Editors’ choice (8-14 octombrie). Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta

De Mindcraft Stories 08.10.2021

Lumi distopice reprezentate prin anime-uri, muzică simfonică ascultată pe întuneric, un nou film cu super-eroul Venom și o puștoaică de pe TikTok care te învață cum să faci bani.

La această oră, nimeni nu înțelege unde a dispărut toamna, acel anotimp tot mai rar observabil dintre vară și iarnă, dar nici nu e cazul să-ți bați prea mult capul cu asta. Se întrevăd suficient de multe variante de a-ți petrece timpul liber, așa că ia-ți o haină în plus și îndrăznește să ieși afară din casă pentru câteva ore. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/Mindcraftstories_Editors-choice-Animest-Unseen-concert-in-the-dark-Vitrine-imposibile-Caine-cu-om-Walk-shoot_Animest-Cryptozoo.jpg

6 evenimente la care să mergi

Animest

Între 8-17 octombrie are loc Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, dedicat filmelor animate. Ediția cu numărul 16 are loc într-o formulă hibrid, offline și onnline și va debuta cu Belle, anime-ul Sci-Fi semnat de regizorul japonez Mamoru Hosoda și apreciat de critici, în care Suzu, o adolescentă de 17 ani, devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual. 

Printre producțiile care vor rula anul acesta se numără Wolfwalkers (r. Tomm Moore, Ross Stewart), o fabulă celtică cu un mesaj universal și atemporal, nominalizată la Oscarul pentru Cel mai bun lungmetraj de animație, Seven Days War (r. Yuta Murano), în care un grup de adolescenți declară război adulților autoritari, găsindu-și refugiul într-o fabrică abandonată, sau Cryptozoo (r. Dash Shaw), o fantezie distopică asupra lăcomiei umane.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/Mindcraftstories_Editors-choice-Animest-Unseen-concert-in-the-dark-Vitrine-imposibile-Caine-cu-om-Walk-shoot_Florin-Ghenade.jpg

Foto: Florin Ghenade

 

Unseen. Concert in the dark

Aflat la cea de-a doua ediție, Unseen. Concert in the dark, inițiat de artista vizuală Cristina Bobe, este singurul eveniment de muzică clasică din România care are loc în întuneric deplin. Seria de concerte de anul acesta debutează pe 9 octombrie, de la ora 19, la Brașov, cu o ediție surprinzătoare: un concert pentru persoanele nevăzătoare. Pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianiștii Monica Florescu și Florian Mitrea vor susține concerte pe întuneric în Brașov, Târgu Mureș și Timișoara. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/Mindcraftstories_Editors-choice-Animest-Unseen-concert-in-the-dark-Vitrine-imposibile-Caine-cu-om-Walk-shoot_Vanner-Collective.jpg

Foto: Vanner Collective

Vitrine Imposibile

Între 9-24 octombrie, poți participa la o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, sub forma unor Supra Fețe – creaturi imaginare care vorbesc despre umanitate și adevăr și prind contur în spațiile a trei galerii aflate pe Calea Victoriei: Galateea, Nemțoi și 1001 Arte. Punct de plecare este Grădina Bistro Green Hours, iar spectatorii trebuie să prezinte un act de identitate la intrare, pentru a primi o pereche de căști audio cu ajutorul cărora vor urmări cele trei performance-uri. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/Mindcraftstories_Editors-choice-Animest-Unseen-concert-in-the-dark-Vitrine-imposibile-Caine-cu-om-Walk-shoot_Radu-Afrim.jpg

Foto: Radu Afrim

câine cu om. câine fără om

Prima premieră a stagiunii 2021/2022 a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este spectacolul câine cu om. câine fără om, producție în regia lui Radu Afrim și scenografia Irinei Moscu. Primele reprezentații vor avea loc în 9-16 octombrie, de la ora 17, în Sala I.D. Sîrbu a teatrului. 

câine cu om. câine fără om este cel de-al patrulea spectacol pe care Radu Afrim îl montează la Naționalul craiovean și încearcă să sensibilizeze publicul cu privire la soarta câinilor fără stăpân. 

