, singura certitudine rămasă este că îți dorești să consumi o porție sănătoasă (sau măcar o bucățică) de artă, să vezi un film bun sau să te cufunzi în lectura unui text reușit. 

3 evenimente la care să mergi

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/neolitic.jpg

NeoNlitic

Proiectul NeoNlitic, ajuns la a treia ediție, va avea a doua expoziție pentru public între 23-31 octombrie, la Casa Artelor din Timișoara (după cea de la Muzeul din Zrenjanin, Serbia) și își propune încă o inițiativă internațională complexă, cu documentări pe teren ale civilizațiilor neolitice din trei țări (România, Grecia și Serbia), într-un demers de a apropia culturi cu origini comune. 

NeoNlitic 3.0 reunește 24 artiști din 3 țări, care aduc la un loc lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate creațiile având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor preistorice Sesklo, Vinca și Starčevo-Körös. 

Programul de vizionare este de marți până duminică, între orele 13-18. Vernisajul va avea loc pe 23 octombrie, de la ora 18:00 iar detalii se găsesc pe Facebook.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/tehnofields.jpg

Andreea David/Technofields

Peisaj în deteriorare

Duminică, 24 octombrie, între 12 și 17, într-o fantezie verde, creată din viziuni multidisciplinare, Parcul Natural Văcărești va fi gazda unui land-art, a unei instalații și a unui performance, toate aparținând unei comunități artistice stabilite aici în ultimele săptămâni. 

Inițiativa Peisaj în deteriorare este o invitație în diverse spații hibride, guvernate, fiecare, de propriile efecte, idei și simboluri. Evenimentul include vernisajul lucrărilor de land-art și al instalațiilor realizate de artistele Roberta Curcă, Mălina Ionescu, Gabriela Mateescu, Andreea Medar, Kiki Mihuță și Marina Oprea. Interferând cu spațiul natural care le găzduiește, lucrările pornesc de la construcțiile ritualice, Nazca, la Stonehenge, Avebury, și evoluează adunând teme conexe, de la principii de urbanism, la teme sociale.  

Cultura tehno este tradusă în limbajul artei contemporane de cursanții atelierului de performance „microRave – încercări de a deveni peisaj”, coordonați de echipa Technofields: Andreea David și Maria Baroncea (cu invitatele lor, Roxana Ardeleanu și Oana Maria Zaharia) pe ritmurile muzicale impuse de CHLORYS. Diverse sunete inspirate de natură devin spațiu pentru această lume a dansului, a gestului și a mișcării. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/queer.jpg

ART200: Festivalul de Film Queer

Până pe 24 octombrie, la Cinemateca Eforie, apoi între 25 și 31 octombrie, online, poți vedea proiecții de filme și sesiuni de Q&A având ca punct central cultura și problemele comunității queer. Vei putea urmări, printre altele, premiera digitală a spectacolului Corp Fluid, lecturile cu participanți de la atelierele de poezie și proză queer și lansarea Madzine 2, revista despre sănătate mintală creată în colaborare cu Mad Pride România, plus o parte din proiecțiile de la festival. Mai mult de atât, ART200 pleacă și prin țară. Vor avea loc la Iași, Cluj și Timișoara trei evenimente locale organizate de Rise OUT, PRIDE România și Identity.Education.

Temele de anul acesta vorbesc despre migrație, despre drepturile animalelor și antispecisism, despre rasism și colonialism, despre relația părinților cu copiii lor queer.

(Recomandări de Adriana Moscu)

Un film, un serial și un joc pe care să le vezi

Dune

Poate cel mai așteptat film SF din ultimii câțiva ani devine în sfârșit disponibil pe marile ecrane (nu și pe cele mici în România, pentru că cel puțin până anul viitor nu avem încă acces la HBO Max). S-au vorbit și scris multe despre adaptarea lui Denis Villeneuve în ultima lună și jumătate, de când pelicula a început să-și facă gradual debutul în cinematografele din toată lumea, iar media impresiilor pare să indice o calitate mai ridicată decât alte tentative anterioare de ecranizare ale clasicului SF de Frank Herbert.

CITEȘTE ȘI: Dune 2021: o adaptare fidelă, dar împotmolită     

Cei interesați vor putea să-și facă acum o opinie proprie, cu nota importantă că pelicula acoperă doar jumătate din prima carte a seriei, deci va avea mai mult ca sigur un sfârșit rămas oarecum „în aer” în așteptarea unui potențial sequel.

Disponibil în cinematografe (din 22 octombrie); IMDB: 8,3/10; Rotten Tomatoes: 88% recenzii pozitive

 

Locke and Key

Fanii Stranger Things mai au de așteptat ceva până la sezonul 4. Până atunci, Netflix propune al doilea sezon din Locke and Key, un serial cu o premisă similară în care un grup de copii carismatici înfruntă forțe supranaturale într-o atmosferă parțială de horror. În acest caz, protagoniștii sunt mama familiei Locke și cei trei copii ai ei, care se mută în „casa bătrânească” a tatălui Rendell Locke după ce acesta este ucis. Casă care vine cu multe secrete, precum o serie de chei care pot descuia uși din locuință ce îi trimit în alte dimensiuni și un demon care vrea să le folosească în propriile scopuri.