„Cred că e obligatoriu ca fiecare din noi să mergem măcar o dată într-un adăpost pentru câini. Cu sau fără saci de boabe. Preferabil, cu. Și să ieșim de acolo dacă ne permitem cu un câine”, a declarat regizorul. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/10/Mindcraftstories_Editors-choice-Animest-Unseen-concert-in-the-dark-Vitrine-imposibile-Caine-cu-om-Walk-shoot_Ruxandra-Maria.jpg

Foto: Ruxandra Maria

Walk & Shoot

Walk & Shoot susține în această toamnă, între 8 octombrie-28 noiembrie, șase ateliere coordonate de fotografii Ioana Moldovan, Cornel Lazia, Silviu Gheție, Cristian Crisbășan, Adi Bulboacă și Ionuț Staicu. 

Cele șase ateliere propun descoperirea orașului prin explorarea unor locuri greu accesibile, precum și familiarizarea cu formate specifice (foto-jurnalismul, fotografia de studio sau cea de beauty). Vei avea ocazia să înveți o mulțime de trucuri și tehnici de la fotografi experimentați. 

Cinema sub clar de lună

Între 7 și 10 octombrie, de la ora 19, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române se difuzează filme premiate în ultimul an. 

Programul include povestea a doi bărbați care străbat Anglia în vechea lor autorulotă, după ce unul dintre ei a fost diagnosticat cu demenţă timpurie (Supernova), controversatul DAU.Natasha, câștigător la Festivalul de Film de la Berlin (2020, Ursul de Argint), și Scara, un film plasat în lumea teatrului anilor ’80 din România, inspirat din povestea reală a unui actor român, victimă a Mineriadei.

În caz de frig sau de vreme nefavorabilă, proiecțiile se vor muta în interior.

(Recomandări de Adriana Moscu)

Un film, un serial și un joc noi

Venom: Let There Be Carnage

Luna aceasta apare și în România continuarea lui Venom (2018), al doilea film din ceea ce Sony își dorește să fie un univers extins propriu pe baza francizei Spider-Man. Legătura exactă dintre aceasta și universul Marvel, în care Spider-Man apare pe baza unei colaborări Sony-Disney, este deocamdată neclară.Conform unor declarații ale unui oficial Sony, pare că situația ar urma să fie clarificată în Spider-Man: No Way Home, care se va lansa în decembrie, variety,com Filmul continuă povestea detectivului Eddie Brock (Tom Hardy), gazda unui simbiot extraterestru al cărei specie plănuiește să invadeze Pământul, dar care în același timp îi oferă și superputeri.

Disponibil în cinematografe din 15 octombrie / IMDB: 6.6/10 / Rotten Tomatoes: 59% recenzii pozitive.

Far Cry 6

Ubisoft vine cu un nou joc din populara franciză de shootere open-world, în care jucătorul este aruncat în peisaje exotice sau pitorești și trebuie să răstoarne autoritatea locală condusă de un lider mult prea carismatic cu un arsenal impresionant de arme, vehicule și aliați. De data aceasta, destinația este Yara, un soi de Cuba fictivă aflată în revoltă populară, iar rolul dictatorului este jucat de Giancarlo Esposito (Breaking Bad, Better Call Saul).

Disponibil pe: PC, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S, Stadia / Metacritic: 77/100 (varianta PC).

Young Sheldon – Sezonul 5

Pentru fanii The Big Bang Theory, HBO GO propune un nou sezon din spin-off-ul Young Sheldon, care urmărește copilăria geniului Sheldon Cooper, ajuns la liceu la doar 9 ani, într-o suburbie dintr-un orășel fictiv din Texas spre sfârșitul anilor ’80. Sunt mult mai puține glume legate de știință/cultură pop și mai multe stereotipuri din sudul conservator și religios al Statelor Unite față de original, dar juxtapunerea dintre intelectul uriaș al lui Sheldon și modul în care (nu) se integrează în această lume reușește să întrețină comedia.