Disponibil pe Netflix (din 22 octombrie). IMDB: 7,4/10; Rotten Tomatoes: 66% recenzii pozitive (pentru sezonul 1)

The Dark Pictures Anthology: House of Ashes

Weekend-ul acesta se lansează și al treilea joc din seria The Dark Pictures Anthology, o dramă interactivă inspirată din filme horror clasice, în care controlezi destinul a mai multor personaje prinse în situații supranaturale. În House of Ashes, jucătorul decide destinul a cinci personaje prinse într-un templu mesopotamian în timpul războiului din Irak, din 2003, plin cu monștri antici treziți de către conflict.

Pentru cei nefamiliarizați cu gameplay-ul, mare parte constă în decizii pe care trebuie să le iei pentru fiecare personaj, în funcție de care se schimbă cursul poveștii și deznodământul acesteia, similar jocurilor făcute de Telltale Games. Predecesorii lui House of Ashes, Man of Medan și Little Hope, au strâns recenzii mixte spre pozitive de la critici și fani deopotrivă, situându-se în jumătatea mai bună a jocurilor horror lansate în ultimii ani.

Disponibil pe: PC (Steam), PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S (din 22 octombrie).

(Recomandări de Ionuț Preda)

5 texte pe care să le citești

➤ Cei de la Biroul de Turism al Vienei și-a deschis cont pe OnlyFans, plictisiți să se tot certe cu Facebook și Instagram de fiecare dată când îi închid contul pentru vreo pictură de-a lui Schiele. Pot confirma, după destule vizite prin muzeele de acolo, că pictorii vienezi de la începutul secolului XX (cel puțin ăia care n-au pornit războaie mondiale) nu prea respectau regulile comunității (nici cea de pe Facebook, nici cea de atunci), deci vor avea cu ce să-și umple contul. Evident, e doar un gimmick de marketing, dar spune multe despre puritanismul care a cuprins zona rețelelor sociale, în numele accesului la cât mai mult advertising.

➤ Că tot sunt la subiectul ăsta, The New York Times scrie despre cazul lui Dorian Abbot, un geofizician invitat de MIT pentru o conferință și apoi dezinvitat, după ce studenții s-au arătat indignați despre părerile lui cu privire la locurile speciale de la admitere pentru minorități. E de citit pentru că nu încearcă să demonstreze cine are dreptate, ci arată un pic cât de complicată și fină e discuția din interiorul universităților americane, departe de felul abrupt în care încearcă s-o portretizeze unii de la noi, îngrijorați că li s-ar afecta privilegiile în țara în care nimeni nu-și poate strica imaginea.

➤ Andreea Tănase a vorbit, pentru Scena 9, au vorbit cu echipa podcastului Cel mai bun film prost. Spre rușinea mea, deși mi-a dat Alex Lungu un sample și cunosc mai multe persoane implicate în realizarea acelui film ratat – ba chiar știam povestea de atunci –, n-am apucat încă să ascult toate episoadele apărute până acum (dar promit că o voi face în weekend).

➤ Timothy Caulfield scrie pentru Men’s Health despre epoca de aur a junk science-ului. Practic, un text despre dezinformare (și cum să lupți cu ea), în patru părți, care e indicat de citit în momentul de față, când România este studiu de caz pentru dezastrele produse de răspândacii presudoștiinței.

Mic scrie despre Dads Against Predators, DAP INC., un canal de YouTube care își propune să vâneze pedofili – iar unele din persoanele luate drept țintă sfârșesc moarte. Trei sinucideri sunt puse pe felul în care acești vigilantes online își abordează țintele, unul cu care autoritățile nu sunt de acord. Ceea ce duce, într-un final, la o discuție destul de inconfortabilă despre felul în care privește societatea pedofilii.

(Recomandări de Mihai Ghiduc)

 

Ce se știe și (mai ales) ce nu se știe despre Omicron?

De
Îngrijorați de numărul mare de mutații, cercetătorii au pus lumina reflectoarelor pe Omicron, care a devenit „variantă îngrijorătoare” pe lista Organizației Mondiale a Sănătății în doar două zile de la identificare.

FYI: Pe Lună, și dioxidul de carbon îngheață

De
În zonele permanent umbrite ale Lunii s-ar putea găsi dioxid de carbon în formă solidă; un vaccin mRNA împotriva bolii Lyme a dat rezultate bune în testele clinice pe animale; un studiu israelian a descoperit o nouă stare în care pot ajunge bacteriile care sunt afectate puternic, dar nu ucise de antibiotice, în care devin rezistente la acestea și din care se pot recupera.

FYI: Troposfera se mărește odată cu temperatura globală

De
Schimbările climatice provocate de om duc la modificări în stratificarea atmosferică a planetei; persoanele care se culcă între 22 și 23 par să aibă un risc mai scăzut de boli cardiace; plăcile tectonice care se scufundă se îndoaie și sunt slăbite, însă nu sunt distruse complet după intrarea în mantaua Pământului.

Editors’ choice (11-17 noiembrie). Unde mergi, ce vezi, ce asculți săptămâna asta

De
Arta se adaptează în așteptarea Metaverse-ului, natura umană întâlnește tehnologia în filme experimentale, iar Netflix transformă în serial TV un joc video cult.