Disponibil pe HBO GO (din 8 octombrie) / IMDB: 7,5/10.

(Recomandări de Ionuț Preda)

5 texte care merită citite

➤ Pe Scena9, Valer Simion Cosma scrie despre o problemă foarte acută din mediul academic: accesul la cercetări de calitate costă. Multe dintre cercetările importante din diverse domenii sunt ascunse în spatele unor paywall-uri, iar costul unor abonamente este imens. (Dacă n-ai văzut asta la cercetările despre COVID-19, este pentru că publisherii au decis să le facă accesibile gratuit). Existența paywall-urilor înseamnă că mulți studenți, dar și cercetători români să apeleze la piraterie – iar asta, ulterior, îi poate împiedica să-și publice cercetările, dacă utilizează astfel de resurse piratate.

➤ O puștoaică de pe TikTok și-a învățat utilizatorii cum să facă bani completând chestionare pe un site numit Prolific.co. Site-ul, creat pentru a face cercetări de psihologie comportamentală, n-a făcut față noului aflux de utilizatori aduși de postarea fetei, care a devenit virală, iar multe dintre cercetări au avut de suferit din cauza asta. The Verge a scris despre întreaga poveste.

➤ Maria Teodoroiu scrie pentru Vice povestea miliardarului Malaxa, personajul „vinovat” de apariția uzinelor Faur și Republica, de dezvoltarea căilor ferate din România și de o serie de șpăgi celebra, date regelui Carol al II-lea, dar și (pe atunci) senatorului Richard Nixon. 

➤ Pentru că o să tot apară influenceri care o să încerce să te convingă că soluția pandemiei este ivermectina (se subînțelege acolo și un „nu vaccinurile”), nu strică să citești încă un articol despre toate studiile cel puțin dubioase pe care se bazează această afirmație. De data aceasta, articolul este publicat de BBC

➤ The New Yorker spune povestea unui dezastru ecologic pe cale să se produc. Un vechi petrolier cu un milion de barili de petrol la bord este abandonat în Yemen,  iar firma care ar fi trebuit să aibă grijă de el nu poate interveni din cauza războiului civil din acea țară. În condițiile acestea, nava ar putea oricând exploda sau pierde necontrolat petrolul. Genul acesta de încărcături abandonate în porturi pot duce mereu la dezastre, după cum a demonstrat-o explozia de anul trecut din Beirut.

 (Recomandări de Mihai Ghiduc)

Editors’ choice (21-27 octombrie). Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta

De
Delta Văcărești devine spațiu de exprimare artistică, noua versiune Dune intră în cinematografe, iar Biroul de Turism al Vienei și-a deschis cont pe OnlyFans.

FYI: Nou record pentru cea mai scăzută temperatură atinsă în laborator

De
Cercetători din Germania și Franța au atins cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată într-un mediu de laborator, de doar 38 de picokelvini; NASA a anunțat că va lansa un nou telescop spațial în 2025 care va studia, printre altele, formarea și moartea stelelor; produsele de protecție solară care conțin oxid de zinc își pierd eficiența împotriva razelor UVA după două ore și ar putea deveni potențial toxice.

Editors’ choice (14-20 octombrie). Unde mergi, ce vezi, ce citești săptămâna asta

De
Filme horror, fantasy și de mediu în premieră, o discuție despre dacopatie și alte rătăciri românești, un joc Nintendo aniversar și un documentar despre zilele negre ale Marelui Alb. 

FYI: Primul vaccin antimalarie aprobat de OMS

De
Pentru prima dată, Organizația Mondială a Sănătății a aprobat folosirea unui vaccin antimalarie, destinat copiilor; tot în premieră, o pacientă cu depresie rezistentă la tratament pare să fi fost vindecată printr-un implant neuronal personalizat; un semnal radio spațial neobișnuit ar putea proveni de la un nou tip de obiect stelar situat aproape de centrul galaxiei.